RENASTEREA SI ROMANII

RENASTEREA SI ROMANII

I. Renasterea in Orientul ortodox. Renasterea este o parte integranta a culturii popoarelor moderne, nu, cum s-ar putea crede, un fenomen depasit al trecutului, o faza istorica dupa care a urmat alta total deosebita. Cultura europeana trebuie inteleasa ca o sinteza de elemente succesiv adause pe fondul primitiv; o cultura intreaga si integrata in spiritul european nu poate fi conceputa cu lipsa aportului Renasterii, cum nu poate fi conceputa fara crestinism sau fara tezaurul culturii antice. Cu toata tendinta anti-istorica a unor contemporani, nu este de inteles o cultura scrisa pe o tabla alba, fara radacini in istorie, fara sucul bogat al straturilor succesive, ce reprezinta, fiecare, descoperirile sufletesti si materiale ale generatiilor. Desigur, si in Renastere, ca si in Antichitate sau in cultura Evului Mediu, sunt elemente moarte pentru noi, dar sensul abstract al justitiei de la romani purcede, precum cinstirea femeii se trage din Evul Mediu. Renasterea inseamna individualism, spirit critic, cinstirea frumosului si un anume sens al politicii. Un popor care n-a avut Antichitate, feudalism sau Renastere poate imprumuta in epoca contemporana de-a gata elementele culturii de la popoarele civilizate, sa dea aparenta superficiala a unei culturi. Aceasta cultura nu va fi, insa, originala si nici nu va avea forte creatoare noi, nu va fi o participanta a culturii europene, ci o palida imitatie. Negrii care poarta joben si umbla cu picioarele goale, mahalagiii lui Caragiale, care intrebuinteaza cuvinte abstracte, neintelese de ei, sunt forme exagerate si comice ale aceleiasi adaptari pripite si neproductive. Adevaratele popoare de cultura sunt popoarele vechi in cultura, cu radacini adanci in istorie. Renasterea este unul din cele mai importante straturi ale culturii moderne, o revolutie spirituala care inseamna inceputul gandului modern. Culturile care au trecut direct de la Evul Mediu la [cel] contemporan sunt incomplete, fara seva.

Sa punem acum, brutal, intrebarea, in lumina celor afirmate mai sus: este cultura romaneasca o cultura completa, organica prin traditiile ei, sau o cultura de imitatie? in special, deocamdata, ne preocupa numai problema Renasterii in cultura noastra. Orientul ortodox: Rusia, Balcanii, romanii, desi partasi ai comunitatii europene, par a fi ramas straini de unele curente mari de cultura internationala din Evul Mediu si in vremile moderne. Fapte de cultura in apusul si centrul Europei, care se nasc aproape simultan in mai multe centre, ca nevoi spirituale ale vremii, se transmit apoi in curente ce trec cu undele lor peste granitele politice si etnice, unificand in undele lor neamurile continentului. Dar talazurile lor par a se opri la granitele religioase ale ortodoxiei. Fara ziduri chinezesti, fara bariere naturale vizibile pe teren, granitele intre regiunile ortodoxe si cele catolice (sau reformate) opresc, cel nutin in aparenta, raspandirea marilor curente innoitoare de idei, simtire si forme. Hurticq, cunoscutul istoric francez al artei, spunea ca religia este principalul fapt de cultura, care fixeaza granitele intre civilizatiile de caracter deosebit.

Deocamdata nu analizam aceasta afirmatie, ne rezervam sa aratam, la sfarsitul acestui articol, ca ortodoxia este ea insasi un fapt de cultura deosebitor de cele din apusul si centrul continentului, datorita unor imprejurari economice diferite in aceasta parte a Europei. Ortodoxia este o urmare, un fapt derivat, nu un fapt fundamental. Ne multumim sa constatam acum ca atat cavalerismul feudal, cu literatura eroica si erotica legata de el, cat si Renasterea si umanismul n-au avut centre si n-au dat roade de creatie eterna pentru omenire in tarile din rasaritul si sud-estul Europei, in epoca in care infloreau in Apus.

Din aceasta constatare generala vom desprinde fenomenul Renasterii in le°atura cu cultura romaneasca. Lipsa Renasterii in istoria culturii romanesti ar echivala, cum am spus, cu un salt brutal de la Evul Mediu la cultura contemporana, lipsa unei verigi organice si normale in istoria culturii europene.

S-ar putea raspunde la aceasta invinuire adusa culturii romanesti ca, in schimbul acestor perioade ale culturii apusene, ce lipsesc in a noastra, sunt alte perioade de creatie pe care le-a avut Rasaritul, cum ar fi cultura bizantina, pe care n-a avut-o Occidentul. Cu alte cuvinte, cultura noastra ar fi o cultura rasariteana, organica si ea, dar cu alte elemente, fundamental deosebita de cea apuseana. Aceasta este adevarat, intr-o anumita masura, dar vom incerca sa aratam, in cele ce urmeaza, ca nici Renasterea n-« lipsit din cultura noastra.

Ir. anume aspecte ale ei, chiar in epoca "Renasterii' apusene, ea a avut inrauriri la noi, sub alte aspecte ea s-a manifestat cronologiceste mai tarziu, dar nu ca o imitatie artificiala, ci tot ca un aport organic in cultura romaneasca. Motivele acestei iniarzien se pot cerceta si stau in legatura cu cauzele generale ale fenomenului Renasterii.

II. Renasterea ca stare de spirit a societatii. Renasterea este o epoca a istoriei umanitatii cu o anume innoire in starea de spirit a societatii, cu repercusiuni in toate manifestarile vietii omenesti. intocmai precum romantismul, in veacul al XlX-lea, n-a fost numai o scoala literara, ci o epoca generala a civilizatiei, asa si Renasterea n-a fost numai o perioada in istoria artei, ci o perioada in istoria generala a omenirii; adica a fost o Renastere in ideile politice, in viata morala, in stiinta, ca si in viata economica. Daca vrem sa studiem inraurirea Renasterii intr-o tara, trebuie sa privim acest fenomen istoric sub aspectul sau general.

Gresit a fost considerata Renasterea ca o simpla imitatie a Antichitatii; ea nu este o imitatie sau o compilatie, ci o regenerare¹, adica o dezvoltare de elemente noi a culturii pe temelia medievala si pe fondul national. Nici macar Renasterea italiana nu este centrul unic din care au pornit miscari de imitatie; Renasterea a fost in realitate un fapt general ("Ainsi, partout en Occident de nouvelles formules artistiques prosperaient. La Renaissance a donc ete, en somme, un fait general'²). Principala caracteristica a spiritului Renasterii a fost individualismul. Fata de opera de creatie sociala colectiva a Evului Mediu, in Renastere nimeni nu se teme sa se remarce si sa fie altfel decat ceilalti oameni³. Dezvoltarea personalitatii ajunge pana la formarea marilor personalitati atotcuprinzatoare: l'uomo universale⁴. Umanismul, care este aspectul literar al Renasterii, reprezinta aceeasi predominare a individualismului. Cercetarea si cultul literaturii antice exista si in Evul Mediu, dar in Renastere aceasta cercetare e bazata pe "metoda liberului examen', adica cu interventia spiritului critic, nota caracteristica a individualismului. insasi Reforma religioasa are radacini in umanism, prin atitudinea critica fata de textele religioase⁵. Prin individualism si prin corolarul sau, spiritul critic, Renasterea se distinge radical de Evul Mediu si sta la temelia vremilor noi. Ac est aspect fundamental al Renasterii se manifesta in arta, in literatura, stiinta si politica. Aspectul cel mai stralucit a fost, precum se stie, arta. Arta Renasterii nu mai este, ca in Evul Mediu, o opera colectiva si anonima, cum sunt, de pilda, catedralele gotice sau cele bizantine, ci o opera personala si individuala. Fiecare pictura, fiecare sculptura poarta pecetia originalitatii autorului ei, nu mai este un cor catre dumnezeire, ci un solo care poarta mai mult pecetia cantaretului decat inspiratia divina. Desi inca religioasa ca subiect, arta Renasterii este, ca spirit, laica. in literatura si in stiinta, acelasi spirit individualist se manifesta. Cele doua mari pasiuni ale Renasterii: cartile si monumentele, sunt in legatura cu colectiile personale. Poetii si literatii de curte, moda protejarii lor, mandria principilor de a avea in jurul lor spiritele cele mai cultivate, transformau curtile din Renastere in centre de adunare a marilor personalitati creatoare. Era o datorie si o mandrie pentru un suveran din vremea aceea sa aiba cat mai multi scriitori de geniu, artisti si oameni de stiinta. Una din prerogativele principilor, a imparatilor si regilor era incoronarea poetilor laureati, un fel de consacrare din partea statului. Se poate vorbi, pentru epoca Renasterii, de o politica a culturii, dar nu de o cultura pentru mase, ci numai de incurajarea personalitatilor mari, fara scopuri practice de raspandire a invataturii. Politica de cultura a Renasterii era, in acest sens, de arta pentru arta.

Preferintele gustului Renasterii sunt caracteristice pentru noul spirit individualist : Evul Mediu a iubit pe Virgil, poetul mistic, muzical si evocator al imperiilor si maselor, al marilor legende ce se pierd in ceata timpurilor de glorie, Renasterea a preferat pe Cicero, care acum (in special incepand cu Petrarca) castiga o mare actualitate, Cicero, orator si filosof eclectic, fara adancime⁶. Suflul poeziei adevarate apusese, "cultura' ia locul poeziei; in filosofie, Aristotel, cu viziunea integrala a lumii, cu justificarea logica si completa a universului, este acum atacat si contestat, dupa ce domnise ca o revelatie divina in scolastica medievala. El convenea spiritului de comunitate al Evului Mediu, dar nu mai convenea analizei si spiritului critic umanist⁷.

Cu umanismul, scolastica aristotelica apune. in religie, doctrina unei "docta pietas' inlocuieste doctrina ignorantei sfinte⁸. in sfarsit, spiritul critic al Renasterii deschide portile cercetarilor stiintifice, inchise in timpul Evului Mediu. in special rolul geografiei este hotarator in Italia⁹, dar mai ales in Germania, cu scolile geografice din Niirnberg si Viena (Seb[astian] Miinster, Beheim, care au scris si despre tarile noastre)¹⁰; apoi urmeaza medicina si matematica.

Se poate vorbi de o politica a Renasterii, o intelegere a destinelor statelor si neamurilor, speciala pentru Renastere. insasi expresia stat, Io stato in loc de stapanire sau tara vine din Renasterea italiana¹¹. Statul este un concept stiintific; spre deosebire de conceptul natural al tarii, el presupune o stiinta de a guverna si de aci aparitia unor doctrine ale guvernarii in epoca Renasterii, dintre care cea mai celebra este, cum se stie, a lui Niccolo Machiavelli. Imboldul care impinge pe stapanitor spre actiune este acum gloria, concept total necunoscut Evului Mediu. Gloria medievala este derivata, fireste, din Antichitate, dar acum capata o noua si adanca intelegere. Gloria este numele bun pe care il capata cineva pentru el si pentru faptele sale. Faptele unui cavaler medieval erau inchinate umil dumnezeirii, adesea se inecau in opera colectiva. Evul Mediu a cunoscut datorie si smerenie, Renasterea a cunoscut trufia splendida a gloriei¹². in Corteggiano de Castiglione, acel manual al omului perfect al Renasterii, ^e poate citi : "Sapete che delle cose grandi e arrischiate nella guerra, ii vero stimolo e la gloria. E chi per guadagno e altra causa a cio si muove, oltre che mai non fa cosa buona, non merita essere chiamato gentiluomo, ma vilissimo meaante. E che la vera gloria sia quella, che si commenda al sacro tesoro delle lettere, ogmn po comprendere, eccetto quegli infelici che gustate non l'hanno'¹³. Setea de glorie este unul din aspectele esentiale si deosebitoare ale politicii din vremea Renasterii, o rasturnare totala a politicii vechi, cu o raspandire peste toata Europa. Nu e nevoie sa explicam de ce o asemenea conceptie pur individualista nu-si putea avea locul in Evul Mediu.

Nu intentionam sa dam aci o imagine completa a Renasterii in toate caracterele ei deosebite, aceasta ne-ar departa de scopul nostru, care este numai cercetarea influentei Renasterii asupra romanilor. Dar era necesar sa precizam cateva puncte de reper care ne vor ajuta sa putem urmari comparativ patrunderea ei la romani.

III. Originile Renasterii. Dar, inainte de a trece la studiul influentei Renasterii la romani, trebuie sa punem problema, azi mult dezbatuta, a originilor. Originile Renasterii, cunoasterea temeliei pe care stau splendidele productii de arta si stiinta din veacurile XV-XVI ne vor ajuta sa intelegem de ce anume elemente ale culturii Renasterii nu s-au putut implanta pe temelia deosebita romaneasca, de ce altele s-au putut ivi mai tarziu.

Multa vreme s-a crezut ca Renasterea in Italia se datoreste trecerii in Italia a grecilor invatati, siliti sa-si paraseasca patria in urma caderii Imperiului Bizantin. Bizantul a pastrat intacta comoara culturii antice si ar fi transmis-o, prin reprezentantii de seama in exil, Italiei. Astfel s-ar explica renasterea Antichitatii pe un teren unde ea apusese in intunericul Evului Mediu. Azi, insa, aceasta explicatie este perimata si nimeni nu mai crede in ea. Renasterea italiana s-a dezvoltat pe teren italian, pe temelia unei culturi splendide a secolelor XIII si XIV, care, in forme originale, inseamna o trecere de la Evul Mediu spre vremile noi. Abia in a doua perioada a Renasterii (dupa epoca lui Petrarca, Dante, Boccaccio) au sosit grecii la Florenta (Manuel Chrisoloras isi incepe invatamantul la Florenta la 1397), ca urmare a conciliilor de la Constanta, Ferrara si Florenta, ce deschid calea grecilor in Italia. Atunci abia incep traducerile din greceste (in latineste) din Tucidid, Polibiu, Strabon¹⁴. Papa Nicolae V spunea ca a traduce o opera din greceste inseamna a mantui un suflet din Purgatoriu.

Introducerea studiilor grecesti si inceperea invatamantului limbii grecesti in Italia este o urmare a Renasterii, a interesului oamenilor de cultura din acea tara pentru cultura antica greceasca, nu o cauza a ei. Premisele Renasterii erau de mult puse, cand au fost primiti grecii in Florenta si alte orase cu invatamantul lor.

O a doua explicatie, spiritualista, a originilor Renasterii, este aceea a lui Burckhardt, in clasica lui istorie a Renasterii in Italia : organizarea statelor italiene, state mici, cate un oras, cu organizatie republicana, a dezvoltat individualismul, silind fiecare cetatean sa ia parte la trebile publice¹⁵, individualismul fiind, cum am mai spus, temelia spirituala a Renasterii. Este clar ca si aceasta explicatie este insuficienta : orasele libere, cu organizatie comunala autonoma, au existat, in ultima perioada a Evului Mediu, in toata Europa, chiar in Rasarit (Novgorod, Pskov, orasele sasesti din Ardeal etc), nu numai in centrele de origina ale Renasterii. Desigur ca intre ridicarea oraselor italiene si originea Renasterii este o stransa legatura, dar ne ramane sa explicam de ce in aceste orase s-a nascut nevoia unei culturi superioare, literare si artistice, caci libertatea politica a burghezilor nu este o cauza suficienta.

in 1924, istoricul norvegian H. Koth a dat forma definitiva unor conceptii care pluteau si inainte in atmosfera studiilor istorice, si studiul sau : Le problbme des origines de la Renaissance¹⁶ a pus temeliile explicatiei materialiste a Renasterii. Originea Renasterii sta, in adevar, in ridicarea oraselor italiene, anume in civilizatia comunala burgheza, care s-a dezvoltat de pe urma liberalismului comercial, fundat de aceste orase dupa cruciate. Deschiderea drumurilor de comert din Italia spre Orient, drumuri desfundate de expeditiile cruciate, a ingaduit imbogatirea negustorilor din Venetia, Florenta si de aiurea, crearea unei burghezii bogate, care avea mijloace sa cultive luxul si, deci, arta, forma cea mai rafinata a luxului. Influenta greceasca a artei si literaturii bizantine se poate explica tot asa de bine prin trecerea italienilor in Grecia, ca si prin venirea grecilor in Italia, iar civilizatia individualista a Renasterii este o urmare a culturii comerciale liberale din orasele care faceau comert peste mare si a aristocratiei urbane iesite din negustori. Ruperea zagazurilor protectioniste si a organizatiei stramte, pe bresle inchise, din orasele medievale a facut loc, in cele italiene, unui comert liber, cu legaturi departate cu alte civilizatii, cu posibilitate de emulatie intre oraseni. Aceste explicatii sunt suficiente, credem, pentru a explica originile spiritului Renasterii si ale bazelor materiale pe care s-a cladit dezvoltarea culturii.

Renasterea coincide cu inceputurile capitalismului in Europa si desigur ca nu e vorba de o simpla coincidenta. in secolul al XV-lea se pregateste si in cel urmator are loc o revolutie economica cu primele victorii ale capitalismului comercial (Friih-kapitalismus)¹⁷. Comertul italian cu Orientul era un negot de lux, de spiterii, zahar si metale pretioase, singurul comert posibil in starea de atunci a tehnicii navale (drumuri lungi, intretinere foarte costisitoare)¹⁸. Pentru asigurarea acestui comert, se nasc primele banci, banca "di San Giorgio' la Genova, pentru Orient, bancile germane (Fugger) si cea din Amiens, pentru comertul peste oceane. Spaniolii si portughezii au descoperit tarile de peste mare, dar germanii ( in special cei din Bavaria - Fugger etc.) au finantat comertul in aceste tari. Rezultatul acestui comert mondial a fost, in Europa secolului al XVI-lea, o devalorizare generala a monetei, deci cresterea preturilo¹, cea mai insemnata caracteristica a revolutiei economice a secolului al XVI-lea' Devalorizarea monetei in Europa incepe in Apus: Franta, Spania, Anglia, se intinde peste tot continentul, atingand chiar moneta turceasca divizionara, asprul, nu insa si cea de aur, care ramane valuta forte. Descoperirea minelor de argint de la Potosi, in America (1545), arunca in 15 ani imense cantitati de argint in Europa, cantitati care se socot, pentru aceasta perioada, la 266 000 kg²⁰. Devalorizarea monetei si cresterea preturilor aduc o mare circulatie a monetei in tarile cu civilizatie oraseneasca, posibilitatea intretinerii marilor lucrari publice, a operelor de arta, legaturile cu tari si civilizatii departate, circulatia ideilor. Dar, in acelasi timp, pentru tarile cu civilizatie agricola autarhica sau semi-autarhica, ce nu se bucura de ploaia de aur din Apus, devalorizarea inseamna ingreunarea legaturilor cu Occidentul, izolare si saracire, o intarziere in dezvoltarea culturii, pana ce capitalismul va incepe sa se intereseze de comertul graului.

IV.Umanismul la romani. Umanistii italieni si germani ai veacului al XV-lea au fost primii invatati apuseni care s-au interesat si au scris despre romani. Existenta unui neam latin in tinuturile indepartate de la Dunare, unde a ramas o colonie de urmasi ai legionarilor romani, nu putea sa nu destepte curiozitatea si simpatia celor ce cultivau Antichitatea si considerau Roma ca leaganul tuturor virtutilor si stiintelor. Se poate spune, fara exagerare, ca romanii au fost descoperiti pentru stiinta de catre umanisti. Cel dintai, Eneas Sylvius Piccolomini (Papa Pius II), spirit vesnic cercetator, a cautat sa explice originea colonilor ai caror urmasi vorbeau o limba asa de apropiata de cea latina si a nascocit explicatia etimologica: Flachus-Valachus. Dupa el, Bruneto Latini si Poggiof'l Braciollini au subliniat romanitatea romanilor, care au pastrat, in mijlocul barbariei, sunetele clare ale limbii latine, dand exemple si de cuvinte romanesti.

in Germania, marele cosmograf din Nurnberg, Hartman Schedel, apoi Sebastian Munster au vorbit despre originea latina a romanilor si despre limba lor in monumentalele lor "cosmografii' (geografie universala), carti care s-au bucurat de nenumarate editii si traduceri.

Dar si pe alta cale au fost cunoscuti romanii de oamenii Renasterii, anume prin umanistii din jurul Curiei romane, unde ideea cruciatei impotriva paganilor ramanea mereu treaza. Campionul acestei lupte pentru alungarea Semilunii din Europa era socotit, nu cum s-ar fi cuvenit pe drept, Stefan cel Mare, ci Matei Corvin, regele roman al Ungariei, vedeta opiniei publice europene a veacului. Oamenii Renasterii, Polizian, poetul favorit al lui Lorenzo de Medicis, si altii mai marunti, scriau despre Matei Corvin si-i preamareau numele; Antonio Tebaldeo scrie in italieneste o opera speciala : Oratio adMathiam invictissimus Pannoniae regem²¹.

Matei Corvin era casatorit cu o principesa italiana, Beatrice de Milan, si prin ea a patruns influenta italiana in Ungaria. in acea epoca au aparut primii umanisti din acea tara care, insa, erau romani. Nicolae Olachus (adica Romanul), arhiepiscop de Strigoniu, a fost un mare umanist, autor de scrieri erudite in latineste, studii asupra Antichitatii, un istoric si filolog erudit, tip perfect al umanistului. Nu e vorba de un roman deznationalizat, pierdut pentru noi, care s-ar fi adaptat cu totul mediului unguresc, ci de un om care si-a manifestat calitatea de roman prin numele ce-1 purta, in scrierile sale : Olachus = "Romanul', prin genealogia care arata cu mandrie descendenta din familia domnitoare a Tarii Romanesti, caci nu era de origine roman ardelean, ci muntean. De aceea, avem dreptul sa revendicam pe Nicolae Olachus, umanistul, pentru romani²².

Umanistii romani din Ardeal sunt, deci, o dovada a atingerii Renasterii, in formele ei cele mai pure, cu romanii, macar cu o parte a romanismului. in ce priveste primii umanisti din Principatele Romane autonome, Tara Romaneasca si Moldova, putem spune ca cel dintai a fost lacob Heraclide Despotul, domnul Moldovei, fost profesor la Universitatea protestanta din Rostock, autor al unor dialoguri in limba latina si al unui studiu de arta militara (Machiavell, in aceeasi epoca, scrisese cele sapte dialoguri despre arta razboiului impotriva armatelor de mercenari). in Moldova, Despot infiinteaza colegiul umanist latin de la Cotnari, aduce profesori si eruditi din Germania si Polonia si chiar pictori, care zugravesc pe peretii caselor domnesti de la Suceava luptele lui impotriva lui Alexandru voda Lapusneanu, probabil in stilul preferat de o scoala a Renasterii, ce cultiva,^n frunte cu Pinturichio, scenele de razboi. Reformele lui Despot n-au prins si acesta e un moment foarte caracteristic pentru istoria culturii : rascoala boierilor moldoveni a adus repede prabusirea si moartea lui. Nu numai pe tema religioasa, incercarea lui de a introduce Reforma in Moldova, a fost cauza caderii lui, ci insasi incercarea lui de a darama datina. intre datina si revolutia umanista in Moldova secolului al XVI-lea, datina a invins. O spune precis, patru decenii mai tarziu, un domn care era, totusi, iubitor de invatatura, Ieremia voda Movila: "Despot, care a incercat repede si cu mijloace putine, sa schimbe datina tarii si de aceea s-a pierdut pe sine si tara odata cu el'²³. Douazeci de ani dupa Despot apare in Tara Romaneasca un domn umanist, Petre Cercel, care, acesta, nu era un venetic, ci un vlastar al neamului domnesc, calatorise in Franta si Italia, era autor de poezii si scrieri latinesti, aduce in tara un secretar italian si incearca sa introduca intre supusii sai obiceiurile apusene: paturi in loc de rogojini Rezultatul este acelasi ca in Moldova: peste doi ani, intrigile boierilor il alunga din scaun si Petre Cercel e ucis, in cele din urma, la Constantinopol. Aceste fapte sunt caracteristice: s-au facut tentative, in secolul Renasterii, ca ea sa fie introdusa si la noi prin patronaj domnesc, forma cea mai obisnuita a acestei reforme culturale, care a fost adusa de sus claselor superioare. La noi a fost o infrangere, incercarile de patronaj n-au avut urmari si datina boierimii de proprietari agricoli, cu mentalitate medievala, s-a impi i invingatoare. Este limpede ca nu era un mediu receptiv de cultura apuseana Ia noi si incercarile celor doi domni au fost episoade trecatoare. Dar nu e mai putin adevarat ca raman ca puncte de reper ale istoriei Renasterii la romani.

Daca vrem sa aflam primele inceputuri temeinice ale umanismului la romani, adica ale culturii clasice, antice, trebuie sa cercetam epoci ceva mai tarzii. Cunoasterea Antichitatii, a mitologiei si a istoriei grecilor si romanilor este foarte veche la noi, se poate spune ca se confunda cu inceputurile culturii in tarile noastre. Aceasta afirmatie, care pare indrazneata, este, insa, perfect indreptatita, dar cunoasterea anticului nu a venit prin umanism, ci prin Bizant. Bizantul, cum se stie, a pastrat mai bine ca Apusul amintirea culturii clasice si, in forme mai rudimentare, mai simple, a transmis-o si tarilor ortodoxe, de la care le-au luat si romanii. inca din veacul al XV-lea, cand au circulat la noi, copiate la manastiri si la curtile domnesti, manuscrise in limba slavona, se afla in Moldova si in Tara Romaneasca istorii universale, in care se vorbeste de greci si de romani ca urmare a istoriei biblice.

Numele si faptele imparatilor romani erau cunoscute boierilor si clericilor romani, care citeau slavoneste in cronografele de origine bizantina, din care nu putine s-au copiat si s-au pastrat in manastirile noastre. in vremea lui Stefan cel Mare s-a copiat, pentru judecatorii domnesti, pravila bizantina a Iui Matei Vlastares, cu influente departate de drept roman. La sfarsitul manuscrisului, alcatuit la curtea din Suceava, este un vocabular in care se lamuresc cuvintele ce inseamna demnitati romane : praetor - vornic, patricius, dux - spatar etc.

in prima jumatate a veacului al XVI-lea, a trait in Moldova un prelat erudit, Macarie, care devine episcop de Roman, autorul unei cronici slavonesti a lui Petre Rares. Influentat de cronica bizantina versificata a lui Constantin Manasses, in traducere slava, el cunoaste si foloseste din belsug, in scrierea sa, mitologia gre-co-romana. Mai mult din pedanterie, spre a-si arata eruditia, Macarie foloseste calendarul roman cand povesteste evenimentele istoriei Moldovei si astfel avem date dupa calende si ide sub pana acestui calugar, crescut intr-o manastire romaneasca.

Chiar constiinta originii noastre romane se iveste in una din cronicile slavonesti ale Moldovei: in letopisetul anonim al Moldovei, pastrat in anexele cronicii rusesti Voskresenskaia lietopis, se arata originea romanilor din cei doi frati eponimi: Roman (roman) si Vlahata (vlah), care au venit in aceste parti din Italia.

Desi nu putem vorbi inca de umanism la noi, cu aceste scrieri de factura bizantina, este limpede ca notiuni de cultura antica s-au pastrat in tarile noastre si in epoca limbii slavone medievale. Ca sa putem, insa, avea primele elemente umaniste apusene la noi, trebuie sa ajungem la influenta culturii polone in Moldova.

intrebarea primordiala care se pune e, pentru umanismul roman, aceasta: in care scoli au invatat romanii mai intai latineste? Este limpede ca boierii moldoveni au invatat latineste in scolile iezuite din Polonia, care s-au fundat incepand cu ultimele decenii ale veacului al XVI-lea peste toate provinciile polone, si anume, si in cele cu populatie ortodoxa ruteana de la marginea Moldovei (colegiile din Lemberg, Camenita, Vinita, Bar). Scoli latine au fost in Polonia si inainte de aceasta epoca, e vorba de Universitatea din Cracovia, fundata la 1400, dar elevii din Moldova, inscrisi in matricolele acestei universitati in veacul al XV-lea nu erau romani, ci, dupa cum ii arata numele, germani catolici din targurile moldovenesti: Baia, Siret, Suceava si care se pregateau pentru preotie. Scolile iezuite, in schimb, erau deschise si pentru ortodocsi, iar moldovenii au inceput sa le frecventeze: cronicarii nostri, Giigore Ureche, Miron Costin, acolo s-au format. Mai mult chiar, iezuitii au trecut cu scolile lor de limba latina chiar in Moldova, unde, inca din vremea lui Petre Schiopul (pe la 1585), se infiinteaza primul colegiu iezuit din Iasi, continuat, apoi, in vremea domnilor insetati de cultura din familia Movilestilor; si de atunci, fara intreruperi serioase, in tot veacul al XVII-lea. invatamantul era in limba latina si floarea boierimii moldovenesti a studiat in scolile iezuite, dupa cum se vede in listele de daruri ce se trimiteau scolii de catre boierii ce-si aveau odraslele la carte, la iezuiti. De asemenea, scoala ortodoxa a lui Vasile Lupu de la Iasi, colegiul asezat in curtea manastirii Trei Ierarhi, era o scoala latina, materiile se predau in limba latina si, dupa modelul colegiilor apusene, se invata gramatica, dialectica, retorica si poetica latina. Profesorii erau fosti dascali ai Academiei lui Petru Movila din Kiev, scoala ortodoxa latina, fundata de marele prelat de origine romaneasca. Un al treilea centru de invatatura latina, la care au studiat romanii in veacul al XVII-lea, a fost Academia Patriarhiei din ConstantinopoJ, infiintata de Patriarhul Chirii Lucaris, academie in care, alaturi de greaca, se studia limba latina, artele si stiintele apusene, cu profesori formati la Padova, celebru centru universitar italian. Elevi romani in acest de-al treilea!²! centru universitar latin au fost : Nicolae Milescu, geograful qare a descris China, si cea mai importanta figura a culturii romanesti vechi, Dimitrie Cantemir, care nu poate fi inteleasa fara pregatirea lui la Academia din Constantinopol. Un al patrulea centru in care boierii nostri ar fi putut invata latineste in aceasta epoca era Ardealul si Ungaria (scoala superioara din Buda, infiintata la 1649, sub stapanire turceasca), dar nu avem dovezi ca au fost pe acolo elevi din principate. in sfarsit, unii boieri, in special Constantin stolnicul Cantacuzino, ai*-tudiat chiar in Italia, si anume la Padova. Fapt este ca, in secolul al XVII-lea, boierimii romane i se deschide mai intai orizontul culturii latine, deci nu in secolul Renasterii, ci un veac mai tarziu.

Caracteristic este ca Ieremia Movila, boier si domn care apartine veacului al XVl-lea (+1606), scria unui nobil polon, la mosia caruia se adapostise in vreme de bejenie, ca pentru a-i arata sentimentele de recunostinta ar trebui sa fie un "Cicero eloquentissimus'. Interesant nu numai faptul ca Ieremia vornicul, mai apoi domn al tarii, stia cine este Cicero ca orator, si ca probabil il citise, ci si faptul ca numele lui Cicero, care era idolul Renasterii, inlocuind, cum am spus, pe Virgil, apare sub pana unui boier moldovean.

Perioada marilor cronicari si a scriitorilor din veacul al XVII-lea si de la inceputul celui urmator a fost, de mai multe ori, socotita ca o Renastere a romanilor sau asemanata cu Renasterea. Trebuie, insa, sa precizam in acest studiu special inchinat Renasterii la romani, ce elemente de Renastere contine scoala literara romaneasca a veacului al XVII-lea. Primul si cel mai important este nu cunoasterea Ant^:, Iritatii, care, cum am vazut, era si mai inainte introdusa la noi pe calea bizantinismului, ci valorificarea ei pentru cultura romaneasca. Pentru Bizant, Antichitatea era o perioada din istoria proprie, nu o minune, un model al perfectiunii, ca pentru umanisti. Cronicarii si scriitorii romani din veacul al XVII-lea au descoperit Antichitatea ca o valoare general omeneasca. Atunci cand Udriste Nasturel si mai tarziu Nicolae Milescu afirmau ca limba romana este, in cuvintele sale, in majoritate de origine latina, afirmau nobleta acestei limbi. Dosoftei Mitropolitul o afirma lamurit: "limba noastra este de bun neam', adica nobila. Cronicarii, in special Miron Costin, apoi Dimitrie Cantemir, Constantin stolnicul Cantacuzino, au aratat originea latina a colonilor care au format, spuneau ei, poporul roman. Nu era, pentru nici unul, rezultatul unei cercetari erudite, ci o afirmare de nobleta a neamului. Dovada este ca Miron Costin, in De neamul moldovenilor, pune in fata cititorilor lui numarul provinciilor si izbandelor romane, care inconjurau lumea toata, si cu mandrie striga: "acum priveste-te ca intr-o oglinda'. Descoperirea trebuia comunicata si strainilor, de aceea, Miron o scrie si in limba polona, iar Cantemir in latineste: sa afle popoarele mari crestine ca aici, la Dunare, este un popor latin, deci nobil, care trebuie salvat, caci nu se cuvine sa fie lasat in ghearele barbariei. Ideea latina a fost o idee forta pentru toata cultura romaneasca, incepand cu cronicarii, continuand cu Scoala Ardeleana, ea ne-a dat curaj si ne-a facut mandri si increzatori. Cantemir stabilea ca romanii se trag din grecii lui Eneas, veniti de la Troia, ai caror urmasi suntem, deci, noi. Nu cuceririle si razboaiele romanilor si grecilor au fost faima lor, ci cultura. Nu e grec cine e de neam grec, ci de cultura greaca. Ideea aceasta este o idee esentialmente de Renastere si prezenta ei in cultura noastra arata din plin prezenta Renasterii in cultura noastra, o schimbare fata de Evul Mediu slavon.

in al doilea rand, cunoasterea clasicilor in secolul al XVII-lea si traducerea lor este destul de dezvoltata, dar e vorba mai ales de cei greci: Herodot e tradus in romaneste in secolul al XVII-lea (mss.-ul de la Cosula). Miron Costin insereaza in cronica lui pasaje din Plutarch, citeaza pe Aristotel, pe Ovid (pe care nu-1 cunostea direct). N. Costin citeaza pe Cicero.

Latina pe care o scriau si o vorbeau boierii nostri era pronuntata dupa tipicul german venit prin Polonia, Tesar, vite etc.

Pasiunea Renasterii pentru monumente si opere antice artistice se vede si la noi: M. Costin aminteste de turnul lui Sever, de valul lui Traian, de podul aceluiasi imparat la Severin, arata cum le-a vazut cu ochii lui. M. Costin spune cum la Gherghina, langa Galati, s-au gasit, in ruinele unei cetati romane, bani de-ai romanilor. D. Cantemir aminteste cu dragoste in Istforia] Imp[eriului] Otoman de operele antice din palatul sau de pe Bosfor: un relief de marmura antica ce se afla in posesia lui.

Preocuparile de limba literara tot atunci apar, in primele lor forme practice, in opera lui Miron Costin, in ultima si cea mai perfecta opera a sa : De neamul moldovenilor, in care fraza este evident moldoveneasca si voit influentata de sintaxa si de topica latina. D. Cantemir a incercat o revolutie in limba romana, atat in sintaxa, cat si in lexic si ortografie, in Istoria hieroglifica, precum si in Hronicul [vechimei a] rom[ano]-moldo-vlahilor, revolutie premergatoare aceleia a scolii latiniste, dar menita aceleiasi infrangeri in fata ridicarii realiste si solide a limbii populare. Preocuparea de limba literara se intareste la Mitr[opolitul] S[imion] Stefan, care cauta cuvintele care umbla peste tot, ca banii cei buni, la Dimitrie Cantemir, care spune ca in jud[etul] Iasi se vorbeste o limba mai aleasa, datorita apropierii curtii domnesti, model de limba buna, la Dosoftei, care are, cel dintai, conceptul frumosului literar.

Filosofia Renasterii, cu combaterea lui Aristotel, idolul scolasticii, apare in opera latina a lui D. C[antemir]: Sfacrosanctae] sfcientiaej indepingibilis imago, scriere ciudata, o cumulare de idei moderne : combaterea Iui Aristotel, conceptul de experienta, o teorie noua asupra timpului si de aparare a ortodoxiei, a cunoasterii prin revelatie. Importanta lui Cantemir sta, de altfel, in aceea ca el este, ca idei si cunostinte, cel dintai roman modern, un om de Renastere complet: istoric, geograf, filosof, matematician, compozitor muzical, dar in acelasi timp tine nu la chestiuni de credinta, ci conceptia centrala a personalitatii sale creatoare este ortodoxia. Concilierea ortodoxiei cu ideile Renasterii poate fi studiata ca un fenomen cultural rar si cu mari consecinte pentru intelegerea culturii noastre in opera lui D. Cantemir.

in sfarsit, preocupari stiintifice tocmai in aceleasi cercuri creatoare completeaza aceasta atmosfera de Renastere. Geografia, cu primele harti ale tarilor noastre (harta stolnicului la Padova, 1700; a Moldovei de D. Cantemir, 1716), opera geografica a lui Cantemir (descrierea] Moldovei, descrierea regiunii Caucazului). Descrieri geografice ale Moldovei si in opera lui Miron Costin se intalnesc. Cantemir era matematician si se preocupa de probleme de fizica, intre care si de perpetuam mobile, pe care pretindea ca 1-a rezolvat.

Asadar, o serie de caracteristici ale Renasterii se gasesc in cultura noastra. Dar nu e vorba de niste elemente disparate si intamplatoare, ci de o miscare organica, o scoala umanista care a redus Renasterea la elementele sale esentiale in cultura romaneasca, care a lasat urmari fecunde in istoria noastra. Totusi, sunt de facut unele observatii: e vorba de o Renastere tarzie, cu doua secole dupa cea apuseana si, in al doilea rand, lipsesc unele caracteristici ale adevaratei Renasteri: individualismul manifestat prin spirit critic. Scriitorii moldoveni sunt traditionalisti creduli (D. Cantemir, M. Costin credeau in semnele cerului); autodidacti, nu sunt rasturnatori de idei. E o imitarel³! fara energie de lupta si fara revolta. Se remarca o umflare pedanta a cunostintelor clasice, insirari de nume bombastice din mitologie (M. Costin), de eruditie (N. Costin, D. Cantemir), fara linii clare in gandire, deci aspecte straine de umanism. N. Costin citeaza pe Cicero. Traducerea operei celei mai importante a latinitatii medievale, Imitatio Christi, a lui Thomas a Kempis de catre Udriste Nasturel (1647) se face, insa, in slavoneste. Se stie ca Nasturel isi schimbase numele din Udriste in clasicul Oreste. Bibliotecile boieresti si domnesti aveau carti latine si grecesti, mai mult istorice si religioase decat pur literare.

Cunoasterea limbii latine era destul de raspandita; toti boierii moldoveni, zice cu exagerare iezuitul Renzi la 1680, au invatat latineste. Miron Costin si fiii lui tineau oratii latine, D. Cantemir scria latineste, o latina macaronica, de scoala iezuKa, dar se putea fare inteles de toata Europa culta. El vorbea, de altfel, curent aceasta limba, cum o vorbea si N. Costin si alti boieri.

Explicatia este simpla: influentele de cultura clasica n-au venit la romani pe calea propriu-zisa a Renasterii, ci a unei post-fete a acestei miscari culturale: e vorba de cultura iezuita. Umanismul a fost o cultura laica, de invatati cu spirit critic; perioada iezuita a insemnat trecerea studiului culturii antice pe mana calugarilor iezuiti, a miscarii catolice produse de Contrareforma. Secolul al XVII-lea este, in cultura literara, secolul iezuit, in artele plastice este cunoscut sub numele de perioada barocului. Dar preferam, cand e vorba de cultura literara, termenul de iezuit celui de baroc; de altfel, amandoua acopera aceeasi perioada din istoria civilizatiei.

Am spus ca ideile Renasterii au trecut la noi mai ales prin scolile iezuite din Polonia, in care invatau fiii boierilor moldoveni. Este clar ca nu e vorba de Renasterea propriu-zisa, ci de ideile ei filtrate in epoca decadenta a iezuitismului. Iezuitismul sau barocul este, intr-un sens, exagerarea Renasterii, pedanterie si umflare a virtutilor anticului, dar, pe de alta parte, o saracire a ei, lipsa spiritului critic la calugarii conformisti, lipsa puterii de creatie, inlocuita cu o imitatie searbada. Un istoric francez se exprima astfel despre cultura iezuita : "Lipsita de tot ce-i daduse indrazneala si pret in veacul precedent, cultura umanista devine o retorica banala si goala, nepericuloasa (pentru dreapta credinta), ce se impaca usor cu respectul traditiei si al credintelor impuse de iezuiti ca program, in colegiile lor'²⁴. Tocmai aceste lipsuri le gasim la noi, si, cum am spus mai sus, lipsa de spirit critic, de revolutie creatoare, de individualism puternic. De altfel, nu e vorba de alta cultura, ci tot de Renastere: iezuitii sunt mostenitorii autentici si gelosi ai ideologiei umaniste²⁵, numai ca e vorba de vulgarizarea, de raspandirea prin scoli a acestor idei, care pana acum ramasesera in sferele restranse ale marilor spirite creatoare. Fiind vorba, insa, de o cultura de scoala, este usor de inteles de ce ii lipseste geniul creator inlocuit cu popularizarea, si de ce spiritul critic a fost inlocuit cu dogmatismul de catedra.

Fara a prejudicia asupra concluziilor acestui studiu, putem de pe acum gasi o explicatie a faptului ca Renasterea propriu-zisa n-a putut patrunde la romani, caci se cerea o comunicare cu personalitatile superioare, cu centrele de cultura. Dimpotriva, colegiile iezuite erau raspandite in toate centrele provinciale, in regiunile schismatice, ca in Galitia, Podolia si in Moldova. Cultura popularizata putea mai usor strabate decat stiinta pura la popoarele mai departate de centrele de cultura si de alta credinta.

Ramane fapt stabilit ca Renasterea umanista, cu toate ideile ei principale, insa in forma si cu spiritul iezuit, a intrat intr-o perioada organica a culturii noastre. Epoca zisa a cronicarilor sau a culturii romanesti a veacului al XVII-lea poate fi numita cu un nume mai precis: perioada Renasterii iezuite la romani.

V. Influenta culturii eline la rdmani. Avem, insa, un alt aspect al umanismului la romani: contactul nostru cu clasicismul s-a facut si pe o alta cale decat aceea a legaturilor destul de precare cu Apusul in secolul al XVII-lea. E vorba de influenta elenismului asupra romanilor. Se poate vorbi, fara exagerare, despre o adevarata lupta intre influentele apusene si cele grecesti, nu numai la noi, dar si in tot sud-estul Europei si chiar in Rusia de la sfarsitul veacului al XVII-lea si inceputul celui urmator. in Rusia a fost o rivalitate vie intre reprezentantii elevilor scoalelor latine apusene si ai celor grecesti. Influenta scoalei apusene a patruns la Moscova prin elevii Academiei latine din Kiev, fundata de Petru Movila; influenta greaca -prin grecii veniti de la Constantinopol, in frunte cu Patriarhul Dositei de Ierusalim. Conflictul intre cele doua scoli s-a manifestat prin polemici, interventii la curtea tarului, invinuiri de erezie, pana ce Petre cel Mare a decis definitiv soarta culturii rusesti in favoarea Occidentului.

in Peninsula Balcanica, o patrundere a clerului grecesc in locul celui national a grecizat Biserica si cultul sarbilor si bulgarilor inca din a doua jumatate a veacului al XVI-lea. in Principatele Romane, scoala latina de tip kievean de la Iasi, a lui Vasile Lupu, a fost curand grecizata, profesorii de cultura apuseana au fost alungati si inlocuiti cu profesori greci. Academiile domnesti care au functionat la Iasi si la Bucuresti, din veacul al XVII-lea pana la 1822, au fost scoli grecesti si se poate spune ca noi am avut mai bine de un veac si jumatate un invatamant superior sub obladuirea domneasca, invatamant de caracter grecesc. Patriarhul Dositei de Ierusalim, campionul culturii grecesti in Rusia, adversarul lui Petre cel Mare, a stat si la Iasi si la Bucuresti in vremea lui voda Brancoveanu, a fundat tipografii grecesti in cele doua capitale romanesti si a patronat pe profesorii greci de la scolile domnesti.

Se poate spune, deci, ca lupta intre Apus si Rasarit s-a terminat la noi prin victoria celui din urma, ca influenta apuseana umanista, momentul cronicarilor si al lui Cantemir, a fost inabusita de elenismul ortodox invingator, care a stapanit cultura noastra pana in veacul al XlX-lea. Am aratat importanta scolii cronicarilor pentru introducerea culturii apusene la noi si am spus ca ea inseamna Renasterea noastra, de factura iezuita. Desi mai tarziu marii ardeleni de la Blaj au reluat-o si au fost adevarati continuatori ai lui Miron Costin si Cantemir, totusi, cultura apuseana a suferit la noi o lunga eclipsa, fiind inlocuita prin elenism.

indeobste, insa, caracterul acestei influente elenice, care cronologic se confunda cu perioada politica a domnilor fanarioti, este privit cu multa usuratate de istoriografia noastra. A prezenta influenta greaca asupra societatii romanesti inalte ca o inraurire a poporului grecesc, care ne silea sa invatam limba lui, de care cultura noastra s-a grabit sa se descotoroseasca ca de o pata rusinoasa, inseamna a prezenta lucrurile in chip necomplet si usuratic. Cultura greaca din Academiile domnesti nu se facea in limba neo-greaca, ci elina. Toate comorile literaturii si filosofiei antice au fost dezvaluite tinerilor boieri romani. Cu o intensitate mult mai mare decat in scolile iezuite, generatii intregi de boieri au invatat limba greaca veche, au fost in stare sa citeasca si sa guste in original pe Homer, pe Platon si pe Aristofan. Unii, Golestii intre altii, au incercat chiar sa prelucreze in romaneste dialoguri in stil platonic, altii - Grigore Brancoveanu - editau, traduceau si comentau operele clasice grecesti. Bibliotecile, vestite si in Apus, ale lui Nicolae Mavrocordat si ale fiului sau, Constantin, la manastirea Vacaresti, cuprindeau sute de manuscrise de scrieri clasice adunare din Orient de care se auzise si la curtea regala din Paris. Sutele de caiete de elevi ii scolilor domnesti, pastrate si azi, dovedesc ca elevii romani stiau sa compuna in limba elina, erau perfect constienti de frumusetile acestei limbi clasice. Aceasta perioada a culturii noastre nu trebuie bagatelizata. Am avut o epoca de umanism elin de mare valoare in cultura noastra pe alta cale decat in Apus. Aceleasi efecte culturale ca ale Renasterii s-au produs la noi. Romanii au trait in cultura antica, in ritm de seninatate antica. Un anume stil al vietii boierilor vechi, traind epicureic, la tara, in mijlocul bibliotecilor lor de carti rare, fara multa vointa, cu multa putere de a lua din viata tot ce e frumos si senin, se resimte de pe urma acestei influente culturale.

Consecintele pentru cultura noastra, daca integram in ea aceasta perioada si n-o respingem cu dispret, cum se face indeobste, sunt faptul ca noi am avut o epoca umanista romaneasca de studii clasice care, ca si in Apus, a precedat romantismul si naturalismul modern. Noi nu am avut Renastere propriu-zisa, dar mai tarziu au patruns la noi toate ideile si pasiunile Renasterii, aceasta comoara de cultura nu ne-a ramas straina prin contactul cu curentele culturale ce-au venit mai tarziu.

VI. Renasterea artistica. Daca umanismul este latura literara a Renasterii, artele plastice sunt forma cea mai cunoscuta si eterna a acestei mari miscari de renovare a spiritului omenesc. Nu se poate vorbi de Renastere intr-o tara fara inflorirea artelor si tocmai in acest capitol se pare ca nu am avut o Renastere romaneasca. Arta romaneasca din veacul al XVI-lea si al XVII-lea continua sa stea in formele stilului bizantin. Arta bizantina are caractere esential medievale: arta religioasa, caracter de creatie comuna, stilizare spiritualista. intre secolele al XlV-lea si al XV-lea si cele doua urmatoare, in arta bisericilor romanesti nu se constata nici o discontinuitate, nici o revolutie, ca in Apus. Cel mult, intre bisericile Iui Stefan cel Mare si ale lui Neagoe, si cele din veacul al XVII-lea se poate constata o decadenta pe aceeasi linie stilistica. Daca in domeniul umanist avem, macar in forme tarzii, o Renastere literara romaneasca, in cel artistic nu putem vorbi de asa ceva. Care este pricina acestei deosebiri la romani intre doua domenii inrudite, o vom arata la sfarsitul acestui studiu. Fapt este, deocamdata, ca Renasterea nu trebuie considerata ca o miscare internationala, cu aceleasi aspecte in toate tarile. Din pricina stralucirii Renasterii italiene si a raspandirii influentei ei, ea a ramas ca forma esentiala a acestei revolutii cand se vorbeste de ea si in alte tari. Totusi, a existat o Renastere franceza, germana sau spaniola, care nu sunt acelasi lucru cu cea italiana, reprezinta aspecte specifice si nationale intemeiate pe vechile culturi locale medievale si populare. Chiar in Franta, unde influentele italiene au fost asa de numeroase, un istoric al Renasterii constata, privitor la dezvoltarea artelor plastice si a arhitecturii: "Progresele imitatiei strainatatii raman, in definitiv, mediocre. in genere, Renasterea a fost mai mult o fecundare a fortelor vii locale, decat o imitatie'²⁶. Dar chiar asa, a existat o revolutie, fie si locala, in arta tarilor apusene, care la noi nu se constata decat intr-o masura redusa. Unele fapte se pot aduce, totusi, in acest domeniu, in istoria artei romanesti. La sfarsitul domniei lui Stefan cel Mare, pictori italieni (Bartolomeo Fioravanti) chemati la Moscova de tarul Ivan III cel Mare, treceau prin Moldova, dar fura opriti de domnul Moldovei la curtea lui. Nu se constata si nu se stie daca ei au lucrat ceva in Moldova. in vremea lui Vasile Lupu, pe langa bisericile de stil traditional bizantin (Trei Ierarhi, de pilda), apare o biserica cu ornamente exterioare clasice de Renastere, coloane corintice incastrate in zid. Aceasta inovatie, pe care azi o socotim de prost gust, starni admiratia contemporanilor. Miron Costin scrie despre Golia ca, dupa fire, covarseste toate celelalte biserici moldovenesti, iar tarul Petre cel Mare, vizitand Moldova in vremea aliatului sau, Dimitrie Cantemir, zicea despre Golia ca are mestesug arabesc, grecesc, bizantin si lesesc (adica apusean). Dar Golia ramane un fenomen izolat, de influenta partiala apuseana.

in schimb, in cadrele artei rasaritene din tarile noastre, arta traditionala a Bisericii, apar totusi aspecte de Renastere, in sensul unor manifestari de cultura generala, caracteristice pentru aceasta perioada. Una dintre ele ar fi patronajul cultural si artistic al curtii domnesti. Un principe de Renastere nu cauta atat o faima de razboinic, cat de a fi un patron al artelor si al artistilor. Un principe italian e ctitor de opere de arta, inconjurat de oameni de talent, atrasi din alte tari²⁷. Si la noi au fost asemenea ctitori, care nu erau numai inchinatori de opere religioase, dupa traditia medievala, ci aveau o curte de artisti, dupa reteta Renasterii. Despot voda, primul umanist in Romania, a chemat la curtea lui profesori si scriitori din Apus, a pus sa se picteze pe peretii palatului sau luptele sale cu Alexandru voda Lapusneanu. invatati greci au stat la curtea lui Matei Basarab si a lui Vasile Lupu. Dar mai ales patronajul artistic al lui Brancoveanu are un aspect pronuntat de Renastere. Brancoveanu a avut la curte arhitecti italieni, iar ca secretar pe scriitorul Del Chiaro. Constructiile sale n-au fost numai religioase, ci si civile : palatele brancovenesti de la Mogosoaia si Potlogi, in care, alaturi de influente ornamentale rasaritene, se remarca si inraurirea stilului venetian. S-a observat cu drept cuvant ca vechile locuinte domnesti si boieresti pana la Brancoveanu erau cetati cladite pentru aparare, cu ziduri groase inchise si ferestruici mici, iar inauntru cu chilii de manastire, pe cand palatele acestui domn au loggii deschise, sali mari, luminate, care dau cu ferestre pe parcuri cu flori si bazinuri. E un aspect de arta si frumusete in locul celui razboinic si inchis al epocii precedente. in acest domeniu restrans este, deci, o schimbare si la noi. Brancoveanu trimisese elevi romani in scolile apusene, se inconjura de elenisti de seama. De observat ca si aci, daca e vorba de aspecte de Renastere, ele apar mult mai tarziu, sunt contemporane, nu cu Leon X si Michelangelo, ci cu marele secol al lui Ludovic XIV.

VII. Spiritul Renasterii in viata politica. Omul politic al Renasterii este esential deosebit de cel medieval, el lupta pentru gloria individuala, fiind adesea un aventurier. Nu este omul legat cu fibre adanci de comunitate, mostenitorul datinei dinastice, este o personalitate care se ridica prin meritele sale deasupra celorlalti.

Un stapanitor medieval a fost in Moldova Stefan cel Mare, cu cumintenia barbateasca a ultimelor veacuri ale Evului Mediu. Stefan lupta cu o armata de boieri, tarani si oraseni ai tarii, oaste de tara; in bataliile lui foloseste padurea, elementul geografic caracteristic pentru apararea Moldovei. in politica sa interna, a lucrat la o mare opera de colonizare a "pamanturilor pustii' prin curteni (tarani osteni); in politica externa a fost intotdeauna prudent si aliat cu unii vecini impotriva celorlalti, ca sa nu fie niciodata singur. Si-a aparat tara fara idei mari de politica imperialista, ca un boier care-si apara hotarele mosiei impotriva vecinilor hrapareti, de aceea a dus numai razboaie defensive. Credea, insa, ca toti stapanitorii din vremea lui, in "republica crestina', unitatea politica ideala a tuturor principilor crestini, datori sa lupte solidar impotriva turcilor : asa spune in soliile catre papa si catre dogele Venetiei. Scrie putin si se daruieste putin, nu e retoric in scrisori, ci sfatos si cu bun simt popular, e un om al poporului moldovenesc, un arbore mai inalt, din padure, a carui coroana strajuieste deasupra celorlalti, dar cu trunchiul si radacina alaturi de celelalte.

in fata lui sta, ca un contrast, Mihai Viteazul: este viteaz erou, isi daruiesl viata si tineretile pentru fapte de glorie; razboaiele lui sunt de cucerire, pest granitele tarii, luata si ea cu ajutorul boierilor, prin rasturnarea prede:esorulu Armata lui este de lefegii straini, cu arme de foc, necunoscute oamenilor de tari dupa pilda condottierilor italieni. in politica interna, sprijina pe boieri impotriv taranimii deposedate de pamant; in politica externa, viseaza cucerire Constantinopolului si a Poloniei. in scrisori e elocvent, sentimental, miscator, ar cuvinte de foc, biciuiri de fulger. Dorinta lui, o spune, e sa lase un nume de glorie i istorie: e o mare personalitate, o individualitate puternica in stilul Renasterii. Stefai cand se adreseaza ostenilor, le spune ca infrangerea e pedeapsa de la Dumneze pentru pacatele noastre, iar de izbanda sa nu ne mandrim noi, oamenii, ci sa privii umili la voia Celui de Sus; dar Mihai aminteste boierilor originea lor -omana | cheama in discursuri stralucite pe osteni la fapte eroice. Sunt doua epoci a stau fa in fata. Stefan a ramas in constiinta populara, pentru ca se confunda cu Moldov veche, Mihai n-a ramas in amintirea oamenilor, pentru ca era numai Mihai Viteazul.

Deosebirea nu e o intamplare datorata temperamentelor diferite : sunt don faze in istoria politica a neamului nostru, una medievala, cealalta de Renastere. C este asa se vede din faptul ca, alaturi de aceste doua mari figuri caracteristice, avem serie de alti stapanitori medievali, de mai mica marime in epoca lui Stefan: Vh Tepes, Radu cel Mare, Neagoe Basarab si o serie de stapanitori de Renastere : vremea lui Mihai: Despot voda, aventurierul care aminteste pe Cesar Borgia, Rad Serban si toti boierii deveniti domni prin merite personale.

Renasterea inseamna o cotitura in istoria politica. E vremea liraniei ( sensul antic al cuvantului), cand personalitati puternice iau locul vlastarelor vechili dinastii, e vremea caderii principiului dinastic²⁸. Atunci, in veacul al XVI-tea, se stir si la noi dinastiile Basarabilor si Musatinilor, si boierii indrazneti, fara osdomnes incap pe scaunele domnesti. Aceasta schimbare politica de la Ev Mediu la epo< moderna se verifica si pentru aspecte secundare.

Un principe al Renasterii avea o curte, la care aducea oameni invata intr-un cadru de lux, e ctitor de opere de arta religioasa si profana. in veacul XVII-lea avem si noi asemenea domni, incepand cu Matei voda si Vasile Lup fundatori de scoli, aducand profesori din tari straine, ctitori de tipografii penti cultura poporului. La curtea lui Vasile voda, se dadeau serbari cu bucatari din ta straine, alergari pe cai impodobiti, jocuri de mascaricii⁴]. La nunta fetei lui Rac Mihnea, la Tecuci, s-au cladit cerdace, cladiri ca niste decoruri de teatru; la curtea 1 Serban Cantacuzino a fost adus un artist indian, un fachir care si-a aratat minunii Curtea de la Iasi, la sfarsitul secolului al XVII-lea, era impodobita cu ceramii olandeza, cu covoare si vase chinezesti, hainele domnului erau de matase,cu flori c aur brodate. Desigur, o curte, in sens de Renastere, adica lux si patronaj artistic, a fc mai ales aceea a lui Brancoveanu²⁹. Contrastul cu curtea veche, militara si aproa| ascetica, a domnilor din Evul Mediu, este flagrant; avem si aci un aspect al Renasterii al felului cum se intelegea viata unui principe in aceasta epoca noua. Este, insa, un alt aspect al vietii politice a Renasterii, care apare mai putin si mai tarziu la romani.

Evul Mediu este stapanit de datina, cu Renasterea incepe epoca reformatorilor. Reformatorul este o individualitate care stapaneste vremile si oamenii si vrea sa le dea alt curs decat cel hotarat de natura, lucru care nu intra in mentalitatea medievala. Ideea de progres este o idee a Renasterii³⁰, spiritul religios al Evului Mediu intelege lumea ca fiind data de Dumnezeu, cu toate faptele, institutiile, bogatiile si mizeriile ei, carora mana si spiritul omului nu le poate da alta directie. Si mai ales in spiritul rasaritean, aceasta conceptie statica a lumii este mai ales valabila.

in fata datinei, initiativa conducatorilor statelor romanesti este foarte mica : ea exista, e drept, si in Evul Mediu, reformele monetare si initiativele de comert international ale lui Mircea cel Batran, opera de colonizare a pamanturilor pustii, intreprinsa de domnii moldoveni sunt dovezi ca si noi am avut stapanitori activi. Dar nu e vorba de conceptie de progres, de imbunatatire a situatiei poporului, cu teluri mari in viitor, ci probabil de anume reforme care aveau in vedere pur si simplu cresterea veniturilor domnesti si consolidarea militara a pozitiei domnului. in veacul al XVI-lea si al XVII-lea, anume reforme de caracter social devin necesare, din cauza evolutiei lente a starii proprietatii, lichidarea treptata a proprietatii mosnenesti in favoarea celei boieresti. in marginile acestui proces social este si "legatura' lui Mihai Viteazul, care face serbi din taranii mutati de pe o mosie pe alta, reforma lui Miron Barnovski de a restitui razesilor ocinele lor pierdute. Dar, si intr-un caz si in celalalt, e vorba de masuri de necesitate imediata, nu de ideea de progres, care subintelege un anumit idealism, o reforma facuta pe temeiul unei idei de iubire de oameni.

Se poate spune ca primii reformatori in sens modern in tarile noastre, daramatori de datina,'au fost abia domnii fanarioti. Cand Constantin Mavrocordat, in Adunarea obsteasca a tarii, declara liberi pe serbi, el spune ca nu se cuvine ca un frate sa robeasca pe un alt frate intru Christos. Ideea aceasta inseamna o revolutie. Codicele de legi fanariote ale lui Ipsilante, Caragea si Callimah sunt legi influentate de cele occidentale, care inlocuiesc obiceiul pamantului, dreptul consuetudinar, cu legea scrisa si nu cum fusesera codicele lui Matei Basarab si Vasile Lupu, niste simple manuale pentru judecatori, aplicabile alaturi de obiceiul pamantului, in cazuri grele. Introducerea industriei in tara sub fanarioti (fabrici de postavuri, de sticla, de portelan, de franghii, tipografia lui Mavrogheni de la Cismea) inseamna o incurajare cu privilegiu domnesc a initiativei particulare, pe cand morile de hartie ale lui Matei voda, tipografiile Iui Brancoveanu sau exploatarea ocnelor inseamna monopoluri domnesti. Fanariotii au fost in tara noastra primii reformatori in sens occidental ai vietii politice si economice romanesti: dar nu poate fi vorba aci de Renastere. Introducerea pasapoa'rtelor, a postei publice, sunt dintre reformele esentiale ale fanariotilor.

Desigur, in spiritul de initiativa fanariot se ascunde educatia lor occidentala, in special frantuzeasca, dar trebuie sa cercetam si problema daca starea societatii romanesti ingaduia "reforme' in veacul al XVIII-lea, pe cand in veacurile preceden anume imprejurari sociale nu erau potrivnice unor astfel de initiative. Venim astfel problema centrala a acestui studiu : care au fost imprejurarile care au ingaduit sa dimpotriva, au impiedicat dezvoltarea revolutiei Renasterii pe teren romanesc?

VIII. Temeliile economice si sociale ale Renasterii la romani. Acesta es rezultatul inventarului nostru privitor la Renasterea la romani. Am semnalat o ser intreaga de manifestari de cultura si politica ce dovedesc, daca nu existenta un Renasteri romanesti, prezenta in istoria culturii romanesti a elementelor esentiale a umanismului, ale Renasterii politice, descoperirea si cultivarea Antichitatii, politii de glorie si a altor aspecte ale acestei revolutii culturale. Aceste caracteristici a istoriei noastre nu erau pana acum recunoscute de istorici, care nu vorbesc, nici uni de cultura Renasterii in trecutul nostru. Totusi, trebuie sa constatam ca in privin intensitatii miscarii, umanismul cronicarilor secolului al XVII-lea se reduce la v cerc restrans de boieri bogati. in ce priveste epoca aparitiei fenomenelor caracteristii de Renastere, aflam o vadita intarziere pentru unele aspecte, chiar de secole, fata < Occident. De asemenea, unele caractere esentiale ale Renasterii lipsesc aproape < totul, ca, de pilda, inflorirea artelor plastice profane. Istoricul, care este dator cerceteze cauzele fenomenelor istorice, trebuie sa explice de ce nu a putut inflc complet Renasterea la noi si apoi care au fost totusi conditiile care au ingadi dezvoltarea unor aspecte partiale ale ei.

Am aratat care sunt ultimele concluzii asupra originilor Renasteri Renasterea nu poate fi despartita de ivirea capitalismului comercial in Europ Capitalismul comercial incepe sa apara in veacul al XV-lea si infloreste in eh splendid in cel urmator. Originea lui sta in orasele comerciale din Italia, Flandra Germania, deci in dezvoltarea burgheziei, apoi in statele unitare regale, in ca monarhia se sprijina pe aceeasi clasa sociala. Cu alte cuvinte, Renasterea, daca este creatia burgheziei, este, in tot cazul, in mare parte, rezultatul direct sau indirect ridicarii acestei clase sociale. De aci si caracterele ei : individualism, aspecte bogatie si lux, politica de parveniti (gloria).

in lumina acestei constatari, examinand situatia de la noi, trebuie recunoastem ca, fata de economia si cultura oraseneasca a apusului si centrul Europei, in principatele de la Dunare avem o economie agricola, ceea ce 1 inseamna, cum gresit s-a spus, o viata taraneasca, ci dimpotriva, o viata feudal Cultura romaneasca din veacul   al XVI-lea nu putea fi decat reflexul feudalitat cultura boiereasca, cu aspecte religioase medievale prelungite peste sfarsitul Evul Mediu in Europa. Aceasta este cauza principala care a impiedicat inflorirea Renaste la romani: lipsa temeliei sociale si economice care a existat in Apus. Deci, ortodoxia, slavonismul sau alte forme de cultura, care sunt, cum am aratat intr-un ; studiu, urmarile si nu cauzele fenomenelor economice si sociale.

Totusi, au fost incercari de patrundere a capitalismului comercial in teritori romanesc in veacul al XVI-lea si anume in Ardealul mai deschis drumurilor ce vin c Europa centrala. Astfel, cand Ferdinand de Austria a incercat sa ia tronul Ungari' dupa dezastrul de la Mohacs, ostile si functionarii lui patrunsesera in Ardei bcatiile miniere ale provinciei fura concesionate casei Fugger, celebri capitalisti din Augsburg si Niirnberg, care stapaneau piata europeana a epocii. Navalirea ostilor lui Petre Rares, ca sprijinitor al lui ioan Zapolya si vasal al sultanului Soliman Magnificul, ruineaza planurile Fuggerilor si agentii lor sunt pusi pe fuga. Dintre marii capitalisti ai veacului al XVMea, sunt si membrii familiei Thurzo, care se ocupau cu comertul matasii si al spiteriilor. Erau asociati cu Fuggerii si aveau afaceri in Italia, Germania, la Amiens si la Lisabona. Familia Thurzo era originara din Levocea (Leutschau), in Spitz, in Slovacia, oras care fusese transformat intr-o comuna italiana, cu arhitectura venetiana³¹. Acolo, in acel oras, s-a ridicat familia Laski; Hieronim Laski a fost ambasadorul sultanului Soliman, Ian Laski, un mare scriitor si reformator, Albert Laski a adus in Moldova pe Despot voda, cu ostile de mercenari. Albert Laski si familia lui isi datorau ridicarea capitalistilor Thurzo si, desi nu cunoastem bine aceste imprejurari, credem ca finantarea expeditiei lui Despot in Moldova trebuia sa aiba ca urmare logica patrunderea afacerilor familiei Thurzo in aceasta tara.

Dintre creatiile noi ale capitalismului in secolul al XV-lea si al XVI-lea, avem industria : tipografiile, morile de hartie si fabricarea armelor de foc (pe langa fabricarea postavurilor, industria "mare' a Evului Mediu)³².

Este vorba, insa, de incercari care n-au izbutit sau n-au avut urmari. O tara agricola, fara burghezie, nu putea lua parte la miscarea capitalista. Dimpotriva, cum am aratat la inceputul acestui studiu, caracteristica veacului al XVI-lea a fost o cadere masiva si repede a monetei in toata Europa, datorita marelui import de argint din America. Tarile agricole fura lovite de aceasta devalorizare a argintului, caci acolo circulatia monetara era foarte redusa. Rezultatul a fost ingreunarea legaturilor comerciale intre tarile agricole si cele industriale, ale caror produse se scumpisera foarte mult. De notat ca, in Evul Mediu si in secolul al XVI-lea, principatele dunarene nu erau exportatoare de grau, ci numai de vite. Am aratat, intr-un studiu asupra epocii lui Mircea jel Batran, ca, pana la mijlocul veacului al XVI-lea, Tara Romaneasca importa grau din Ardeal, fapt care, la prima vedere, pare paradoxal, dar se explica prin intinderea mare a stepelor si padurilor si prin extinderea culturii meiului, principala -ireala cultivata de plugarul roman in aceasta epoca.

Trebuie sa mai tinem seama de un alt fapt, care a mai fost relevat: comertul medieval de tranzit al Hansei prin Polonia in Moldova, unde se intalnea cu comertul maritim genovez si venetian si care a imbogatit tarile noastre in vremea lui Stefan cel Mare. El inceteaza, insa, in veacul al XVI-lea, cand turcii taie drumul comercial prin cucerirea Chiliei si Cetatii Albe si blocarea Marii Negre. Prin urmare, drumul european de comert ce trecea pe la noi in Evul Mediu se inchide si caracterul exclusiv agricol si pastoresc al tarilor noastre se accentueaza intr-o epoca in care, in apusul si centrul Europei, se intampla o evolutie exact contrara. Nu este, deci, de mirare ca revolutia bufgheza a Renasterii nu s-a putut produce in tarile noastre.

Caderea brusca a monetei de argint atinge asprul turcesc, care era moneta de circulatie in veacul al XVI-lea in tara noastra, unde inlocuise moneta nationala, care nu se mai bate, precum si florinul unguresc.

Devalorizarea a atins tara noastra in epoca lui Mihai Viteazul, caci contractele si confirmarile de vanzari de mosii de la sfarsitul domniei amintesc de preturile de la inceputul ei, "insa dupa cum umbla asprul pe atunci' (Arhivefle] Statfului], doc[ument] inedit). Domnia lui Mihai Viteazul inseamna, din punctul de vedere economic, un moment crucial din istoria noastra.

Totusi, am aratat ca in veacul al XVII-lea anume aspecte ale umanismului si ale Renasterii au patruns si la noi. Boierii moldoveni invata in scolile iezuite din Polonia, boieri, intre care Constantin stolnicul Cantacuzino, ajung pana in Italia, si pentru aceea trebuiau bani grei. Cu atat mai mult costau palatele brancovenesti, ostile de mercenari nemti, tipografiile care lucrau in pierdere, ca opere de binefacere pentru inzestrarea bisericilor, cheltuieli ce nu existau in veacul al XV-lea. in adevar, in veacul al XVI-lea si mai ales in cel urmator, se iveste un izvor nou de bani in tara: este comertul granelor cu Imperiul Otoman. Turcii aveau nevoie, pentru aprovizionarea Constantinopolului si a armatei lor, de granele romanesti. Fiind singurii clienti, ei creaza un fel de monopol, care tine pana in 1829 si care nu era menit sa ridice preturile, totusi aducea bani in tara. Agentii acestui comert nou erau negustorii greci, iar beneficiarii erau, bineinteles, boierii proprietari.

Acest comert devenise esential inca sub Mihai Viteazul. Cand marele domn incheie pace cu turcii la 1598, el se scuza fata de imparatul Rudolf II ca a fost nevoit s-o faca, impins de necesitati economice imperioase: fara negotul peste Dunare, romanii nu mai aveau cu ce trai.

Fireste, comertul granelor care, o repetam, nu exista in veacul al XV-lea, a avut urmari deosebite pentru economia tarii, care n-au fost studiate pana acum. Cultura meiului a fost inlocuita cu a graului pe marile domenii boieresti; boierii intensifica productia pe mosiile lor, legand pe taran de glie, schimband exploatarea in dijma cu exploatarea in regie. Productia autarhica, pentru nevoile casei si satului, a marilor domenii medievale e inlocuita in parte, pentru prima oara, cu o exploatare pentru export. Moneta olandeza, leul, apare atunci ca moneta a tarii noastre, caci olandezii erau pe atunci principalii clienti ai Imperiului Otoman. Atunci boierimea inlocuieste in rosturile de conducere domnia si ia conducerea economica, politica si spirituala a tarii. Toate aceste fenomene economice, care nu sunt specifice [numai] pentru tara noastra, ci si pentru celelalte state agricole din Rasarit: Ungaria si Polonia, nu pot fi prezentate aci decat sumar, pentru a lamuri problema Renasterii, care ne preocupa. Ne rezervam sa revenim in chip documentat asupra lor intr-un studiu special.

Deocamdata, trebuie sa analizam care au fost urmarile pentru cultura romaneasca ale acestor stari de lucruri in viata economica.

intr-un studiu intitulat inceputurile^ literaturii in limba romana, am aratat ca inlocuirea limbii slavone in cultura noastra prin cea nationala a fost rezultatul ridicarii boierimii in locul autoritatii casei domnitoare. Limba slavona era traditia medievala a domniei; cata vreme domnul si curtea lui au patronat cultura, ea a ramas imbracata in haina slavona. Cand, insa, s-a ridicat boierimea, cand statul a devenit aristocratic din voievodal, atunci si cultura a devenit apanajul nobilimii de proprietari. Boierii nu stiau slavoneste si de aceea ridicarea lor coincide cu introducerea limbii romane in locul celei slavone in istoriografie, in cancelarie si, in cele din urma, si in Biserica³³. inceputurile literaturii in limba vulgara nu formeaza propriu-zis o caracteristica a culturii Renasterii. in Apus, ele se ivesc in Evul Mediu. Dar este limpede ca pentru cultura noastra fac parte din complexul de manifestari culturale ce urmeaza ridicarii boierimii in veacul al XVI-lea in locul ordinii voievodale. Din acest complex fac parte si toate aspectele de Renastere pe care le-am analizat in paginile precedente.

in prezentul studiu am aratat, pentru prima oara, ca ridicarea boierimii in veacurile al XVI-lea si al XVII-lea nu are numai un aspect negativ, in sensul ca, fiind taiate drumurile de negot, proprietarii agricoli au ramas singura putere economica in stat, ci si unul pozitiv: ridicarea boierimii a fost insotita de o noua intensificare a culturii granelor si de comertul cu grane in sudul Dunarii, cu Imperiul Otoman. Comertul acesta a adus ceva bani in tara, bani care nu mai.intrau in vistieria domneasca, cum fusese cazul, prin vami, cu comertul de tranzit din veacul al XV-lea, ci in a boierilor. Astfel au putut boierii sa-si trimita copiii peste granita la studiu, sa sustie pe seama lor o noua domnie, aleasa din randurile boierilor, cu osteni mercenari si cu anume creatii in tara.

imbogatirea boierilor explica, insa, nu numai posibilitatea ivirii unor aspecte de cultura de Renastere la noi, schimbarea in unele privinti a datinei medievale, dar si directia speciala pe care au luat-o aceste influente. Am spus ca negotul granelor se facea prin negustorii greci. Grecii au patruns in acest chip in tarile noastre si aceasta este principala cauza a patrunderii si influentei grecilor in Principatele Romane. Comertul granelor nu constituia o legatura cu Apusul si centrul Europei, dimpotriva, ii intorcea spatele (cresterea preturilor ridica bariere intre romani si Apus). Dupa venirea grecilor in tara, insa, s-a putut introduce umanismul elenic al scolilor domnesti, de care am vorbit si care inseamna contactul mai fecund al culturii romanesti cu Antichitatea. Acele aspecte ale culturii Renasterii apusene care contraziceau mentalitatea agrara feudala a boierimii noastre nu s-au putut impamante­ni in Moldova si in Tara Romaneasca, mai ales individualismul laic. E usor de inteles de ce : Renasterea apuseana a fost burgheza, a noastra a fost boiereasca. Tot din aceasta pricina, spiritul critic si reformator al burgheziei bogate din Apus nu a patruns la boierimea noastra, legata de Biserica ca si de pamant, si a trebuit sa asteptam perioada fanariotilor ca sa avem, la noi, conceptia progresului. Nu e cazul sa ne departam aci de subiectul nostru prin dezvoltari ale unor chestiuni colaterale, dar putem spune, pe scurt, ca influenta apuseana la noi, in epoca fanariota, inceputul unor legaturi economice si apoi culturale, ce n-au mai incetat pana azi, se datoreste deschiderii comertului Peninsulei Balcanice si Tarilor Romane cu Austria in veacul al XVIII-lea, epoca in care aceasta tara ajunge in expansiunea sa pana la Carpatii Meridionali si la Dunarea de Jos (la Belgrad si in Banat). De asemenea, marile opere de arta, caracteristice pentru o societate bogata si imbogatita, nu au fost imitat romani, care bani multi nu aveau si numai imbogatiti n-au fost in perie Renasterii.

in concluzie, Renasterea n-a lipsit din istoria culturii romanesti. Am avii stralucit umanism romanesc, de stil iezuit, apoi grecesc, aspecte interesant Renastere in mentalitatea politica, idei si forme de Renastere chiar in viata artis Renasterea face parte integranta din cultura noastra. Ea a fost in legatura, insa boierimea, nu, ca in Apus, cu burghezia, care nu exista la noi, si de aceea an aspecte ale acestei revolutii culturale lipsesc Ia noi, intarzie sau iau alta forma.

in integrarea istoriei romanilor in istoria universala, problema Renasteri o importanta capitala, cercetarea ei dovedeste ca se poate intelege trecutul ne numai in legatura cu marile curente ce au strabatut Europa si au transformat spi ei si, in acelasi timp, cum au fost transformate sau intarziate aceste curent imprejurarile speciale, economice si sociale, in care a trait poporul romanesc.