Calin (file din poveste)
de Mihai EMINESCU
Mihai Eminescu s-a nascut in anul 1850 si a decedat in anul 1889. El a fost poet, prozator, publicist, apartinand perioadei marilor clasici. El a scris basme in proza (Fat-Frumos din lacrima, Frumoasa lumii) si in versuri - Calin Nebunul, Calin (file din poveste), Fata-n gradina de aur - avand ca sursa de inspiratie folclorul romanesc.
Alte prelucrari folclorice sunt: Revedere, Ce te legeni, La mijloc de codru.
Mihai Eminescu este atras de basm, legenda, mit, superstitie, traditie.
Calin (file din poveste) a fost publicat la 1 noiembrie 1876 si este un poem de dragoste. Are ca izvor de inspiratie basmul versificat Calin Nebunul si cuprinde tema folclorica a Zburatorului.
Zburatorul este un tanar frumos, un fel de duh care sadeste sentimentul iubirii in sufletul tinerelor fete, iar aici este un voinic frumos, capabil de sentimente puternice (Eminescu schimba astfel sensul traditional al legendei).
Fata de Calin Nebunul subiectul este cu totul schimbat.
In aceasta poezie, autorul realizeaza descrierea castelului singuratic dintr-un varf de munte spre care un tanar urca din greu. El ajunge in camera fetei de imparat inchisa aici de frica zmeilor. Ea doarme zambind pe un pat presarat de trandafiri.
Tanarul se indragosteste de ea, dar pleaca din nou in lume.
Imparatul, afland ca fiica i-a calcat cuvantul, o alunga de la palat.
Aceasta va rataci mai multa vreme prin paduri unde va naste un copil.
Plecat de sapte ani si uitand de ,,soarta mandrei iubitoare fete , Zburatorul luand chip omenesc o va cauta cu neliniste peste tot.
Intr-o vale vede un copil pe care il recunoaste a fi al sau.
Ca in basme, suferintele fetei au sfarsit printr-o nunta plina de maretie la care participa intreaga natura.
Fata de basm, subiectul este nou, compozitia este originala, fantezia creatoare este deosebita si Eminescu adauga cateva elemente: motivul Zburatorului, cainta tatalui si nunta gazelor.
Titlul poemului poarta numele propriu al personajului principal care este un simbol al puritatii morale si al statorniciei in dragoste.
File din poveste arata conceptia despre iubire a intregului nostru popor.
Compozitional, textul din manual care reprezinta ultima parte, adica a VIII-a, poate fi structurat astfel:
a) cadrul feeric, de vis al nuntii imparatesti
b) nunta fetei de imparat
c) nunta gazelor
La inceput este prezentat cadrul natural in care are loc nunta, acest eveniment important din viata lui Calin si a fetei de imparat, iar ca modalitate de expresie se foloseste descrierea.
Elementele cadrului natural sunt: codri de arama, padurii de argint, izvoara, iarba pare de omat, flori albastre, vazduhul tamaiet, trunchii vecinici, ramuri, mandrul intuneric, izvoare zdrumicate, harnici unde, tapsanul pravalatic, bulgari fluizi, prundul din rastoace, cuibar rotind de ape, luna, fluturi albastri, roiuri de albine, flori de miere pline, aerul varatic, muste, mireasma si racoare.
Padurea - locul de desfasurare al acestor nunti - este prezentata metaforic, fiind, pe rand, de arama, de argint.
Personificarea trunchiurilor de copaci care poarta suflete sub coaja si suspina amplifica participarea codrului la evenimentele prezentate.
Codrul, cu elementul padurea, izvorul, floare albastra, vazduhul, prundul, luna, apele, lacul sunt elemente ale naturii prezente in poezia dedicata naturii si iubirii la Eminescu.
Figurile de stil din prima secventa a poemului sunt:
a) metafore - codri de arama, padurii de argint, bulgari fluizi, cuibar rotind de ape, rauri sclipitoare, roiuri de albine.
b) comparatii - iarba pare de omat, pare ca si trunchii (.) poarta suflete sub coaja.
c) epitete - (vazduhul) tamaiet, mandrul intuneric, harnici unde, suspina molatic, ropot dulce, aer varatic, sarbatori murmuitoare.
d) inversiuni - cu a glasului lor vraja, peste flori de miere pline, a popoarelor de muste sarbatori murmuitoare.
e) personificari - izvoare (.) suspina-n flori, luna zace.
Eminescu realizeaza aici un fermecator tablou de natura, iar elementele acestui tablou sunt variante:
a) vizuale. Dincolo de codri de arama intram in padurea de argint. Aici iarba de omat este smaltuita cu flori albastre, iar izvoarele zdrumicate sar in bulgari fluizi peste prundul din rastoace, In cuibar rotind de ape, peste care luna zace. Totul este in miscare, fapt sugerat de poet prin folosirea verbelor la gerunziu: albind, licurind, rotind.
b) auditive. Farmecul peisajului este sporit de armoniile muzicale in care sunt ordonate zgomotele, intreaga padure devenind o orchestra: mandra glasuire a padurii de argint. Trunchii batrani suspina printre ramuri cu a glasului lor vraja, iar izvoarele suspina si ele molatic, revarsatul lor amplificandu-se intr-un ropot dulce. Zgomotoasele popoare de muste surprinse de poet in sarbatori murmuitoare sustin muzicalitatea padurii de argint.
c) olfactive si gustative. Vazduhul tamaiet este imbalsamat de mireasma si racoare. Ropotul izvoarelor e dulce, iar florile sunt de miere pline.
d) de miscare. Florile tremur ude, izvoarele trec peste pietre cu harnici unde, coboara-n ropot dulce, apa se roteste in cuibar, tremurand.
Natura este sarbatoreasca, de vis. Ea participa ocrotitoare la toate intamplarile omului.
Elementele naturii sunt intr-o ordine iubitoare: flori albastre, mandrul intuneric, izvoare peste pietre licurind, luna, roiuri de albine, etc.
Verbele sunt, majoritatea, la prezent si la gerunziu, amandoua indica o actiune in desfasurare.
Eminescu ne face partasi si pe noi cititorii la cele descrise de el (treci, vezi, auzi, pare, poarta, suspina, trec, coboara, sar, etc., albind, licurind, rotind)
Verbul a trece indica trecerea din lumea reala in lumea fantastica de basm.
Verbele treci, vezi, auzi marcheaza prezenta imaginilor vizuale, auditive si de miscare.
Specific poeziei lui Eminescu este faptul ca imaginile sunt, de obicei, in acelasi timp vizuale, auditive si de miscare (codri de arama, izvoare, cuibar rotind de ape)
In a doua secventa a poemului se face descrierea nuntii imparatesti intr-un cadru plin de puritate si vitalitate al padurii. Se vede masa cu faclii prea luminate asezata in apropierea lacului care-n tremur somnoros si lin se bate.
Nuntasii sunt personaje de basm din folclorul popular romanesc.
Se enumera cei veniti sa serbeze nunta gingasei mirese, adica imparati si imparatese:
Cititorii cei de zodii si sagalnicul Pepele.
Portretul craiului este prezentat cu umor si o usoara ironie. El este surprins in atitudinea mareata importanta pe care i-o da rolul sau (mitra, schiptru). Portretul lui este in contrast cu voiosia din jur si cu imaginea pagilor care il apara cu crengi de muscute si zaduf.
Exista, de asemenea, indicii prin care se arata prezent la petrecere si ii face si pe cititori participanti prin interjectia iata.
Portretul miresei este realizat, ca in creatia populara, doar prin cateva trasaturi. Ea ne apare frumoasa, delicata, fragila, incantatoare, fina, este asemenea unei aparitii de vis.
Eminescu surprinde cateva detalii si gesturi: mana, haina, fata, ochii, parul, felul cum vine care creaza o imagine suava, sensibila, calda.
Eminescu ii face un portret atat fizic, cat si sufletesc.
Comparatia fata rosie ca marul si metafora de noroc i-s umezi ochii sugereaza fericirea care o cuprinde atunci cand isi vede realizat visul vietii. Prin frumusete, farmec, fata de imparat se incadreaza in peisajul padurii vrajite.
In a doua secventa sunt intalnite urmatoarele figuri de stil:
a) epitete: (lacul) somnoros si lin (se bate), (faclii) prea luminate, gingasei (mirese), sagalnicul (Pepele), (aur) moale, (vine) mladioasa - epitet la verb, trupul ei frumos il poarta.
b) metafore: par de aur, solzii de otele, de noroc i-s umezi ochii.
c) comparatii: fata-i rosie ca marul.
d) inversiuni: lacul somnoros si lin se bate.
e) enumeratii: Feti-Frumosi cu par de aur, zmei cu solzii de otele,
Cititorii cei de zodii si sagalnicul Pepele.
Traditia populara e prezenta si aici: nunul si nuna ocupa locul de cinste. Ca si in basme, elementele naturii (soarele si luna) care sunt astre nepieritoare sunt personificate, ele participand la ospat.
Ca la orice nunta taraneasca ocuparea locurilor la masa se face tinand seama de buna cuviinta: Si s-asaza toti la masa, cum li-s anii, cum li-i rangul. Fericirea lui Calin si a fetei de imparat este amplificata de atmosfera nuntii, de veselia nuntasilor atunci cand lin vioarele rasuna, iara cobza tine hangul. Poetul descrie portretul miresei: gingasa, in rochie alba, cu obrajii rosii, ochii umezi, par de aur cu flori albastre in el si cu o stea in frunte, in timp ce Calin iese din codri.
In ultima secventa a poemului: nunta mirelui fluture cu mireasa viorica, atmosfera fantastica se amplifica,
nuntii imparatesti i se alatura alta, la care participa lumea marunta a gazelor, prezentata intr-un tablou plin de culoare. Peste roiul de paienjenis trec mai intai gazele gospodine sub povara marilor saci, o adevarata multime de norod.
Ca modalitate de expresie se foloseste, la fel ca in a doua secventa, descrierea care se face gradat, din departe in aproape.
Adverbul iata indica apropierea nuntii.
Cele doua evenimente, nunta lui Calin si a gazelor, desi fantastice, se realizeaza dupa tipicul nuntilor taranesti.
Eminescu descrie totul cu duiosie, umor, incantare, iar exagerarile au darul de a starni hazul.
Participantii la nunta sunt: vornicel care este un greierel caruia ii sar purici inainte cu potcoave de otel, un bondar care este rotund in pantec, in vesmant de catifele este somnoros pe nas ca popii si care glasuieste-ncet un cantec.
Locuste trag o cojita de aluna in care se afla mirele fluture, iar podul se scutura de greutatea lor.
Vin fluturi multi cu inime usoare, sagalnici si berbanti.
Desi nunta are loc in padure, mireasa i-astepta indaratul usii.
Eminescu surprinde gesturi, detalii miniaturale care sunt greierul care este ridicat in doua labe, s-a-nchinat batand din pinten El tuseste si isi incheie haina plina de sireturi.
Micile vietati sunt personificate.
Scenele din viata gazelor le repeta pe cele din viata oamenilor, deoarece viata, la toate nivelele ei este plina de taina si de frumusete.
