Limitele gazetariei lui Goga
Cuvantul care defineste cel mai bine publicistica lui Goga este unitate.
Rareori un gazetar, un om chiar, a dovedit mai multa consecventa in idei decat 'cantaretul patimirii noastre' cum a fost numit Goga. Aceeasi idee strabate inca de la inceput poezia si apoi opera publicistica. In ciuda complexitatii sale, personalitatea interbelica se prezinta remarcabil de unitara: iarasi si iarasi de-a lungul unei vieti zbuciumate a afirmat si sustinut acelasi crez: ideea nationala.
O schema a publicisticii lui Goga are ca centru ideea nationala si ca axe marile probleme ale romanismului: originea noastra romana, continuitatea pe aceste meleaguri carpato-danubiano-pontice, ideea unitatii tuturor romanilor si unirea lor intr-un stat national, lupta impotriva asupririi si exploatarii poporului roman de catre oricare alta natie.
Pentru scrisul si viziunile sale 'gazetarul patimirii noastre' a fost etichetat in fel si chip, fiind acuzat de antisemitism, xenofobie si simpatizarea miscarii fasciste. Idealul sau, insa, trecea cu mult de aceste indeletniciri josnice pamantesti. Iata un exemplu clar de dispret al publicistului pentru lucrurile de care era acuzat: 'Zbuciumul din Ardeal e specific local, sunt ranele noastre care dor, oricat ar reclama unii si altii pentru vindecarea lor o alifie de import. Daca judecata pripita a spiritelor ieftine nu este dispusa sa vada in aceasta alvie profunda de revendicari nationale decat o maimutareala de <fascism> care ambaleaza pe diurnistul Manolache de la Sighetul Marmatiei si pe alti nenorociti de teapa lui, sau daca agitata elaborare de energie a neamului nostru de-aici poate trece in ochii unora ca o manevra subversiva a dictatorului de la Budapesta, cum au impertinenta s-o califice gazetele straine din capitala, lucrul e regretabil, esenta lui insa ramane neschimbata.' (art.'Fierbe in tara', vol. 'Mustul care fierbe'-1927).
In articolul 'O chestiune de familie' (vol. 'Mustul care fierbe') isi exprima raspicat sentimentele pe care le nutrea gazetarilor evrei : 'Lupta pe care o dam noi pentru crearea unei prese oneste si civilizate este o lupta de aparare nationala constienta si pragmatica. Starile de astazi cu desfasurarea lor nu se mai pot tolera, daca nu vrem sa primejduim un patrimoniu castigat cu atatea jertfe. Sunt in joc interesele reale ale tarii, sunt altarele unde au navalit zarafii ca sa-si faca trebile lor profane. Ar fi o mare gresala sa se creada ca noi ne batem aici cu d-nii Rosenthal si Honigmann, ca fericiti posidenti pe pamantul ospitalier al Romaniei, sau ca ne-am pomenit din bun senin in postura unui 'antisemitism' ieftin si intolerant, cum vor sa o acrediteze cu logica lor de profitori negustorii rataciti in presa. Nu! Nici <huligani> n-am devenit peste noapte, nici noroacele amintilor conchistadori nu ne tulbura. Este un principiu la mijloc pe care vrem sa-l trecem in opinia tuturora ca pe un adevar organic al existentei noastre'.
Pentru a intelege publicistica lui Goga si a o eticheta corect, trebuie mai intai sa cunoastem notiunile care stau la baza operei gazetaresti - ideea nationala si rolul ziaristului.
'Ideea nationala' a fost pentru 'cantaretul patimirii noastre' nu doar o simpla abstractiune, se stie, ci lupta fierbinte pentru unitatea nationala sim apoi lupta pentru coeziunea moral-politica a tarii proaspat intregita. In articolul 'Fragmente autobiografice' (vol. 'Precursori'), Octavian Goga marturiseste: 'Am crezut de la inceput in specificul national, adica am crezut ca nu se intra in universalitate decat pe poarta ta proprie. Am crezut in dreptul de-a trai al valorilor autohtone, ca o completare a principiului de universalitate. Am zis ca a oprima si a suprima o manifestare de particularism local sufletesc inseamna a fura din marele tezaur al universalitatii. De aceea, pe opresorii care stranguleaza popoarele ii socotesc un fel de talhari ai umanitatii. De aceea, eu, recunoscand un specific national, in mod natural am sustinut ca traditi trebuie sa fie osatura unui popor [] m-am nascut intr-o vreme cand principiul national domina toate fluctuatiile sufletului romanesc'.
In articolul 'Ideea nationala' - sustinut intr-o conferinta in fata studentilor Universitatii din Cluj Napoca si publicat in revista 'Tara noastra' in nr. 50 din 16 decembrie 1923, si apoi in volumul 'Mustul care fierbe' - Goga evoca anii studentiei sale la Budapesta incercand sa invie in mintea studentilor acelui moment spiritul national ce-i insufletise si unise pe cei 'trei sute de studenti romani, smulsi din umbra satelor ardelenesti, aruncati prada molocului acolo in metropola dusmana'. Apar in acest discurs cateva randuri ce pot fi usor definite ca 'profesiunea de credinta' a intregii activitati a lui Goga: 'De-atunci, pipaindu-mi constiinta, m-am intrebat de atatea ori: in ce religie ne-am inchinat de ne-am putut pastra sufletele intacte, refractare la toata otrava dimprejur? Cum s-ar putea numi taina noastra, miracolul acestei izolari, instinctul sigur care ne-a smuls totodata din ghearele valului? Este, domnilor, ideea nationala, credinta fanatica in patrimoniul specific al neamului []. Calauziti de o suprema utilitate, am creat un catehism al datoriilor noastre, de la care nu ne-am abatut. Ne-am zis: noi suntem precursorii unitatii unui popor, noi trebuie sa ne jertfim pentru coeziunea lui, trebuie sa facem din hecatombele noastre piedestalul gloriilor de maine'.
Orice incercare a noastra de a defini mai bine ideea nationala la Goga paleste in fata acestor cuvinte. Ce putem spune mai mult decat a spus publicistul: 'ideea nationala este credinta magica, aceea care tine toata suflarea romaneasca intr-o disciplina morala'.
Trebuie sa facem si o istorie a genezei acestui puternic sentiment national.
Goga a cunoscut iobagia dinauntrul ei si totodata din afara ei. Nascut in Rasinari 'slobod craiesc sat', inca din copilarie a fost un viu receptor al vietii Ardealului din acea perioada. Spatiul geografic al Rasinarilor, 'cadru de vechime multimilenara, de asezare nationala plina de legende si mituri, de oameni cu o psihologie complexa, dar luminoasa' cum il descrie Bucur Tincu (in 'De la Rasinari la Ciucea', Almanahul literar, 1981, pg. 30) era un loc de obarsie ideal pentru nasterea si intretinerea celor mai vii sentimente de traditie si patriotism. Descendent al unei familii care isi faurise o traditie, Goga era, desigur, unul dintre cei chemati sa oficieze pentru traditie. Lucrul acesta l-a remarcat laconic Iorga, scriind ca Octavian Goga s-a nascut in Rasinari 'nu dintr-o familie de preoti de acolo, ci din familia preotilor rasinareni'. In familie, poetul a deprins, pe langa respectul cartii, o instructie superioara si o educatie cu adevarat cetateneasca. Intrebat de un profesor de la Liceul Maghiar din Sibiu, in urma participarii la o actiune patriotica din gara orasului (1894) de unde stie 'Desteapta-te, romane!', Goga a raspuns ferm: 'de la mama'.
Inca din copilarie, si-a dat seama ca 'satul e cel mai mare rezervor de energie nationala, am crezut de la inceput, prin transmisiunea stramosilor si parintilor mei, in ideea de rasa' cum insusi poetul scria in 'Fagmente autobiografice'.
Motivele care l-au determinat pe Goga sa pledeze atat de efervescent pentru respectarea traditiei etice, istorice si culturale, au fost mai multe. In primul rand trebuie sa constatam ca poetul continua actiunea Scolii Ardelene si ca foloseste argumentul traditiei alaturi de alte argumente pentru a demonstra legitimitatea unor drepturi ale romanilor din Transilvania. Oficialitatilor care fluturau drapelul lor pentru a domina natiile din Bazinul Dunarean, in numele superioritatii unei culturi milenare, trebuia sa li se contrapuna argumente de aceeasi natura. A avut taria de a-si urma crezul pentru ca se nascuse intre cei oprimati si patimise alaturi de ei si pentru ca fiinta lui era cladita din 'piscuri mari de piatra'.
Mergand mai departe in deslusirea ideilor fundementale ale 'gazetarului patimirii noastre' gasim foarte clar trasat drumul ziaristului intr-o societate, mai ales intr-una in plina transformare cum era Romania atunci: 'ziaristul trebuie sa stie ca nu e chemat sa faureasca imnuri de marire intru bucuria de aproapelui, ci trebuie sa implineasca munca grea de indrumator al societatii, sa pipaie pulsul sufletelor, sa rascoleasca pacatele si sa deschida prin indrazneala cinstita, prin o neclintita forta morala si prin un spirit critic raspicat, drumul progresului cultural.'
Spiritul critic si adevarul sunt imperativele cel mai frecvent invocate de Goga si realizate de publicistica sa. Prin pledoaria pentru cinism, scriitorul continua traditia maioresciana in cultura noastra, de Maiorescu apropiindu-l si repudierea retorismelor, a frazeologiei sterile. Oricat ar parea de ciudat la un poet, in practica jurnalistica si in viata publica, Octavian Goga impune stilul exact si sobru, convins ca adevarul vorbeste fara zorzoane, expresiv prin el insusi, daca e rostit pana la capat. Atitudinea aceasta ne aminteste de cea maioresciana formulata in articolul 'Oratori, retori si limbuti' cu observatii atat de caustice. In conceptia lui Goga, presa trebuie sa prinda pulsul societatii, sa-i dezvaluie neajunsurile si sa indrepte lumea pe calea progresului. Nimic mai strain de gazetarul autentic, decat tonurile apologetice: 'ziarele au o alta menire decat de a face pe bufonii de curte, ori pe apologetii ieftini'.
Goga a dat o definitie fascinanta presei: 'Ziarele reprezinta nervii impresionabili ai unui popor in fluctuatiunea lui cotidiana si un organ de publicitate e o hrana de toate zilele care serveste societatii'.
Alaturi de explicarea conceptului de idee nationala, precum si a menirii ziaristului, trebuie avuta in vedere si conjunctura istorica.
Viata lui Octavian Goga a coincis cu perioada, poate, cea mai bogata in evenimente, a vazut Romania transformandu-se rapid si traind momente ce favorizau si tendintele extremiste.
Este perioada primului razboi mondial, premergator Marii Uniri atat de mult visata de romanii de pretutindeni. Perioada de dupa Unire a creat o situatie noua pentru tanara natiune: o scena politica bogata in partide de diferite orientari, o economie precara, dar si o societate neuniforma: clasa de intelectuali era formata din oameni cu culturi diferite, cu o pregatire diferita. In aceasta perioada tulbure era aproape firesc sa crezi ca doar patrimoniul national poate salva tara.
Combinand ideea nationala cu portretul ziaristului si rolul lui in societate, avem in fata presa in spirit national, jurnalismul asa cum l-a vazut si practicat Goga.
'Totdeauna am vazut in ziaristica un plaman prin care respira constiinta publica si-n acelasi timp un mijloc de indrumare a maselor' - cu acest sentiment adanc despre rosturile presei Goga va scrie foarte mult, urmandu-si constiincios ideile. Numai o infima parte din aceasta intensa si bogata activitate publicistica a selectat-o pentru retiparirea sa in volume cu sentimentul ca 'toate aceste crampeie din zbuciumul unui suflet nu pot fi privite decat cu masura de judecata ce se cuvine articolelor de ziar infiripate din indemnul unor clipe trecatoare si scrie fara alta pretentie, decat de a contribui din inima curata la munca de indrumare a unui popor ingenunchiat, pe care suntem datori sa-l luminam, fire-ar oricat de multe procesele procurorilor unguri si oricat de inacrite injuriile carcotasilor nostri'.
Majoritatea articolelor lui Goga 'sunt pagini smulse din zbuciumul citadin, crampeie din risipirea de suflet' pe care au cerut-o impetuos 'problemele noastre de existenta'. Aproape toate se reduc, intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin 'la un principiu fundamental de viata, la ideea nationala, misterul de procreatie al acestui neam si singura lui formula pentru ziua de maine' - cum scria Goga in Nota Introductiva de la volumul 'Mustul care fierbe'.
Publicistica lui Goga pune in antiteza jurnalismul practicat de inaintasii sai si cel practicat de contemporani. 'Domnilor, la noi, ca si in alte parti, presa din vremuri vechi a fost o tribuna consacrata de indrumare a opiniei publice. In gazetele noastre s-a pulverizat zilnic tot ce am crezut, tot ce am nadajduit in ziua de maine. Ziarele reprezinte nervii impresionabili ai unui popor in fluctuatiunea lui cotidiana si un organ de publicitate e o bucatura de toate zilele care se serveste societatii. Aceste adevaruri au fost intelese totdeauna si de aceea cei mai buni, temperamentele de apostoli, au coborat odinioara la noi in gazetarie si au scris cu sangele lor pagini nemuritoare. Sa va vorbesc de activitatea ziaristica a lui C.A. Rosetti, de impletiturile de fulgere ale lui Eminescu sau de articolele de o jumatate de veac ale lui George Baritiu aici in Ardeal? Stiti foarte bine cu totii ca istoria noastra politica se confunda cu istoria presei romanesti si ca ideea nationala si-a propagat evanghelia ei prin aceste tipare indispensabile.
De o suta de ani respiram prin presa, gazetele sunt plamanii neamului.
Perioada de dupa razboi cu lancezeala ei ne-a impins intr-o teribila maladie, ni s-au imbolnavit plamanii, domnilor, atacati in mod intempesiv de miazme parazitare. Nimic nu poate invedera mai evident criza sufleteasca in care ne gasim, ca faptul ca secretul tiparului l-am pierdut din mana, a iesit din familie si a intrat in posesia altora. Dupa pleiada marilor gazetari care prezentau o garantie intelectuala si morala pe seama publicului, negustorii analfabeti au acaparat ziarele si au preschimbat apostolia in taraba. Un spirit nou s-a salasluit deodata cu ei in ziaristica tarii. Este mai intai o absoluta atrofiere a sentimentului national. Adevarurile organice ale sufletului romanesc, pe care noi le-am aruncat de-a pururi in cumpana istoriei, ei nu le pricep si nu le propaga. Este, al doilea, o metodica indrumare a spiritului public spre o alvie internationala, un cinism necunoscut in analele noastre, o tendinta de a diminua prestigiul credintelor din strabuni, o nesocotire a valorilor de la inaltimea tronului regal pana jos. Scrisul lor lasa impresia ca suntem o societate pripita, fara radacini, oameni ai clipei, fara morminte, un fel de targ slobod in care toate sunt de vanzare.'
Asta l-a durut cel mai tare pe Goga: trecerea presei de la activitate apostolica sub egida marilor publicisti romani, la presa ca 'intreprindere comerciala robita capitalismului international' sub mana unor straini ce nu respectau modelarea opiniei publice in spiritul traditional al ideii nationale.
Intr-o perioada asa neclara si dezorientata, ziarul in viziunea lui Goga era altceva: 'Presa e pentru noi in zilele marilor prefaceri actuale cel mai de seama instrument al consolidarii de stat. Romanismul intregit isi traieste astazi in tara noua perioada de adolescenta cand totul e fragil si mobil, cand sufletele fierb, cand conturele atator notiuni sunt imprecise si societatea resimte fermentele unui vulcanism permanent. Acum se face tara, sub ochii nostri, acum e in procesul delicat al cresterii, cand indrumari gresite sau sugestiuni vinovate usor ne pot impinge pe povarnis. Mai mult ca oricand deci, gazeta e astazi un focar de educatie cetateneasca, un curs neintrerupt de pedagogie nationala si, ca sa vorbim limpede, o institutie de conservare a neamului, care nu poate da pe maini nesigure pregatirea armamentului nostru sufletesc. In toate inceputurile de stat din vremea moderna primeaza aceasta idee de apostolat al presei si la toate raspantiile de seama din istoria lor, popoarele constiente n-au lasat din mana secretele tiparului.'
Insa Goga nu a aratat numai modelele de presa in spirit national, ci si a scris foarte mult. Nu s-a abatut de la drumul sau oricate injurii si dezaprobari a primit.
A fost acuzat de antisemitism, xenofobie, simpatizare a miscarii fasciste, acuzatii pe care le-a combatut direct, dar si indirect prin numeroasele pledoarii pentru spiritul de toleranta fata de natiunile conlocuitoare. In activitatea sa de traducator a realizat mai mult decat zeci de discursuri oficiale in directia apropierii romano-maghiare, de exemplu: 'Politica fata de minoritati - a spus Goga - nu putem sa facem decat in cadrul acelui sentiment de toleranta care este strans legat de psihologia poporului nostru romanesc. O politica in afara de cadrul psihologiei unui neam nu se poate face, sau daca se face, este gresita si cu o ora mai curand sau mai tarziu, va fi sacrificata'. Avea un orizont umanist prea generos ca sa se lase coplesit de fanatisme si instincte atavice. A.P. Banut remarca despre Goga ca 'n-a defaimat nici un neam omenesc, dar si-a iubit poporul cu toata caldura inimii sale mesianice'.
In timpul procesului studentilor, Corneliu Zelea Codreanu si Ioan Mota, Goga a aratat o atitudine binevoitoare si aprobatoare pentru ideile tinerilor, lucru ce i-a adus eticheta de 'simpatizant al miscarii fasciste'. Dar, oare, s-a inteles exact ce scria Goga in articolele sale - 'Vant de primavara' ; 'Spre alte orizonturi' ; 'O nedreptate' ; 'Un caz de constiinta' si altele aparute in revista 'Tara Noastra' in anii 1923 - 1924 ?
Publicistul n-a vazut miscarea studenteasca asa cum o vedem noi acum, ca manifestare fascista extremista, precursoare a unui dezastruos razboi. Nu, Goga a vazut tineretul Romaniei unite care isi cerea dreptul la existenta nationala: 'Dupa schimbarea de harta, sangele nostru proaspat zvacneste in organismul descatusat si cere cuvant. Sunt copiii furtunilor de ieri, cei care vorbesc astazi si sufletul lor desfacut de zgura trecutului tresare patimas, dornic de o religie noua. Este o interpretare mai recenta a sentimentului national, purificata de umilintele fatale din batrani si impinsa la suprafata de impulsurile biruintii stropite cu sange. Romanismul, dupa trimful de pe campul de lupta, isi croieste astazi morala adecvata imprajurarilor schimbate si e in cautare unui cheag, care sa verifice noua alcatuire si sa o tina in picioare. Incontestabil ca in alvia ingusta a deprinderilor de idei nu se mai poate desfasura viata acelui neam si ca generatia viitoare deodata cu largirea granitelor trebuie sa nazuiasca si spre o largire de orizonturi.'
Trecut de varsta de patruzeci de ani, matur deci, scriitorul isi da seama ca unele lucruri sunt exagerate, dar le pune pe seama tineretii si avantului national: 'Ca s-au lasat prinsi de exagerari uneori, ca unele din lozincele ce-au lansat sunt discutabile, altele fara temei, e adevarat; in fond, insa, protestarea lor se bazeaza pe principiul demnitatii nationale si al curateniei de suflet atat de necesare si tot mai nesocotite in zilele din urma []. Ca in acest vartej au alunecat si lozince gresite, ca patimile au crescut si mintile s-au exaltat uneori, e adevarat, fondul, insa, a ramas profund onest si nefalsificat'. Goga si-a chemat colegii de generatie, cei care vazusera razboiul si Unirea, sa ajute tineretul revoltat pentru a-si implini corect visul: 'Faptul ca este unanima si se agita pe intreaga suprafata larga a tarii, indica tocmai radacinile adanci ale miscarii si o pune la adapost de orice invinuire meschina. Departe, deci, de a semnifica o simpla indarjire impotriva unor obisnuite exagerari semite, e in joc sufletul larg al poporului nostru dezrobit, care se zbate acum si vrea sa-si fixeze rosturile lui.
In loc de a detesta pur si simplu aceasta fierbinte revarsare de entuziasm juvenil, mai util e pe seama tuturora s-o privim in fata si purificand-o de micile rataciri fatale inceputului, s-o canalizam spre marca larga a intereselor generale.'
Cunoscand acum publicistica lui Octavian Goga si tot ce i-a stat la baza: ideea nationala, menirea presei de formare si educare a spiritului national, lupta impotriva a tot ce era strain si daunator tanarului stat roman, putem sa intelegem visul scriitorului. La toate sa adaugam o fire extrem de pasionala, pentru ca la Goga nu intalnim pagini mediocre, concepute la rece sau la temperaturi domoale. In creatia lui, totul arde si raspandeste vapai.
Problematica acestui eseu este reprezentata de 'limitele gazetariei lui Goga'. Cred ca putem sa afirmam bazandu-ne pe toate articolele publicistului ca gazetaria sa nu are limite. Toata viata, opera literara, jurnalistica si politica, este concentrata asupra 'ideii nationale' si a tot ce inseamna ea, iar pentru apararea si promovarea acestui crez, Goga n-a cunoscut si n-a acceptat limite.
student Iancu Rodica,
jurnalistica IV ID
Bibliografie
Goga, Octavian = Mustul care fierbe, ed. Scripta, Bucuresti 1992
= Precursori, ed. Minerva, Bucuresti 1989
= Nationalism dezrobitor, ed. Albatros, Bucuresti 1998
= Pagini publicistice, ed. Dacia, Cluj Napoca 1981
Balan, Ion Dodu = Octavian Goga, ed. Minerva, Bucuresti 1971
Vasilescu, Stelian = Publicisti precursori ai Marii Uniri, ed. Facla, Timisoara 1988
Scurtu, Ioan = Viata politica din Romania 1918 - 1944, ed. Albatros, Bucuresti 1982
