Personajele lui Ion Creanga
Fara a schita portrete fizice, personajele amintirilor traiesc, au consecinta, sunt individualitati memorabile. Parintii, dascalii, colegii formeaza o galerie, definindu-se prin particularitati de ordin psihologic si etic. Tatal, mai sters, cultiva toleranta, impletind-o cu afectivitatea. Si ''cat era de ostenit, ne radica in grinda, zicand: Tata mare! si ne saruta mereu pe fiecare''. Mama, ''ahotnica'', neincovoiata, isi tot ''cihaia'' sotul sa-si dea copilul undeva la scoala. Popa Oslobanu era ''om hursuz si paclisit'', - un ''ceapcane de popa''. Mosneagul care reda pupazei libertatea e ''javra dracului'', Smarandita popii era ''o zgatie de copila, agera la minte si asa de silitoare, de intrecea mai pe toti baietii si din carte, dar si din nebunii''. Cand e vorba de treaba, copiii lui Stefan a Petrei ''se codesc, se dramboiesc si se sclifosesc''. Toata arta consta in sublinierea unei singure trasaturi definitorii; aceasta trasatura fundamentala persista, ne urmareste, ea rezumand un caracter. Daca latura vizuala scapa inregistrarii, trasaturile de caracter trec pe primul plan. Ingrozit de dificultatile gramaticii, marginitul Trasnea ''se opintea el intr-o privare sa raspunda bine, dar degeaba''. Greoiul Oslobanu, ''cu ciubotele dintr-o vaca si cu talpile din alta'', manca ''cat saptesprezece''. Din pricina lui ''Pepelea de mos Bodranga'', cantaret din fluiere, catihetii jucau ''pana ce asudau podelele si ne sarea talpile de la ciubote cu calcaie cu tot''.
Mai expresive decat figurile izolate sunt scenele de grup cu caracterizarile de ansamblu. La scoala de catiheti din Falticeni, ''Unii cantau la psaltichie, colea, cu ifos: Ison, oligon, petasti, /Doua chendime, homili pana ce raguseau ca magarii; altii, dintr-o rasuflare, spuneau cu ochii inchisi cele sapte taine din catihisul cel mare. Gatlan se certa si prin somn cu uriasul Goliat. Mustaciosul Davidica de la Farcasa, pana tiparea o mamaliga, mantuia de spus pe de rost, rapide si fara gres, toata istoria Vechiului Testament de Filaret Scriban, impartita in perioade; si pronumele conjuctive de dativ si acuzativ din gramatica lui Macarescu.'' Imaginea unei torturi fara noima, ca in bolgiile infernului dantesc, reclama o concluzie sarcastica. ''Unii dondaneau ca nebunii, pana-i apuca ameteala; altii o duceau numai intr-un muget, cetind pana le pierdea vederea; la unii le umblau buzele parca erau cuprinsi de pedepsie; cei mai multi umblau bezmetici si stateau pe ganduri, vazand cum isi pierd vremea, si numai oftau din greu, stiind cate nevoi ii asteapta acasa. Si turbare de cap si frantura de limba ca la acesti nefericiti dascali nu mi s-a mai dat a vedè; cumplit mestesug de tampenie, Doamne fereste!'' Ca revers vesel trebuie sa amintim scena incaierarii catihetilor din casa lui Pavel ciubotariul, citata mereu, cu o excelenta miscare a personajelor. Dar si aici, trasaturile psihice primeaza. Pe scurt, malizia si umorul se completeaza statornic. Creanga nu deseneaza ci diferentiaza indivizi sau grupuri in functie de anumite valori dominante.
Eroii-tarani ai lui Creanga sunt niste Pacala la diferite nivele; Ionica ( ''Amintiri din copilarie'' ) va fi un Pacala-copil. In basm Pacala nu e infrant niciodata; nici eroii lui Creanga nu vor fi infranti, vor fi chiar triumfatori in acea parte a fiecarei lucrari in care se face apel la lumea si procedeele basmului. In partea initiala, realista, a basmului, in ''Amintiri'', viata aceluiasi erou ia insa drumul drami. Fara elemente de basm, opera lui Creanga ar fi o suita de drame, cu toata veselia care o strabate, fin ( ''Amintiri din copilarie'' ) au finaluri rasucite spre drama, numai autorul le coloreaza cu veselie: cea cu plugusorul, cu ciresele, cu scaldatul, cu caprele Irinucai, chiar cea cu pupaza - de vreme ce lucrurile se intorc exact de unde au plecat - si desigur plecarea din sat la scoala, in necunoscut, intr-un noroc, ca si cocosul, ca si fata mosului sau ca Danila. In fond Ivan Turbinca este si el tot un ratacitor, cautator al unei soarte mai bune; un taran fara pamant pleaca la scoala, la meserie, Harap-Alb pleaca si el dupa un scaun de imparatie - caci ce rost poate sa-si caute pe lume un fecior de imparat decat o imparatie unde sa-si poata exercita indemanarile gospodaresti deprinse din familie?
Flamanzila, Setila si Ochila sunt de asemenea luati din imaginea poporului si descrisi cu o forta verbala potrivita parca anume pentru spiritul Odiseei. Cat priveste pe Pasari-Lati-Lungila, care este in intregime creatia lui Creanga, infatisarea si ispravile acestuia ne dau ideea cea mai exacta de viziunea omerica a povestitorului nostru. Desi numai citatul indeplineste functia critica definitiva, suntem nevoiti a renunta la reproducerea unor fragmente convingatoare, dar prea lungi, cum e si firesc, fiind vorba de un Lati-Lungila. Se intelege ca fapturile acestea miraculoase existau in folclor. Confirmatia spiritului popular are dimensiuni eroice, care il alatura viziunii homerice. Sunt si elemente de indepartata reminiscenta mitologica. Lucrul se stie. Ochila cunoscut din basmul tuturor copiilor, Uriasul cu un ochi in frunte, este un alt Polifem. La treapta respectiva, eroul e sublimarea unui taran. In multi eroi ai basmelor aflam proiectia eroului din viitoarele ''Amintiri'', cautator al rostului in viata, in conditiile in care omul nu poseda o stare care sa-i asigure traiul. Dar chiar aceasta este problema taranilor din Humulesti povestitorului, sat cu pamant putin, cu oameni plecati in lume dupa tot felul de treburi, din care sa incropeasca cele trebuitoare. Invatatura de carte era si ea una din aceste indeletniciri posibile, alaturi de plecatul la munca spre ses, tesutul sumanelor, cresterea oilor, taiatul lemnului in padure etc. cu care se ocupau humulestenii, inclusiv parintele scriitorului, pentru a suplini lipsa pamantului.
Eroul lui Creanga este in acest cadru nu un om singuratic, un izolat de tip romantic, ci in permanenta un ins social, adica un om care se asociaza cu altii, pune in miscare energii si le canalizeaza. Pacala nu rezolva, cel mai adesea, singur problemele lui grele, el atrage mereu alti oameni in actiune, dar nu ca un profitor, nici ca un fricos, ci ca un descoperitor de resurse umane, valorificand tezaure ascunse si neutilizate. Harap-Alb va proceda in acest fel cu acele forte elementare care sunt: Setila, Ochila, Flamanzila, Gerila etc. Fat-Frumos, fiul iepei, va recurge la Sfarma-Piatra si Stramba-Lemne; Stan Patitul, Danila Prepeleac vor pune dracii la lucru in folosul omului.
Creanga este primul scriitor din literatura noastra care infatiseaza un erou in lupta pentru dreptatea sa, biruitor si pedepsitor - dar pe calea mentionata, in sfera fantasticului.
Viata eroilor lui Creanga se desfasoara in spiritul autentic al firii poporului nostru. El respecta virtutile spirituale si fizice pe care le respecta omul din popor: curajul, harnicia, prietenia, spiritual rational si intreprinzator, optimismul viguros, modestia, marinimia, franchetea in opinii si atitudini, sentimentul dreptatii sociale, cu un cuvant propriu limbii noastre, omenia, ca o forma completa si esentiala a umanismului popular.
Dintre personajele aduse in scena de Creanga, oamenii de la tara ocupa locul cel mai important: ei sunt eroii majoritatii povestilor si, chiar atunci cand in cursul actiunii joaca un rol secundar, autorul ii insufleteste cu bunavointa sub ochii nostri.
In ''Povestea porcului'', de exemplu, nu exista decat doua personaje vii: mosul si baba, care apar doar in episodul initial al adoptarii porcului si cererii in casatorie; dimpotriva, printesa, fiica imparatului, eroina principala, e lipsita de relief.
La fel, in ''Harap-Alb'', nu nepotul Imparatului Verde retine atentia povestitorului, ci cei cinci tovarasi miraculosi, carora le-a imprumutat purtarile cam grosolane, dispozitia zeflemisitoare si vorbaria taranilor moldoveni.
Creanga s-a straduit sa-i zugraveasca pe oamenii din popor, printre care a trait multa vreme si pe care, inainte de a-i face sa retraiasca in ''Amintiri'', i-a introdus in ''Povesti''.
Soacra si cele trei nurori, capra si iezii, fata babei si fata mosneagului, tovarasii miraculosi ei insisi nu mai sunt personaje traditionale lipsite de individualitate; sunt tarani din judetul Neamt, contemporani cu Creanga.
Sunt tarani moldoveni, nu numai prin firea lor glumeata si inclinata spre zeflemea, prin limbajul lor savuros, bogat in termeni si expresii familiare, in zicale si proverbe, si uneori, prin prolixitatea lor; dar si prin felul lor de viata, prin creditele si superstitiile lor.
Stan Patitul, ca si toti ceilalti tovarasi ai lui, se bate cu mamaliga stramoseasca, iar dascalii de la Falticeni, ca viitori catiheti, postesc mai tot timpul, avand nadejdea, cum mancau in comun, la cateva ''ulcioare de oloi, trei-patru saci de faina de papusoi, cateva oca de peste sarat, perje uscate, fasole, mazare bob'' etc. Numai vacanta Craciunului le lasa ceva amintiri de hrana substantiala, fiind atunci datina taraneasca a ''costitelor de porc afumate'', a ceea ce moldoveneste se cheama ''chiste si buft umplut, trandafiri usturoieti si slanina de cea subtire, facute de casa, tacete la un loc, fripte bine in tigaie .'' Si prea rareori se intampla ca unuia dintre ei sa i se aduca de-acasa bucate mai alese; iar de se intampla asa, atunci dascalimea se pornea la bataie, ca pentru purceii adusi de tata-sau, lui Mogorogea. Cu toate acestea, toti ne sunt infatisati ca niste ''mancai''. Lasand la o parte pe Oslobanu, care ''manca cat septesprezece'', dascalii ramasi, dupa izgonirea acestuia de la gazda comuna, fac din purceii lui Mogorogea prilejul acelei rafuieli homerice. Desi e limpede prin urmare ca sunt mai mult niste infometati prin lunga subnutrire, ei ne apar de lacomia fabuloasa a convivilor antici. Impulsiunea la mancare este atat de puternica, adica de instinctiva, ca viitorii preoti nici nu stau sa cugete daca se cade sa ramaie cativa insi cu merindele multe-putine ale celor izgoniti anume de la Pavel Ciubotariul; ei le pun ''poste'' pana ii sperie. Nici pofta lor de baut nu e de trecut cu vederea; cheful din ''cinstita crasma la fata vornicului din Radaseni'' ii sugereaza masura si urmarile. Canile mari de lut, cu vin de Odobesti, curg acolo una dupa alta si pentru fiecare se multumeste ''crasmaritei tot cu sarutari'', ca pentru a fi mai clar ca lumea aceasta se misca numai potrivit alternarii instinctelor. Astfel personajele lui Creanga sunt infatisate mai toate in impulsiunile lor fundamentale, care sunt si ale autorului.
Vedem femeile ocupate cu treburile lor casnice; acasa sau la sezatori, ele torc; rasnesc porumbul din care vor pregati mancarea nationala, mamaliga; daca gatesc, povestitorul numeste moldoveneste mancarurile pe care le pregatesc.
Cand soleste dracul la Stan, taranul isi mestica intr-o caldare, cu o lingura mare de lemn, mamaliga, pe care tocmai a luat-o de pe foc. In alta parte, Creanga enumera diferitele unelte ale taranului moldovean, diferitele constructii din gospodarie. Animalele au numele lor familiare.
Duminica, taranii se duc in satul vecin si, pe cand copiii se multumesc sa priveasca, tinerii iau parte la hora. Dar cand Stan vrea sa-si dea seama de iscusinta baiatului care vine sa i se ofere ca argat, ii propune sa ghiceasca una din acele lungi cimilituri , ce constituie o ocazie favorita de recreerea taranilor din Romania.
De la un capat la altul, cu foarte mici exceptii, opera lui Creanga e un hohot de ras. Nu rasul cu gust amar al lui Caragiale sau Gogol, ci rasul tonic al taranului cu conceptie optimista de viata, pe care toata traditia intelepciunii populare l-a invatat ca fortele raului vor fi intotdeauna infrante pana la sfarsit. Povestitorul popular stie dinainte ca intunericul va fi covarsit de lumina. Si cunoscand acest adevar, el nu acorda valoare reala straduintelor fortelor negative care doresc sa-l oprime pe om, sa-l invinga. Chiar dracul si moartea, dusmanii cei mai indarjiti ai omului in vechea mentalitate populara, nu sunt decat niste fapturi sarmane, care provoca rasul cand se incumeta a se masura cu omul. Si Ivan Turbina si Danila Prepeleac sunt eroi poporani, in care se vede afirmatia superioritatii intelepciunii, in care se vede afirmatia superioritatii intelepciunii omenesti si care dau satisfactie deplina celor ce mizeaza pe ei in lupta dintre bine si rau. Spectatorul - in speta, cititorul - asista, alaturi de povestitor, razand cu hohote, la infrangerea fortelor raului, la bataia dracilor, la batjocorirea mortii.
Viciile caracterului contrazic firescul moral; infatisand personaje lovite de imperfectiuni, scriitorul realizeaza o critica puternica, implicita, a caracterelor deformate in oranduirea in care mai dainuie vechiul si raul. Rasul care insoteste adeseori evolutia caracterelor comice prin imperfectiunile lor morale e gestul prin care poporul, opinia publica infiereaza.
Rasul suscitat de lectura operei lui Creanga izvoraste din doua surse. Una din ele consta in comicul personajelor, pe care povestitorul popular le manuieste cum isi manuieste rapsodul popular prozii sau papusile, ingrosandu-le anumite trasaturi specifice.
Cealalta sursa a rasului consta in specificul talentului de povestitor al lui Creanga, care nareaza, cum vom vedea, intr-un anumit fel, plin de umor, participand la desfasurarea naratiunii, mimand, comentand, facand tot felul de aluzii la lucruri si traditii cunoscute de cei carora li se adreseaza, ca un tipic madular al colectivitatii din care face parte si pe care o reprezinta, cu toate trasaturile etice, afective si intelectuale caracteristice.
Tehnica generatore de umor a naratiunii se exercita fara intrerupere, pe cand comice sunt numai anumite personaje, conform unei anumite scheme morale, cu ierarhia ei bine stabilita. De aceea in ''Amintiri'', de cele mai multe ori rasul e intarit prin cumulul de umor si comic; povestitorul e de data aceasta si actor; el nareaza, cu procedeele obisnuite, propriile sale intamplari, in care el, figurat cu intentie ca un Pepelea hatru, se afla intotdeauna in situatii comice.
Intr-adevar Harap-Alb care-si indeplineste muncile grele, la care a fost supus de Span, sau sotia porcului ( ''Povestea porcului'' ), care-si ispaseste calcarea poruncii sotului, trecand prin mai multe suferinte, sau fata cea harnica si nefericita a mosneagului , izgonita de acasa ( ''Fata babei si fata mosneagului'' ), nu sunt niciodata hilari. Dar acest lucru nu ne poate face sa generalizam faptul ca Creanga n-ar rade de personajele pozitive sau de cele care-l ajuta pe eroul pozitiv. Sa nu-i uitam pe prietenii lui Harap-Alb, pe cei cinci, pe Cocos ( ''Punguta cu doi bani'' ), pe Danila si mai ales pe Ivan Turbina. In aceste cazuri, insa, autorul rade parca impreuna cu ei, nu de ei, sau rade cu satisfactie admirativa.
La fel insa, nici toate personajele negative nu sunt intotdeauna hilare. Baba, dracii si moartea starnesc rasul prin prezentarea grotesca. Dar Spanul din Harap-Alb e o rautate activa, daunatoare cu accese de furie oarba, astfel incat el te poate umple de sila, de groaza, de ura, dar nu poate avea atribute comice. Iar boierul din ''Ivan Turbinca'' sau din ''Stan Patitul'', dar mai ales din ''Punguta cu doi bani'', e uscat, meschin, lipsit de orice urma de generozitate, cu totul dezumanizat de setea de arginti. El e mai dispretuit decat dracul si moartea, socotite de scriitor, probabil, produse ale fanteziei populare. El nu e un produs al fanteziei, ci o amara realitate, oprimand de veacuri pe taran. De aceea nu intamplator lipseste cu totul in zugravirea lui intentia autorului de a-i acorda vreun atribut comic. Aici nu mai avem a face cu un caracter lovit de imperfectiuni morale i care sa poata fi criticat prin ras.
Mijloacele prin care Creanga isi realizeaza personajele comice ale operei sunt cele mai des intalnite in creatia populara, si toate intemeiate, intr-o viziune artistica unitara, pe exagerarea necesara intentiei satirice din care au izvorat. La personajele comice negative, exagerarea se manifesta grotesc, in ingrosarea considerabila a trasaturilor de caracter, a actiunilor, a gesturilor.
Primul personaj grotesc al povestilor, este ''baba'', care e ori soacra ''Soacra cu trei nurori'', ori nevasta rea si zgarcita ''Punguta cu doi bani'', ori mama vitrega ''Fata babei si fata mosneagului'', ori mijlocitoare de lucruri necurate ''Stan Patitul''.
In lumina eticii populare traditionale, batranetea presupune bogatie sufleteasca, experienta castigata, o oarecare asezare, o demolare a pasiunilor, seninatate si intelepciune. Prin contrast cu aceasta idee generala despre atributele pozitive ale varstei inaintate, Creanga creeaza imaginea grotesca, dedusa probabil din experienta personala, a unei babe ''cainoase la inima'', ''zgarcita si nebuna'' ,''Punguta cu doi bani'', care contrazice firescul normal al varstei si mai e si un element dizolvant in viata familiei si a satului, ca cea din ''Povestea lui Stan Patitul, ''un talpoi de baba mestesugoasa la trebile sale cum ii sfredelul dracului'', sau ''baboiul'', ''pohoata de baba'', ''harca'' ori ''hoanghina'', ca in ''Povestea porcului'', unde ni se spune ca baba ''era viespea care inalbise pe dracul'', care ''inchega apa si care stia toate dracariile de pe lume''. ''Talpa iadului'' e de aceea determinantul superlativ pentru baba si in ''Povestea porcului'' si in ''Stan Patitul''. Cum se vede, pentru adancirea realista a caracterului infatisat, scriitorul se foloseste de o serie intreaga de exagerari, unele mai marunte, altele mai cuprinzatoare, dupa cum viciul de caracter sau defectul fizic e mai neinsemnat sau mai grav. In ''Fata babei si fata mosneagului'' mai apare o comparatie, cu nuanta de exagerare, indicand modul in care baba isi para fata vitrega; gura ei ''umbla cum umbla melita''. In ceea ce priveste calitatile ei de sotie, povestitorul relateaza: ''Mosneagul a ramas plesuv si spetit, de mult ce-l netezise baba pe cap si de cercat in spatele lui cu cociorva daca-i copt malaiul''.
In ''Soacra cu trei nurori'', miscarile babei sunt nepotrivite cu varsta ei: ''umbla val-vartej sa-i gaseasca mireasa'' feciorului celui mai varstnic. Minciuna babei cu privire la instrumentul asa-zis infailibil de control, pe care-l poseda - ''ochiul cel neadormit de la ceafa'' - este enorma, dand probabil masura acestui viciu inlauntrul caracterului ei. Creanga descrie cu creionul gros somnul soacrei, care ''horaia, dormind dusa'' si habar nu avea de facea nora-sa. Pe langa celelalte insusiri, baba detine si pe cea a ororii de apa; la moarte, nurorile o asaza intr-un ''asternut curat, ca sa-si mai aduca aminte de cand era mireasa''. Aici accentuarea atributului negativ al personajului se face printr-o mare dilatare a elementului timp.
Baba, manata de ambitia de a-si impune autoritatea, nu e o lady Macbeth, mareata si tragica, in ambitia ei intunecata, ci o femeie rea, murdara, lenesa si mincinoasa. Dezvaluindu-i aceste grave cusururi si exagerand manifestarile concrete, autorul nimiceste, printr-un contrast foarte puternic, pretentiile personajului la superioritate si dominare; astfel, baba devine un personaj grotesc, a carui pedepsire produce satisfactie.
Dracii si moartea, care, ca personaje negative, au mai putina fantezie diabolica si intreprind actiuni mai putin daunatoare decat babele, sfarsesc prin a se da batuti in fata intelepciunii omenesti, prin a sluji omului sau a se teme de el. Pe Creanga, cum am vazut, motivul pacalelii dracilor, binecunoscut in clasificarea povestilor populare, il incanta. In ''Danila Prepeleac, patru draci sunt pe rand pacaliti de erou, care dobandeste de la ei, in posesiunea neturbata, un burduf de bivol plin cu bani. Dracii sunt puternici si prosti. Ei detin toate mestesugurile vrajitoresti, dar sunt lipsiti de bun-simt, de intelepciune practica. Cel de-al treilea drac poate purta iapa in carca, dar nu se poate gandi ca cineva ar calari cu usurinta pe ea. Dracusorului ii e frica de moarte. El se roaga de Danila: ''Leaga-mi ce stii si cu ce stii, numai sa nu mor''. Apoi, dupa ce eroul il loveste in cap, se sperie ingrozitor. ''A.uleo! Striga dracul ingrozitor. Si cu ochii legati cum era, vaicarindu-se grozav si zvarcolindu-se ca sarpele, se arunca in iaz.'' Pe buna dreptate ne informeaza scriitorul ca ''Danila se tinea cu mana pe inima razand de prostia dracului''.
Prezentarea grotesca a unui drac care ''se interna gafaind dupa fuga'', caruia in lupta cu ursul ''ochii i-au iesit afara din cap cat cepele de mari'', caruia ii e teama de moarte si care se vaita, e profund hilara, din pricina discrepantei enorme dintre puterile supranaturale, acordate de o veche mentalitate populara dracului, si modul cu care eroul ii dejoaca intentiile, batandu-si joc de el. Asistam la o dezumflare de reputatie, caracteristica prezentarilor prostesti.
Dar dracii sunt pusi in cea mai umilitoare postura, starnind rasul cel mai puternic, in ''Ivan Turbinca''. Tratamentul care li se aplica la scoaterea din turbinca, aminteste de scena cu ''calul Balan'' si ''sfantul Nicolae'' din ''Amintiri din copilarie'': ''Dar pana la vremea asta, se adunase imprejurul lui Ivan tot satul, ca sa vada patima dracilor. Caci lucru de mirare era acesta, nu saga. Atunci Ivan dezleaga turbinca in fata tuturor, numai cat sa poata sa-i incapa mana. Si luand cate pe un dracusor de cornite, mi ti-l ardea cu palacele, de-i crapa pielea. Si dupa ce-l rafia bine, ii dadea drumul cu tocmeala sa nu mai vie pe acolo altadata.
N-oi mai veni, Ivane, cate zilisoare-oi avea eu, zicea Uciga-l crucea, cuprins de usturime - si se tot ducea impuscat. Iar oamenii ce priveau, si mai ales baietii, lesinau de ras.''
Tot de aceeasi varsta e si Chirica, dracul care-l slujeste pe Stan Patitul. Creanga il zugraveste ca pe un ''baiet . de opt ani, imbracat in haine nemtesti'', care ''se acatara pe stalpul portii de teama cainilor''. Si reactiile lui nu sunt de om matur, ci de copil, de baietandru pe care-l poti pacali si pedepsi.
E vizibila aici, ca sursa esentiala a comicului, tratarea fortelor supranaturale, a fabulosului in general la dimensiuni, intr-un fel, sub-omenesti. Daca pe draci Creanga i-a vazut ca pe niste baietandrii poznasi, moartea e asemenea unei babe. Forta acestor personaje supranaturale nu e, deci, niciodata egala cu cea a oamenilor adulti, maturi in intelepciune. Dracii sunt necopti, iar moartea e decrepita. De frica lui Ivan ''i se taiau picioarele si-o strangea in spate''. In turbinca ''acus icneste, acus suspina, de-ti venea sa-i plangi de mila''. Scoasa din turbinca, e trimisa de Ivan sa manance padure tanara:
''Moartea atunci, inghitand noduri, porneste prin dumbravi , lunci si huceaguri, suparata ca vai de capul ei. Si de voie, de nevoie, incepe cand a roade copaci tineri, cand a forfaca smicele si nuiele, de-i paraiau maselele si o dureau si grumazii, intinzandu-se pe sus la plopii cei inalti si plecandu-se atata pe la radacinile celor tufari dupa mladite fragede. Se zamorea si ea, sarmana, cum putea.''
Daca dracii sunt mahniti ca personaje negative, asa incat sa starneasca rasul prin prostia lor si, implicit, sa exalte constiinta superioritatii intelepciunii umane care-i stapaneste, moartea, cu atributele vechimii ei nesfarsite, capata si pe acelea ale neputintei batranesti, care o fac demna de mila.
Hazul e sporit si printr-un element psihologic; si povestitorul si cititorul rad de soarta trista a mortii, cu satisfactia de a putea trata cu compasiune personajul intrupand cea mai temuta si ineluctabila lege a firii.
Dintre personajele care ajuta eroul si care se deosebesc de personajele comice negative prin finalitatea lor, ceata prietenilor lui Harap-Alb alcatuieste un cortegiu grotesc, demn de penelul unui Bosch sau al unui Brueghel: ''Odata intra, buluc, in ograda, tus-sase, Harap-Alb inainte si mai imbracat, de se taraiau atele si curgeau oghelele dupa dansii, parca era oastea lui Papuc Hogea Hogegarul''.
Personajul are o perspectiva globala, din toate partile, a universului, in care soarele se ''rostogoleste'' ca un glob metalic, iar luna si stelele se cufunda in mare. Intervine aici si o micsorare a dimensiunilor naturii, o reducere a importantei elementelor ei, care, asociata cu rasturnarea lor, creste comicul. Si sa nu uitam ca viziunea aceasta e proprie unuia dintre personajele prostesti.
Rasul insoteste, insa, chiar pe unii dintre eroii povestilor. Mai intai pe Danila Prepeleac, care e un om anapoda, ca eroii povestilor populare: Pacala, Pepelea, Nastratin.
Construirea unui personaj anapoda a insemnat pentru literatura populara realizarea unei critici foarte indraznete, dar implicite, la adresa unei lumi stramb oranduite. Personajul acesta isi ingaduie sa savarseasca actiuni, sa pronunte cuvinte pe care nu si le putea permite decat la adapostul unei prostii simulate. El rastoarna valorile prestabilite, facand sa se nasca in oameni sentimentul relativitatii.
In ''Amintiri'' isi cere iertare cu fatarnica umilinta ca asurzeste lumea cu taraniile lui. Mos Ion Roata simuleaza si el prostia pentru a-l infunda pe boier pana la sfarsit. Prin exagerarea acestei atitudini, s-au creat in literatura personaje anapoda, din a caror categorie face parte si Danila Prepeleac. Pe acesta il definesc ca atare schimburile pe care el le realizeaza in prima parte a povestirii. Convingand pe proprietarul unui car sa i-l cedeze in schimbul unei perechi frumoase de boi, Danila zice in gandul sau:
''- Taci, ca-i cu buche, l-am potcovit bine . De nu cumva s-ar razgandi .''
Aceeasi buna parere despre tranzactiile pe care le incheie, o pastreaza el si dupa ce schimba carul pe o capra :
''Bun, zise Prepeleac. Ia pe ist cu capra stiu incaltea ca bine l-am boit.''
In prima parte a povestirii, Danila e comic, fiindca dovedeste o gandire pe dos; el contrazice cu actiunile lui, determinate de o serie de foloase imediate si aparente, firescul operatiunilor comerciale, de schimb, in dispretul total al oricarei nazuinte de imbogatire.
Ca Danila nu era un prost ''prost'' o dovedeste mai intai faptul ca el vorbeste, utilizeaza bagajul intelepciunii populare, si apoi, transformarea lui brusca. In momentul in care intra in posesia burdufului de bani, Danila dobandeste inteligenta practica, aceea care-i va sluji la pacalirea dracilor.
Nici in ''Ivan Turbinca'' raporturile intre fortele in actiune nu sunt egale. Eroul are calitati care-l fac foarte placut scriitorului: e mare iubitor de viata si de petrecere. Ivan, rasturnand valorile consacrate ale unei mentalitati obisnuite, patrunde in iad, lacasul eternei pedepse, pe care-l transforma intr-un fel de carciuma, ca cea din Falticeni, unde se afla tarabi, si dracii pocatti slujesc cu teama si promptitudine pe erou, pentru a nu atrage din nou mania lui asupra capetelor.
Ideea unui Ivan demiurg facetios e de o mare forta comica. Faptul se datoreaza posedarii de catre erou a acelei intelepciuni adanci, dar hatre, care-l face sa infranga orice adversar, oricat de temut de el.
Astfel, nu numai personajul negativ, ale carui vicii de caracter contrazic firescul moral, este comic, ci si cel pozitiv, purtator al intelepciunii populare si caruia i se cresc dimensiunile prin ingrosarea trasaturilor facetioase.
Nica lui Stefan a Petrei e primul personaj comic al ''Amintirilor''. Nica ii place lui Creanga, omul matur, care intrevede in nazdravaniile lui poznele unui virtual Pacala. Povestitorul isi contureaza personajul raportandu-l la legile bunei conditii a copiilor, in general, si la iluziile pe care Smaranda, mama lui, si le facea despre el.
De buna seama., personajul al carui portret moral e zugravit cu atata umor va fi infatisat ca actor intr-o serie de scene comice, care vor intari, prin concluziile lor, termenii caracterizarii.
In comedia cireselor, personajul matusa Marioara e grotesc schitat din cateva trasaturi: aparitia ei cu o jordie in mana si cu ochii holbati, la radacina ciresului; incercarea de ''a se aburca pe cires in sus'', cu totul nefireasca pentru varsta personajului, si, in sfarsit, miscarea violenta in urmarirea prin canepa, soldata cu poticneala finala.
Punctul culminant al comediei, in care tensiunea sufleteasca maxima a personajelor se rezolva in miscare, e realizat cu mijloace stilistice de o rara forta evocatoare.
Propozitiile eliptice de predicat concentreaza parca esenta fugaririi, mai ales ca aceasta se petrece intr-un spatiu inchis si stramt, cu cotituri si intoarceri care intaresc comicul. Deznodamantul e tot hilar pentru fiecare personaj in parte: cel manios si amenintator cade, compromitandu-si eforturile, deci momentul de rezolva printr-un comic de situatie.
Alte personaje din ''Amintiri'' realizate cu ingrosarea unor trasaturi concretizand o intentie ascutit critica din partea scriitorului sunt unii catiheti si preoti. Metodele de invatamant papagaliceste, lipsite de viata, utilizate in scolile de catiheti, ajung sa produca exemplare umane deformate, prinse de Creanga intr-un grotesc portret colectiv: ''S-apoi carte se invata acolo, nu gluma: unii cantau la psaltichie, colea, cu ifos.
Ison, oligon, pentasti,
Doua chendime, homili,
pana ce raguseau ca magarii; altii, dintr-o rasuflare, spuneau cu ochii inchisi cele 7 taine din catehismul cel mare; Gatlan se certa si prin somn cu uriasul Goliat. Mustaciosul Davidica de la Farcasa, pana tiparea o mamaliga, mantuia de spus pe de rost, repede si fara gres, toata istoria Vechiului Testament de Filaret Scriban, impartita in perioade, si pronumele conjunctive de dativ si acuzativ, din gramatica lui Macarescu:
Mi-tii-i, ni- vi-li, me-te-il-o, ne-ve-i-le; me-te-il-o, ne-ve-i-le, mi-ti-i,ni-vi-li.
Ce-a fi aceea duca-se pe pustii! Unii dondaneau ca nebunii, pana-i apuca ameteala; altii o duceau numai intr-un muget, citind pana le pierea vederea; la unii le umblau buzele parca erau cuprinsi de pedepsie; cei mai multi umblau besmetici si stateau pe ganduri ( . ) cumplit mestesug de tampenie, Doamne fereste.''
Fetele bisericesti sunt deosebit de hilarte in ''Amintiri''. Facand parte din tagma clericala, intr-o anumita epoca a vietii sale, Creanga avusese prilejul sa cunoasca multe figuri care erau departe de a fi la inaltimea morala ceruta de functia ce o indeplineau.
De altfel, parerea lui Creanga cu privare la fetele bisericesti nu era alta, cum am vazut, decat aceea a taranilor in general, care vorbesc prin gura lui mos Vasile: ''Vorba ceea: picioare de cal, gura de lup, obraz de scoarta si pantere de iapa se cer unui popa si nu-i mai trebuie alta ceva''.
Cu exceptia preotilor Isaia Teodorescu si Ion Humulescu, toti popii din ''Amintiri'' sunt loviti de vicii: hapsani si carpanosi ca popa Oslobanu, bautori ca popa Buliga, iubitori de arginti ca popa Chirilas. Cel mai hazliu dintre acestia toti e popa Buliga, care umbla ''tamaiet si aghesmuit gata des-dimineata - Dumnezeu sa-l iepure'' si-i binecuvinteaza pe catiheti ''cu amandoua mainile'', ca vladichii, tragandu-le ''cate-un ibrisin pe la nas despre fata popii de la Falticenii Vechi''.
Personajul principal al operei ''Amintiri din copilarie'', este Nic'a lui Stefan a Petrei; povestirea se realizeaza la persoana I, naratorul fiind in acelasi timp si personaj. Caracterizarea se realizeaza prin aotocaracterizare: vorbe, fapte, gesturi - monologul fiind relevant; caracterizarea de catre alte personaje si caracterizarea directa de catre autor, in cazul de fata de catre omul matur care-si povesteste propriile amintiri, cu umor cald, cu intelegerea faptelor copilariei si peste timp.
Urmarind copilaria si devenirea - formarea copilului, scriitorul narator proiecteaza de la primii ani ai copilariei si pana la iesirea din adolescenta. Prezent in toate cele patru parti ale cartii, cu evocarea unor evenimente, fara o cronologie, Nica are rolul si de a da o cursivitate desfasurarii episoadelor-scenice ale vietii sale, ale parintilor,, ale celorlalti copii - colegi de scoala, de seminarii, rude, preoti, dascali, satul cu statornicia si puritatea lui care-l fascineaza pe copil. Si, desi Nica este eroul unei copilarii ca toate copilariile, ''ale copilului universal'', ea este singulara, prin particularitatea ei. Astfel, copilaria lui Nica, prin unicitatea ei devine un model al ''copilariei copilului universal'', dupa cum apreciaza criticul G. Calinescu.
Plecand de la conceptia ca numai invatatura, scoala iti poate da un rost in viata si pentru a-ti reprezenta cat mai bine comunitatea din care faci parte, scriitorul deschide ''Amintirile'' sale cu evocarea satului Humulesti, a oamenilor ''gospodari unul si unul'',. Cu flacai voinici si fete mandre care invartesc hora, dar si suveica, cu biserica frumoasa, cu preoti si dascali care de faceau mare cinste satului lor. Dar, mai cu seama parintele Ioan de sub deal ''om vrednic si cu bunatate'' care indruma oamenii sa-si puna pomi, cu un ''tintirim'' ingrijit. Parintele Ioan ''a durat'' la poarta bisericii o chilie pentru scoala. A umblat, impreuna cu dascalul Vasile, din casa in casa prin sat sfatuind pe oameni sa-si dea copiii la invatatura. Acolo s-au adunat o multime de baieti si de fete la scoala, ''intre care eram si eu, un baiet pricajit, rusinos si fricos de umbra mea''. Parintele Ioan care trecea des pe la scoala a adus intr-o zi un scaun de lemn ''Calul Balan'', iar mos Fotea ''un dragut de biciusor de curele, impletit frumos'' si pe care parintele l-a numit ''Sfantul Nicolae''. Scolarii au ramas ''cu ochii holbati unii la altii'' auzind ca pentru fiecare greseala insemnata, in urma procitaniei, urmau sa primeasca cate un Sfant Niculai. Prima care va inaugura Calul Balan a fost chiar Smarandita popii.
Se poate vorbi de o tehnica a acumularilor, in caracterizarea lui Nica, asemenea unui bulgare de zapada, prin evenimentele rememorate: plecarea cu bunicul David Creanga din Pipirig la Brosteni impreuna cu varul sau Dumitru; isprava facuta Irinucai, prin daramarea casei acesteia; reintoarcerea la Pipirig in duminica de Florii; jocurile cu fratii, discutiile cu parintii, a parintilor despre copii, obiceiurile de Anul Nou, cearta cu mos Chiorpec, furatul cireselor de la matusa Marioara si urmarirea lui Nica, episodul cu pupaza din tei, fuga la scaldat; scolile in care a invatat Nica: Scoala domneasca din Targu Neamt, ''fabrica de popi'' din Falticeni, petrecerile de la Paval Ciobotaru, colegii sai: Nica Oslobanu, Trasnea, Davidica, Ion Mogorogea, Zaharia lui Gatlan, mos Bodranga, bataia dintre Ion Mogorogea si Pavaluta si despartirea de sat, drumul spre Iasi, cu mos Luca si varul sau Zaharia Gatlan, discutia cu mama , hotararea tatei etc.
In tot acest rastimp al vietii Nica a lui Stefan a Petrei, numit Stefanescu la Targu Neamt si Creanga la Falticeni, nu face decat sa insire la scoli si sa lege pozna de pozna. Dupa pozna cu ciresele vine alta la rand, cea cu pupaza din tei; il chinuie cate o holera sau raie; fuge de la scoala ( Falticeni ) , o reia, pana in momentul disperarii - drama plecarii la Socola; prinde muste, chinuie matele, merge cu plugusorul, se scalda, fura mere, pere, cirese, se joaca de-a biserica si popii, refuza sa-si ajute mama cand ar trebui etc.
Folosind mijloacele artistice specifice de caracterizare in opera epica: autocaracterizarea, caracterizarea directa - de catre scriitor si caracterizarea de catre alte personaje, cu mentionarea faptului ca autocaracterizarea capata o dimensiune speciala, avand in vedere caracterul liric al ''Amintirilor''.
Scriitorul ni-l infatiseaza pe Nica in ipostazele de copil ''tigoare de baiet, cobait si lenes, de n-are pereche'', sau copilul ''incarcat de covrigi, mere, turte, nuci poleite, roscove si smochine din pomul mortului, apoi la scaldat, la scena cu Trasnea pe care incerca sa-l ajute, la ultimul episod, dramatic petrecut in <ceirul> Socolei noaptea, unde au tras cu caruta sub un plop mare si unde au gasit o multime de dascalime adunata de pe caltiheti din toate judetele Moldovei, cu tarsoage de barbe, impreuna cu parintii lor, si preoti si mireni, si marturisindu-si unul altuia pacatele!''. Finalul ''Amintirilor'', care motiveaza inceputul partii a patra, dezlipirea de satul natal si intrarea intr-o lume necunoscuta, lasa in urma o nostalgie, o tristete, anticipa parca si mai tare de marturisirea pe care ne-o facuse in partea a treia: ''Dar asta nu ma priveste pe mine, baiet din Humulesti. Eu am alta treaba de facut, vreau sa-mi dau sama despre satul nostru, despre copilaria petrecuta in el, si atata-i tot''.
Folosind gluma, scriitorul dezvaluie prin Nica filozofia vietii, nostalgia, tristetea, bucuria, dar si durerea fara a se izola, a fugi, a se detasa, precum Luceafarul lui Eminescu. ''In sfarsit, ce mai atata vorba pentru nimica toata? Ia, am fost si eu, in lumea asta, un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti, care nici frumos pana la douazeci de ani, nici cu minte pana la treizeci si nici bogat pana la patruzeci nu m-am facut. Dar si sarac asa ca in anul acesta, ca in anul trecut si ca de cand sunt, niciodata n-am fost!'' Este marturisirea care incheie partea a doua, dar care sintetizeaza labirinturile vietii, urmarirea continua a destinului care apare ca un laitmotiv in ''Amintirile'' lui Creanga si unde Nica ramane un protagonist, precum protagonistii lui Dickens, Rabelais etc.
Smaranda - personaj atestat documentar, reprezinta figura mamei din literatura romana, din toate timpurile. Desi a nascut sapte sau opt copii, si ii iubeste pe toti, Ion este insa sufletul ei. Despre Zahei a pomenit o singura data in discutia cu sotul ei : ''Zahei al tau cel cuminte'' - ironic, desigur. In prim plan aparand relativa privilegiata cu ''stropsitul'' de Ion umbreste parca lumea cealalta.
Cu dragoste de carte, mostenindu-l pe tatal sau din Pipirig, David Creanga, ea reprezinta simbolul bataliei pentru stiinta de carte, pe la mijlocul secolului al XIX-lea si care si-a pus pecetea si pe formarea scriitorului, care, dupa aprecierea lui A. Philippide: ''a stiut mai bine romaneste decat toti dinainte de dansul si de dupa dansul''.
Il invinge pe sotul sau Stefan a Petrei si pe Ion in indaratnicia si incapatanarea lor, dand copilul pe la scoli. ''Mama avea alte ganduri; ea imi pregatea cu ingrijire cele trebuincioase zicandu-mi de la o vreme cu asprime:
Ioane, cata sa nu dam cinstea pe rusine si pacea pe galceava! .''
Ai sa pleci unde zic eu .''
Incrancenarea baiatului: ''Nu ma duc, mama, nu ma duc la Socola, macar sa ma omori! Ziceam eu plangand cu zece randuri de lacrimi. Mai traiesc ei oameni si fara popie'' este zadarnica pana la urma chiar si tatal este de partea mamei :
''- Mai ramane vorba despre asta, zise tata posomorat. Are sa urmeze cum stim noi, nu cum vrea el, ca doar nu-i de capul sau .''
Crede in norocul, in destinul fiilor, de aceea era in stare sa faca orice pentru ca Nica sa fie dat la invatatura ''sa toarca-n furca'' sau sa invete cu el, asemenea unei scolarite. Vrand sa-si vada baiatul preot se bucura cand in ziua de Pasti Nica a tras un ''Ingerul a strigat'' la biserica din Humulesti, venindu-i sa-l inghita de bucurie.
Retinuta, blanda, duioasa si aspra, Smaranda a ramas ca un personaj tulburator de basm, chiar daca nu si-a vazut fiul decat diacon la Iasi. Tragedia vietii ei nu este evocata in ''Amintiri''. Ramasa vaduva la 40 de ani cu o droaie de copii, cu datorie si mai ales bolnava, se pare ca tot de epilepsie ca si scriitorul.
Viata ei era monotona, cu exceptia sarbatorilor, a mersului la iarmaroacele de la Targu Neamt sau Falticeni. Sau, uneori, cum a fost cazul, dupa intamplarea cu pupaza sa pregateasca un mic ospat intre femei, unde insa tot copiii erau pe primul plan: ''Si a doua zi, marti, taman in ziua de lasatul sacului de postul San-Petrului, facand mama un cuptior zdravan de alivenci si placinte cu poalele-n brau, si parpalind niste pui tineri la frigare, si apoi tavalindu-i prin unt, pe la pranzul cel mic cheama pe matusa Mariuca lui Mos Andrei la noi si-i zice cu draga inima:
-Doamne, cumnatica-hai, cum se pot invrajbi oamenii din nimica, luandu-se dupa gurile rele! Ia poftim soro, mai bine sa mancam ceva din ce-as da Dumnezeu, sa cinstim cate-un pahar de vin in sanatatea gospodarilor nostri si <cele rele sa se spele, cele bune sa s-adune; vrajba dintre noi sa piara, si neghina din ogoare>!
Caci daca ai sta sa faci voie rea de toate, rau, ar trebui de la o vreme s-apuci campii! ( . ) Apoi incepem cu toti a manca. Si altii ca altii, dar eu stiu ca mi-am pus bine gura la cale, sa-mi fie pe toata ziua.''
Este o scena ilustrativa pentru autocaracterizarea Smarandei intr-o alta ipostaza, cea de gazda.
Din ''Amintiri'', in episoade diferite, Smaranda se proiecteaza din punct de vedere moral, portretul fizic fiind aproape neglijat. Astfel, ea apare ca o mama iubitoare de copii pana la duiosie, energica pana la asprime, inteligenta, iubitoare de carte, ambitioasa, bisericoasa - credincioasa, primitoare, ospata pe straini.
Mitizarea partiala a Smarandei in ''Amintiri'' corespunde aparitiei neasteptate a scriitorului - Ion - Nica - un nazdravan inteligent si plin de viata.
Raman memorabile cuvintele Smarandei adresate copilului ei drag:< Iesi, copile cu parul balan, afara si rade la soare, doar s-a indrepta vremea, si vremea se indrepta dupa rasul meu .>, alte cuvinte seamana a vraji: alunga norii, inchega apa, abatea grandina etc.
Smarandita - personaj atestat in documente, unul din cele mai deosebite personaje ale ''Amintirilor'' - rasfatata; ''copila parintelui'', Ioan, ''cea dintai scolarita'' inscrisa la scoala tatalui sau care umbla din casa in casa pentru a convinge oamenii din Humulesti sa-si deie copiii la invatatura''.
Este caracteristica ca fiind ''o zgatie de copila'', in contrast cu elevii ceilalti inaintati in varsta ''hojmalai''.
Agera la minte, silitoare, intrecerea la invatatura pe baieti, atat la carte, cat si la nazbatii.
Caracterizarea directa este relevanta. Smarandita ''cum era sprintara si plina de incuri'' a bufnit in ras atunci cand tatal sau, parintele Ioan a pus ''pravila'' referitoare la procitania de sambata, pentru a fi insemnate greselile si sanctionate cu ''cate un sfant Nicolae'', dupa care ''Pacatul ei, sarmana!'' a fost invitata sa incalece pe ''calul Balan'':
''Ia poftim de incaleca pe Balan, jupaneasa! Zise parintele, de tot posomorat, sa facem pocinog sfantului Nicolai cel din cuiu.''
Si cu toata staruinta lui mos Fotea si a lui Badita Vasile ''Smarandita a mancat papara, si pe urma sedea cu mainile la ochi si plangea ca o mireasa, de sarea camesa de pe dansa''. Comparatia ''ca o mireasa'' pune in valoare sentimentale deosebite ale lui Nica - eroul ''Amintirilor'' fata de Sdmarandita, ca viitoare preuteasa. Dar dupa partea intai a ''Amintirilor'', Smarandita nu mai apare''. G. Calinescu in monografia dedicata scriitorului face urmatoarea destainuire: ''Smarandita, prietena din copilarie a lui Creanga, vizita pe fostul coleg de scoala si vazu uimita cum la o strigare a acestuia douazeci de mate navalira cu cozile ridicate in sus si sarira pe bratele si pe umerii stapanului, acoperindu-l cu totul in blanurile lor''. Deci, si reintalnirea copiilor de odinioara a fost marcata tot cu o nazdravanie.
Mihail Sadoveanu in articolul ''In amintirea lui Creanga'' ( 1920 ) marturiseste ca a vazut-o la Humulesti pe Smarandita: ''Am vazut-o pe copila sprintara si plina de dracii cu care se harjonea Nica a lui Stefan a Petrii. Acu e batrana si zbarcita, si-l tine minte bine pe Nica cel de demult. Era vorba intr-o vreme, cand infloresc tineretile, sa-si lege vietile; dar pe urma valurile lumii l-au dus pe Nica inspre limanurile tulburi, ea a avut parte de alta soarta .
E preoteasa acuma si-i prea multumita de viata ei. De Creanga a auzit asa vorbindu-se prin lume, ca ar fi scris carti si altele, dar stie ea ca la urma n-a iesit bine, - asa ca mai bine a fost asa cum e!''
Trasnea Gheorghe - personaj atestat in documente; fiul dascalului Stefan Trasnea din Humulesti. A urmat Scoala de catiheti de la Falticeni. El este cel caruia i se puneau poste la talpi, obligandu-l sa se mute, de la Pavel ciubotarul, ''la alta gazda''. Face parte din tabara nemultumitilor la vestea ca se desfiinteaza ''catehetiile'', iar cei tineri urmau sa treaca la Socola.
Trasnea este prezent ca ''bucher de frunte'' - cel mai silitor si constiincios din toata multimea de inasti pentru studiu la Falticeni. El era ''inaintat in varsta'', serios dar ''tare de cap'' si ''tamp de felul sau''. Se autocaracterizeaza in legatura cu gramatica: ''Las'ca nici celelalte nu prea pot invata cu slova asta noua, care-a iesit ( latina! ), insa afurisita de gramatica imi scoate peri albi, trasnit-o-ar fi s-o trasneasca!''. Incearca pana la sminteala. Este relavanta scena din luna noiembrie, din camp ''cand se tologeste pe-un hat si incepe la gramatica, din capat, intrebarea si raspunsul intaiu .''. Si, doborat de oboseala va adormi ''cu gramatica sub nas'', fara sa mai simta frigul. Si, urmeaza caracterizarea directa a scriitorului-narator: ''Sarace, sarace! Nu esti nici de zama oualor; decat asa, mai bine te facea ma-ta un manz si te mancau lupii''.
Chiar daca este tamp in felul sau are capacitatea de a filozofa cu privire la gramatica: ''Insa si-n gramatica staiu eu si vad ca masa tot masa, casa si boul tot bou se zice cum le stiu eu de la mama. Poate celelalte bazdaganii: < rostitura, astea, corect, pronunce, analisul, sintesul, prosodia, ortografie, sintaxa, etimologie, concrete, abstracte, conjunctive: mi-ti-i, ni-vi-li, me-te-il-o, ne-ve-i-le> si altele de sama acestora sa fie mai romanesti . si noi, prostimea, habar n-avem de dansele!''
Trasnea stie sa vorbeasca, foloseste multe proverbe, zicale: ''-N-ati-o buna, ca, ti-am frant-o''; ''Ne-am pricopsit cu cai cu tot''. Gandeste sanatos, ironic la propria persoana: ''Dracul ma punea sa-mi bat capul cu gramatica? . De stiam asta, mai bine sedeam acasa; si cu banii cati s-au dat, pe ici, pe colea, isi prindea tata alta nevoie.'' E lucid si constient de posibilitatile de invatatura ''capul nostru cel hodorogit'', recunoscand superioritatea lui Stefanescu, fata de care era mai mare cu zece ani: ''Am s-o ieu si eu din capat, si, poate, cu tine, care ai trecut pe la parintele Duhu, sa ma pot deslusi .'' Si dupa ce se roaga sa-l mai lase putin, dupa care sa-l asculte, va rosti cuvintele memorabile care-l situeaza intr-o ipostaza trista: ''Decat taran, mai bine sa mori!'' . Aceasta sugereaza insa si interesul pentru oras.
Prezentat oarecum caricatural ca si fata Irinucai, unul cu greutati la invatatura - Trasnea, celalalt cu greutati in ale manii - Irinuca. Ambii, dar mai ales Trasnea starneste compatimire. Pompiliu Constantinescu surprinde intr-o sinteza unica personajul Trasnea : ''Cine se-ndoieste ca are lenea masiva, linistita, si in aversiunea opaca pentru carte a lui Trasnea, tovarasul de studii la Falticeni al lui Creanga, nu clipeste somnolent energia unui erou mitic, rupt de la rosturile lui de foiu al naturii si torturat de grijile unei vieti ce incepe a fi artificiala prin civilizatie?'' in contrast cu nebunaticul Nica-a lui Stefan a Petrei care oriunde ''a fost manat de ambitia mama-sei de a se lumina, prin invatatura, el si-a dus sufletul de copil nazdravan, pentru care viata se infatisa in culori de basm''
Badita Vasile - personaj atestat in documente - a fost dascalul de biserica si de scoala, ajutorul parintelui Ioan, pe care-l sustine in a lamuri satenii sa-si dea copiii la scoala.
Cel dintai dascal la scoala din Humulesti, preda ''Invatatorul'', invatandu-i pe copii pe langa Tatal nostru si altceva, dupa puterile lor. Primul si cel mai respectat invatator al viitorului scriitor Ion Creanga, primea de la tatal lui Nica ''un sarcovat pe luna'', chiar daca invatamantul era gratuit - satenii onorau munca dascalului - interesul lui. Bland, mereu cu zambetul pe buze, copiii il iubeau pentru ca dascalul ii respecta si-i ajuta sa patrunda tainele cartii.
Scena luarii cu arcanul la oaste a lui badita Vasile este caracterizata de povestitor ca fiind ''o priveliste afurisita'': ''Ei, ei! Pe badita Vasile l-am pierdut; s-a dus unde i-a fost scris'' iar scoala ''a ramas pustie pentru o bucata de vreme''.
Pornind de la afirmatia lui badita Vasile care-si mangaia mama ce-si petrecea baiatul la oaste ''Las' mama, ca lumea asta nu-i numai cat se vede cu ochii ( . ) si in oaste traieste omul bine, daca este vrednic'' se poate spune ca personajul realizeaza in ''Amintiri'' o deschidere spre alte orizonturi.
Un portret moral desavarsit: armonie sufleteasca, bunatate, reprezinta o anume tipologie mioritica ( Valeriu Cristea ) exista in opera lui Creanga, a ramas proverbial numele sau in lumea scolii romanesti.
Mos Luca - personaj atestat documentar - megiesul care-i duce in ''surgun'' la Iasi pe Nica si varul sau Zaharia Gatlan, in 1855, in dimineata zilei de 29 august, zi de sarbatoare.
Portret ironic ''Insuratel de-al doilea'', trezit dimineata de tanara sa nevasta Olimpiada, duce tinerii dascali la ''locul hotarat'', avand grija de a se intoarce ''cat mai degraba acasa''.
Mos Luca, de care cei doi se rusinau ca si de parintii lor, nu mergea pentru prima data la Iasi. La gluma copiilor ii ameninta cu cateva jordii ''prin tolul acela'' de-i '' va trece spurcatul!'' .
Harabagiu de ocazie ( fusese diacon ) nu se amesteca in viata copiilor, el facand cum li-s ''formele'' iar ei se vor descurca cum ii va ''sluji capul''. Coborand de la munte in ses, nu scapa din vedere sa-si manifeste dispretul fata de ''viata campeasca''. Caci pentru el sunt ''calutii tatei'', iar pentru Smaranda ''zmei''.
Luca Mosneagu ''mana cum stia el, caci martoagele lui de cai erau vlaguiti din cale-afara, si slabi si ogarjiti ca niste mate de cei lesinati, nu zmei cum zicea mama, care nu stia sa ma urneasca mai degrada din casa''. La Iasi in cieriul Scolii, Mos Luca trage sub un plop mare si acolo parca ramane captiv privind ''o multime de dascalime'', din toate judetele Moldovei.''
Zaharia lui Gatlan - personaj atestat documentar, tovaras de joaca al eroului - in copilarie, coleg cu Nica la Scoala de catiheti de la Falticeni si cel cu care va pleca la Socola. Mai mare decat Nica, se pune sub protectia lui, cand se afla in situatii grele.
Inteligent, bun prieten cu eroul narator, faceau impreuna sotii - povestea cu postele la talpi, intai lui Oslobanu. Desi este hotarat sa mearga la Socola pentru ca ''Acolo-s profesorii cei mai invatati din lume'', dupa cum a auzit el, varsa lacrimi la plecare mai tare ca Ion, suindu-se in caruta ''suparati si plansi'', ca vai de ei.
Dupa ce afuriseste pe cei care au desfiintat catihetii, filozofeaza cu suparare : ''Cand sa-ti petreci si tu tineretea, apuca-te de carturarie ; parca are omul zece vieti!''
Inteligent, puternic, sare sa-si desparta tovarasii cand se bat, ii scrie scrisoare lui Oslobanu, singura epistola spirituala din ''Amintiri'':
'' Iubite Oslobene,
Ma inchin cu sanatate de la golatate, despoietii din urma. De n-aveti ce manca acolo, poftim la noi sa postim cu totii.
Al tau voitor de bine,
Zaharia,
Mare capitan de poste''.
Se realizeaza prin aceasta o subtila autocaracterizare.
Stefan a Perei - personaj atestat documentar, tatal eroului ''Amintirilor din copilarie''. In caracterizarea lui Stefan a Petrei scriitorul foloseste ca modalitati: autocaracterizarea, caracterizarea de catre alte personaje si directa de catre scriitor.
Sunt celebre scenele de confruntare cu Smaranda si copiii. Tatal luand apararea copiilor, dar si manifestandu-si hotararea la plecarea lui Nica la Socola.
''Ce le pasa? Lemne la trunchiu sunt, slanina si faina in pod este de-a valma ; branza in putina, asemenea ; curechiu in poloboc, slava Domnului ! Numai de-ar fi sanatosi sa manance si sa se joace acum, cat is mititei'' - sunt cuvinte care scot in evidenta grija parintilor, a capului familiei pentru a asigura copiilor un trai decent ''parintii nostri aveau de unde, caci saracia nu se oplosise inca la usa lor''. Ca orice parinte, apare in ipostaze de tata bun si de tata de rau, sever. Tatal accepta sa faca sacrificii pentru ca fiul sa iasa ''numaidecat popa''.
In contradictie cu Smaranda, invoca doua argumente deosebite: ca baiatul lor nu e bun pentru scoala si ca scoala nu e buna de nimic, spune asta din simtul practic al muncii si al vietii. Considerand scoala un mijloc de tampenie, ofera doar un exemplu: ''N-ai auzit ca unul cica s-a dus bou la Paris, unde-a fi acolo, si a venit vaca?''
Nestiind ''boaba de carte'' cum il caracterizeaza Smaranda, nu era adversar al stiintei. Era insa pentru respectarea varstei si a indeletnicirilor: ''Daca-i copil, sa se joace, daca-i cal, sa traga; si daca-i popa, sa ceteasca.''
Taran targovet, penduland intre sat si oras, iese din viata banala, monotona a Humulestiului.
Prin ironie si aluziile la biserica si invatatura poate fi comparat cu Ilie Moromete din romanul ''Morometii'', de Marin Preda.
In mediul satesc, de cand a mai inceput si el a cunoaste lumea, a fost, cum singur spune in ''Amintiri'', ''ia acolo un bot cu ochi'', ce se gasea, ''o bucata de huma insufletita'', pe care nu-l lasa inima sa taca, asurzind lumea cu taraniile lui. Iar daca era vorba de randuielile mediului, in viata aceluiasi sat, copilaria lui a fost a oricaruia din eroii amintirilor lui, ca si a multora dintre noi, pastrata insa in opera sa prin partea comica a lucrurilor, ceea ce va explica si tehnica umorului sau . : ''Prin somn nu ceream de mancare, daca ma sculam nu mai asteptam sa-mi deie altul si, cand era de facut ceva, o cam raream de-acasa. Si apoi mai aveam si alte bunuri: cand ma lua cineva cu raul, putina treaba facea cu mine, cand ma lua cu binisorul nici atata, iar cand ma lasa de capul meu faceam cate o draguta de trebusoara ca aceea, de nici sfanta Nastasia, izbavitoarea de otrava, nu era in stare a o desface cu tot mestesugul ei.''
In mediul orasenesc, fiul de razes din Humulesti s-a simtit intotdeauna stanjenit de asa-zisa ''lume buna'', a celor conventionali si ipocriti, fata de care isi gasea o aparare cu ceea ce singur numea ''taraniile'' lui, observand astfel ceea ce pentru unii, cei gravi in viata, de o gravitate aparenta, trebuia sa ramana constient neobservat. Creanga a continuat sa ramana in lumea orasenilor ce a fost si la el in sat, Nic'a lui Stefan a Petrei Ciubotariul, un taran sfatos de care toata lumea facea haz, chiar cand se observa fondul serios al rasului sau, pentru unii fiind ''raspopitul'', pentru altii ''popa Dracu'' ori ''popa Smantana'', un poznas care slobozind odata o pusca in ograda bisericii si punand potcapul sa cloceasca gainile in el, in semn de ''vadita desconsiderare a institutiunilor si legilor religioase'', a fost exclus din catalogul clericilor. La ''Junimea'' nu e de mirare ca un zambet a zburat pe buzele tuturor cand a aparut odata impreuna cu Eminescu, venind amandoi de la ''Bolta Rece'', celebra crasma a Iasului. Si de atunci nu ''artistul'' Creanga a continuat sa fie apreciat de societatea literara, ci ''tipul romanului simplu, nefalsificat de ideile si cultura moderna'', un pehlivan pe care ascultandu-l se prapadeau de ras cei ce nu mai cunoscusera pana atunci decat pe Hegel si Schopenhauer, constituiti in savana ''caracuda'', sau in teoreticieni ai respectarii ''adevarului'', mai putin insa de cum il vedeau in realitate, dezgolit de aparentele inselatoare.
De fapt, opera lui Creanga este lipsita de o baza speculativa, din arta lui desprinzandu-se o intelepciune taraneasca asupra lumii. Omul apare in viata prin tot ceea ce tine de conditia lui pamanteasca, intr-o viziune realista, cu predominarea concretului in intamplari si lucruri, in formele particulare obisnuite, recunoscute cu usurinta chiar cand povestitorul in mod voit da realitatii o aparenta neobisnuita, in contrast cu ceea ce ne-am astepta ca era sa fie.
Nici un erou din ''Amintiri'' si ''Povesti'', afara de eroul principal care este intodeauna Creanga insusi, nu capata intemeiere psihologica, dupa modul obiectiv. Iluzia de viata se inalta din dialogul veridic, dar mai cu seama din comentariul autorului, care incadreaza actiunea fiecaruia. De caractere, cum se spune in studiile literare, nu poate fi vorba. Lumea acestor eroi are un profil moral comun: e o lume taraneasca de bun simt, cu chef de vorba si chiar sporovaitoare, cu haz si mucalita, sireata desi naiva. Trasaturile de diferentiere apar ca neinsemnate: unul e mai de bun simt, cum se arata Mos Ion Roata; altul - mai vorbaret cum este bunicul David; celalalt - Popa Duhu e mai mucalit; Danila Prepeleac - mai siret si mai istet; dar nici unul n-are o fizionomie proprie, ale carei trasaturi sa nu poata fi identificate si la ceilalti. Ei isi seamana unii altora pana intr-atat, ca par a deghiza sub nume diferite acelasi personaj. Se simte un prototip pe care fiecare il reproduce numai in parte. Si e zadarnic orice studiu care l-ar cauta printre ei; abia toti la un loc il realizeaza. Ca sa-l aflam, compararea felului lor individual si colectiv cu interventiile, atat de dese, si comentariile staruitoare ale povestitorului ne indruma sigur. Caci eroii vorbesc ca autorul care ii misca, simt ca el si se comporta ca el. Putem lua orice fragment spus de povestitor si sa-l punem in gura oamenilor lui sau altminteri: putem lua din gura eroului, fie acestia Mos Ion Roata, Ipate si chiar Rosu-Imparat sau Gerila, orice rostire si sa o trecem pe seama autorului; nimic nu se schimba in firea lor.
Prototipul acestor oameni este Creanga insusi, cu viziunea lui fabuloasa, cu neintreruptul joc vocal, euforic, mucalit si de o naiva viclenie. Pentru portretul omului ce a fost Creanga n-avem decat sa adunam insusirile risipite in eroii sai si il avem intreg. El era un om ''prost'', cum de atatea ori spune singur, adica, dupa intelesul vechi al cuvantului , din prostimea cea multa, din popor, si nu lipsit de puterea unei anumite intelegeri. Ceea ce numim noi inteligenta, in multimea taraneasca insemneaza media de istetime si bun simt al lui Mos Ion Roata. Un astfel de om nu putea fi inteles de oraseni. Venind dintr-o lume oarecum ermetica, limpede numai pentru ea insasi, orasenii au petrecut pe socoteala simplei lui aparitii si au ras batjocoritor, auzindu-l folosind vorbe stramosesti.
CREANGA POVESTIND COPIILOR ''Amintiri, povesti, anecdote ilustrate'', Editura Portile Orientului, Iasi, Casa Scolilor
GEORGE MUNTEANU ''Introducere in opera lui Ion Creanga, Editura Minerva, Bucuresti, 1976
G. CALINESCU ''Ion Creanga ( Viata si opera)'' , Editura Minerva, Bucuresti- 1978
VLADIMIR STREINU ''Ion Creanga'' Editura Albatros
SAVIN BRATU ''Ion Creanga'', Editura Tineretului
CONSTANTIN CIOPRAGA ''Ion Creanga'', Editura Eminescu, Bucuresti, Piata Scanteii 1, 1977
MIHAI APOSTOLESCU ''Ion Creanga intre mari povestitori ai lumii'', Editura Minerva, Bucuresti- 1978
CONSTANTA BARBOI ''Ion Creanga'', Editura Meteora Press, Bucuresti
ILIE DAN ''Studii despre Ion Creanga'', vol.1., Editura Albatros
ILIE DAN ''Studii despre Ion Creanga'', vol.2., Editura Albatros
NICOLAE CONSTANTINESCU ''Ion Creanga Povestea lui Harap-Alb'', Editura Albatros, Bucuresti, 1983
LITERATURA ROMANA, clasele V-VIII, REFERINTE CRITICE, Editura Saeculum I. O. , Editura Vestela, Bucuresti, 1995
TEODOR TANCO ''Lumea transilvana a lui Ion Creanga'', Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989
MIRCEA SCARLAT ''Posteritatea lui Creanga'', Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1990
CONSTANTIN PARASCAN ''Povestea vietii lui Ion Creanga'', Editura Casa Editoriala REGINA, Iasi, 1996
BASMELE COPILARIEI Antologie de ghiozdan pentru clasele I-IV, Editura Portile Orientului, Iasi, 2003
LECTURI MINUNATE pentru scolarii mici, ''Culegere de texte pentru clasele I-II'', Editura Portile Orientului, Iasi, 2001
SINTEZE LYCEUM ''Destinul unui clasic'', Studii si articole despre ION CREANGA, Editura Albatros, Bucuresti, 1990
