Notiunea de administratie publica
este una extrem de de controversata atunci cand vine vorba de
definirea ei. Pe de o parte opinia generala a oamenilor este
diferita, uneori contradictorie, iar pe de alta parte autorii
de specialitate, teoreticienii nu au reusit inca sa se
puna de acord cu privire la o definitie clara.1
In aceeasi ordine de idei, se pot gasi numeroase definitii
ale conceptului de administratie publica, fara a putea, deocamdata,
cu certitudine, spune care este corecta.
O prima definitie ar putea fi cea data de Antonie Iorgovan,
conform caruia administratia publica reprezinta „o categorie
de autoritate publica, care potrivit Constitutiei si legilor
O alta definitie a conceptului de administratie publica
ar putea fi aceea comform careia ea desemneaza „ansamblul
de organe care infaptuiesc, conduc si executa treburile
publice”4. cu alte cuvinte, administratia publica este,prin
prisma acestei definitiiorganismul, care in corelatie
cu treburile publiceare 3 misiuni- de a le infaptui, conduce
si executa. Adica organele administratiei publice urmaresc interesul
public, sa aplice in parctica actiunile necesare mentinerii
functionalitatii sistemului. In fapt aceste actiuni, conform
definitiei date, urmaresc 3 pasi: infaptuirea –
adica identificarea treburilor publice sau altfel spus definirea
masurilor ce trebuie luate in interesul public; conducerea
– adica stabilirea modului in care organul in
care organul in cauza va actiona in ceea ce privesteo
problema data, o treaba publica si in final executarea
– adica punerea in practica a celor stabilite in
pasul 2.
O a patra definitie a administratiei publice, conform lui J.
P. Harris si John J. Corson sustine ca ea este „activitatea
prin care se realizeaza scopurile si obiectivele guvernului”5.
cu alte cuvinte puterea executiva a statului, guvernul, are
la randul lui o fractiune executiva, care aplica in practica
politicile lui. Trebuie mentionat ca aceasta definitie a administratiei
publice, conform careia ea ar fi instrumentul puterii executive
este des intalnit intre teoreticieni, nu neaparat
sub forma de fata.
O a cincea definitie a administratiei publice ar fi cea a lui
John Pfiffner si Robert Presthus, conform carora „Administratia
publica, ca domeniu de activitate este in principal preocupata
de mijloacele pentru implementarea valorilor politice”6.
Valorile politice ale unei societati democratice sunt date de
alesaa poporului, sunt stabilite in conformitate cu convingerile,
realitatile de faptsi alte variabile, iar in sensul definitiei
celor doi autori, domeniul de activitate al administratiei publice
este gasirea de modalitati de punere in practica a acestor
valori.
O alta definitie a administratiei publice este formulata de
Nicholas Henry, care o vede pe „aceasta diferind de tendintele
politice, atat prin accentuarea comportamentului birocratic
dar, mai ales, prin sistemul structurilor proprii si metodologiilor
aplicate pentru realizarea scopurilor guvernamentale”7.
Acest autor vede administratia publica ca un organ independent
de tendintele politice prin 2 caracteristici numite - prima
ar fi comportamentul birocratic, mai accentuat, ceea ce face
ca luarea unei decizii, implementarea unui program sa fie supuse
unui proces complex, sub actiunea mai multor factori decizionali;
in timp ce a doua caracteristica ar fi aceea ca administartia
publica dispune de structuri si metodologii proprii, care-i
confera individualism si pe care le utilizeaza in realizarea
obiectivelor decise la nivel guvernamental.0-234m0-sdfsdn334
O a saptea definitie, apartinand lui Marshall Dimock, Gladys
Dimock si Douglas Fox, ar fi cea conform careia „administratia
publica inseamna producerea de bunuri si servicii care
sa satisfaca nevoile cetatenilor consumatori”8.in
acest caz administratia publica este definita in raport
cu obiectul ei de activitatesi a scopului acestei activitati.
O alta definitie, apartinand lui Melin J. Dubnick si Barbara
S. Romzek releva ca „practicarea administratiei publice
presupune reconcilierea dinamica a diferitelor forte in
eforturile statului de administrare a politicilor si programelor
publice”9. Aceasta definitie pune in evidenta caracteristicile
administratiei publice, din punct de vedere al motivului practicarii
ei. Astfel administratia publica este rezultatul combinarii
fortelor diferiteexistente intr-o societate, in
vedrea conduceriipoliticilor si practicilor politice. Aceasta
definitie mai releva un fapt important si anume acela ca administratia
publica este expresia efortului statului de a conduce politicile
si practicile publice.
O a noua definitie, conform lui George J. Gordon si Michael
E. Milakoich este ca „administratia publica poate fi definita
ca fiind toate procesele, organizatiile si indivizii (ultimii
actionand in functie de pozitiile si rolurile lor sociale)
asociate cu aplicrea legilor si a altor regulamente adoptate
sau emise de ramurile legislativa, executiva si juridica”10.
Cu alte cuvinte, administratia publica reprezinta un intreg
sistem de actiuni, organizatii si indivizi, cu mentiunea ca
statusul si rolul sa fie conforme cu obiectivul(spre exemplu
primarul cu atributiile sale), care are ca scop ducerea la bun
sfarsit a dispozitiilor celor 3 puteri ale statului. Observam
aici o diferentiere neta fata de alte definitii prin aceea ca
administratia publica nu este vazuta ca fiind doar instrumentul
sau o ramura a puterii executive, ci un aplicator al legilor
si regulamentelor emise de toate cele 3 remuri ale puterii intr-un
stat.
Felix A. Nigro si Lloyd G. Nigro definesc administratia publica
prin cinci elemente cheie. Astfel: „Administratia publica:
1.reprezinta un efort de grup intr-un cadru public;
2.acopera toate ramurile- executiva, legislativa si juridica-precum
si relatiile dintre ele;
3. are un rol important in formularea politicii publice
facand astfel parte din procesul politic;
4. se deosebeste in mod semnificativ de administratia
publica;
5. este strans legata de numeroa grupuri private si indivizi
care presteaza servicii comunitatii.”11
Definitia aceasta urmareste cinci caracteristici ale administratiei
publice si care in opinia autorilor individualizeaza conceptul.
Astfel , in primul rand, administratia public reprezinta
efortul functionarilor publici (grup restrans) in vederea
asigurarii binelui comun al societatii. Din nou, in al
doilea rand, ne intalnim cu ideea conform careia administartia
publica este expresia celor trei puteri ale statului, cu mentiunea
ca reprezinta si relatiile dintre aceste trei puteri. In
al treilea rand, intalnim din nou ideea ca administratia
publica are unrol in definirea politicilor publice, ceea
ce in opinia autorilor o face parte din procesul politic.
Urmatoarea caracteristica este de fapt o contra-caracteristica,
in sensul in care administratia publica este definita
ca fiind net diferita de cea privata. A cincea caracteristica
identificata de Nigro si Nigro este aceea ca administratia este
legata de grupuri si indivizi privati, cu care se asociaza in
vederea pretarii de serviciiin folosul comunitatii- spre
exemplu departamnetul spatii Verzi al Primariei angajeaza firma
X pentru a amenaja un spatiu verde din localitate.
Tragand o linie am putea concluziona ca desi in aparenta
conceptul de administratie publica este unul simplu prin prisma
multitudinii de persoane care il cunosc si utilizeaza,
in fapt definirea lui nu numai de catre un om simplu,
dar si de catre un teoretician este orice altceva in afara
de simpla. Ideile diferite nascute din experiente, trairi si
realitati personale, ne-ar putea duce cu gandul la faptul ca
administratia este in final supusa la numerosi factori
care o formeaza si modeleaza, ii da individualitatea.
Desi ideea de la care pleaca sau spre care adera orice administratie
publica este aceeasi, modul in care parcurge distanta
difera.