George Bavovia: Plumb A aparut in fruntea volumului Plumb in 1916. Este considerata o capodopera a creatiei bacoviene si o culme a simbolusmului romanesc. Discursul poetic este conceput sub forma unui monolog tragic in care poetul exprima o stare sufleteasca disperata, lipsita de orice speranta. Poezia este alcatuita din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale realitatii: realitatea exterioara, alcatuita din cimitir, cavoul, simboluri ale unei univers rece, ostil, care il impinge pe poet la izolare si disperare si realitatea interioara, sufleteasca, deprimanta pentru care nici iubirea invocata cu disperare nu este o sansa de salvare. 29784sbo71iit7t In poezie exista un motiv esential: moartea, redat prin sicriu, mort, somn, dormeau adanc, cavou, coroane, era frig, era vant. Celelalte motive – amorul, tristetea, singuratatea – sunt secundare, dar ajuta la reliefarea ideii esentiale de alunecare inevitabila spre moarte, neant. Cuvantul-cheie al poeziei este plumb, care are valoare de simbol, repetitie si epitet. In exprimarea sicriele de plumb sugereaza nemiscare, incremenire; amorul de plumb sugereaza o senzatie de rece, de insensibil; si-i atarnau aripele de plumb sugereaza caderea, imposibilitatea zborului si a salvarii. Prima strofa defineste un univers rece, strain, in care poetul traieste sentimentul singuratatii tragice: Dormeau adanc sicriile de plumb, bi784s9271iiit Si flori de plumb si funerar vestmant – Stam singur in cavou… si era vant… Si scartaiau coroanele de plumb. Strofa a doua defineste realitatea interioara. Poetul invoca amorul, dar acesta doarme intors cu fata spre moarte. Aripile de plumb sugereaza caderea surda si grea, din care poetul nu se mai poate inalta; caderea in moarte este inevitabila, si nici macar iubirea invocata cu disperare nu reprezinta o sansa de salvare: Dormea intors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig - Stam singur langa mort… si era frig… Si-i atarnau aripile de plumb. La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizeaza ideea de alunecare spre neant. Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam) sugereaza persistenta atmosferei deprimate. Repetitia conjunctiei si amplifica atmosfera macambra: Si flori de plumb si funerar vestmant - / …si era vant… / Si scartaiau coroanele… si-am inceput sa-l strig… si era frig… si-i atarnau aripile de plumb…. Epitetele adanc, intors, funerar, singur contribuie la realizarea unei nelinisti metafizice. Frecventa consoanelor m, b, v, l, a diftongului au si a triftongului eau sugereaza foarte bine plansetul, vaietzul, ca ecou al atmosferei insuportabile. La nivelul prozodic se constata folosirea iambului alternand ci peronul si antibracul. Sentimentul dominant este de oboseala, de trecere inevitabila spre moarte. Se remarca maxima concentrare a discursului poetic.
