Umberto Eco si Peirce
Umberto Eco-orientare structuralista, Tratat de semiotica, Opera Aperta: orice lucru trebuie sa ramana deschis, lasa frau liber, lasa frau liber imaginatiei, cu cat structura devine mai improbabila, mai ambigua, imprevizibila si dezordonata, cu atat mai mult creste posibilitatea de informare, ca deschidere ramificata de ordini posibile, semnele sunt unitati, cuante - analiza de semne la omul primitiv: o fiinta vie ia o piatra si sparge o nuca pentru a se hrani, nu se produce cultura, cultura inseamna 3 faze:
1.daca fiinta e ganditoare ii confera pietrei o forma noua
2.ii da un nume
3.forta ganditoare e in stare sa recunoasca piatra sau o piatra cu functii asemanatoare. Despre limite: totul trebuie sa aiba o limita.
Axis mundi –centrul lumii
-Eliade si Brancusi-se poate ajunge in miezul lumii din orice margine a ei
-centrul poate fi vizat din orice punct al circumferintei, iar rostul fiecarui punct al circumferintei este sa caute centrul si sa-l informeze
-accesul la universalitate al oricarei valori locale se asigura printr-un bine simtit dozaj intre specificitate si adaptare
-Eliade are acea umilitate a cuiva care nascut la margine de imperii stie ca exista la periferie o intuitie a centrului pe nedrept neglijata de absolutismul cunoasterii “metropolitane”
-drumul lui Eliade intre “spiritul locului” si “axa lumii”
-de la o anumita intelepciune in sus “centrul e peste tot”axa lumii e expresia verticala a oricarui spirit al locului(plesu-limba pasarilor)
-centrul-simboluri-arborele lumii,arborele chinezesc,altarul japonez care se schimba o data la 20 de ani,arborele culturii maghiare(Makovetz)preluat din zona precrestina a umanitatii
-in toate religiile
-in crestinism-scara lui Iacob-posibila comunicare intre lumi,transcendenta,facuta de mesageri,simbolul ascensiunii
-vatra (locuinta=templu)-centrul familiei- vatra satului-vatra stramoseasca-sens mai larg
-centrul lumii este mediul in care culturile se intrepatrund
-axa lumii-sens spiritual
-este infinita
variabilele,simbolurile derivate sunt infinite deci imaginea este cea care conteaza este mai importanta decat simbolul(simbolul e trecator)
Starea de opozitie
In teoria dubletelor a lui Blaga starea de opozitie este abordata prin opunerea a doua atitudini diferite fata de faptul creator, una anabazica, de invingator, caracteristica europeanului, alta catabazica, de retragere, delasare si renuntare in fata fatalitatii,
caracteristica orientalului.
Nazuinta formativa se regaseste la Blaga sub trei forme: individualizanta, tipizanta si stihiala.
Nazuinta individualizanta, ilustrata de cultura anglo-saxona sau stiintific de metafizica lui Leibnitz, sustine existenta unei unicitati in lume. Nici un fir de iarba nu se aseamana cu celalalt, un electron nu se deplaseaza niciodata pe aceeasi orbita. Ii corespunde dictonul « Fii tu insuti ».
Nazuinta tipizanta porneste de la Platon, primul idealist, pentru care lumea Ideilor era supremul valoric. Grecii au creat idealul de frumusete umana pe care il vor prelua multe civilizatii, ordinul devenind prototipul ce facea sigura reteta frumosului. In
arhitectura, toate curentele clasiciste sunt tipizari, respecta reguli, au retete si formule de creatie. Tipizarea isi va afla zilele de glorie in special in anii ’50-’60. Dictonul potrivit spune “ Fii asa cum e maestrul”.
Modul stihial reprezinta o ipostaza creatoare fundamentala, esentializarea lucrurilor in plan teocentric, prin raportare la transcendent.. Presupune si un anumit accept in atitudinea subiectului fata de actul creator. Din aceasta stare stihiala se considera
a fi aparut arta egipteana si cea bizantina. Arta egipteana a fost considerata simbolica, prin modul conventional de desen, ce da gravitate si importanta personajelor. Bizantinii dau personajelor un aspect hieratic, idealizat, dar un ideal transcendent, nu
lumesc precum la greci. Se cauta a fi cum a fost unulsingur.
Din punct de vedere al culturii, aceasta trebuie sa se exprime prin individualitati, sa ajunga la tipizare, dar si sa aiba o raportare la transcendent,
un loc in universal.
Teoria dubletelor evidentiaza diferentele clare intre religii, intre catolicism, protestantism si ortodoxie, referitor la reprezentarea transcendentei pe pamant.
Religia evanghelica, individualizanta, ataca catolicismul din prisma distantei mari intre transcendenta si om. Biserica este aici o asociatie de indivizi si chiar se stimuleaza libertatea individuala. Catolicismul, tipizant, considera sacrul ca fiind reprezentat de biserica, care intermediaza relatia individului cu transcendenta. Disponibilitaea ecumenica e foarte mare, biserica are ierarhie, autoritate, impune precepte. Ortodoxia, mai aproape de modul stihial, intelege sacrul raportand transcendenta la firea lucrurilor, intr-o anumita dizolvare a individului in organismul credinciosilor, individualitea nefiind importanta. Raporteaza sacrul la fire, intelegand prin fire ipostaza naturii supuse gratiei lui Dumnezeu. Biserica este reprezentata de o
instanta cosmica, exisata deci o distantare puternica, dar totodata biserica isi asuma pacatele credinciosilor, absolvindu-i de ele.
Referitor la natiune, catolicii accepta statul supranational, limba latina fiind ea insasi considerata supranationala. Statele feudale sunt insa protestante. In ortodoxie natiunea este un organism, majoritatea bisericilor se declara nationale.
