LUCEAFARUL Mihai Eminescu
Luceafarul a aparut in 1833.In acelasi an apare si in editia de versuri alcatuita de Titu Maiorescu .Poemul inchide apoteotic aceasta scurta activitate a poetului.In varianta lui Maiorescu lipsesc trei strofe.Cele in care poetul ii ofera lui Hiperion trei ipostaze. 42897edc22tyo4e Luceafarul are ca tema conditia geniului si pentru aceastra Eminescu face o alegorie versificand un basm popular „Fata din gradina de aur”. Despre geneza si tema poemului vorbeste insusi Eminescu. Eminescu insa aduce modificari substantiale basmului.E printre putinele basme care nu are happy end de aceea Eminescu modifica finalul fiind mai putin brutal.In basmul popular se vorbeste despre o fata frumoasa care este izolata intr-un castel. Un zmeu vine preschimbat intr-o stea iar un muritor afla si trebuie sa treaca peste mai multe piedici..Florin traverseaza valea plangerii si a amintirilor si o rapeste pe fata.Zmeul afla si se razbuna omorandu-i pe cei doi. La Eminescu finalul este un blestem „un chin s-aveti sa nu muriti deodata”.Eminescu va organiza acest epic pe doua planuri exprimand in acest fel ideea principala a incompatibilitatii lumii geniului si a lumii terestra. Poemul are patru structuri bazate pe antiteza.Partea a doua infatisaza o idila intre doi muritori.Partea a treia cuprinde planul cosmic si calatoria Luceafarului catre demiurg si dialogul dintre Hiperion si demiurg.Prima parte reuneste planul cosmic cu planul terestru.Partea a patra infatiseaza o idila dintre doi muritori la care priveste Luceafarul.Poemul contine si alte antiteze.Astfel din basm se mai mentin cele doua metamorfoze ale zmeului. Luceafa are doua ipostaze antitetice:una angelica si una telurica, demonica. Cele patru structuri sunt pregatite de un preambur.Preamburul releva leatura cu basmul.Tot basmului apartine si fata de imparat prin conditia ei: e unica prin nasterea ei, e frumoasa si pura.Preamburul reuneste nocturnul cu acvaticul.Fata e intr-un castel singuratic aflat pe malul marii .Aici este o metafora noua „miscatoarele carari” Cadrul este misterios, dominat de culori inchise „umbra falnicilor bolti”, „umbra negrului castel”. Prima parte contine o antiteza pentru ca sunt doua metafore ale luceafarului. Luceafarul este un zburator „dulce al noptii mele dor”. Epitetul cel mai fregvent este „dulce” care exprima o stare erotica. Fatra ii adreseaza Luceafarului o invocatie devenita clasica prin aliteratie sau pleonasm. Urmeaza cateva elemente cosmogonice. La rugamintea fetei, Luceafarul se intrupeaza din haosul acvatic si inaltimea cerului. Ca orice cosmogonie ea se fundamenteaza pe principiul dualitatii „cerul e tatal meu iar muma mea e marea”. Cosmogonia se completeaza cu elemente de mitologie. dy897e2422tyyo Portretul Luceafarului reuneste mai multe motive romantice.Ochii sunt expresie a nemuririi. El are parul blond ca toti indragostitii eminescieni. Luceafarul intruchipeaza conditia geniului deci se va caracteriza prin puterea sacrificiului. El ii ofera fetei nemurirea. Poetul exprima prin replica fetei incompatibilitatea. A doua metamorfoza presupune reluari, repetitii, antiteze.Se reiau nocturnul, motivul zburatorului, aniricul.Se reia si invocatia „cobori in joj Luceafar bland”. Acum luceafarul este nascut din haosul primordial .Portretul este acelasi si totusi altul pentru ca autorul pastreaza antiteza. Poaetul readuce motivul marmurei.Ochii exprima iubirea .Dialogul e mult mai amplu si mai dramatic exprimand incompatibilitatea, neputinta comunicarii.Urmand acelasi demers dialogul se deschide cu elemente de cosmogonie, principiul dualitatii tata-muma.Acum luceafarul e nascut din noapte. Se reia si ideea sacrificiului geniului..Acum luceafarul ii ofera lumea astrala fetei.Acum fata incearca o senzatie de durere.Fata de la inceput isi exprima ideea incompatibilitatii.Lipsa figurilor de stil dovedeste ca poemul apartine perioadei a treia de creatie.Fata ne putand accepta sacrificiul il indeamna pe el la sacrificiu „fi muritor ca mine” Luceafarul e gata sa accepte desi e constient de sacrificiu. Poetul doreste umanizarea. Partea a doua prezinta idila dintre Catalina si pajul Catalin. Omonimia Catalin-Catalina exprima idea identitatii in fata mortii. Eminescu creeaza lui Catalin o conditie cat se poate de umila.Catalin este baiat din flori, e viclean copil de casa si cu preocupari tot asa de umile: poarta trena imparatesei.E caracterizat prin epitete simple populare. Catalina e prezentata tot in spirit popular „frumoasa se facu”. Dar mai ales autorul foloseste expresii populare admirative „bat-o vina”. Dialogul dintre cei doi muritori urmeaza ritualul erotic cunoscut. E o iubire curteneasca in care se impletesc cuvinte populare. Iubirea e curteneasca , galanta. Catalin stie sa-si manifete iubirea galant. El e gata sa-i arate din bob in bob amorul. Taina sarutului este redata alegoric. Pentru fata iubirea inseamna atractie dar si teama de necunoscut. Ca si fata de imparat din prima parte, Catalina, isi marturiseste atractia catre absolut si in acelasi timp e constienta de neputinta realizarii lui. Ideea incompatibilitatii se exprima in versurile”se inalta tot mai sus”, „in veci il voi iubi”. Catalin o cheama spre o iubire terestra, fara aspiratii, etichetate insa ca nebunie. Partea a treia are doua segvente, prima e o cosmogonie infatisand calatoria luceafarului si partea a doua e o filozofie a conditiei umane redata prin dialogul dintre demiurg si Hiperion. Cele doua nume au aceleasi conotatii dar provin din mitologii diferite. Luceafarul e steaua cea mai luminoasa dupa cum Hiperion inseamna cea mai stralucitoare. Luceafarul poate fi pus in relatie cu Lucifer dupa cum si Hiperion e un titan razvratit impotriva lui Zeus. Si rugaciunea catre demiurg a Luceafarului e tot o revolta pentru ca el vrea sa renunte la conditia de nemuritor.Aceasta explica si refuzul demiurgului. Acceptarea propunerii Luceafarului ar fi insemnat negarea propriei conditii.Potrivit si conceptiei biblice, Dumnezeu, demiurgul apare in trei ipostaze: tatal, fiul si Sfantul Duh. Acceptarea nemuririi inseamna o autonegare pentru ca Demiurgul si Hiperion sunt ipostaze ale aceluias principiu. Calatoria cosmica implica mai multe motive romantice: muzica stelelor – redata prin antiteza dedesubt-deasupra, motivul luminii – datorita vitezei sale lumina pare continua, motivul divalentei timpului. Eminescu reia elemente cosmogonice. Potrivit cosmogoniei din „Scrisoarea I” lumea e nascuta din haos. Acest haos e infatisat dupa haosul terestru. Procedeul de prezentare a acestui haos este tot antiteza. Initial viata a insemnat aparitia luminii iar mobilul vietii e dorinta oarba de a trai, redata prin „dor si sete”. Dorul e o metafora mai complexa pentru ca nu e doar expresia vointei, e si expresia iubirii. Ultima replica a demiurgului e o sinteza a filozofiei privind conditia umana. Viata umana se caracterizraza prin efemeritate „nu cere semne si minuni”. Viata e caracterizata prin idealuri inutile. Ideea se exprima prin motivul valului. Muritorii cred in destin, ei doar au stele cu noroc. Se adauga idei mult mai profunde, unde autorul versifica idei filozofice cum va face si in Glossa „din sanul vecinicului ieri traieste azi si moare”. Steriotipia vietii marcata de succesiunea existentei- inexistentei. Ideea se exprima in doua metafore ale microcosmosului si macrocosmosului „Toti se nasc spre a muri si mor spre a se naste”, „un soare de s-ar stinge-n cer s-aprinde iarasi soare”.Neputand sa ii ofere moartea, demiurgul ii ofera trei posibilitati: conditia inteleptului, conditia artistului de geniu si conditia conducatorului de geniu. Demiurgul il mai indeamna pe Hiperion sa mai deschinga pe pamant pentru a remarca singur nerecunostinta, ingratitudinea umana. La indemnul tatalui ceresc, Hiperion, revine pe pamant si e uimit de repeziciunea cu care muritorii traiesc clipa. Partea a patra e o sinteza a unor motive apartinand poeziei naturii si a iubirii. Se reiau motive romantice, nocturnul, selenarul, acvaticul, vegetalul. Cei doi indragostiti traiesc acelasi sentiment al contopirii cu natura. Poezia iubirii contine si ea cateva toposuri. Cei doi indragostiti au anumita paloare, pletele lungi balai. Iubirea e perceputa tot ca o mangaiere dulce – oximoronul. Au sentimentul unicitatii in iubire „caci esti iubirea mea dintai si visul meu din urma” . Poetul reia si alte motive : ochiul dulce. Epitetul dulce la superlativ „negrait de dulce” exprima starea erotica. Fata e incercata de nostalgia absolutului de aceea vazand Luceafarul ii adreseaza invocatia cunoscuta. E un caz de recurenta. Dar la chemarea fetei Luceafarul se convinge de ingratitudinea fetei, de efemeritatea vietii muritorilor si de inutilitatea sacrificiului sau. Ideea incompatibilitatii geniului si a muritorilor se exprima prin doua conjunctii adversative „dar” si „ci” care in lipsa adverbului „nu” capata sensuri mai puternice. Apoi efemeritatea microcosmosului se exprima in metafora „cercul vostru stramt”. Versul se refera la ingratitudinea femeii care nu diferentiaza pe omul de geniu fata de omul comun. Ultimele doua epitete „nemuritor si rece” definesc conditia geniului si atitudinea acestuia numita ataraxie stoica: acceptarea conditiei , privirea cu ingaduinta spre lumea muritorilor. Poemul e scris in vers iambic in care alteneaza rima masculina cu cea feminina.
