Popa Tanda
-demonstratia ca este nuvela-
Scriitor transilvanean din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, Ioan Slavici a fost una dintre personalitatile proemintente ale scrisului romanesc, intrat in randul marilor clasici ai literaturii noastre. Ziarist, autor de basme si povesti, dramaturg, romancier si memorialist, Slavici s-a impus mai ales ca nuvelist. Nuvelele sale oglindesc vechi randuieli rurale, obiceiuri, datini, credinte, superstitii si prejudecati ale oamenilor simpli. Nuvelele lui Ioan Slavici sunt moralizatoare, sanctionand pacate precum lenea, minciuna, prefacatoria sau ispita imbogatirii.
Nuvela este opera epica in proza, cu actiune mai dezvoltata decat a schitei, cuprinzand o succesiune de episoade, unite intr-o actiune complicata progresiv, potrivit momentelor subiectului literar, la care participa un numar mai mare de personaje, complex caracterizate. Faptele sunt prezentate indirect, prin vocea naratorului omniscient, sunt situate in timp si spatiu diferite iar naratiunea si dialogul se impletesc cu ample secvente descriptive.
(Expozitiunea): Situatia initiala a nuvelei "Popa Tanda" de Ioan Slavici surprinde personajele si locul actiunii. Aflam astfel ca parintele Trandafir ajunge preot in satul natal, Butucani. El este un bun gospodar, priceput si chibzuit: "vorbea drept si cumpanit, ca si cand ar fi citit din carte."
(Intriga): Nemultumiti de felul prea direct al preotului de a le critica defectele, satenii intervin la protopop, care dispune mutarea acestuia in satul Saraceni, asezat pe Valea Seaca.
(Desfasurarea actiunii): urmareste gradat conflictele naratiunii si intamplarea la care participa eroul principal.
Ajuns intr-un sat cu oameni lenesi si saraci, preotul Trandafir isi propune sa schimbe situatia, si pe predica oamenilor in biserica despre binefacerile muncii. Oamenii asculta, il aproba, dar sfarsesc prin a ocoli biserica. Parintele nu se da batut. Incepe sa mearga pe la casele oamenilor, sfatuindu-I sa-si ingijeasca gospodariile darapante, dar fara sa fie ascultat. Nici ironia sau ocara nu-I schimba pe satenii din Saraceni. Fara ajutorul enoriasilor, casa parohiala si biserica se ruineaza, batute de vanturi si d eploi. Impins de nevoi, parintele isi repara singur casa, ingradeste curtea, cultiva gradina. Din impletitul nuieleleor si din vanzarea leselor scoate un castig bun, starnind mirarea satenilor, care il cred "om al dracului".
(Punctul culminant): releva ideea ca munca a dat miracole. Sarbatoarea Rusaliilor vine cu veselie si doruri pentru toata familia, multumita si fericita acum.
(Deznodamantul): pare sa fie neasteptat. Timpul a trecut, iar calatorul care trece pe acele meleaguri ramane uimit de infatisarea prospera a satului, cu case mari msi gradini roditoare. Biserica cea noua are turn impunator iar casa preotului este noua, mare si aratoasa. Trei generatii traiesc aici in armonie: batranul preot Trandafir cu preoteasa, Mariuca cu sotul ei, Coste, preotul cel tanar vecinul si tovarasul din copilarie, feciorul lui Marcu Florii cucului.Copii lor sunt incantarea bunicilor. Acum satenii il binecuvanteaza pe parintele Trandafir, cu orice prilej: "Tine-l, Doamne, la multi ani, ca este omul lui Dumnezeu".
Prin opozitia dintre preot si sateni, scriitorul a creat un conflict desfasurat pe durata catorva ani. El a surprins o realitate sociala brutala, in care taranii unui sat din munti refuza cuvantul preotului, pe acre nu-l vor urma decat dupa xe sunt convinsi de puterea exemplului personal intelegand astfel ca "omul sfinteste locul". Personajul principal al nuvelei este preotul Trandafir poreclit "Popa Tanda ,cu referire la incercarile zadarnice de a lamuri satenii sa munceasca. Desi om invatat, drept si indemanatic, greseste in relatiile cu enoriasii: "Este cam greu la vorba, cam aspru la judecata; prea de-a dreptul;prea verde-fatis". Increzator in puterea cuvantului, ii sfatuieste intai cu vorbe blande, apoi cu ironia si amenintarea, dar intelege ca nu va reusi pe aceasta cale. Pe parcursul naratiunii eroul traieste un conflict interior acut, care il determina sa devina un exemplu de harnicie, bucurandu-se primul de binefacerile muncii.
Aducand satul la prosperitate materiala, el reda oamenilor ceva si mia de prêt, si anume demnitatea si dreptul de a fi respectati de urmasi. Portretul moral al preotului este idealizat, pentru ca scriitorul doreste sa intruchipeze spiritul constructiv al misionarului, al apostolului.
In afara de personajul principal, nuvela urmareste personaje secundare;
Preoteasa, tipul sotiei demne si credincioase; Marcu Florii cucului, vecinul care il ajuta pe preot la lucru devine in final cuscrul acestuia, om cu stare si bun gospodar. Apar si personaje episodice: Mariuca, Coste, Copiii lor si personaje figurante, stenii, acre nu sunt individualizati.
Prezenta naratorului
este evoluata
afectiv prin gradul de implicare in faptele sau ideile
prezentate, dar, ami ales, prin inserarea unor judecati moralizatoare, care marcheaza mentalitatea scriitorului:"dar asa-I trebuie parintelui Trandafir". Prezenta naratorului este
dublata si de limbajul paremiologic, generic:
"se zice ca nu este sat fara popa",
"cand il scoti pe
Arta lui Slavici se dovedeste si in imbinarea naratiunii cu descrierea si cu dialogul. Stilul direct se impleteste cu cel indirect si cu cel indirect liber. Denumirea localitatilor este sugestiva: Butucani, Saraceni, Valea Seaca. Laitmotivul are rol caracterologic: "Popa e omul dracului in opozitie cu "Popa e omul lui Dumnezeu".
Mihai Eminescu aprecia ca nuvela Popa Tanda "este o creatie demna de a figura in orice carte de citire".
