Spatiul mioritic
S-a afirmat de numeroase ori ca muzica este o arta a succesiunii si, fiind redusa doar la sunete si tonuri, nu ar avea puncte de contact cu lumea spatiului. Blaga infirma aceasta idée, aratand ca dincolo de orice muzica tra nspareun anumit orizont spatial.
Spre deosebire de muzica, pictura si arhitectura nu reusesc sa dea glas acelui vast orizont spatial, la fel de convingator ca muzica. Paradoxal e faptul ca purtam in inconstientul nostru anumite orizonturi ce tind atat de mult sa se exprime, incat se exprima si cu mijloace ce par cu totul improprii scopului.
Orizonturile spatiale ce se rostesc prin intermediul muzicii sunt foarte variate:
cantecul popular rusesc – din el rasuna ceva din deznadejdea sfasietoare a denecuprinsului; planul infinit al stepei e fundalul acestuia;
un cantec alpin e plin de ecouri suprapuse, strigate ca din guri de vagauni, galgaituri ca din cascade; in spatele lui se citeste orizontul spatial propriu: muntele;
din dansul argentinian razbate tensiunea pampelor sud-americane.
Doina romaneasca: din dosul ei se ghiceste un orizont cu totul particular: plaiul, definit ca
“plan inalt, deschis, pe coama verde de munte, scurs mulcom la vale”.
Doina evoca orizontul inalt, ritmic si indefinit alcatuit din deal si vale. Un anume spatiu vibreaza intr-un cantec, fiindca acel spatiu exista in substraturile sufletesti ale cantecului.
FROBENIUS si SPENGLER (studii de morfologia culturii) – au incercat sa descopere rolul pe care il joaca in injghebarea unei culturi sau in crearea unui stil de arta “sentimental spatiului” propriu oamenilor dintr-un anumit loc.
FROBENIUS – a aratat in domeniul etnologic, legatura dintre o anumita cultura si un anumit sentiment al spatiului;
- Face o diferentiere a culturilor africane in 2 blocuri: hamit si etiop:
culturii hamite ii atribuie sentimental spatial simbolizat prin imaginea pesterii-bolta;
culturii etiope ii atribuie sentimental spatial al infinitului.
Vede culturile ca plante ce cresc in atmosfer de sera a unui anumit sentiment spatial.
SPENGLER – in lucrarea sa de filosofia culturii aplica acelasi punct de vedere (al lui
Frobenius) la marile culturi istorice. Considera ca latura cea mai caracteristica fiecarei culturi este tocmai sentimentul spatiului:
cultura greaca antica este apolinica, masurata, luminoasa, implica spatiul limitat, rotunjit, simbolizat prin imaginea corpului izolat;
cultura araba, magica, de un fatalism apasator, are ca substrat sentimentul spatiului-bolta;
vechea cultura egipteana implica sentimentul spatial al drumului labirintic ce duce spre moarte.
BLAGA – nu este de acord cu argumentele celor 2; arata ca acel factor interpretat ca sentiment al spatiului nu e propriu-zis un sentiment, cu atat mai mult unul constient, ci este un factor mai profund, ce nu tine de sensibilitatea noastra crescuta intr-un anumit peisaj. Este de fapt “orizontul spatial al inconstientului”, autentic si nediluat, care persista in identitatea individului indiferent de variatiunea peisajelor dinafara.
Inconstientul este unit cu orizontul spatial, in care s-a fixat ca intr-o cochilie; cei 2 termeni se gasesc intr-o legatura mult mai adanca decat cea dintre constiinta si peisaj.
Orizontul spatial al inconstientului poate fi un factor determinant pentru structura stilistica a unei culturi sau spiritualitati (individuale sau collective); tinand cont de acest lucru, Blaga denumeste acest orizont “spatiu-matrice”.
Uneori poate exista o contradictie intre structura orizontului spatial al inconstientului si structura configurativa a peisajului in care traim. De asemenea, intr-un peisaj pot coexista culturi cu orizonturi spatiale fundamental diferite.
Cantecul reveleaza cel mai bine orizontul spatial al inconstientului. La o analiza a doinei romanesti, in dorul ei se ghiceste existenta unui spatiu-matrice.
Orizontul spatial al inconstientului cuprinde accente sufletesti ce lipsesc peisajului ca atare. Doina exprima melancolia unui suflet ce suie si coboara iarasi si iarasi, sau dorul unui suflet ce vrea sa treaca dealul ca obstacol al sortii. Acest spatiu-matrice, inalt si indefinit ondulat, din care razbate un anumit sentiment al destinului este SPATIUL MIORITIC.
Aici destinul nu este simtit nici ca o bolta apasatoare pana la disperare, dar nici nu e infruntat cu incredere in puterile proprii. Sufletul se lasa in grija unui destin cu suisuri si coborasuri, care, simbolic vorbind, descinde din plai, culmineaza pe plai si sfarseste pe plai.
Romanul traieste inconstient pe “plai”, in spatiul mioritic; acesta face parte integranta din fiinta lui; romanul este solidar cu acest spatiu, cum e cu el insusi; de aceea, moartea pe plai e asimilata in tragica-I frumusete cu extazul nuntii: “Soarele si luna/Mi-au tinu cununa/Brazi si paltinasi/I-am avut nuntasi/Preoti, muntii mari/Pasari, lautari/pasarele mii/Si stele faclii!”
Modul de asezare a caselor la romani are ceva din ritmul deal-vale; chiar si in zonele de ses, casele sunt distantate, fie prin simple goluri, fie prin verdele gradinilor, pise ca niste silabe neaccentuate intre case.
Desi nu s-a conturat un stil arhitectonic romanesc, putem vorbi de duhul arhitecturii la o simpla casa taraneasca sau la o bisericuta ingropata sub iarba. Orizonturile spatiale specifice oamenilor si locurilor isi pun amprenta si asupra arhitecturii:
casa ruseasca face risipa de spatiu; orizontul plan o invita sa se intinda; bisericile rusesti au o singura dimensiune sigura:orizontala;
arhitectura nordica are o evidenta tendinta de expansiune in inalt
in arhitectura romaneasca surprindem o pozitie intermediara, care pastreaza in echilibru cele 2 tendinte opuse mentionate anterior.
Metrica poeziei populare constituie un alt argument in favoarea ideii despre orizontul
specific. Poezia populara are versurile constituite din silabe accentuate si neaccentuate una cate una, sugerand ritmul deal-vale. Blaga considera ca limba romana si-a creat un ritm interior concomitent cu constituirea ritmica a spatiului nostru, si acest ritm a facut-o mai apta pentru metrica in troheu si iamb. Optarea pentru aceasta metrica este un fenomen explicabil prin perspectiva orizontului specific.
Un anumit spatiu-matrice se poate naste si cristaliza din aproape orice fel de peisaj; peisajul joaca doar un rol periferal in constituirea spatiului-matrice. Intr-un peisaj pot coexista suflete cu spatii-matrice total diferite. De exemplu, in Ardeal coexista saxonul (transplantat cu sute de ani in urma de pe malurile Rinului) cu ciobanul valah; sunt 2 feluri de oameni ce traiesc in acelasi peisaj, dar in spatii-matrice diferite; desi asa apropiati, aceste spatii-matrice ii distanteaza.
Nu exista o data precisa de nastere a poporului roman; la fel, limba romana a evoluat necontenit, in etape infinitezimale; Blaga considera ca poporul roman s-a nascut in momentul in care spatiul-matrice a prins forme in sufletul sau. Spatiul-matrice este ceea ce s-a pastrat dincolo de evolutia graiului si a peisajului.
