Metoda contabilitatii reprezinta totalitatea procedeelor independente
pe care le foloseste aceasta in scopul cunoasterii situatiei patrimoniului
si a rezultatelor obtinute. Metoda contabilitatii foloseste o serie
de procedee care permit furnizarea de informatii cu privire la fenomenele
si procesele economice ce se petrec in cadrul unitatilor economice
si sociale.
Principiile si procedeele metodei contabilitatii intreprinderii
sunt in general valabile, difera numai modul diferit de aplicare
in diferite tari, in functie de particularitatile diferitelor obiective
si sectoare economice si de cadrul legislativ adoptat in fiecare
luna.
In etapa actuala, de trecere la economia de piata, ‘Noul sistem
de contabilitate al intreprinderilor (agentilor economici) din Romania’
se caracterizeaza, tocmai, prin modelarea procedeelor metodei contabilitatii
corespunzator noilor conditii. Este vorba de procedeele de baza
care formeaza esenta metodei contabilitatii : reflectarea in expresie
valorica, sub dublu aspect, cu ajutorul bilantului, a mijloacelor
si proceselor economice dupa structura lor materiala in activ si
a surselor de provenienta a acestora in pasiv, inclusiv rezultatelor
obtinute, precum si dubla inregistrare a operatiilor economice cu
ajutorul conturilor.
Metoda contabilitatii are un caracter unitar, folosind aceleasi
procedee tehnice de lucru, indiferent de ramurile de activitate
economica in care se aplica. Ceea ce difera de la o ramura la alta
consta in importanta care se acorda, extinderea sau restrangerea,
forma corecta de aplicare a acestor procedee.
Conform prevederilor legii, contabilitatea unitatilor patrimoniale
se organizeaza in compartimente distincte, conduse de catre contabilul
Intre procedeele comune tuturor stiintelor folosite de metoda contabilitatii
pentru reflectarea obiectului sau de studiu, pot fi enumerate :
observatia, rationamentul, comparatia, clasificarea, analiza,sinteza
etc.
Observatia este faza initiala a cercetarii obiectului de studiu
al oricarei stiinte. Deci, si contabilitatea foloseste procedeul
observatiei pentru cunoasterea operatiilor economice care se pot
exprima valoric si pe care, dupa ce au fost consemnate in documente,
le reflecta cifric, numeric, cu ajutorul procedeelor sale specifice
de lucru si cu respectarea normelor si principiilor care o guverneaza.
Rationamentul se aplica de metoda contabilitatii pentru ca pe baza
de judecati logice, pornind de la reprezentarea miscarilor de valori
economice care au loc in patrimoniul unitatilor sa se ajunga la
concluzii noi, ce permit stabilirea cu exactitate a modului de reflectare
a acestora cu ajutorul diferitelor procedee. Astfel, pe baza de
rationament s-a ajuns la concluzia ca activul este egal cu pasivul
intrucat intre bunurile economice si drepturile si obligatiile care
decurg din aceasta exista o egalitate, fiind vorba de acelasi patrimoniu
privit sub dublu aspect.
Comparatia se foloseste de metoda contabilitatii prin alaturarea
a doua sau mai multe structuri patrimoniale ce se pot exprima valoric
si deci fac parte din obiectul de studiu al acesteia, cu scopul
de a stabili asemanarile si deosebirile dintre ele, ca pe aceasta
baza sa se fixeze anumite notiuni, sa se traga o serie de concluzii
etc. Comparatia este intalnita foarte frecvent in cadrul procedeelor
metodei contabilitatii. Astfel, se compara veniturile cu cheltuielile
pentru a stabili rezultatele finale, se compara activul cu obligatiile
pentru a stabili patrimoniul net etc.
Clasificarea este actiunea de impartire, repartizarea sistematica
pe clase sau intr-o anumita ordine a obiectelor sau fenomenelor
in raport de asemanarile si deosebirile dintre ele. Asemanarile
le apropie si le incaderaza in aceasi clasa, iar deosebirile le
diferentiaza si le distribuie in clase diferite.
Analiza reprezinta un procedeu stiintific de cercetare a unui intreg,
a unui fenomen care se bazeaza pe examinarea, pe studierea sistematica
a fiecarui element component in parte. In contabilitate, analiza
are un camp foarte larg de aplicare. Astfel, analiza contabila este
folosita la inregistrarea corecta a operatiilor economice si financiare,
analiza bilantului pentru stabilirea situatiei economice si financiare
a unitatii, a cauzelor care au determinat-o si a deciziilor ce urmeaza
a se adopta, analiza contului de rezultate pentru cunoasterea veniturilor
si cheltuielilor unitatii etc.
Sinteza, ca procedeu stiintific de cercetare a fenomenelor, se bazeaza
pe trecerea de la particular la general, de la simplu la complex,
pentru a ajunge la generalizare. Este folosita pe scara larga de
metoda contabilitatii la gruparea si centralizarea pentru a le face
din ce in ce mai sintetice in scopul generalizarii coditiilor ce
se desprind din analiza acestora.
Procedee specifice, utilizate de metoda contabilitatii pentru cercetarea
si studierea obiectivului sau, sunt urmatoarele: bilantul, contul
si balanta de verificare.
Bilantul este peocedeul metodei contabilitatii, prin care se infaptuieste
dubla reprezentare a situatiilor patrimoniului unitatilor economice
si sociale si a rezultatelor obtinute. Cu ajutorul bilantului se
prezinta la un moment dat, in expresia valorica, patrimoniul unitatii
sub dublul sau aspect si anume : sub aspectul destinatiei economice
pentru care contabilitatea utilizeaza notiunea de activ patrimonial
si pe de alta parte, sub aspectul surselor de provenienta, pentru
care contabilitatea utilizeaza notiunea de pasiv in acelasi timp
prin bilant se prezinta si rezultatele finale ale unitatii la un
moment dat sub forma de profit sau pierdere.
Deoarece bilantul cuprinde situatia patrimoniala a unitatii la un
moment dat, el exprima in acelasi timp rezultatul utilizarii si
valorificarii acestui patrimoniu in perioada data, deci furnizeaza
informatii generale privitoare la situatia economica si financiara
a unitatii si la relatiile ei economice cu alte unitati. Bilantul,
ca procedeu specific al metodei contabilitatii si ca principal document
de sinteza contabila, este comun tuturor ramurilor. Prin continutul
posturilor bilantiere reflecta specificul activitatii intreprinderilor.
Actualele norme metodologice din Romania au statuat intocmirea bilantului
in doua variante : ‘in sistem simplificat’, de catre
intreprinderile mici si mijlocii, si ‘in sistem de baza’
pentru intreprinderile mari. Bilantul impreuna cu contul de rezultate
si anexa reusesc sa redea imaginea fidela a patrimoniului, a situatiei
financiare si a rezultatelor intreprindetii.
Cu toate perfectionarile aduse de noul sistem contabil al agentilor
economici din Romania, obiectul si metoda contabilitatii intreprinderii
a ramas, in esenta, aceeasi. Transformarile se refera la probleme,
cum sunt : dispunerea intr-o alta ordine a indicatorilor, determinarea
lor mai exacta si mai rapida cu ajutorul unor mijloace tehnice sau
a unor metode evoluate de organizare, asigurarea unui volum mai
mare de informatii care sa raspunda mai bine cerintelor actuale
si de perspectiva ale conducerii.
Conform Legii Contabilitatii numarul 82 din 1991, capitolul IV,
articolul 27, prevede : (1) Bilantul contabil se intocmeste anual,
precum si in situatiile de fuziuni, potrivit legii, a activitatilor
prevazute la articolul (1), dupa caz.
(3) Bilantul contabil se compune din : bilant, cont de profit si
pierderii, respectiv cont de executie in cazul institutiilor publice.
Intrucat bilantul nu poate sa reprezinte miscarile succesive ce
se produc ca urmare a operatiilor economice si financiare in structura
si marimea patrimoniului unei unitati economice sau sociale, metoda
contabilitatii utilizeaza pentru realizarea acestui obiectiv, un
alt procedeu specific ei, care poarta denumirea de cont.
Pentru reflectarea fiecarei element al patrimoniului din punct de
vedere al destinatiei economice si al surselor de finantare, precum
si a fiecarei pozitii noi pe care o ocupa aceste elemente in miscarea
si transformarea lor de-a lungul fazelor circuitului economic, contabilitatea
utilizeaza cate un cont distinct. Aceste conturi au legaturi reciproce,
atat intre ele, cat si cu bilantul, legaturi determinate de unitatea
obiectului contabilitatii.
Contul este procedeul metodei contabilitatii care reflecta in forma
sintetica si analitica existenta si miscarea mijloacelor, proceselor
si surselor economice. Conturile, chiar daca au o denumire comuna
pentru toate ramurile economice, reflecta un continut si un volum
de operatii diferit de la ramura la ramura si de la o intreprindere
la alta, in functie de specificul si volumul de activitate.
Totalitatea conturilor folosite de contabilitate pentru realizarea
obiectivelor sala formeaza planul de conturi.
Toate intreprinderile, incepand cu 1 ianuarie 1994, folosesc noul
Plan de conturi general.
Planul de conturi general este instrumentul normalizat de asigurare
a conturilor pentru toate unitatile patrimoniale care organizeaza
si conduc contabilitatea. Totodata, este articulat la structurile
planurilor de conturi folosite in tarile Pietei Comune, fiind deci
aliniat la standarde la 1116 contabile internationale.
Noul plan de conturi general prezinta toate conturile susceptibile
de a fi utilizate de catre o unitate patrimoniala, identificate
prin denumire si simbol cifric. Conturile sunt grupate dupa continutul
lor economic in clase si grupe de conturi cu cotinut omogen si sunt
ordonate potrivit criteriilor care stau la baza alcatuirii bilantului
si a contului de rezultate.
Noul plan de conturi reflecta, prin continutul sau, urmatoarele
:
- reglementarile cu privire la organizarea intreprinderilor pe baze
comerciale, formarea si utilizarea capitalurilor, noile structuri
patrimoniale ; imobilizari necorporale si financiare, creantele
si datoriile fata de asociati, titlurile de plasament, efectele
comerciale si altele ;
- raspunde sistemului organizarii contabilitatii in conceptie dualista
: contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune ;
- asigura respectarea principiilor fundamentale referitoare la evaluarea
patrimoniului in diferite momente si a celorlalte principii statuate
pe plan mondial.
Planul de conturi general se prezinta sub forma unui tablou, cuprinzand
toate conturile sintetice de gradul I si II si au la baza clasificarea
dupa sistemul zecimal potrivit caruia toate conturile pot fi incadrate
in 10 clase, simbolizate cu o cifra, in cadrul fiecarei clase putand
fi incadrate maxim 10 grupe de conturi, simbolizate cu 2 cifre,
in cadrul fiecarei grupe de conturi putind fi incadrate maximum
10 conturi sintetice de gradul I, simbolizate cu 3 cifre, in cadrul
conturilor sintetice de gradul I putand fi incadrate maximum 10
conturi sintetice de gradul II, simbolizate cu 4 cifre. De exemplu,
simbolul unui cont sintetic de gradul II reprezinta : prima cifra
– clasa, cifra a doua – grupa, cifra a treia –
contul sintetic de gradul I, cifra a patra – contul sintetic
de gradul II.
In planul general de conturi, conturile au fost structurate pe 9
clase, astfel :
- Clasa 1 ‘Conturi de capitaluri’
- Clasa 2 ‘Conturi de imobilizari’
- Clasa 3 ‘Conturi de stocuri si productie in curs de executie’
- Clasa 4 ‘Conturi de terti’
- Clasa 5 ‘Conturi de trezorerie’
- Clasa 6 ‘Conturi de cheltuieli’
- Clasa 7 ‘Conturi de venituri’
- Clasa 8 ‘Conturi speciale’
- Clasa 9 ‘Conturi de gestiune’
Primele cinci clase evidentiaza operatii economice si financiare
privind modificarile patrimoniale si se calculeaza prin soldurilor
structurilor de activ si pasiv, deci furnizeaza informatiile necesare
completarii bilantului.
Conturile din clasele 6 si 7 evidentiaza informatii generatoare
de cheltuieli si venituri, deci furnizeaza informatiile necesare
intocmirii contului de profit si pierdere.
Conturile din clasa 8 evidentiaza drepturi si obligatii extrapatrimoniale,
dar care pot influenta pozitiv sau negativ patrimoniul si rezultatele
intreprinderii.
Conturile din clasa 9 evidentiaza operatii referitoare la calculatia
costurilor efective de produselor, lucrarilor, serviciilor si a
diferitelor functii ale intreprinderii, furnizand informatii necesare
conducerii interne a intreprinderii.
Grupele de conturi simbolizate cu doua cifre, cu exceptia conturilor
rectificative de mijloace economice prin sistemul amortizarilor
si provizioanelor, semnifica : pentru conturile de bilant –
natura economica, sau destinatia bunurilor, iar pentru conturile
de rezultate – natura economica a cheltuielilor si veniturilor
care contribuie la formarea rezultatelor.
Pornind de la planul de conturi general si instructiunile de aplicare
a acestuia, elaborat de Ministerul Finantelor, intreprinderile isi
pot elabora planuri de conturi proprii, specific
Pe langa procedeele specifice, contabilitatea mai utilizeaza in
cadrul metodei sale de lucru si alte procedee, comune mai multor
discipline economice. Acestea sunt deosebit de necesare metodei
contabilitatii, constituind o premisa utila sau servind pentru completarea
procedeelor specifice, cu care se intrepatrund si formeaza un tot
unitar.
Procedeele metodei contabilitatii, comune si altor discipline economice,
sunt : documentele, evaluarea, calculatia si inventarierea.
Orice operatie economica sau financiara, privitoare la existenta
si miscarea elementelor patrimoniului unitatilor economnice si sociale,
pentru a putea fi inregistrate in conturi, trebuie consemnata mai
intai intr-un document, care atesta infaptuirea ei. Este necesar
acest lucru deoarece inregistrarea operatiilor economice si financiare
in conturi se face numai dupa cum au avut loc, iar una din cerintele
contabilitatii o constituie fundamentarea si justificarea tuturor
datelor sale pe baza de documente.
Documentele prezinta o importanta deosebita pentru mersul normal
al lucrarilor de contabilitate deoarece, cu ajutorul lor, se asigura
verificarea prealabila a justetei si legalitatii operatiilor economice
si financiare, controlul gestionar asupra bunurilor economice, respectarea
disciplinei financiare etc., contribuind prin acestea la intarirea
responsabilitatii asupra administrarii patrimoniului fiecarei unitati
economice si sociale.
Documentele, ca procedeu al metodei contabilitatii, cuprinde, pe
de o parte, documentele justificative financiar-contabile, iar,
pe de alta parte, registrele de contabilitate.
Documentele financiar-contabile se prezinta ca un sistem complex
de documente justificative in care se consemneaza datele si informatiile
proprii circuitului economic al patrimoniului respectiv, date referitoare
la existenta, miscarea si transformarea capitalului si a muncii,
pentru ca ulterior sa stea la baza inregistrarii in contabilitate
a operatiilor economice consemnate in documentele respective. Ele
angajeaza raspunderea persoanelor care le-au intocmit, vizat si
inregistrat in contabilitate, privind autenticitatea operatiilor.
Registrele de contabilitate sunt documente obligatorii la care unitatile
patrimoniale evidentiaza cronologic si sistematic operatiile economice
si financiare consemnate in documentele justificative, unele la
nivel sintetic, altele la nivel analitic. Principalele registre
recomandate de legislstia in vigoare sunt : Registrul-jurnal, Registrul-inventar
si Registrul ‘Cartea-Mare’.
In ceea ce priveste Registul-jurnal, acesta este utilizat pentru
evidentierea cronologica a documentelor justificative. Inregistrarele
in acest registru trebuie sa cuprinda elemente referitoare la :
felul, numarul si data documentului justificativ, explicatia sumara
a operatiilor inregistrate, sumele corespunzatoare operatiilor respective
si conturilor corespondente in care s-a inregistrat.
Registrul-inventar este intocmit, de regula, la sfarsitul exercitiului
financiar, pe baza datelor din listele de inventariere si a procesului
verbal de inventariere a elementelor patrimoniale. In acest registru,
elementele patrimoniale sunt grupate pe conturi corespunzatoare
structurilor de activ si pasiv din bilant. Pentru fiecare structura
se evidentiaza pe coloane separate valoarea de inregistrare, valoarea
actuala de inventar si diferentele dintre cele doua valori care
se inregistreaza ca pierdere de valoare sub forma amortizarilor
si provizioanelor, cand valoarea de inventar este inferioara valorii
de inregistrare contabila, si sub forma diferentelor de conversie
(activ si pasiv) a creantelor, datoriilor si lichiditatilor in devize
la inchiderea exercitiului financiar, fata de data angajarii acestora.
Fiind registre obligatorii, Registrul-inventar si Registrul-jurnal
se numeroteaza, snuruiesc, se parafeaza si se depun la organele
fiscale.
Registrul ‘Cartea-Mare’ este utilizat pentru realizarea
inregistrarii sistematice a operatiilor economice si financiare.
Se intocmeste in doua variante : Cartea-Mare utilizata de intreprinderile
care aplica forma de inregistrare contabila pe jurnale si Cartea-Mare
utilizata de intreprinderile care aplica forma de inregistrare contabila
‘Maestru-Sah’.
Datele consemnate in documente, privitoare la existenta si miscarea
elementelor patrimoniale,exprimate din punct de vedere fizic prin
diferite unitati de masura, pentru a putea fi inregistrate in conturi
trebuie evaluate in mod unitar prin intermediul unitatilor monetare,
singurele care asigura generalizarea.
Evaluarea consta in transformarea unitatilor naturale, in unitati
valorice cu ajutorul monedei. Aceasta operatie are o importanta
deosebita pentru sintetizarea si generalizarea informatiilor generate
de existenta, miscarea si transformarea elementelor patrimoniale
Evaluarea este procedeul metodei contabilitatii care asigura reflectarea
realitatii economice.
Evaluarea elementelor patrimoniale se efectueaza in patru momente
: la intrarea bunurilor in patrimoniu, la iesirea bunurilor din
patrimoniu, cu ocazia inventarierii si la inchiderea exercitiului
financiar.
1.Evaloarea la intrarea in patrimoniu se face la unul din urmatoarele
preturi sau costuri : costul de achizitie, costul de productie,
valoarea de utilitate, valoarea nominala.
Costul de achizitie este utilizat pentru evaluarea bunurilor cumparate
si se formeaza din pretul platit furnizorului la care se adauga
alte cheltuieli efectuate cu ocazia aprovizionarii : cheltuieli
de transport-aprovizionare, taxe nerecuperabile, etc.
Costul de productie este utilizat la evaluarea bunurilor produse
in cadrul intreprinderii. Acesta se formeaza din valoarea materiilor
prime si materialelor consumate, cheltuielile cu salariile, alte
cheltuieli directe precum si cota cheltuielilor de productie.
Valoarea de utilitate numita si valoarea actuala se stabileste in
functie de pretul pietei, utilitatea bunului, starea si locul unde
se afla si este utilizata in cazul bunurilor aduse ca aport la societate
si acelor primite prin donatii cu titlu gratuit.
Valoarea nominala reprezinta valoarea consemnata in documente a
creantelor si datoriilor.
2.Evaluarea la iesirea bunurilor din patrimoniu se face pentru scoaterea
din evidenta a bunurilor vandute, consumate in procesul de productei,
constate lipsa, distruse sau deteriorate si reprezinta valoarea
lor la intrare.
3.Evaluare la inventariere se face la valoarea actuala sau de utilitate
a fiecarui element patrimonial.
4.Evaluarea la inchiderea exercitiului financiar se face in scopul
stabilirii pierderilor probabile si al scaderii veniturilor probabile.
Cu aceasta ocazie se compara valoarea contabila cu valoarea de inventar.
La elementele de activ, daca valoarea de inventar este mai mare
decat valoarea contabila diferenta conastatata nu se evidentiaza
in contabilitate, iar daca valoarea de inventar este mai mica decat
valoarea contabila, diferenta constatata se inregistreaza ca o pierdere
de valoare, sub forma amortizarii – daca pierderea este definitiva,
sau sub forma provizioanelor pentru depreciere – daca pierderea
este probabila.
La elementele de pasiv, daca valoarea de inventar este mai mica
decat valoarea contabila, diferenta constatata nu se inregistreaza,
iar daca valoarea de inventar este mai mare decat valoarea contabila,
diferenta constatata se evidentiaza sub forma provizioanelor pentru
riscuri si cheltuieli.
Astfel, evaluarea este strans legata de calculatie ca procedeu al
metodei contabilitatii, deoarece, pentru a reflecta in conturi cat
mai exact existenta si miscarea patrimoniului unitatilor economice
si sociale, in toate fazele circuitului ecomonic, precum si rezultatele
finaleale activitatii, este necesar sa se determine cu cea mai mare
exactitate valoarea acestora.
Acest procedeu isi gaseste aplicarea cea mai larga in domeniul calculatiei
costurilor si rezultatelor. Notiunea de calculatie are insa o aceptiune
mult mai cuprinzatoare in contabilitate ; ea include toate formele
de calcul, incepand cu simpla calculare a datelor consemnate in
documentele primare, continuand cu calcul rulajelor, sumelor si
soldurilor conturilor, cu calculul valorii elementelor patrimoniale
inventariate, a diferentelor de inventar, si terminand cu stabilirea
costului productiei si calculul rezultatelor finale, precum si a
tuturor indicatorilor economico-financiari prin care se apreciaza
activitatea unitatii economice sau sociale.
Calculatia, ca procedeu al metodei contabilitatii, actioneaza cu
preponderenta in intreprinderile de productie si are drept scop
calcularea costurilor de achizitie si a costurilor de productie.
Pentru a cunoaste situatia reala a patrimoniul reflectat in contabilitate,
trebuie sa se verifice existenta faptica, directa a tuturor elementelor
sale in scopul descoperirii neconcordantelor dintre datele inregistrate
in conturi si realitatile de pe teren. In continuare, elementele
patrimoniale constatate faptic se evalueaza la valoarea actuala
sau curenta. In acest scop, contabilitatea se foloseste de un alt
procedeu, cunoscut sub denumirea de inventariere. Pe baza constatarilor
la care s-a ajuns in urma inventarierii se fac reflectarile necesare
in conturi, stabilindu-se concordanta dintre datele rezultate la
fata locului prin operatia de inventariere. Prin compararea valorii
actuale cu cea din contabilitate se determina deprecierea elementelor
patrimoniale inventariate.
Inventarierea, procedeu al metodei contabilitatii, are rolul de
a stabili periodic situatia reala a elementelor patrimoniale, stabilirii
exacte a costului si a rezultatelor financiare, si a constatarii
integritatii patrimoniului intreprinderii. Cu aceasta ocazie se
contabilizeaza pierderile probabile, reprezentand din acest punct
de vedere o aplicare practica a principiului prudentei.
