Perspectiva sofianica
-reprezinta cea mai importanta determinanta stilistica a ortodoxiei; termen derivat sin Sofia, zeita intelepciunii la greci.
FLORENSKI, BULGAKOV si BERDIAEV au pus bazele unei teorii a gandirii sofianice.
FLORENSKI – unul dintre ganditorii contemporani ai ortodoxiei (inginer, matematician, poet si teolog) – emite ipoteza unei existente intermediare intre Dumnezeu si lume; existenta nu este dualista, ci trialista; intre Dumnezeu si lume s-ar intercala o realitate mijlocie, cu atribute mixte dar care nu are nici avantajul eteric al eternitatii, dar nici calitatea carnala a vremelniciei; aceasta existenta este “Sofia”.
Sofia este vazuta ca o a patra ipostaza a substantei divine, dar nu egala cu cele trinitare (Tatal, Fiul si Sfantul Duh), ci de ordin diminuat.
GNOSTICII – au incercat sa transpuna gandirea antichitatii grecesti in termenii religiei;
Sistemele gnostice inchipuie o cascada de existente intercalate intre puterea divina si lumea vremelniciei, numite “eoni”; printre acestia figureaza si un eon numit Sofia; acest fapt a fost luat ca reper pt explicarea atitudinii sofianice la ortodocsi, slavi, etc.
- considera eonii o emanatie din substanta divina.
Florenski nu este de aceeasi parere ( nu se considera Gnostic); pentru el Sofia este o cvasi-ipostaza a divinitatii.
BULGAKOV- considera Sofia ca fiind un demiurg crestin; devine un spirit al lumii ce plasmuieste lumea fenomenala dupa modelul ideilor create de divinitatea trinitara; T Sofia e un fel de “natura naturans”.
Cu privire la pozitia intermediara a Sofiei, subliniaza ca Sofia nu trebuie conceputa drept vesnica pt ca ar deveni echivalenta ipostazelor trinitare, ceea ce nu are justificare; totusi, Sofia este deasupra vremelniciei, fiind temeiul nemijlocit al vremelniciei; nu este spatiala, dar e temei al spatialitatii.
Ganditorii rusi inteleg sofianicul nu ca o singura existenta sau ca entitate hotarat separabila, ci ca o intreaga regiune existentiala; T nebuloasa in gandire.
Speculatiile sofianice ofera un teren de intalnire, un loc neutru, intre teologia si filosofia ortodoxa cu filosofia laica; astfel, se poate spune ca gandirea ortodoxa isi poate asimila o seama de doctrine filosofice apusene fara a parasi in fond dogmatica traditionala. Un exemplu in aceasta directie il ofera , intr-una dintre lucrarile sale, BERDIAEV; acesta face speculatii pe marginea genezei biblice; considera ca mitul biblic al creatiei se refera la geneza creaturilor in plan divin, si nu la evolutia naturala a lumii; dupa aceasta interpretare, intre mitul biblic si filosofia naturalista nu exista suprapuneri, nu-si fac concurenta pentru ca se refera la realitati cu totul diferite.
Astfel, perspectiva sofianica da filosofiei ortodoxe putinta de a adopta unele conceptii de filosofie naturalista fara a face concesii dogmatice propriu-zise.
Cea mai concreta interpretare a perspectivei sofianice o reprezinta spatiul de comunicare, spatiul deschis.
La PLESU, in lucrarea sa “Limba pasarilor” , acest lucru este simbolizat de comunicarea dintre oameni si pasari. Spatiul sofianic exprima vocatia tripartita a gandirii ortodoxe; creatia poate fi singura posibilitate de mantuire umana, de reabilitare.
BLAGA considera ca pacatul originar a fost necesar, o provocare pusa de transcendenta omenirii pentru a avea sansa mantuirii; creatorul, prin opera sa, prin framantarile interioare si sacrificiile artistice ce preced opera, exprima eul sau personal, reface gestul facerii lumii.
Spatiile bisericesti bizantine, reprezentate de Agia Sofia, sunt privite ca receptacol in care coboara transcendenta si se face vizibila.
Sfanta Sofia: spatiu urias, are in centru cupola, ajurata pe contur; lumina patrunde foarte puternic in centru, dand senzatia ca Dumnezeu coboara in receptacolul facut pentru a-l primi; la nivelul pietei, spatiile de primire sunt aduse la scara umana: mici, intunecate, intrari joase ce induc starea de umilinta ( e o vocatie a spatiului ortodox).
Spre deosebire de arhitectura ortodoxa, cea gotica exprima mai mult inaltarea omului spre transcendenta, iar arhitectura basilicii romane exprima o viata paralela dar cu totul exterioara transcendentei.
Definitie: SOFIANICUL este in esenta sentimentul difuz dar fundamental al omului ortodox ca transcendentul coboara, ravelandu-se din proprie initiativa, iar omul si spatiul acestei lumi pot deveni receptacol al transcendentei. In inteles larg, sofianicul coincide cu viziunea unei miscari de sus in jos a transcendentei.
Sofianicul nu este totusi exclusiv ortodox: astfel de trasaturi regasim si la gnosticismul alexandrin si la neoplatonismul pagan.
ICONOGRAFIA ORTODOXA este orientata sofianic. Este caracterizata de rigori rigide ce au mentinut sacralitatea mai puternica ,ca simbol. In timp ce lumea occidentala a devenit prea realista, arta orientala a ramas tributara unei simbolistici si unei dogme.
Figurile sfintilor nu se schiteaza pe linia propriei individualitati, ci sunt purtatoare ale unei transcendente; sunt patrunse de un calm sever, de dincolo de lume, de un har divin.
Frontalitatea imaginilor le confera rigiditate; T idealizare, tipizare a sfintilor; se reprezinta mai mult ideea si mai putin reprezentarea naturista. Imaginile sacre sunt alungite; aceasta elongatie presupune o asceza si o ascendenta spre transcendent.
Sprancenele arcuite exprima bonomia oamenilor cu anumite calitati; dau o nota stihiala.
Exista o anumita tipologizate de tip ascetic si spiritualizant a iconografiei.
Sofianicul lipseste in cadrul gotic, fiind inlocuit cu chinul omului de a se inalta el insusi la transcendenta; figurile sunt crispate de vointa de a cuceri cerul si de suferinta tragica a departarii; lipseste certitudinea sofianica.
PROBLEMA SALVARII- protestantii cultiva ideea ca omul trebuie sa creada pentru a fi salvat; catolicii, considera ca omul trebuie sa faptuiasca pentru a fi salvat; sunt atitudini ce incurajeaza omul sa creada ca este in posesia unei tehnici ce asigura salvarea in mod automat.
In gandirea ortodoxa, insul e locul unei adanci rasturnari psihologice; in viata sufleteasca ortodoxa credinta si afectiunea nu sunt un fapt primar; faptul primar e chiar certitudinea salvarii; salvarea reprezinta existenta in sine.
ACTUL RITUAL- la ortodocsi, este un prilej de transfigurare pentru individ; preotul este u mijloc (de natura impersonala) de realizare a ordinii sofianice. La catolici, ritualul are in centru preotul care devine centrul existentei, locotenent al cerului; ritualul nu este sofianic, adica un prilej de transfigurare a vietii intru transcendenta.
LITERATURA POPULARA ofera un bogat material documentar in acest sens.
MIORITA – numerosi critici literari au identificat in aceasta motive pagane stravechi iranice, trace sau scitice, semnificatii runice (sensuri arhaice pierdute) care se cer redescoperite. Cel mai important este de sesizat existenta unor numeroase elemente ortodoxe: moartea e echivalata cu nunta, element crestin; astfel, moartea inceteaza a mai fi un fapt biologic, un epilog; ea e transfigurata si devine prolog; este o unire sacramentala cu o stihie cosmica. Natura e vazuta ca biserica: “Soarele si luna/Mi-au tinut cununa/ Am avut nuntasi/ Brazi si paltinasi/ Pasari lautari/ Pasarele mii/ Si stele faclii”
BALADA MESTERULUI MANOLE- apare motivul jertfei umane pentru o cladire; este un motiv existent din cele mai vechi timpuri, ce s-a pastrat la aproape toate popoarele din sud-estul Europei, in baladele populare; doar la poporul roman jertfa tine cumpana unei fapte ceresti (Mesterul Manole isi jertfeste sotia pentru o biserica); este o sublimare sofianica a motivului sacrificiului uman.
MITOLOGIA POPULARA ofera numeroase viziuni interpretabile sofianic:
pamantul transparent - initial legenda spune ca pamantul era straveziu ca apa, pana cand Cain l-a ucis pe fratele sau Abel; dupa omor, trupul ingropat se vedea prin pamat si a tunci Dumnezeu a intunecat pamantul.
graul cristoforic- credinta populara ca pe fiecare boaba de grau este intiparita fata lui Hristos;
cerul megies - legenda spune ca la inceput cerul era foarte aproape de pamant, ca putea fi atins cu o aruncatura de piatra; dar rautatea oamenilor a murdarit cerul si atunci Dumnezeu l-a inaltat;
slujba vantului - legenda paianjenilor (intrupare a principiului raului) care au tesut panze pentru a acoperi lumina soarelui; Dumnezeu a scornit vantul si l-a trimis pentru a rupe paienjenisul.
CONCLUZII: Sofianica este orice creatie sau existenta imaginara sau reala care marturiseste un torent de transfigurare transcendenta de sus in jos; sofianica poate fi o opera de arta, o traire religioasa, o imagine despre natura, etc.
