AGATÂRSII - Trib de origine iranianã, stabiliti, cu mult înainte de secolul 5 îen în spatiul intercarpatic devine propabil cu timpul un trib dacic cu oameni "foarte ferchesi, gãtiti cu podoabe de aur" ceea ce corespunde perfect bogãtiilor aurifere ale Daciei dupã cum mentioneazã Herodot.BURII - Puternic trib dacic, cu capitala la Argedava. Ocupau regiunea subcarpaticã a actualelor judete Vîlcea si Arges. Stãpâneau imensele mine de sare de la Ocnele Mari si cãile de acces spre Dacia transilvana, ceea ce le conferea o imensã putere militarã, alãturi de o mare responsabilitate. Sunt mentionati de Ptolemeu.
CARPII - Unul din cele mai mari si importante triburi dacice ce a locuit la est de Carpati
CARPODACII - Denumirea de carpodaci e interpretatã
de istorici în mod diferit : “daci amestecati cu
carpi”, “daci de origine carpicã”,
“daci în tara carpilor”, fiecare formulare
oferã concluzia cã n-ar fi vorba despre o singurã
populatie, ci despre douã neamuri de aceeasi origine
(dacã). Sunt mentionati de Zosimos în Istoria nouã
: "Teodosius a respins pe sciri si pe carpodaci si învingându-i
în luptã, i-a silit sã treacã Istrul
si sã se întoarcã pe meleagurile lor".
V.Pârvan i-a identificat pe carpodaci cu carpii.
COSTOBOCII - Triburi de daci liberi care au locuit în N si NE Daciei. Apartenenta lor etnicã a fost doveditã arheologic. Aria de rãspândire cuprinde bazinul superior al Nistrului si cel superior al Prutului, respectiv regiunea Stanislav, Lvov si Cernãuti, din vestul Ucrainei, afectând deopotrivã Maramuresul (istoric) si Bucovina. Prezenta temporarã a costobocilor prin Moesia Inferior, respectiv Dobrogea, este mentionatã de douã epitafe descoperite la Adamclisi. Corespund culturii arheologice de tip Poiana-Rãcãtãu-Tinosul. Costobocii se impun, pe plan istoric, în special în sec. II, când o serie de izvoare literare si epigrafice antice vorbesc despre incursiunile fãcute de ei în Imperiul roman. Cel mai puternic atac a fost cel din anul 170, când pãtrund în Moesia Inferior, Thracia si Macedonia, ajungând pânã în Ellada si profanând templul din orasul Eleusis. Dupã alungarea lor din imperiu, romanii i-au îndemnat pe asdingi, de neam germanic, sã-i atace. În urma înfrângerilor suferite în anii 170-172, o parte s-au refugiat pe teritoriul carpic, iar altii au continuat sã trãiascã pe teritoriile de bastinã, alãturi de nou venitii de neam germanic si sarmat. Nordul Moldovei, zonã de interferentã între cultura carpicã si cea costobocã, a fost dominat de costoboci pînã în anul 170 e.n., dupã cum aratã descoperirile arheologice. Costobocii, ca si carpii, au lãsat o bogatã mostenire perioadei de început a migratiei popoarelor. Prin actiunile militare întreprinse în sec. II-III e.n., costobocii si carpii au fost adversari redutabili ai Imperiului roman.
HARPII - Trib dacic, ramurã într-o
anumitã mãsurã (necunoscutã), apropiatã
de cea a carpilor, au locuit în sec. II-III e.n. la N
de gurile Dunãrii, într Prut si Nistru. Ptolemeu
vorbeste despre un oras din regiunea mentionatã mai sus,
numit Harpis. Prezenta harpilor este atestatã si de ceramica
din regiunea specificatã.
OBULENSII - Trib getic localizat dupã
izvoare vechi si dupã cercetãri recente în
E Dobrogei, unde s-au descoperit numeroase orase, posibile capitale
ale acestui trib. Tribul obulensilor este mentionat de Ptolemeu.
PIEDAVENSII - Trib din V Muntilor Apuseni , "pie" însemna "dusman".
PIEFIGII - Trib cu o certã origine geto-dacicã au fost localizati de V.Pârvan în Câmpia munteanã, aproximativ în fostul judet Vlasca si în actualele judete Ilfov si Ialomita, iar mai recent de cãtre R.Vulpe în special pe valea Argesului, în jurul cetãtii Sornum. Corespund culturii arheologice de tip Vîrteju-Bucuresti. Atât tribul cât si capitala lor, sunt mentionati de Ptolemeu. Începuturile lor pot fi urcate în timp pânã în vremea regelui Dromichete, cînd getii se afirmã prin victoriile repurtate în douã rânduri asupra armatei lui Lisimah. În perioada imediat premergãtoare lui Burebista, în uniunea de triburi getice din mijlocul Munteniei, piefigii reprezintã dacã nu principalul, unul din principalele puncte de sprijin ale lui Burebista în opera sa de unificare a tuturor geto-dacilor.
POTULATENSII - Neam dacic, dupã opinia lui V.Pârvan ar fi populat pãrtile de N ale Olteniei si zona deluroasã din V Munteniei. Corespund culturii arheologice de tip Adîncata-Mãnãstirea din a doua jumãtatee a sec. II î..e.n. Sunt mentionati de Ptolemeu.
PREDAVENSII - Trib dacic, localizat la N de Muresul inferior, pânã aproape de Crisuri. Corespund culturii de tip Toc-Cherelus. Sunt mentionati de Ptoelemeu. Au ca perioadã de maximã înflorire, sec. II-I î.e.n.
RATACENSII - Trib plasat de V.Pârvan în platoul transilvãnean dintre Tîrnave si Somes, mai nou în platoul dintre valea Muresului si a Tîrnavelor. Corespund culturii Rãdulesti-Hunedoara, Aiud-Cugir si Petelea. Sunt pomeniti de Ptolemeu. Preced în timp momentul unificãrii realizate de Burebista.
SIENSII - Trib dacic care dupã calculele
lui V.Pârvan, ar fi locuit de-a lungul râurilor
Ialomita si Buzãu adicã în partea de NE
a Munteniei, corespunzãtoare judetelor Buzãu si
Brãila. Corespund culturii arheologice Dumbrãveni
si Inotesti-Rãcoasa. Sunt mentionati de Ptolemeu. Siensii
au jucat un rol deosebit în viata politicã si economicã
a oraselor grecesti de pe coasta de vest a Mãrii Negre,
încã din sec. III î.e.n.
SUCII - Trib getic care dupã ultimele cercetãri a fost plasat în trecãtoarea Succilor din muntii Balcani. Se pare cã de aici au emigrat în douã directii stabilindu-se în douã locuri si întemeind orasele Sucidava: unul la Izvoarele (CT) si unul la Celei-Corabia (OT). Sunt mentionati de Tabula Peutingeriana, Itinerarium Antonini si de o inscriptie din vreme lui Aurelian (Sucidava dobrogeanã), de Procopius. Sucii din câmpia romãnãteanã au fost organizati într-un territorium Sucidavense, cei din Dobrogea au întretinut relatii strînse cu elenii pontici, ceramica atestându-le prezenta între sec. III î.e.n.-IV e.n.
TIRIZII - Trib traco-getic localizati în
capul Terizis la E de Balcic (Dionysopolis). Sunt mentionati
de Hellanicos, Photios, Suidas. Ultimul ne spune cã acestia
credeau în nemurirea sufletului, fapt care în corelatie
cu descoperirile arheologice confirmã apartenenta terizilor
la neamul getic.
BENDIS - Zeita din mitologia dacicã adoratã de strãmosii nostri ca zeitã a Lunii, a pãdurilor, a farmecelor, a noptii si poate ca zeitã magicianã. Unele reprezentãri plastice ca bustul de bronz de la Piatra Rosie o aratã cu sâni proeminenti ca si presupunerea cã era o divinitate adoratã mai ales de femei, ar fi un indiciu ca era socotitã poate în primul rând zeita dragostei si a maternitãtii. Herodot ne spune în Istorii(IV,94;V,7) cã tracii au împrumutat-o de la daci.
CAVALERUL TRAC - Tânãr zeu al tracilor balcanici si danubieni, reprezentat cãlare, adesea în scene de vânãtoare. Atributele si originea zeului sunt deocamdatã obscure. Numit "Theos Heros" - stãpân cãpetenie, mai apoi semizeu de origine muritoare iar în varianta romanã, "Deus sanctus Heron", unele imagini ale calaretului trac sunt însotite de inscriptii unde numelui "Heron", "Heros" îi urmeazã adesea diverse epitete: "Invictus" - Nebiruitul, "Aeternus" - Vesnicul, "Katahtonios" - Stãpânul mortilor, "Ktistes" - întemeietor
DERZELAS - Zeu apartinând mitologiei daco-getice, având un cult de origine autohtonã. E considerat fie zeu al sãnãtãtii, al energiei vitale (I.I.Russu) fie o divinitate subpãmânteanã (I.H.Crisan). Un templu al lui Derzelas s-a zidit la Histria în sec al III-lea îen.
GEBELEIZIS - Zeu geto-dacic al cerului înnourat si pluvial, diriguitor al furtunii si al fulgerelor, în onoarea sau împotriva cãruia dacii trãgeau cu arcurile (dupã unii spre a purifica fata zeului ceresc risipindu-i norii, dupã altii spre a-i reprosa norii excesivi, aducãtori de grindinã si de trãsnete primejdioase pentru pãduri, gospodãrii, grâne si pentru vita de vie). Aceastã practicã e înregistratã si în alte zone geografice, tirul aglomerat de sãgeti si strigãtele masive puteau creea curenti de aeri ce risipeau norii. Gebeleizis e amintit numai de Herodot care îl citeazã imediat dupã Zamolxis ceea ce a dus la false presupuneri cã cei doi s-ar confunda. În iconografia româneascã s-a pãstrat ca Sf.Ilie.
KOGAIONON - Mitologicul munte dacic în
care a fost sediul lui Zamolxis sau locuinta marelui preot dac.
Semnalat de greci, muntele nu a fost identificat. Presupunerile
au adus în discutie celebre vârfuri muntoase ca
Gugu, Ceahlãul, Dealul Grãdistii, Omul, fiecare
cu argumente pro si contra. Anumite asemãnãri
semantice din unele izvoare grecesti impun prima ipotezã,
semnificatia numelui îl impune pe Omul, de asemenea Sfinxul
din pare sã aibã o semnificatie deosebitã.
Dar toate sunt ipoteze romantice. Strabon scrie despre pestera
de retragere a lui Zamolxis: "Tot asa si acest munte a
fost recunoscut drept sacru si astfel îl numesc si getii;
numele lui, Kogaionon, era la fel cu al râului ce curgea
alãturi."(Geografia,VII,3,5). Acest citat lanseazã
o interesantã ipotezã: numele mai important al
fi al râului dupã care a fost numit si muntele
deci muntele este lângã un râu însemnat
(poate nu doar din punct de vedere al debitului). Voi prezenta
mai jos fragment dintr-o hartã veche care reprezintã
râul Cogaeonus, prin suprapunerea hãrtii antice
cu cea a României moderne, acest râu se identificã
cu Bicazul, care trece pe lângã Ceahlãu,
munte care a inspirat multi poeti si scriitori români
de-a lungul timpului, asadar un argment solid în favoarea
identificãrii Ceahlãului cu Kogaiononul.
Alexander G. Findlay
Classical Atlas to Illustrate Ancient Geography, New York, 1849
Deasemenea, se stie cã lui Zamolxe dacii i-au construit
o locuintã mare în pesterã, deci trebuie
sã se mai gãseascã ruinele acestei locuinte
în pesterã. Autorii mentioneazã cã
dacii îsi numeau preotii "cãlãtori
prin nori" ceea ce propune pentru localizarea acestui munte
un vârf foarte înalt. Pestera miticã a lui
Zamolxe ar fi putut sã aibã întortocheate
galerii ceea ce ar explica disparitia lui.
PREOTII DACI - În literatura de specialitate, se întâlnesc trei categorii de preoti:
1.KAPNOBATAII - "umblãtorii prin nori". Explicatia
denumirii s-a pierdut în negura timpului. Probabilitatea
o are cãlãtoria în muntii cu vârfurile
înconjurate de nori, deci, în chilii asemãnãtoare
cãlugãrilor de azi. Se întelege cã
trãiau în simplitate, regim alimentar si în
meditatie în fata zeului lor (si de ce nu poate si al
nostru pentru cã existã izvoare care ne spun cã
dacii credeau într-un zeu suprem cãruia nu îi
spunea numele nu de fricã, rusine, sau alte motive, ci
pentru simplul fapt cã nu îi puteau exprima complexitatea).
2.KTISTAII - "întemeietorii de neamuri". Voi
face un nou apel la atât de controversata "interpretio
graeca" pentru a sublinia posibilitatea cã grecii
sã se fi înselat: dupã pãrerea mea
adevãratul înteles al numelui acestor preoti era
"întretinãtorii de neamuri", "vindecãtorii
de neamuri", deci renumitii medici daci. Ca o dovadã
în plus aceeasi observatie se potriveste si polistailor:
"întretinãtorii de orase" sau cavalerilor
traci: "întretinãtorii de neamuri", "apãrãtorii
de neamuri". Acesti preoti erau renumiti prin tehnica lor
de a începe cu sufletul si a continua cu tratarea trupului.
De aceea aveau probabil nevoie de religie sub o formã
pe care nu o mai cunoastem azi (sau poate da: bioenergoterapia).
v.Derzelas.
3.POLISTAII - "întemeietorii de orase". La aceasta
castã preoteascã denumirea ei îi propune
membrii ca învãtãtori care trãiau
în orase unde erau sanctuarele (vezi calendarele, si care
nu erau potrivite ascetismului). Avem celebre exemple pentru
a sustine aceasta teorie: Zamolxe, Deceneu. Acesti preoti-învãtãtori
excelau în stiinte (fizicã, astronomie), moralã,
psihologie, filosofie, ultima, împlicând si religia.
4.PREOTII LUPTÃTORI - Strabo ne mai spune cã tinerilor preoti daci li se predica curajul. Acestia fiind lipsiti de teamã. Pentru ce altceva decât pentru prezenta pe câmpul de luptã? Rolul lor de a îmbãrbãta ostenii, sau ca medici-militari, nu prea stã în picioare în fata mea, acesta fiind unul mult mai complex. Asadar o nouã castã care nu a fost înteleasã de autorii antici deci nu a fost mentionatã decât de Iordanes care ne spune cã "armata lui Filip al Macedoniei fu împrãstiatã de preotii geti", asa cã eu pot doar sã propun aceastã variantã. Si aici avem un exemplu celebru: preotul (vicerege! si care nu era ktistai ci mai degrabã polistai) Vezina a luat parte la lupta de la Tapae. Este posibil ca preotii, bãrbati fiind, sã fi fost organizati în momente grele, în contingente speciale de rãzboinici.
RITUALUL DE ZEIFICARE - Am observat un fel de cale pe care marii preoti trebuiau s-o urmeze. Sã cunoascã mari religii si concepte filosofice chiar dacã nu aderau la ele. Aici as mentiona cã nu cred cã e vorba de o instruire a preotilor daci în tãri strãine deoarece ei detineau cunostinte pe care egiptenii si grecii nu le aveau. Poate un flux de la daci la egipteni si greci e mult spus, mai corect ar fi un schimb de experientã dar cine stie? Apoi marii preoti întorsi pe pãmânturile natale se asociau cu regele. Din nou consider cã preotii nu-si convingeau regii sã li se asocieze ci doar urmau un obicei existent deja (avem ca exemple pe Zamolxis, Decenu, Vezina). Undeva în acest rãstimp marii preoti trecând de un anumit prag, o anumitã probã complexã sunt zeificati. Oricum cred cã dacii aveau niste legi foarte vechi dupã care se ghidau de multã vreme.
ZAMOLXE - Controversele asupra personalitãtii lui Zamolxe
au început sã aparã odatã cu mentionarea
lui de cãtre Herodot si continuã pânã
azi. Pãrintele istoriei, recunoaste cinstit cã
Zamolxe a trãit (în jurul anului 1400 îen-nb)
si nu a fost un zeu închipuit. De altfel el este unul
din cei trei profeti ai lumii (Zamolxe, Zaratustra si Moise),
însã numai despre Zamolxe existã izvoare
"stiintifice". De ce a devenit asa celebru acest "rege
al nostru [...] ca zeu ce este" (Platon,Harmides,156)?
Pentru cã a fost un erou civilizator, un preot venerat
de toate castele: de kapnobatai care i-au mostenit obiceiul
de a trãi retrasi, de ktistai care au învãtat
mestesugul vindecãrii de la el, de polistai care nu se
stie de unde detineau fantasticele cunostinte pe care le predau
mai departe, de "preotii-rãzboinici" (si ostasi)
care rosteau numele lui în bãtãlii, de regi
care se pare cã au preluat belaginele de la Zamolxe.
Cât despre retragerea lui în pesterã si aparitia
dupã 4 ani nu a avut rolul de mister initiatic ci a fost
o lectie pentru poporul care poate nu îi urma toate îndemnurile
(acest domeniu al pildelor în care dacii excelau, 4 ani
fiind poate perioada în care poporul s-a convins de necesitatea
învãtãturilor sale).
În plus aceastã situatie pare sã se potriveascã
cu momentul când Zamolxe redacteazã (sau mai corect
spus le rescrie adaptându-le conditiilor contemporane)
necesarele belagine.Dacii au recunoscut în Zamolxe, omul
complex demn de luat drept model, zeificarea venind în
mod natural.Cultura si religia daca este la fel de bogata si
de interesanta ca cea a marilor civilizatii acoperite in istorie
de Gloria unor imperii marete dar noi trebuie sa fim la fel
de fascinate de amandoua deoarece sunte in o anumita masura
cea ce stramosii nostril au fost.
{Materiale selectate, prelucrate, si editate cu acceptul siteurilor
“www. Hat.com”, www.internationalhistori.com si
situl official al academiei romane. }
