Lacul
de M.Eminescu
(opera lirica
Mihai Eminescu a fost cel mai mare poet roman apartinand perioadei marilor clasici. A scris numeroase volume de poezii din care face parte si poezia "Lacul"
In marile teme ale poeziei eminesciene, slavirea naturii si a iubirii ocupa un loc insemnat, cele doua sentimente ingemanatere regasindu-se exprimate in majoritetea poeziilor sale, de la cele de debut literar pana la cele de publicatii.
Titlul poeziei "Lacul" ar putea sugera la prima vedere un loc de intalnire a celor doi indragostiti. La o analiza mai atenta a continutului, observam insa ca, departe de a se inscrie in sfera realitatii imediate, a cotidianului, versurile sunt o proiectie a dorintei, a visului de iubire al poetului.
Indragostitul si-ar dori ca iubita sa-i apara inainte "sa rasara'' din trestiile de pe mal si sa-i cada la piept intr-o dulce imbratisare. Continuandu-si visul, el isi inchipuie acum ca sunt urcati in luntre si ca ar pluti indepartandu-se incet de tarm, invaluiti de lumina lunii, de fosnetul vantului si de clipocitul apei. Dar visul se destrama, iluzia dispare, iar el ramane la fel de singur, suspinand ''in zadar'' de dor si neimplinire.
De o simplitate aparenta, poezia degaja un farmec aparte, o vraja care-l cuprinde treptat pe cititor si care se naste din inegalabilul talent eminescian de a imbina cuvinte simple si felurite procedee stilistice intr-o tesatura unica, prezentand un colt de natura ca un colt de rai. Elementele cadrului natural sunt cele indragite de poet : lacul, codrul, lumina lunii, vantul. Momentul ales este seara, cand umbrele intunericului si lumina se intretes, sporind misterul.
Epitetele cromatice din prima strofa: "Lacul.albastru", "Nuferi galbeni", "cercuri albe" invioreaza peisajul petele de culoare. Cele doua inversiuni intalnite in prima strofa atrag atentia asupra principalelor ale peisajului. Lacul vibreaza de emotia si nerabdarea indragostitului, iar personificarea devine sugestiva: "Tresarind in cercuri albe / El cutremura o barca". In strofa a doua, repetitia adverbului "parca" alaturat verbelor "ascult" si "astept" sugereaza starea de asteptare a ceva nelamurit. Enumeratia prezenta in strofa a patra "lumina blandei lune" da impresia de participare a elementelor naturii la starea activa a poetului.
Asadar poezia "Lacul" de Mihai Eminescu este o opera lirica deoarece autorul transmite gandurile, ideile si sentimentele filtrate prin propria sensibilitate in prezenta eului liric.
Desi poezia exprima neimplinirea unui vis, atmosfera degajata este plina de seninatate, imprumutata de perfectiunea si armonia naturii.