DAN, CAPITAN DE PLAI

Mihai Eminescu l-a numit pe Vasile Alecsandri rege al poeziei deoarece a fost un deschizator de drumuri in cultura romaneasca si pentru ca a creat o opera completa si valoroasa dominand literatura nationala aproape jumatate de veac.

Vasile Alecsandri a valorificat creatia populara orala, a descris natura, a militat pentru dreptate sociala, a evocat eroismul poporului in lupta pentru libertate nationala de-a lungul istoriei, a pus bazele repertoriului dramatic romanesc. Bardul de la Mircesti a vibrat fata de toate evenimentele istorice si sociale ale timpului sau: dezrobirea tiganilor, Unirea Principatelor, Razboiul de Independenta si rascoalele taranesti.

Poemul Dan, capitan de plai apartine genului epic si este un poem in versuri pentru ca evoca fapte legendara din trecutul poporului, punand in centrul atentiei figura unor eroi exceptionali.

Poemul este inspirat din creatia folclorica, element de geneza subliniat de motto-ul:

Frunza verde de malai,

Cine merge sus in rai ?

Merge Dan, soiman de plai

C-a ucis el multi dusmani,

Un vizir si patru hani.

Frunza verde lemn de brad

Cine merge gios in iad ?

Merg tatarii lui Murad,

C-au ucis in zi de mai

Pe Dan, capitan de plai!

(fragment de cantec popular)

Aceste versuri schiteaza atmosfera de legenda a poemului si dau glas admiratiei poporului fata de viteazul Dan care a ucis multi dusmani. Prin determinantul multi se insista asupra satisfactiei privind numarul mare al celor rapusi. Finalul motto-ului exprima multumirea poporului fata de dreptatea divina care l-a rasplatit pe Dan trimitandu-l in rai, iar pe tatari i-a condamnat focului vesnic.

Titlul este numele eroului principal al carui portret - de o rara frumusete morala - se defineste pe parcursul poemului.

Tema o constituie evocarea eroismului luptei romanilor pentru libertate nationala din secolul al XVI-lea impotriva tatarilor.

In compozitia poemului remarcam sapte capitole in care momentele subiectului se inscriu in succesiunea lor obisnuita.

Expozitiunea - aflata la inceputul primului capitol - prezinta pe batranul Dan in singuratatea muntilor, meditand asupra tineretii si a ireversibilitatii timpului.

Intriga o constituie dialogul dintre ". doi vechi stejari/ Crescuti dintr-o tulpina pe culmea cea de munte/ Si-avand ca o coroana un secul pe-a lor frunte". Ei vorbesc despre navalirile tatarilor, moment de cumpana pentru tara, care-l determina pe Dan sa plece la lupta.

Desfasurarea actiunei urmareste:

drumul strabatut de "maretul om de munte" pana la Ursan care traia "pe intinsul campiilor pustii";

hotararea lui Ursan de a pleca neintarziat la lupta;

sosirea Fulgai, fiica lui Ursan;

plecarea celor doi viteji;

proportiile legendare ale luptei cu tatarii;

ranirea lui Ursan si apararea sa de catre Dan pana cand Fulga il salveaza;

sosirea arcasilor din Orhei, infrangerea si alungarea tatarilor;

caderea lui Dan in robie;

incercarea lui Ghirai de a-l convinge sa-si lepede credinta stramoseasca.

Punctul culminant este episodul infruntarii lui Ghirai de catre Dan. Batranul se defineste prin demnitate, neacceptand sa treaca la credinta pagana respingand darurile hanului.

In deznodamant se infatiseaza moartea lui Dan, dupa ce si-a indeplinit dorinta sfanta de a saruta pentru ultima oara "pamantul tarii".

In poem se imbina naratiunea, dialogul si descrierea. In caracterizarea personajelor si in prezentarea luptei se foloseste un bogat limbaj artistic in care predomina epitetul, comparatia si metafora. Cadrul natural unde traieste Dan se caracterizeaza prin izolare, maretie si permanenta:

Batranul Dan traieste ca soimul singuratic

In pestera de stanca, pe-un munte paduratic

Verbele traieste, rasare, apune, priveste folosite la indicativul prezent sugereaza ideea ca Dan este un personaj simbolic, o intruchipare a idealului de luptator roman pentru libertate national. Comparatia ca soimul singuratic releva setea de libertate si cutezanta sa. Meditatia asupra ireversibilitatii timpului aduce in prim-plan anii care s-au scurs punand in lumina maretia eroului in vremea tineretii, trasatura care confera unitate profilului acestui personaj.

Ca si soarele cand apune, Dan se indeparteaza tot mai mult de zilele "mari si bune" ale tineretii. Epitetul rece, determinant al substantivului timpul, accentueaza sentimentul apasarii vremii: ".Timpul rece apasa umarul meu/ Si, cat m-afund in zile, tot simt ca e mai greu!"

Prin metafora a vremei lunga coasa se concretizeaza imaginea abstracta a timpului. Repetitiile O! lege-a nimicirei, o! lege nemiloasa! si a adverbului relativ cand pun in lumina revolta si neputinta omului in fata mortii. Comparatia cu muntii albi reliefeaza puritatea si maretia lui Dan: "Iar muntii, albi ca dansul, se-nclina-n departare". Muntii au fost martorii trecutului glorios cand Dan era o pavaza pentru tara atat in vremuri de pace, cat si de urgie:

Si mult iubea cand tara striga: "La lupta, Dane!"

Sa vanture ca pleava ostirile dusmane.

Atunci a lui manie ca trasnetul era

In patru mari hotare tuna si fulgera

Iar tara dormea-n pace pe timpii cei mai rai

Cand Dan veghea-n picioare la capatul ei.

Vasile Alecsandri creeaza o imagine impresionanta a lui Dan, adevarat erou de balada, care cutreiera codrii fara drumuri si fara de lumina, infruntand dusmanii si fiarele padurii:

Ades el pleca singur prin codrii fiorosi,

In carii luceau noaptea oteluri si ochi rosi,

Si daca murgu-I sprinten da-n laturi sforaind,

Viteazul cu blandeta il dezmiarda graind:

N-aibi grija, mai soimane! Eu am si duc cu mine

O vraja rea de dusmani si buna pentru tine.

Valorificand motivul popular al comuniunii om-natura, poetul subliniaza maretia eroului prin metafora vulturii carpatici, simbol al puterii, al dorintei de libertate, aspiratie raportata la spatiul geografic romanesc: Iar vulturii carpatici cu zborul indraznet/ Faceau un cortegi falnic eroului drumet. Substantivul eroului este un element edificator in aprecierea vitejiei personajului. Versul Increderea-nfloreste in inimile mari! Este o concluzie privind optimismul lui Dan - trasatura definitorie a poporului roman.

Desfasurarea poemului in capitolele urmatoare concretizeaza - prin factori multipli - maretia poporului, izvorata din dragostea de tara, curaj, vitejie, demnitate, insusiri intruchipate in poem de Dan si de Ursan.

Elementele succinte al descrierei, dialogul si naratiunea din intriga poemului infatiseaza natura partasa la timpurile de inaltare si la vremurile de restriste.

Cei doi stejari sunt simboluri graitoare ale permanentei pamantului romanesc.

Discutia stejarilor personificati prezinta o succesiune rapida de secvente ilustrand faradelegile savarsite de dusmani:

E sabie in tara: au navalit tatarii!

Si-acum in balti de sange isi joaca armasarii!

-Asa! raspunde altul, colo in departare

Zarit-am asta-noapte pe cer lumina mare!

Ard soarele romane! ard holdele-n campii!

Ard codrii!. sub robie cad fete si copii!

Dramatismul momentului este surprins de metonimia sabie, repetitia verbului ard, enumeratia (satele, campii, codri) si prin hiperbola balti de sange. Observatia asupra tabloului se extinde cuprinzand intreaga zare unde oamenii cad victime cruzimii tatarilor:

Si-n fumul ce se-nalta cu larme zgomotoase

Zbor suflete gonite, din trupuri sangeroase!

Scurte note descriptive infatiseaza reactia eroului indurerat de chinurile tarii: "aude, suspina si nu crede" si "Un fulger se aprinde in ochii lui pe loc" cand intelege ca moartea ameninta intreaga Moldova. Ecoul gandurilor sale este exprimat prin formulari scurte, imperative:

La lupta, Dane! tara-i in jaf, tara-i in foc!

Gandul devine grabnic fapta, ceruta de starea critica a tarii:

Batranul Dan desprinde un palos vechi din cui

Si palosul luceste voios in mana lui.

Batranul Dan pe sanu-i apasa a lui mana

Si simte ca tot bate o inima romana

Epitetele vechi, voios, metafora inima romana sugereaza faptul ca dragostea de neam este miracolul "tineretii fara batranete".

Emotionanta invocatie adresata de Dan divinitatii exprima dorinta de a trai pana cand va nimici pe toti dusmanii tarii, numiti metaforic lupii, serpii:

O! Doamne, Doamne sfinte, mai da-mi zile de trai,

Pan' ce-oi strivi toti lupii, toti serpii de pe plai!

Capitolul al III-lea, care incepe cu adverbul de mod asa subliniaza maretia lui Dan - vazut ca un simbol al trecutului legendar - prin intermediul epitetelor maretul, om de munte, pasi gigantici, viteazul Dan. Constructia metaforica calcand pe urme mai marunte si personificarea naturii - care il venereaza - intregesc imaginea de legenda a eroului:

Asa apare-n sesuri maretul om de munte,

Calcand cu pasi gigantici pe urme mai marunte!

Nu stiu de el copacii tineri, crescuti pe maluri,

Dar raul il cunoaste si scade-a sale valuri,

Sa treaca inainte viteazul Dan la lupta

Caracterizarea lui Ursan se realizeaza prin intermediul descrierii:

Om aspru care doarme culcat pe-un buzdugan,

Ursan, pletos ca zimbrul, cu peptul gros si lat,

Cu bratul de barbat, cu pumnul apasat,

E scurt la grai, napraznic, la chip intunecos,

El e de peste Milcov pribeag misterios.

Toti carii stiu de dansul spun multe, dar soptind,

Si cale, de o zare il ocolesc grabind.

Epitetele (om) aspru, (bratul) de barbat, pumnul apasat, la chip intunecos, scurt la grai, napraznic, pribeag, misterios si comparatia ca zimbrul contureaza portretul fizic si moral. Expresia populara din versul "Si cale de o zare il ocolesc grabind" atrage atentia cat de mult se temeau potrivnicii lui Ursan de el. Incursiunea in istorie subliniaza vitejia eroului, pretuirea si generozitatea cu care Stefan cel Mare rasplatea virtutile luptatorilor sai:

Pe vremea lui, sub ochiul lui Stefan, domn cel mare,

Intrand in dusmani singur ca vieru-n stuhul tare,

Au prins pe hanul Marza din fuga cu arcanul;

Iar Stefan, de la dansul in schimb luand pe hanul.

I-au zis "Ursane frate! sa-ti faci ochirea roata,

Si cat ii vedea zarea, a ta sa fie toata!

La fel ca Dan, Ursan a ramas credincios voievodului aparand libertatea vetrei strabune:

De-atunci el sta de paza in mijlocul campiei

Si nimeni nu s-atinge de zmeii herghelii.

Firul epic continuat de dialogul dintre Dan si Ursan, dezvaluie ceasul de cumpana in care se afla tara si consemneaza hotararea celor doi viteji de a porni neintarziat la lupta. Propozitiile scurte, exclamative, cu verbele la modul conjunctiv exprima necesitatea plecarii imediate:

Sa mergem.

Dar! sa mergem! adauge Ursan.

In partea a VI-a este descrisa batalia cu tatarii printr-o derulare rapida ca de secvente cinematografice. Dan apare in aureola de legenda. Luptatorul seamana atata groaza si moarte in dusmani, incat nimeni nu indrazaneste sa-i stea impotriva. Epitetul tremuranda provenit din verb la gerunziu, comparatiile ca giunghiul cel de moarte, ca fulger de urgie, verbele cade, pier, taie, fug si pronumele nehotarat toti subliniaza vitejia eroului si spaima tatarilor:

El intra si se-ndeasa in gloata tremuranda

Ca giunghiul cel de moarte in inima plapanda,

Si palosu-i ce luce ca fulger de urgie

Tot cade-n dreapta-n stanga, si taie-n carne vie.

Fug toti si per din cale-i!.El striga: "Steie fata

Cui place vitejia, cui s-au urat de viata!

Cand Ursan este ranit, Dan ramane cu el. Dativul etic exprima admiratia pentru Dan care isi apara cu inversunare prietenul. Adverbul comparativ precum imprima o nota de arhaicitate si sporeste puterea de sugestie:

Cu calu-n mana stanga, cu pala-n mana dreapta,

Amenintand cu ochii tatarii mi-i asteapta

Precum asteapta zimbrul de lupi incongiurat

Sa-I zvarle cu-a lui coarne pe campul spaimantat

Dar nici gandesc paganii sa deie piept cu el

Caci palosu-i napraznic, e vultur de otel.

Descrierea si dialogul din partea a VII-a ilustreaza apoteoza eroului demn si neinfricat, a carui ratiune de a fi este dragostea de tara. Dan este privit in antiteza cu Ghirai, om cu inima haina, care se straduieste sa-l convinga sa savarseasca faradelegea de a parasi credinta stramoseasca. Ghirai este tipul cuceritorului convins ca poate domni prin forta si prin incercarea de a-i determina pe invinsi sa se lepede de legea strabuna. La intrebarea Ce simte firul ierbei cand coasa e vecina?, Dan raspunde cu intelepciune si cutezanta: Ea pleaca frunte-n pace/ Caci are sa rasara mai frageda la anul, fiind convins de puterea miraculoasa a renasterii poporului roman.

Dan respinge cu demnitate fagaduiala de a fi rasplatit cu daruri multe daca se leapada de legea crestineasca. Raspunsul incepe cu sugestiva metafora a Ceahlaului, simbol al inaltimii reliefului Moldovei, ilustrand maretia morala a eroului. Constructia metaforica nu scade musunoi reflecta imposibilitatea de a accepta faradelegea parasirii credintei crestine:

Ceahlaul sub furtuna nu scade musunoi!

Eu, Dan, sub vantul soartei sa scad pagan nu voi.

Ideea este subliniata printr-un sir de constructii metaforice dispuse intr-o gradatie ascendenta care simbolizeaza demnitatea:

Deci nu-mi convine viata miselnic castigata,

Nici pata fardelegei in fruntea mea sapata.

Rusinea-i o rugina pe-o arma de viteaz

Un verme ce mananca albeata in obraz.

Justificarea atitudinii sale se inscrie in normele morale ale poporului roman, la respectarea carora au vegheat oameni mari ai neamului in toate timpurile. Repetitia cuvantului alb - folosit cu sens metaforic - subliniaza faptul ca puritatea este o permanenta a profilului sau moral, verbul am trait semnifica trecutul, constructia metaforica cu fata alba senin sa ma sfarsesc se refera la prezent, iar metafora mormantul meu sa fie curat si alb ca mine exprima dorinta ca numele sau sa fie neintinat si dupa moarte: Alb am trait un secul pe plaiul stramosesc / Si vreau cu fata alba senin sa ma sfarsesc.

Probitatea morala a eroului se evidentiaza prin repetitia negatiei nu-mi trebuie, nu voi si prin metafora o cupa mult plina de amaruri.

Singura dorinta a lui Dan starneste uimire si admiratie in sufletul hanului care desface Unealta de robie sub care leul zace / Cumplitul lant ce-l leaga cu stranse noduri sute si i se adreseaza cu afectiune: Tata, ia calul meu si du-te.

Metafora leul scoate in evidenta maretia lui Dan chiar si atunci cand se afla in robie.

Legatura dintre erou si tara este infatisata prin gesturi emotionante subliniate prin verbe determinante cu mare incarcatura afectiva:

Batranul Dan ferice, se duce, Nistrul trece,

Si-n aerul Moldovei se umfla peptu-i rece,

Si inima lui creste, si ochii-i plini de jale

Cu drag privesc prin lacrimi podoaba tarii sale,

Sarmanu-ngenuncheaza pe iarba ce straluce,

Isi pleaca fruntea alba, smerit isi face cruce

Si pentru totdeauna saruta ca pe-o moaste

Pamantul ce tresare si care-l recunoaste.

Vasile Alecsandri a creat in acest episod cele mai tulburatoare versuri din literatura noastra clta despre comuniunea om-natura bazata pe dragostea sfanta de tara.

Batranul, intors in cortul lui Ghirai, se stinge linistit si fericit ca a sarutat glia strabuna in semn de ramas bun inaintea mortii.

Apoteoza eroului este intregita prin cuvintele lui Ghirai din finalul poemului:

O! Dan viteaz, ferice ca tine care pere,

Avand o viata verde in timpul tineretii!

Si alba ca zapada in iarna batranetii!.

Elementele de versificatie din poezie sunt: versul lung (13-14 silabe), rima imperecheata, ritm iambic.

Valoarea poemului Dan, capitan de plai rezulta din arta cu care Vasile Alecsandri impleteste folclorul cu realitatea si fantasticul, exprimand sentimentul de nobil al dragostei de tara intruchipata de legendarul capitan de plai, de prietenul sau Ursan si de amintirea lui Stefan cel Mare, domn care simbolizeaza eternitatea simbolica romaneasca.

Criticul literar Titu Maiorescu contureaza complexitatea personalitatii lui Vasile Alecsandri prin aprecierea: "Farmecul limbei romane in poezia populara - el ni l-a deschis; iubirea omeneasca si dorul de patrie. el le-a intrupat, frumusetea proprie a pamantului nostru natal si a aerului nostru - el a descris-o (.) . cand a fost chemat poporul sa-si jertfeasca viata in razboiul din urma - el singur a incalzit ostasii nostri cu raza poeziei."