Pasa Hassan de G. Cosbuc - Apartenenta la balada culta
Una dintre cele mai reprezentative balade culte din literatura noastra este, fara indoiala, scrierea lui George Cosbuc Pasa Hassan.
Din punct de vedere al continutului, opera culta Pasa H. este o balada istorica, autorul aducand in prim-plan figura lui Mihai Viteazul, un adevarat simbol al unitatii nationale. Este evocat un episod din lupta de la Calugaren i (1595), cand marele voievod asi conducea ostirea spre victorie si ii sperie pe turci, oferindu-le o adevarata lectie de vitejie si barbatie.
Din punct de vedere al prezentarii subiectului, putem distinge in balada culta PASA H toate momentele specifice acestuia. Expozitiunea (primele trei strofe) prezinta in mod panoramic scena campului de lupta. In aceasta parte a textului predomina imaginile vizuale, auditive si motorii sugestive pentru a reda exact tensiunea si apriga confruntare dintre cele doua ostiri, in mijlocul carora apare "cu fulgeru-n mana" voda. Este prezent in tablou si Pasa, dar intr-o postura umilitoare:"izbit de pe cal/ Se-nchina prin balta". Toata aceasta prezentare din deschiderea baladei este realizata de catre G Cosbuc intr-o gradatie ascendenta ce are la baza verbe dinamice, aliteratii, dar si metafore.
Urmatoarele trei strofe reprezinta intriga, momentul in care Mihai ii ingrozeste prin imaginea sa pe turci, dar , mai ales, pe Hassan, care nu mai poate face nici distinctia intre realitate si iluzie: "Nu stie de-i vis, ori aievea-i". Se remarca utilizarea verbelor la timpul prezent - vede, alearga, imprastie, vine -cu scopul de a sugera determinarea lui Mihai Viteazul sa intre in lupta directa cu Hassan.
Desfasurarea actiunii (strofele 7-9) scoate in evidenta vitejia domnitorului roman, pe de o parte, si lasitatea de care da dovada Hassan, care la provocare raspunde cu fuga, pe de alta parte : "Dar pasa-si pierduse si capul si firea!/Cu fraul pe coama el fuge nebun". Gesturile celor doua personaje, imaginile lor sunt elocvente in acest sens; fuga lui Hassan este descrisa in amanunt: "Cu scarile-n coapse fugaru-si loveste/Si gatul i-l bate cu pumnii-amandoi;/Cu ochii de sange, cu barba valvoi/El zboara soimeste". Frica si groaza care il stapanesc acum pe conducatorul turc il fac sa-l perceapa pe voda la dimensiuni augmentate. Alaturi de hiperbola apare din nou aliteratia: "zalele-i zuruie crunte", dar si epitete in inversiune: "salbaticul voda", "giganticao cupola".
Punctul culminant (strofele 10-11) subliniaza o data in plus frica care a pus stapanire pe Hassan, caruia i se pare ca propriile-i haine ii incetinesc goana nebuna: "Turbanul ii cadeisi rupe cu mana vestmantul/Ca-n largile-i haine se-mpiedica vantul/Si lui i se pare ca-n loc e tinut".Imaginea de las a lui Hassan se intregeste prin mentionarea unoe aspecte fizice: "Si-i dardaie dintii si-i galben pierit".
Ultima strofa a baladei marcheaza deznodamantul. Cosbuc gaseste acum prilejul de a-si exprima dispretul pentru tot ceea ce a reprezentat personajul care da titlul baladei, si o faace intr-un mod ironic prin versurile: "Si-n ceasul acela Hassan a jurat /Sa zaca de spaima o luna" sau prin utilizarea epitetului in structura "bietului pasa". Opozitia dintre cele doua personaje prezentate de-a lungul baladei se pastreaza si in final, ultimele versuri facand referiri la imaginea pe care a lasat-o viteazul domnitor roman in sufletele spahiilor: "Caci voda ghiaurul in toti a bagat/O groaza nebuna".
Din modul in care Cosbuc a realizat imaginea lui Mihai Viteazul apare si o alta caracteristica a baladei, si anume imbinarea realului cu fabulosul. Figura de stil centrala utilizata in prezentarea voievodului este hiperbola, de aceea imaginea lui capata proportii uriase, cosmice: Salbatecul voda e-n zale si-n fier/Si zalele-i zuruie crunte,/Gigantica poart-o cupola pe frunte,/Si vorba-i e tunet, rasufletul ger,/Iar barda din stanga-i ajunge la cer,/Si voda-i un munte".Prin asocierea imaginii personajului cu fortele, grandoarea naturii, devine evidenta imaginea terifianta a conducatorului roman, mai precis modul in care el este perceput de catre Hassan, care cu ddisperare gaseste o alta cale de scapare.
Un alt punct de originalitate este metrica si versificatia. Cosbuc realizeaza o masura de 9-11 silabe, cu o rima imperecheata si imbratisata, ritmul fiind amfibrahic (picior metricc trisilabic cu accent pe silaba din mijloc). Toate aceste elemente ofera textului un dinamism accentuat si o muzicalitate deosebita.
Cosbuc, pornind de la model popular, realizeaza prin Pasa H o scriere reprezentativa pentru balada culta.
