Noapte de decemvrie
de Al. Macedonski
Al.
Macedonski e teoriticianul simbolismului la noi. El se declara adeptul unei
poezii moderne in care pe primul plan sa fie
muzica si imaginea. El da o mare importanta folosirii simbolismului,
considerand ca singura poezie adevarata consta in muzica, imagine si
culoare. Noapte de decemvrie:
Poetul a scris un ciclu de 11 nopti pe teme diferite, punand ca titlu numele
lunilor cu exceptia lui aprilie. Poezia a fost scrisa in 1901 si
are ca punct de plecare o legenda veche, orientala. In 1890 poetul a valorificat aceasta legenda in poemul in
proza intitulat "Meka si Meka". Poezia are trei
parti. Prima parte a poeziei prezinta imaginea
creatorului intr-un context social si natural neconfortabil, ostil.
Poetul "trasnit de soarta" se afla
intr-o odaie, singur, deprimat, fara inspiratie: "Pustie si alba e camera
moarta/ Si focul sub vatra se stinge scrumit/ Poetul,
alaturi, trasnit sta de soarta,/ Cu nici o schinteie in
ochiu-adormit/ Iar geniu-i mare e-aproape un mit". Intre starea
sufleteasca a poetului si cadrul natural, exista o perfecta
concordanta: "E moarta
odaia, si mort e poetul/ Si luna e rece in
el si pe cer". Apar in poezie numeroase elemente care prin sensul lor
sugereaza mortificarea: "E
moarta odaia, si mort e poetul/ Faptura de huma de mult a
pierit/ Chiar alba odaie in noapte a murit". Aceste elemente creaza
cadrul potrivit aparitiei unui arhanghel in partea a doua, care are in
centru motivul inspiratiei: "Si
flacara spune: "Aduc inspirarea/ Asculta, si canta,
si tanar refii-/ In slava-nvierei ineaca oftarea/ Avut
si puternic emir, voi sa fii". Partea a
treia are un caracter preponderent epic prezentand in
mod simbolic si alegoric lupta pentru atingerea absolutului, a idealului.
Poetul insista asupra frumoasei atmosfere a
orasului Bagdad si asupra
bogatiei si luxului in care traieste tanarul
emir: "Bagdadul! Bagdadul! si el e emirul/ Bagdadul! cer
galben si roz ce palpita/ Bagdadul, poiana de roze si crini". Culoarea
dominanta este roz: "Bagdadul! cer galben si roz ce
palpita". Ca si la poetii simbolisti, observam
preferinte pentru anumite culori, metale si pietre pretioase: "Movile inalte de-argint si de aur/
Argint de izvoare si zare-aurita/ Sub bolti lucitoare de-argint
si de aur". Emirul este
fascinat pana la obsesie de sfanta cetate Meka: "Dar Meka e-n zarea de flacari-departe/ De ea o pustie
imensa-l desparte/ Si prada pustiei cati oameni nu cad ?". Emirul isi
pregateste o caravana cu multe provizii si slujitori, dar
inainte de a parasi orasul, se opreste sa-si
potoleasca setea la fantana pe care o stia din copilarie. Aici
se intalneste cu un drumet caruia
poetul ii face un sugestiv portret: "Sub
magica-i umbra, un om se rasfata/ Mai slut e ca iadul,
zdrentos si pocit/ Hoit jalnic de bube - de drum prafuit/
Viclean la privire si searbad la fata". Drumetul
porneste tot spre Meka dar pe un drum mai lung cu
oaze si izvoare, iar emirul pe drumul drept ce traverseaza
desertul. Drumul in continuare este greu, si
culoarea dominanta este rosu: "Sub
aeru-n flacari, zac rosii movile/ Tot rosu de sange
zaresc peste tot". Sclavii si camilele mureau pe rand
si setea crestea: "Si
foamea se face mai mare - mai mare/ Cutremur e setea, s-a foamei
simtire". Emirul nu mai spera sa
ajunga la Meka. Dupa un timp indelungat, a
vazut cetatea dar i se parea ca se indeparteaza din ce
in ce mai mult de ea. Emirul, slabit de puteri, cade jos si vede pe
drumet cum intra pe portile Mekai, iar mai tarziu moare. In finalul
poeziei se revine la motivul final, dupa care aflam semnificatia
celor doua cetati. "Noapte de decemvrie" poate
fi interpretata ca o arta poetica.
cls. a
XI-a C
