Barbu, Ion
Viata:
numele sau adevarat era Dan Barbilian;
n. 19 martie 1895, Campulung - m. 11 august 1961, Bucuresti;
fiul unic al lui Constantin Barbilian, magistrat, si al Smarandei (n. Soiculescu);
studii elementare si gimnaziale la Campulung, Daminesti, Stalpeni, Pitesti si din nou Campulung (1902-1910), datorita deselor mutari ale tatalui sau, judecator de pace;
urmeaza liceul la Bucuresti ("Gh. Lazar", "Mihai Viteazul", 1910-1914)
demonstreaza de pe acum deosebite aptitudini de matematician, fiind remarcat de Gh. Titeica, cu ocaziaunui concurs al Gazetei matematice (1912)
din 1914, student la Facultatea de Stiinte din Bucuresti, dar in perioada participarii Romaniei la razboi (1916-1918) abandoneaza temporar studiile, pentru a-si satisface stadiul militar;
dupa ce-si ia licenta (1921) obtine o bursa pentru doctorat in Germania;
tanarul care debutase deja in poezie, duce in "tara svaba" o existenta boema, plina de aventuri si experiente diverse (a carei amintire este pastrata intr-un exceptional schimb de scrisori cu bunul sau prieten Tudor Vianu) si nu izbuteste sa-si ia doctoratul (revine in tara in 1924);
dupa un stagiu de un an petrecut ca prof. Suplinitor la Giurgiu (1925), ajunge asistentul lui Gh. Titeica (1926) sub conducerea caruia isi ia doctoratul (1929) cu o teza despre Reprezentarea canonica a adunarii functiilor ipereliptice;
dupa 1930, activitatea stiintifica ocupa un loc central in preocuparile sale, materializandu-se intr-un mare numar de lucrari, apreciate de specialisti ca avand o deosebita originalitate;
din 1932 este conf. univ., acest an fiind considerat de Barbu ca marcand o mai completa "aclimatizare matematica";
participa la Congresul International de Matematica de la Praga (1934), conferentiaza la Universitatatile din Hamburg si Göttingen (1936), Münster si Viena (1938), iar in 1942 ajunge profesor titular la catedra de algebra a Univ. din Bucuresti;
algebra si geometria sunt disciplinele in care continua sa publice si sa-si demonstreze stralucita vocatie de om de stiinta (cu numele sau sunt indicate asa-zisele "spatii Barbilian" in geometrie)
in 1950 i se decerneaza Premiul "Gh. Lazar" al Academiei (pentru matematica);
ramane profesor universitar pana in anul mortii (1961)
pleaca in lumea de dincolo, rapus fiind de o criza hepatica. A doua zi, salcia din fata casei (strada C. Davilla 8), cantata de poet ca un copac sfant, se prabuseste la o furtuna.
Opera:
poetul debuteaza devreme, in 1918, cu poezia Fiinta, in Literatorul lui Al. Macedonski, dar inceputul unei intense activitati de creatie este marcat de contactul cu cenaclul si revista Sburatorul;
Eugen Lovinescu, care il si semnaleaza (1919) cititorilor ca pe un "poet nou", ii publica in revista mai multe poeme de factura parnasiana, de care Barbu se va dezice ulterior, neincluzandu-le in vol. Joc secund (1930), singurul publicat de poet in timpul vietii (daca nu se considera volum nefericit ilustrata placheta Dupa melci, 1921);
pana la data aparitiei volumului, Ion Barbu este cunoscut prin poeziile si articolele aparute in Sburatorul, in Contimporanul lui Vinea, in Viata Romaneasca, Umanitatea, Hiena, Revista romana, Cugetul romanesc, etc. si prin prezenta in Antologia poetilor de azi (1925), alcatuita de I. Pillat si Perpessicius;
dupa aparitia volumului care il consacra drept unul dintre cei mai insemnati poeti moderni, incheie practic o activitate de creatie si publicistica relativ intensa, ce a marcat epoca prin caracterul ei adesea polemic (sunt celebre iesirile poetului impotriva lui E. Lovinescu si T. Arghezi, dar si atacurile la adresa lui Vl. Streinu, Serban Cioculescu sau Eugen Jebeleanu, care nici ei nu l-au crutat in replicile lor);
in ultimii ani ai vietii, lucreaza la o traducere a tragediei shakespeariene, Richard a lII-lea, ramasa neterminata;
volume aparute post-mortem sunt Ochean (1966), Pagini de proza (1968);
caracterizat adesea drept obscur in poezie, Ion Barbu este de fapt un poet solar, iar ermetismul versurilor sale reprezinta o incercare neegalata pana azi, de esentializare extrema a liricii. "Dificila libertate" a poeziei sale este astfel lectia poetica exemplara a unuia dintre cei mai mari scriitori romani.
Bibliografie: Dictionarul Scriitorilor Romani (DSR), Editura Fundatiei Culturale Romane
