Eminescu- omul
Mihai Eminescu- cel pe care N. Iorga avea sa-l numeasca "expresia integrala a spiritului romanesc"- s-a aratat pe "cerul cu stele sudice" la 15 ianuarie 1850, in vestitul Botosani.
Radacinile tanarului Mihai care-si face aparitia intr-o lume "nepregatita sa-l asculte si sa-l inteleaga" (M. Cojocaru) sunt mult ramificate, pornind de la rudele pe linie paterna- Eminovici- si materna- Jurascu.
Gheorghe Eminovici- tatal- apartinea unei familii de romani migrati in N-ul Bucovinei, in satul Calinestii lui Cuparencu; el face eforturi deosebite pentru a-i trimite pe cei sase feciori la scoli inalte, oferindu-le totodata posibilitatea de a practica meserii precum cele de doctor, avocat, militar etc.
Raluca Jurascu- mama poetului- facea parte dintr-un neam de mici boieri moldoveni, al carui principiu moral era fervoarea ortodoxa, fapt pentru care o parte din fratii si surorile sale au ales viata monahala.
Al cincilea fiu al familiei Eminovici isi petrece anii copilariei in locurile natale, hoinarind prin codrii batrani, acompaniat fiind de susurul izvorului si de buciumul de la stana. Conform traditiei timpului, Mihai incepe sa studieze acasa, cu un dascal particular, parcurgand astfel primele doua clase primare. Ca elev la Ober Gymnasium, Eminescu intampina numeroase greutati, a caror cauza o constituie imperfectiunea sa in a vorbi limba germana in comparatie cu ceilalti colegi care erau de varsta mai mare si o invatasera in clasele anterioare; si acesta nu este singurul obstacol: in clasa a II-a ramane repetent din pricina matematicii si a limbii latine, ceea ce-l determina ca in anii urmatori sa studieze serios aritmetica la National Hauptschule. Nemultumit de disciplina rigida a institutiei germane de invatamant, tanarul devine autodidact, dobandind o cultura impresionanta.
Dornic de cunoastere si mereu atras de folclorul romanesc, Mihai calatoreste prin vestite locuri ce-i umplu sufletul cu pace si lumina binefacatoare. Fara a fi in posesia vreunui atestat scolar care sa-i confirme cunostintele necesare, Eminescu urmeaza cursurile universitare la Viena si Berlin, beneficiind de sprijinul financiar al neobositei sale familii, precum si al Societatii Junimea, reusind sa-si completeze si sa consolideze informatiile cu privire la filosofie, istorie antica orientala; reintors in tara, obtine titlul de lider al tinerilor intelectuali. In anii urmatori ocupa diverse functii, cum ar fi cea de bibliotecar la Universitatea din Iasi, revizor scolar, redactor la "Curierul de Iasi" si, din 1877, redactor la ziarul "Timpul" din Bucuresti.
Depanand firul vietii acestui om, nu trebuie sa neglijam prietenia sa cu Ion Creanga, prietenie ce a stat sub semnul sinceritatii si al povestilor culese de pe insoritele plaiuri moldovenesti.
Mihai Eminescu a dus si o adevarata lupta politica, fiind un sustinator al Partidului Conservator, fapt ce a starnit simpatia publica pentru acest partid.
Fire romantica, "sensibil la tot ce i-a marcat existenta"(M.Popa), Mihai a iubit si el "un inger de fata", "o dulce porumbita, cu chip alb de copilita", aceasta purtand numele de Veronica Micle.
Marturie dragostei lor sta un buchet de cateva scrisori ale celor doi, adunate sub titlul "Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit". Acest sentiment reprezinta un model pentru generatiile urmatoare, ce, prin iubire, isi construiesc o lume a lor in care domnesc pacea si duiosia.
Activitatea publicistica, desfasurata la "Timpul", este epuizanta, grabind izbucnirea bolii care pune capat zbuciumului sau interior, urmand ca la 15 iunie 1889, sa fie redat eternitatii.
