Noica – contributia lui Eliade la intelegerea lumii
(toate citatele sunt din Noica)
“Omul acesta, care n-a trait sub nici un privilegiu si care n-a avut parte de nici un indemn mai deosebit, a facut un lucru care e la indemana oricui: a privit in jurul sau, la propriu; s-a uitat mai atent la scaieti, la viermi, la cativa colegi, si a inceput astfel sa citeasca in Cartea cea mare a Lumii. Apoi, ca s-o inteleaga mai bine pe aceasta, a ratacit prin carti – care nici ele nu-i erau gata date, ci pe care le descoperea singur – prin gandurile, intelesurile si intelepciunea altora, intregind Cartea Naturii, in care in cepuse a citi, prin cartile culturii. A trecut astfel de la buruieni la lighioane, de la lighioane la substante chimice, de la substante la esente alchimice, de la esente la om si de la oameni la zei. Cand a ajuns la Zei s-a oprit, pentru ca vedea in ei, rasturnat, Cartea cea mare a omului, asa cum avea s-o spuna singur.
Aici a ajuns el cu vrednicia sa – ori daca se prefera: nu fara ea - , sfarsind prin a fi socotit astazi cel mai mare istoric al religiilor (adica al omului religios, respectiv al omului istoric, al omului pur si simplu) din timpul nostru.”
Cei sapte pasi ai lui Buddha – un inteles pentru destinul lui Mircea Eliade
Totul a inceput la 11 ani, cand, la stiinte naturale, profesorul l-a pus sa se uite la microscop si sa deseneze ceea ce vede. Satisfactia si emotia lui erau de a inregistra o alta natura, cu alte forme si organe. “Ceea ce il va fascina toata viata va fi cealalta lume, a doua lume, asadar lumea cea adevarata, in concretul ei. Cine e insetat de concret trebuie sa fie infidel lumii imediate.[…] pentru Eliade, totul avea sa se traduca in “setea de concret”, asadar setea de fiinta dupa proprii lui termeni.”
Intr-o lucrare de tinerete spunea ca nu va ajunge savant niciodata, deoarece este un aventurier. Tocmai acest spirit de aventura il va face sa devina savant, deoarece a umblat prin atatea lumi, pe care nu le-a parasit pana cand nu le-a stapanit total. Astfel el a dat o noua acceptiune ideii de savant umanist – aceea de a incerca sa fie un secretar al spiritului, la fel cum Aristotel a fost un secretar al Naturii. “In setea sa de concret, un om de cultura a descoperit concretul, urcand pe trepte, in versiunea lui ultima, si s-a straduit de-a lungul unei vieti, din clipa cand a intalnit Spiritul, sa fie secretarul lui.”
“Excentricitatea aparenta – anume ce se intampla in veacul XX omului de cultura insetat de concret – devine regula pentru orice om de cultura: el trebuie sa parcurga prin cultura treptele concretului, spre a intalni concretul insusi ca hierofanie.”
Prima treapta a concretului – natura (botanica si zoologie)
- privita de om sub un dublu vaz: - cu ochiul obisnuit
cu ochiul maritor (dinainte de inventarea microscopului)
In acea perioada singura lui pasiune era biologia. (pasiunea care confisca)
Petrecea ceasuri intregi urmarind viata gandacilor, soparlelor, broastelor.
Se simtea mai in largul sau cu natura decat cu oamenii, de care il indeparta si miopia lui.
Incepe sa faca lecturi, sa scrie si sa compuna lucrari cu sentimentul concretului, dar in care nu lipsesc fantasticul si stiintificul.
La 13 ani incepe sa publice in reviste.
Setea de cunoastere tot mai accentuata.
A doua treapta a concretului – natura strevazuta (chimia)
Intra in joc natura dezarticulata si analizata, trecuta in laborator.
In perioada de liceu.
Hoinareste mai departe prin natura, dar isi face si un laborator.
Impleteste si chimia cu fantasticul si cu miraculosul, inregistrate prin cel de-al doilea vaz.
Setea sa de concret este totala si enciclopedica.
La 14 ani ia premiu pt povestirea sa literara “Cum am descoperit piatra filosofala”.
La 15 ani concepe si scrie “Memoriile unui soldat de plumb”. – incearca sa refaca istoria lumii din perspectiva unui element chimic. (plumbul isi aminteste toate aventurile sale in cosmos si istorie)
A treia treapta a concretului – natura transfigurata din viziunea alchimiei
Iese la iveala natura umana, care nu va mai lipsi de acum inainte din aventura lui Eliade in concret.
Meritul alchimiei – “cununia dintre natura si om”.
Alchimia nu este o prefigurare a chimiei.
Chimia poate aparea cultural o alchimie saracita.
Eliade nu putea sa arate semnificatia spirituala a alchimiei, deoarece nu le cunostea pe cele traditionale (babiloniana, indiana, chineza).
Totusi studiul atat de timpuriu al alchimiei il ducea pe tanarul Eliade la cunoasterea omului si la aplicarea setei de concret asupra naturii umane.
Trecerea de la chimie la alchimie – prin cautarea absolutului in chimie si prin romanul lui Balzac, “A la recherche de l’absolu”.
Balzac – natura umana, societate si istorie.
Citeste tot Balzac – 93 de titluri.
Vrea sa stie tot; este insetat de fiinta, care trebuie sa fie peste tot.
A patra treapta a concretului – experienta teozofiei (natura si omenescul se topesc laolalta, pt ca ii sudeaza divinul)
Prima deschidere pt Orient.
A cunoscut India prin “Les grands inities” – Schure este un Jules Verne al spiritului.
Antropozofia – o versiune mai aleasa si mai adancita cultural a teozofiei.
Teozofia – poarta un sens de totalitate (nu si in filosofiile europene)
- aduce o forma de spirit (concretul ca spirit)
Cultura europeana a remarcat faptul ca “lectia Orientului este una de potentare a realului, iar nu de anulare a lui”.
Experienta concretului trebuia facuta in India.
A cincea treapta a concretului – enciclopedismul (natura umana, manifestata prin istoria universala)
Insetarea de a obtine realul; constiinta ca realul nu e punctual, ci universal.
Citeste Giovanni Papini – “Un uomo finito” – invata limba italiana.
Inca la liceu – citeste Balzac-“Comedia umana”; Voltaire; Hasdeu; N. Iorga.
Mai mult decat istoria propriu-zisa il intereseaza pierderea si regasirea de sine a omului in religiozitate, “cufundarea umanitatii istorice in oceanul credintelor”.
Frazer si Ridgeway il atrag mai mult decat orice filosofie.
In incheierea primei etape de studii universitare in Romania face o teza despre Renasterea italiana (nu vede ca toata lumea o revenire la umanitatile clasice, ci o trimitere la Orient.)
A sasea treapta a concretului – religiozitatea indiana
3 ani in India.
Calatoria sa in India = calatoria lui Goethe in Italia (care “s-ar fi stins” fara ea J
Aici intelege toate celelalte experiente ale concretului pe care le-a facut.
Gandirea indiana distanteaza sinele uman de Sine, cu majuscula.
“Eliade a inteles ca natura, om sau divin manifesta, fiecare pe registrul lui, fiinta; ca fiinta este substanta concretului urmarit in atatea ipostaze, dar ca experienta in concret a fiintei nu se petrece in modalitatea unei singure ipostaze, ci in intrepatrunderea lor – in trecerea lor din ipostaza in element al lumii – care este sacrul. Dincolo chiar de religios, sacrul, caruia i se opune profanul dar pe care el, sacrul, il valideaza, este termenul ultim al setei de concret si fiinta.”
A saptea treapta a concretului – sacrul (cautarea se transforma in identificare)
Ultima experienta a setei de concret.
Sacrul consacra lumea.
Toata opera ulterioara a lui Eliade este despre sacru, despre aratarea sacrului, hierofanie, asa cum opera lui Hegel este despre spirit, despre aratarea spiritului, noofanie (de la “nous”).
Eliade a putut invoca universalul concret, spunand ca toate miturile participa la unul singur, mitul cosmogonic (caci toate vorbesc despre iesirea spre fiinta, ele fiind astfel o “ontofanie”).
“Orice hierofanie este o prefigurare a intruparii. Concretul nu e trupul, dar e intruparea. Viziunea lui Eliade este o filosofie de dinaintea filosofiilor (ca despre sculptura lui Brancusi – arta de dinaintea artelor), spunea Georges Dumezil, ca reprezentand un efort de a ridica la sens teoretic cele mai umile religii si credinte ale lumii.”
“…el danseaza in cultura timpului. Oricare dintre noi are ceva din soarta si sortii de glorie ai lui Buddha, care abia nascut a facut sapte pasi si a urcat, la capatul lor, pe culmea lumii.'
Noica asimileaza aceste trepte cu cei sapte pasi ai lui Eliade:
natura simpla
natura dezarticulata
natura transfigurata
natura potentata de divin
natura istorica a omului
natura anistorica a lumii rupte de Marele Tot
natura, omul si divinul ca hierofanie
“Mircea Eliade a gasit spatiul sacru “aci”, pe un pamant care va trece, dar unde s-au rostit cuvinte care nu vor trece.”
