Padurea spanzuratilor
de Liviu Rebreanu
Geneza romanului se poate reconstitui cu precizie dupa destainuirile directe ale scriitorului, reluate si de alti membri ai familiei. Un prim strat genetic il constituie impresia profunda lasata asupra scriitorului ororile razboiului pe diferite campuri de lupta si mai ales de uciderea in masa prin spanzuratoare a unor ostasi cehi in dosul frontului austriac dinspre Italia, scena inregistrata pe o fotografie, pe care a vazut-o in anul 1918 la un prieten cand mergea la o conferinta de pace. Manuscrisele sale pastreaza cateva schite, inclusiv planul acestei intai faze, in care eroul reprezentativ se numea Virgil Bologa. Cel de-al doilea strat formativ l-a constituit vestea ca Emil Rebreanu, fratele scriitorului si subofiter in armata austro-ungara, a fost spanzurat la Ghimes pe data de 14 mai 1917 cand incerca sa dezerteze pe frontul romanesc. Dupa mai multe surse se pare ca Ilona a existat in realitate, fiind iubita lui Emil. In 1920 Livu Rebreanu face o calatorie la Ghimes si descopera mormantul fratelui si dezvaluie pana in amanunt, prin cercetari la fata locului, a felului in care s-a intamplat tragicul eveniment. Al treilea strat formativ l-a constituit incercarile de viata prin care a trecut scriitorul in timpul razboiului si carora le-a dat expresie directa.
Romanul urmareste destinul personajului Apostol Bologa. Actiunea este fixata in timpul primului razboi mondial, care pentru romani a fost si un razboi de intregire a neamului, deoarece in urma acestui eveniment, Transilvania a fost eliberata de sub dominatia austro-ungara si s-a constituit Romania Mare. Povestea personajului principal este in directa legatura cu sensul acestui moment istoric.
Prada nelinistior, devorat de intrebari, de incertitudini, ajuns acasa, Apostol incearca zadarnic sa se linisteasca; gandurile se napustesc asupra lui din toate ascunzisurile creierului si in urechile sale rasuna cantecul ordonantei Petre, care ii trezeste in suflet amintiri de acasa, de la Parva de pe Valea Somesului. Astfel, ca intr-o retrospectiva cinematografica vizual-dinamica, se deruleaza selectiv pelicula vietii si antecedentele psihice, sociale, nationale, spirituale si educative ale lui Apostol Bologa, care vor explica la mari intervale de timp comportamentul sau: Apostol Bologa provine dintr-o familie de intelectuali ardeleni si este crescut in respectul pentru valorile morale si religioase. Tatal sau, Iosif Bologa, este avocat si are puternice sentimente nationale; este chiar inchis timp de doi ani, pentru ca sustine Memorandumul din 1892 - important act de emancipare nationala. Mama lui Apostol, Maria Bologa, este fiica unui medic si este si ea crescuta intr-o buna traditie culturala si religioasa. Ajuns la varsta marilor elanuri, preocupat de sensul fiintei, ajunge sa studieze filozofia intr-un colegiu din Budapesta. La moartea tatalui sau traieste o criza mistica specifica adolescentei, pierzand credinta in Dumnezeu. Se logodeste cu Marta, fire usuratica, vioaie si cocheta, dupa care se inroleaza voluntar pe front pentru a-i dovedi ei ca si el este capabil sa rivalizeze cu ofiterii maghiari, dupa care aleasa inimii sale se dadea in vant. Suflet curat si caracter moral, el isi respecta calitatea de ofiter. Luptator pe diferite fronturi: in Galitia, Italia, etc., se comporta vitejeste, capata decoratii si e citat pentru bravura. Toate acestea se deruleaza in memoria afectiva a personajului.
Bologa este trezit din visul lui de catre Petre, care il anunta ca este ora mesei. Discutia de la cantina despre demnitatea celui condamnat, la care participa cehi, polonezi si ruteni, privirile reprobatoare pe care i le arunca ceilalti, strecoara in sufletul lui Bologa un vag sentiment de vinovatie. Simte nevoia sa se explice in fata cuiva, vrea sa capete incuviintarea ca intr-adevar ofiterul ceh, pe care l-a condamnat la moarte, era vinovat. Tensiunea eroului creste, iar cand Klapka, ceh si el, ii povesteste despre padurea de ai carei copaci erau spanzurati sute de dezertori, Apostol e cuprins de o noua ura, care se plamandeste in sufletul lui pe nesimtite. Eroul afla apoi ca regimentul sau va trece pe frontul din Ardeal. Stirea ii produce oroare. El realizeaza ca lupta impotriva celor de un sange cu el, intrucat romanii din Regat se aflau de cealata parte a baricadei. Trairile lui sunt contradictorii: cand distruge reflectorul rusilor, aliati ai armatei romanesti, mai pastreaza ceva din beatitudinea de erou, dar e invaluit totodata de vinovatie. Propus pentru medalia de aur in urma acestei intamplari, ii cere generalului Karg sa nu fie trimis pe frontul din Ardeal, ci sa ramana pe loc sau sa mearga pe frontul italian. Reactia generalului este violenta cand isi da seama de conceptia lui Apostol, refuzandu-l. Nevazand alt mijloc de scapare, se hotaraste sa dezerteze. Chiar in noaptea in care planuieste sa treaca de partea rusilor, acestia ataca austriecii, iar Bologa este ranit si internat in spital.
Cartea aII-a debuteaza cu prezentarea unei camere de spital in care se afla Apostol Bologa, dupa patru luni de boala, alaturi de locotenentul de huzari Varga. Apostol este grav ranit la plamanul drept; fiind oprit din aceasta pricina sa vorbeasca, se obisnuieste cu tacerea. Gandurile i se ordoneaza, ajunge sa fie multumit de soarta sa: de ce ar fi dezertat la rusi, cand i se oferea ocazia sa treaca la romani? Prezenta lui Varga, cu care fusese odinioara prieten, il irita. Medicul ii anunta ca nu vor primi concediu de convalescenta, ci vor fi trimisi direct la unitate, fapt care nu il indispune pe Apostol, spre supararea lui Varga.
In tren, in drum spre Ardeal, Apostol are o discutie aprinsa cu Varga, prin care ii da de inteles intentia sa de a dezerta; atitudinea locotenentului si comportamentul sau il infurie pe Varga, care pentru un moment se gandeste sa il denunte, dar in cele din urma renunta la aceasta idee. Tot in tren isi regaseste un vechi prieten din liceu, pe preotul Constantin Boteanu.
Ajungand pe frontul romanesc, la Lunca, Bologa este mutat la o coloana de munitii si locuieste in casa groparului Vidor, unde o cunoaste pe fiica acestuia, Ilona, pe care o indrageste. Discutia cu un prizonier roman adus la Lunca, care ii face reprosuri, pentru ca lupta alaturi de austrieci, ii trezeste in suflet nevoia adanca de disculpare. Pentru Bologa nu mai exista doar remuscarea de a se fi inrolat intr-o armata opresiva, de a se fi angajat intr-o lupta care nu era a sa, ci intervine gandul cumplit de a nu fi facut nimic sa-si apere fratii de sange. In aceste conditii, dezertarea constituie una dintre formele posibile de izbavire, singura pe care o are in vedere, fapt pe care il destainuie capitanului Klapka si preotului Boteanu. In aceeasi noapte insa locotenentul se imbolnaveste din nou, fiind trimis in concediu acasa, la Parva. In locul sigurantei de la inceput isi face loc o imensa spaima. Esafodajul pe care si-a cladit convingerile sale se clatina din ce in ce mai mult, exaltarea sa mistica se transforma intr-o criza nationalista, Bologa rupand logodna cu Marta Domsa, pentru ca fata vorbise ungureste si cochetase cu un ofiter de honvezi. In ultimele zile de concediu insa isi recapata linistea si incredera in Dumnezeu, impacandu-se atat cu sine insusi, cat si cu logodnica sa.
Cartea a III-a: Ajuns in gara din Lunca, Apostol o surprinde pe Ilona, care pretinde ca il asteapta pe tatal sau, insa locotenetul realizeaza ca fata venise pentru el. A doua zi el isi reia serviciul in biroul coloanei de munitii si studiaza cu atentie harta cu situatia exacta de pe front. Apoi pleaca la depozitul general de munitii, unde il gaseste pe generalul Gross, cu care poarta o discutie in contradictoriu in legatura cu Dumnezeu si ura dintre oameni. Gross il acuza pe Bologa de fatarnicie, fiind de parerea ca sub dragostea sa pentru divinitate se ascunde de fapt un sovinism aprins. Pentru a-si calma spiritul, Apostol il viziteaza pe capitanul Cervenko, care se afla in spital.
In urmatoarele zile, starea sa se amelioreaza, Apostol concentrandu-se asupra Ilonei, cu care se si logodeste, dupa o discutie indelungata cu preotul Boteanu. In duminica Pastilor este vizitat de capitanul Klapka, caruia, dupa ce o prezinta pe Ilona ca noua sa logodnica, ii explica noua sa filozofie de viata. Klapka pleaca impacat, cu impresia ca Apostol a renuntat la planurile sale de dezertare.
La scurt timp dupa aceasta, Bologa este chemat la comandantul diviziei. Drumul spre locuinta generalului Karg duce printr-o padure de brazi, la marginea careia sunt spanzurati spioni. Constiinta lui Apostol dilata ceea ce vede cu ochiul, incat cei sapte tarani spanzurati sunt multiplicati la nesfarsit, iar drumul capata proportii incredibile. Coplesit de impresia spanzuratilor, Apostol isi reaminteste de privirea teribila a lui Svoboda. Ajuns la comandament, locotenentul afla ca va face din nou parte din Curtea Martiala. Acum urma sa fie judecati niste tarani, considerati spioni, fiindca se duceau sa-si munceasca ogoarele peste liniile interzise conventional de armata austro-ungara. Bologa nu mai poate suporta gandul de a fi complice la condamnarea unor oameni nevinovati si ia hotararea finala sa treaca de partea romanilor. In aceeasi noapte Apostol Bologa porneste catre liniile romanesti ca un halucinat, nu-si ia nici o masura de precautie, nu cere ajutorul localnicilor si nu accepta ca Ilona sa-l insoteasca. Aproape inconstient ia harta sa cu el, fara sa stie exact de ce. Porneste direct spre patrula care pazeste liniile frontului si se lasa prins chiar de locotenentul Varga cu harta compromitatoare asupra sa.
Cartea a IV-a: Apostol este escortat la postul de comanda al regimentului. El se detaseaza de lucrurile ce se petrec in jurul sau; are impresia ca locul sau nu este aici, dar totodata simte o mare usurare, iar linistea si lumina patrund in sufletul sau, ca intr-o casa pustie.
In dimineata zilei urmatoare, Apostol este dus spre cartierul diviziei. Pe drum se intalneste cu Klapka, care constata cu groaza ca Bologa a fost prins la incercarea de a trece frontul. El il incurajeaza si ii promite ca il va apara. Drumul duce din nou pe langa padurea cu spanzurati, moment in care Apostol realizeaza ce i se intampla, iar in sufletul lui se aprinde dorinta de a trai.
La comandament prizonierul este interogat de pretor. Acesta presupune ca Apostol este seful unei bande de spioni, cuibariti in inima diviziei. Apostol nu e atent la vorbele pretorului si nu se sinchiseste sa-i raspunda la intrebarile puse; apoi este inchis intr-o casuta. Isi aminteste de cele intampate noaptea, se gandeste la o posibila scapare, la argumente in favoarea sa, nu are pace, se framanta, gandurile nu il lasa sa se odihneasca. Spre seara Ilona ii aduce cina si murmura ceva de Dumnezeu. In clipa plecarii ei, Apostol regaseste nadejdea in Dumnezeu; acesta impacare ii arata calea: mantuirea prin moarte.
A doua zi dimineata apare capitanul Klapaka, care ii da ultimele instructiuni pentru procesul care va urma. Bologa insa nu reactioneaza, explicand aparatorului sau ca sufletul lui s-a linistit, ca este pregatit pentru moarte. In cancelaria pretorului Apostol percepe totul ca intr-o pelicula de film. Raspunde automat la intrebari, iar in sufletul lui simte o amaraciune apasatoare, ciudata. Reintors in casuta, pentru a astepta sentiinta, citeste scrisoarea pe care o primise de la mama sa si vrea sa-i scrie si el in semn de adio, dar este din nou coplesit de groaza, iar in acelasi timp speranta se impleteste in gandurile sale.
La miezul noptii soseste pretorul cu sentiinta, condamnandu-l la moarte prin streang. Ultima dorinta a sa ilustreaza linistea mistica a celui care se stie salvat; el ii marturiseste preotului Constantin, ca vrea doar sa ramana in memoria celorlati, sa nu fie uitat. In drum spre spanzuratoare, Apostol nu intelege ce i se intampla; dupa ce vede pamantul, groapa, preotul, cosciugul, observa si crucea mare de lemn pe care scrie numele sau, dar i se pare strain. In semn de solidaritate umana, groparul Vidor il saruta, iar Klapka plange si se bate cu pumnii in piept. Pamantul i se smulge de sub picioare si isi simte trupul atarnand ca o povara. Isi indreapta privirea spre cer; cu putin inainte sa moara, el primeste izbavirea crestina: un val de iubire izvorata parca din rarunchii pamantului.
