Iapa lui Voda - comantariu - referat

Iapa lui Voda - comantariu

Acest volum, „Hanul Ancutei”, cu o structura aparte, în care se intersecteaza mai multe planuri narative, prin intermediul povestirilor istorisite de drumetii popositi la han, creeaza o atmosfera unica, în care vraja cuvântului ne dezvaluie oameni si întâmplari din timpuri îndepartate, uimind ascultatorii si cititorul.

1) Actiunea se petrece într-o toamna „aurie”, cu rod bogat în podgorii. Începuse vremea petrecerilor si povestilor la Hanul Ancutei. Era anul în care de „Sântilie” cazusera ploi naprasnice, iar oamenii vazusera „un balaur negru în nouri, deasupra puhoaielor Moldovei”.
Hangita Ancuta este frumoasa, „sprâncenata si vicleana”, care se misca neîncetat „ca un spiridus”, aducând mâncare si vin bun mesenilor, dar tratându-i totodata cu vorbe bune si veselie, întretinând o atmosfera placuta la han.
Hanul are aspectul mai mult al unei cetati, decât al unui han, având niste ziduri groase „de ici pâna colo” si niste porti ferecate „cum n-am mai vazut în zilele mele”. În interiorul sau se pot adaposti multi oameni, carute, si vite, aparându-se de hoti.
Printre drumetii deja aflati la han se numara si comisul Ionita din Draganesti, un om înalt, carunt, cu ochii aprigi si negurosi, cu zâmbet usor trist, sociabil, caruia îi placeau cântecele si povestile cu tâlc. Acesta ve

ni calare pe un cal „vrednic de mirare”, o iapa ciudata, slaba, vesnic înseuata. Comisul se mândreste cu iapa lui, rezistenta si neobosita, descendenta din iapa lui Voda Mihalache Sturza.
Toti cei prezenti se aseza tacuti în jurul lui, dornici sa asculte povestea. Ancuta sta rezemata în prag, de tocul usii, luminata piezis de soarele de toamna, aurindu-i jumatate de obraz. În vale straluceste apa Moldovei, iar în departare se vad muntii, „talazuri de cremene sub pâclele albastre”. Simtind tacere, calul comisului necheaza subtire si rânjeste spre ceilalti ca un demon, spre spaima si uimirea Ancutei.
Ancuta cea tânara asculta, ca si mama ei odinioara, pretentiile comisului si, rusinata se preface ca nu pricepe, strângându-si buzele.
Comisul sustine cu mândrie, descendenta calului sau „cel roib, pintenog de trei picioare”, din „Iapa lui Voda”. Când acesta necheaza si râde, parca ar aduce o amintire din alt veac, din tineretea comisului.
Terminând povestea, comisul este dornic sa înceapa alta „istorie”, dar nu înainte de a cere sa se mai se aduca vin în ulcele.

2) Comisul începe povestirea petrecuta în tinerete, la un popas al sau în acelasi loc, la Hanul Ancutei, tot pe vreme de toamna, în preajma focurilor si a „caralor cu must,” având ca hangita pe cealalta Ancuta.
Comisul îsi aminteste ca la fel necheza si iapa cea batrâna si la fel se speria si cealalta Ancuta.
Pe când comisul se pregatea sa plece, soseste la han un mare boier care coboara din trasura. Boierul s-a oprit din loc si i-a zâmbit atât comisului cât si iepei. Marunt de statura, avea o barba „rosa, rotunjita,” si purta la gât un lant subtire de aur.
Întrebat de boier

de unde este si încotro se duce, comisul i-a spus ca se duce la Voievodul Mihalache Sturza, pentru a-i face dreptate în legatura cu mostenirea unei bucati de pamânt. Acesta i-a mai zis ca judecata începuse înainte de Voda Calimah si nu se încheiase, desi trecusera mai multe generatii de oameni si mai multi domnitori. Vazând ca nu se rezolva nimic, comisul a mai dat o data jos sacul cu „hârtoage si pecetile cele vechi”, si s-a suit pe cal si a pornit spre „târgul Iesului”, facând popas aici la Hanul Ancutei. Razesul i-a mai spus si ca în cazul în care domnitorul nu îi va face dreptate, „atunci sa pofteasca Maria sa sa-i pupe iapa nu departe de coada”.
Boierul râde, închina vinul platit de comis si dupa aceea s-a urcat în „drosca lui cu arcuri”, si a plecat. Imediat dupa aceea a pornit la drum si razesul Ionita, care nu s-a oprit decât în târgul Iesului, poposind la un han, peste drum de curtea Domneasca.

A doua zi, ducându-se la curtea Domneasca, a fost de îndata primit de Voda si de emotii cade cu capul plecat în fata domnitorului, dar la porunca acestuia se ridica si îl recunoscu pe boierul de la han. Acesta îl asculta si cerceta cu mare atentie documentele si vazând ca este neîndreptatit îi promite ca v-a trimite un om de-al sau „cu porunca tare sa faca rânduiala în Draganesti”.
„Hanul Ancutei e o carte de atmosfera. Povestitorii cauta mereu analogii în trecut […]Întoarcerea în timp duce la reverberatii lirice, mai toti referindu-se la «cealalta Ancuta», mama celei vii. ” (Cosntantin Ciopraga)

Copyright © Contact | Trimite document