Mai badita floare dulce
(doina)
Doina este o specie a liricii populare caracteristica folclorului romanescin care omul, in directa relatie cu natura, isi exprima sentimente de dor si de jale. Doinele pot fi: de dragoste, de catanie, de instrainare, pastoresti, de haiducie, despre soarta si noroc.
Creatia "mai badita floare dulce" e o doina de dragoste si de jale: fata isi exprima sentimente de iubire fata de cel drag pe care il numeste "badita". Ea spune ca, oriunde l-ar gasi ,l-ar smulge si l-ar duce acasa, l-ar rasadi in gradina, l-ar secera, apoi l-arface stog(capita) si l-ar imblati, l-armacina, l-ar framanta si l-ar da inimii ei.
In doina ca in orice creatie lirica se exprima niste sentimente. Specific doinei este faptul ca sunt puse in evidenta puternice trairi umane. Acestea sunt exprimate cu discretie, dar in acelasi timp cu forta. Se observao anumita gradare in intensitatea acestora: la inceput l-ar secera "cu mila" , apoi l-ar imbladi "cu drag". Totul culmineaza cu versurile finale unde dragostea plina de jale este exprimata in mod direct: "Si te-as da inimii mele/Sa se stampere de jele."
Fiind o doina populara apar teme si motive specifice folclorului. Comuniunea dintre om si natura e o tema care apare destul de des; autorul amonim traieste in mijlocul unei naturi careia ii cunoaste semnele si prin intermediul careia isi exprima sentimentele.
In doina sunt prezentate in mod simbolic realitati ale lumii rurale.
Se remarca aici cuvinte care exprima indeletniciri specifice satului: a rasadi, a macina, a secera. Se realizeaza aici o surapunere intre drumul painii si implinirea dragostei prin casatorie pentru ca asa cum painea este hrana sacra pentru trup tot astfel dragostea e hrana pentru suflet.
Figurile de stil si constructia poeziei sunt si ele specifice folclorului. Pentru ca doina este o exprimare concentrata in profunde trairi figura de stil dominaanta este metafora: cel iubit este "floare", "morisca de argint" reprezinta inima plina de dragoste curata; inelele sunt simbol al casatoriei. Apar de asemenea enumeratii si repetitii(des de intalnite in creatiile populare). Se remarca enumeratia de verbe la conditional-optativ(as rasadi, as macina, as secera, as smulge) prin care se exprima dorintele fetei. Repetitia conjunctiei "si" la inceput de vers arata multitudinea gandurilor exprimate, da ritm poeziei si accentueaza impresia de armonie a textului.
Poezia este o adresare directa accentuandu-se astfel impresia de autenticitate si de forta a sentimentelor exprimate; se remarca astfel interjectia de adresare "mai", substantivul in vocativ "badita" si pronumele personal de persoana a II-a, singular, "te" repetat pe tot parcursul poeziei.
Limbajul folosit este limbajul popular in varianta lui solemna si se caracterizeaza prin simplitate si armonie. Se remarca regionalisme(stog, a imblati), cuvinte si expresii populare.
Prezenta diminutivelor este specifica doinei: cuvantul "badita" arata dragostea pe care fata o poarta baiatului.
Elementele de versificatie sunt specifice creatiei populare.
Textul nu este structurat in strofe, versurile sunt scurte si inegale, e utilizat ritmul trohaic, rima imperecheata se impleteste cu monorima.
Doina are si ea trasaturile generale ale creatiei populare: autorul este anonim si colectiv, exista mai multe variante, se transmite pe cale orala, apare sincretismul(se impletesc mai multe arte, literatura si muzica pentru ca doina se canta).
Creatia "Mai badita floare dulce" este o doina populara pentru ca are toate trasaturile specifice acestei specii literare, care apartine genului liric in versuri in literatura populara.
