„ Moto: Fara Eminescu am fi altfel si mai saraci” Tudor Vianu 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j Mihai Eminescu 1850-1889 Biografie 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 1850 La 15 ianuarie, se naste in Botosani Mihail, poetul, al saptelea copil. oy144f6526jyyr 56144fop26jyr9j 1852 Se naste Aglaia, al optulea copil. 56144fop26jyr9j 1854 Se naste Henrieta (Harieta), al noualea copil. 56144fop26jyr9j 1856 Se naste, la 16 noiembrie, Matei, al zecelea copil. Data cand s-a nascut Vasile, al unsprezecelea copil, al sotilor Eminovici, nu e cunoscuta. 56144fop26jyr9j 1857 In luna august caminarul Eminovici conducea, cu pasaport, cinci copii la studii, peste granita, la Cernauti printre care si Mihai. Ce cursuri a urmat baiatul in acest an nu se stie. 56144fop26jyr9j 1858-1859 Copilul Mihai a urmat clasa a III-a la “National Hauptschule” din Cernauti, fiind clasificat al 15-lea intre 72 de elevi. 56144fop26jyr9j 1859-1860 A urmat clasa a IV-a, fiind clasificat al 5-lea intre 82 de elevi. 56144fop26jyr9j 1860-1861 Inscris la "Ober-Gymnasium" din Cernauti, elevul Mihai Eminovici promoveaza clasa I, fiind clasificat al 11-lea in primul semestru si al 23-lea in cel de-al doilea semestru. 56144fop26jyr9j 1861-1862 Urmeaza clasa a II-a. 56144fop26jyr9j 1862-1863 Repeta clasa, dar de la 16 aprilie 1863 paraseste definitiv cursurile, desi avea o situatie buna la invatatura. 56144fop26jyr9j 1867 Eminescu este angajat ca si sufleur in trupa de teatru a lui Mihail Pascaly 56144fop26jyr9j 1869 In 2 octombrie intra la Universitatea de Filosofie din Vienna. 56144fop26jyr9j 1872 Mihai Eminescu este student la Berlin, unde intra in contact cu marea literatura a lumii. 56144fop26jyr9j 1873 El primeste o slujba la Consulatul roman din Berlin. 56144fop26jyr9j 1874 Mihai Eminescu este directorul Bibliotecii centrale din Iasi. 56144fop26jyr9j 1876 Este corector si redactor al partii neoficiale de ziarului Curierul de Iasi 56144fop26jyr9j 1877 Eminescu pleaca din Iasi si se stabileste la Bucuresti, unde este redactor la Timpul. 56144fop26jyr9j 1878 Mihai Eminescu are o intensa activitate publicistica la Timpul, Convorbiri literare. 56144fop26jyr9j 1883 In ianuarie el se afla in spital pentru o perioada. 56144fop26jyr9j 1883 In 4 iunie Eminescu se intoarce la Iasi, si in 28 iunie devine foarte bolnav din nou. 56144fop26jyr9j 1884 El paraseste spitalul dupa o alta perioada de convalescenta si face o calatorie in Italia, pe urma se intoarce la Bucuresti. 56144fop26jyr9j 1884 Din 7 aprilie Eminescu se muta din nou la Iasi. 56144fop26jyr9j 1886 In timpul verii, Mihai Eminescu devine alienat, si boala sa se intoarce, poate mai grava ca oricand. curand el se va simti ceva mai bine. 56144fop26jyr9j 1887 In primavara, el se afla in spitalul Sfantul Spiridon din Botosani. 56144fop26jyr9j 1888 Boala se agraveaza din ce in ce mai mult, astfel incat Eminescu nu mai poate sa scrie.. 56144fop26jyr9j 1889 Pe 3 septembrie el e din nou in spital, de data aceasta la spitalul Marcuta. In cursul noptii de 15 iunie, la ora 3 am, Mihai Eminescu moare in sanatoriul doctorului Sutu. 56144fop26jyr9j 1889 In data de 17 iunie, Mihai Eminescu, cel mai mare poet roman, este inmormantat la cimitirul Bellu din Bucuresti. 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j Opera poetului 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j Cel mai mare scriitor roman pe care l-a ivit timpul pana acum Mihai Eminescu-a lasat o mare amprenta in literatura romana prin operele sale geniale. Mihai Eminescu este poetul cel mai reprezentativ al literaturii romane, "poetul nepereche" (G. Calinescu), creator al unei opere care strabate timpul cu o forta nealterata, traind intr-o perpetua actualitate. Creatia sa este bogata in diferite teme si motive. Este cunoscuta, apreciata si studiata nu numai de romanii de pretutindeni, dar si de alte popoare de peste hotare. Este tradusa in mai mult de 60 de limbi. Opera sa formeaza o epoca in dezvoltarea artistica a poporului roman. Niciodata pana la Mihai Eminescu limba romana n-a sunat cu atata plenitudine armonioasa , atat de natural si atat de firesc. In creatia poetului si-au aflat expresia durerea si revolta oamenilor de rand, critica burghezimii, stiinta si filosofia, natura si dragostea. Operele cele mai reprezentative ale sale sunt: Sarmanul Dionis (1 decembrie 1872 - Convorbiri literare), Floare albastra (1 aprilie 1873 - Convorbiri literare), Dorinta (1 septembrie 1876 - Convorbiri literare), Lacul (1 septembrie1876 - Convorbiri literare), Sara pe deal (1 iulie 1885 - Convorbiri literare), O,ramii (1 februarie 1879 - Convorbiri literare), Epigonii (1870 - Convorbiri literare), Scrisorile nu in ultimul rand Luceafarul. Capodopera, ce paseste peste vremi si meridiane, poemul Luceafarul incununeaza calea de creatie a aceluia caruia i-a fost menit sa devina si el astru, cu acelasi nume in literatura romana. Mihai Eminescu reprezinta continuitatea culturii si a literaturii romane in ceea ce a realizat ea pana la Eminescu deschizand, prin modernitatea totala a gandirii si a creatiei sale, drumul spre si mai depline impliniri. Portretul fizic si moral al poetului “ Eminescu era un roman de tip carpatin dintre aceia care, traind in preajma muntilor, mai cu seama in preajma muntilor, mai cu seama in Ardeal si Moldova de sus, sub greaua coroana habsburgica, cresc mai vanjosi si mai aprigi si arata pentru incercarile de smulgere a lor din pamantul strabun lungi radacini firoase, asemenea acelora ce apele curgatoare descopera in malurile cu copaci batrani. El avea ca atare un suflet etic, simtitor la toate ideile si sentimentele care alcatuind traditia unei societati, sunt ca grinzile afumate ce sustin acoperisul unei case, nefiind lipsit totdeodata de viziunea unui viitor mai drept. Nu nutrea nici o aspiratie pentru sine, ci numai pentru poporul din care facea parte, fiind prin aceasta mai mult un exponent decat un individ...” 56144fop26jyr9j G. Calinescu 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j “ Era o frumusete ! O figura clasica incadrata de niste plete mari negre: o frunte inalta si senina, niste ochi mari ─ la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru; un zambet bland si adanc melancolic. Avea aerul unui sfant tanar coborat dintr-o veche icoana, un copil predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare[…] Asa l-am cunoscut atunci, asa a ramas pana in cele din urma momente bune: vesel si trist; comunicativ si ursuz; bland si aspru; multumindu-se cu nimic si nemultumit intotdeauna de toate; aici de o abstinenta de pustnic, aci apoi lacom de placerile vietii; fugind de oameni si cautandu-i; nepasator ca un batran stoic si iritabil ca o fata nervoasa. Ciudata amestecatura! ─ fericita pentru artist, nenorocita pentru om ! “ 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j Ion Luca Caragiale ─ In Nirvana Texte critice "Uneori Eminescu se vede solicitat numai de imaginea celui ce viseaza, dus pe ganduri. Alteori, insa, el integreaza liric chiar continutul vag-asociativ al acestei visari. Primul caz poate fi ilustrat printr-un instantaneu luat asupra fetei din Luceafarul: Cum ea pe coate-si razima/ Visand ale ei tample. Recunoastem aici una din calitatile cele mai pretioase ale lui Eminescu, aceea de a conjuga exactitatea impecabila a desenului cu un suflu infinit sugestiv care-l invaluie. Numai din doua-trei linii sigure, poetul traseaza un superb tablou al Melancholiei de factura dűrereana." (Edgar Papu - Ambivalenta visului, in Din clasicii nostri, Ed. Eminescu, 1977, p. 99) "In figura de stravezimi si frumusete funerara a Luceafarului se condenseaza totusi in primul rand aceea senzualitate a mortii, care, sub forma de substanta magica, de puteri malefice iradiate de luna, strabate intreaga zona neptunica a poeziei lui Eminescu." (Ion Negoitescu - Poezia lui Eminescu in Scriitori moderni, Ed. Eminescu, 1996, p. 291) "Geniul este omul superior neinteles de contemporani, osandit la o suferinta inerenta esentei sale. Nu altfel este Luceafarul, a carui drama traduce cu fidelitate consideratiile lui Schopenhauer asupra destinului omului exceptional." (G. Calinescu - Opera lui Mihai Eminescu, Ed. Minerva, B.P.T., 1985, vol. III, p. 176) "Luceafarul - tema comuna romantismului - e mintea contemplativa, apolinica, cu o scurta criza dionisiaca, aspirand fericirea edenica a topirii in natura care ii este insa refuzata prin faptul dilatarii acelui epifenomen ce da cunoasterea mecanicii lumii, si anume constiinta, in vreme ce Catalina simbolizeaza obscuritatea instinctului infratitor cu natura, spre care alergase goala Cezara. Prin chiar mitul sau de altfel, Hyperion e cel de sus, Titanul zonei siderale, parinte al soarelui, si, prin opozitie cu Pamantul, divinitatea substantei foto-eterice." (G. Calinescu - Opera lui Mihai Eminescu, Ed. Minerva, B.P.T., 1985, vol. II, p. 338) "Deasupra acestui cerc stramt al egoismului sta constiinta metafizica a eternei deveniri, a inutilitatii oricarei sfortari ideale. In fata legii eterne sufletul e cuprins intai de zadarnicie, apoi de ataraxie, se dezbraca de personalitate si cade intr-o indiferenta apolinica. Batranul dascal cu haina roasa-n coate, magul calator in stele, ascetii asemeni lui Iosif si Euthanasius, Luceafarul sunt apolinici, precum apolinic se marturiseste Ieronom." (G. Calinescu - Opera lui Mihai Eminescu, Ed. Minerva, B.P.T., 1985, vol.II, p. 350) "Pe geniu insa nu constiinta morala a pacatului il departeaza de lume, ci un superior simt estetic, care refuza uratul existentei sau care e patruns de tristetea frumusetilor atat de vremelnice din aceasta lume. Schopenhauer atribuie geniului melancolia. Dar care poate fi cauza acestei melancolii decat aspectul urat al lucrurilor sau vremelnicia frumusetii lor? Genialitatea e un instinct estetic, care il desparte pe om de lume. Si este foarte posibil ca geniul sa nu aiba constiinta pacatului ce devasteaza existenta, facand-o urata si vremelnica. Uratul si vremelnicia sunt efecte ale pacatului, dar constiinta pacatului e specific crestina, pe cand geniul poate fi sau nu crestin." (Nichifor Crainic - Nostalgia paradisului, Ed. Moldova, 1992, p. 220) "Caci nu te poti gandi, cand Luceafarul declara: eu ori altul, cum ca vrea sa spuna: eu ori Catalin. Este absurd sa crezi, oricat l-ai socoti un Catalin al Cerului, ca el ar putea sa se puna in cumpana cu un nechemat de jos, pe care de altfel fata il si pierduse, in putinatatea lui, sub sirul lung de tei. Eu ori altul nu poate fi decat: o natura generala sau alta, un sens general sau altul, o lege ori alta. Lumea necesitatii si lumea contingentei nu s-au intalnit. Dar s-au cautat. Si daca Luceafarul se trage indarat in nefericirea de a fi nemuritor si rece, lumea aceea de jos a invatat cu adevarat sa-si ridice privirile catre el, sau catre altul ca el, de parca ar sta sa sparga cercul sau cel stramt, in care doar norocul o petrece." (Constantin Noica - Sentimentul romanesc al fiintei, Ed. Eminescu, 1978, pp. 106-107.) 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j 56144fop26jyr9j Statuii lui Eminescu Neridicata inca la un sfert de veac dupa moarte 56144fop26jyr9j In sufletul roman adanc rasuna Cantarea ta mareata si duioasa Ea-i diadema cea mai luminoasa Ce neamul tau pe frunte va s-o puna. … Si va-nfrunta a timpului furtuna Si-n veacuri va strabate glorioasa,— Deci e-ntruparea ta cea mai frumoasa Si-ti este cea mai nobila cununa. Nu-ti trebuie statuii, nici osanele, Caci versul tau cel ferecat in zale Mai tare-i decat bronzul si granitul… El e statuia vie a-ntregii natii Si marmura-i dura-va-n nesfarsitul Atator viitoare generatii. O, ramai… Elegia „O, ramai…” a fost publicata in revista „Convorbiri Literare” la 1 februarie 1879 si pune in lumina motivul comuniunii dintre om si natura, al interesului naturii pentru iubirea poetului. Titlul, constituit dintr-o interjectie si un imperativ, reluat si in primul vers cu adverbul repetat, exprima tocmai chemarea arzatoare a padurii adresata celui care ii cutreierase de atatea ori adancurile si-i descoperise farmecul. Elegia este structurata in doua parti: prima parte, constituita din cinci strofe, in care padurea il cheama pe poet in lumea de basm a copilariei, si cea de-a doua parte — ultimele doua strofe —, unde, cu sfasietoarea durere, este reliefata imposibilitatea intoarcerii poetului in aceasta lume mirifica. Datorita acestor sentimente exprimate in mod direct, prin confesiune, „O, ramai…” este o opera lirica. Aceasta poezie lirica, care da glas regretului pentru trecerea anilor copilariei se alatura altora care exprima durerea pentru zadarnicia vietii, pentru iubirea neimplinita—Mai am un singur dor, Trecut-au anii …, Despartire… etc. —, toate aceste creatii dovedind ca elegia si-a gasit stralucirea in creatia eminesciana deoarece poetul a stiut sa vibreze profund si inconfundabil la tot ceea ce este omenesc. FLOARE ALBASTRA Poezia apare in revista Convorbiri literare la 1 aprilie 1873. Este printre primele poezii publicate in revista Convorbiri literare. Inainte de aceasta poezie era publicata "Venere si Madona", "Epigonii", "Mortua est". Poezia are ca motiv "floarea albastra", un motiv romantic, care apare si in alte literaturi, in literatura germana Novalis intr-un poem romantic, unde floarea albastra se metamorfozeaza in femeie luand chipul iubitei si tulburand inima eroului. Motivul "florii albastre" mai apare si la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastra reprezinta viata. Albastrul simbolizeaza infinitul, departarile marii si a cerului, iar floarea simbolizeaza fiinta care pastreaza dorintele, pe care le dezvaluie cu vraja. Poezia este conceputa din doua parti corespunzatoare a doua tipuri de idei, de cunoastere: in primele trei strofe cunoasterea filosofica absoluta, iar in partea a doua (5-13) cunoasterea terestra prin intermediul dragostei. Cele doua parti ale poeziei sunt legate de o strofa, cea de a patra, care contine reflectiile poetului si contine in ea inceputul ideii din ultima strofa. Poezia este alcatuita sub forma de monolog intrerupt de dialog. In primele trei strofe poetul contureaza domeniul cunoasterii filosofice. De la elementele genezei "intunecata mare" pana la un intreg univers de cultura reprezentat de "campiile Asire", "piramidele invechite". In aceste trei strofe iubita de fapt aduce un repros iubitului care ni se sugereaza ca sa izolat in universul fericit dar stramt al lumii pamantesti. Este o ipostaza a poetului in care se repeta ideea sugerata de prezenta chiar in primul vers, a adverbului "iar". De aici si indemnul din ultimele versuri ale strofei a treia: "Nu cauta in departare Fericirea ta, iubite!" Strofa a patra e strofa de tranzitie, de legatura intre cele doua ipostaze ale cunoasterii. Strofa aduce consimtamantul de moment al poetului la dulcea chemare a iubitei. Sunt surprinse inca din aceasta strofa gesturi tandre, calde, ocrotitoare: "Dulce netezindu-mi parul", gestul care se presupune ca vor fi urmate si altele daca poetul va cobori din cerurile nalte. Adjectivul devenit substantiv diminutivat "mititica" sugereaza pe de o parte dragostea fata de fiinta iubita dar si distanta enorma intre gandurile si preocuparile inalte ale poetului, in comparatie cu lumea terestra. La reprosul iubitei, poetul raspunde cu o tacere, care deschide drum meditatiei din ultima strofa, mai ales din versul: "Totusi este trist in lume". In partea a doua a poeziei avem cealalta cunoastere, cea terestra cunoastere prin intermediul iubitei dragoste la care este chemat iubitul de catre iubita. Daca in "Dorinta" si in "Sara pe deal" intregul ritual al dragostei era din perspectiva barbatului, in "Floare albastra" iubita este vicleana, ademenitoare promitandu-i iubitului o lume de bucurii si de farmec. Cadrul natural, unde este chemat iubitul este cadrul cu verdeata, cu izvoare ce plang in vale sau stanci inalte si prapastii marete. La aceste se mai adauga si ochiul de padure inconjurat de trestie si incarcat de foi de mure. Gesturile iubitei sunt sagalnice, in timp ce iubitul ii va spune "povesti si minciuni", ea, iubita va incerca pe un fir de romanita dragostea lui. Chemarea este tentanta, pentru ca iubita este ca in "Dorinta" frumoasa; de "soarelui caldura" fata va fi "rosie ca marul" in timp ce cu parul ei de aur ii va astupa gura. Aceasta invitatie sigur ca este urmata de sarutari date sub palarie pentru ca sa nu fie vazuti de nimeni. La ivirea lunii printre crengi inlantuiti in gat cei doi indragostiti vor porni in sat spre vale, dandu-si pe sarutari pe cale. Ajungerea la al portii prag va fi urmata de vorbe in intunecime, dupa care urmeaza inevitabila despartire. Dupa ce ea dispare in timp ce iubitul coplesit de navala sentimentului ramane ca un stalp in luna. Cele trei epitete "ce frumoasa, ce nebuna, dulce floare" cuprinse in versuri exclamative exprima intensitatea sentimentului, de fapt epitetul "dulce" apare in mai multe situatii: "dulce floare, dulce minune".Isi schimba sensul si valoarea gramaticala "Dulce netezindu-mi parul" apropie pe iubiti prin gest; "Dulci ca florile ascunse" sugereaza puritatea. Pentru ca in final sa apara in "dulce minune" epitet cu valoare de simbol de data aceasta care sugereaza ca apropierea de fiinta iubita este egala cu miracolul, astfel incat epitetul devine metafora. Ultima strofa aduce ideea despartirii, a stingerii dragostei, iar repetitia "floare albastra" subliniaza intensitatea trairii generata de contrastul dintre iluzie si realitate accentuata de acel "totusi". Lacul Mihai Eminescu a fost cel mai mare poet roman apartinand perioadei marilor clasici. A scris numeroase volume de poezii din care face parte si poezia “Lacul” In marile teme ale poeziei eminesciene, slavirea naturii si a iubirii ocupa un loc insemnat, cele doua sentimente ingemanatele regasindu-se exprimate in majoritatea poeziilor sale, de la cele de debut literar pana la cele de publicatii. Titlul poeziei “Lacul” ar putea sugera la prima vedere un loc de intalnire a celor doi indragostiti. La o analiza mai atenta a continutului, observam insa ca, departe de a se inscrie in sfera realitatii imediate, a cotidianului, versurile sunt o proiectie a dorintei, a visului de iubire al poetului. Indragostitul si-ar dori ca iubita sa-i apara inainte “sa rasara’’ din trestiile de pe mal si sa-i cada la piept intr-o dulce imbratisare. Continuandu-si visul, el isi inchipuie acum ca sunt urcati in luntre si ca ar pluti indepartandu-se incet de tarm, invaluiti de lumina lunii, de fosnetul vantului si de clipocitul apei. Dar visul se destrama, iluzia dispare, iar el ramane la fel de singur, suspinand ’’in zadar’’ de dor si neimplinire. De o simplitate aparenta, poezia degaja un farmec aparte, o vraja care-l cuprinde treptat pe cititor si care se naste din inegalabilul talent eminescian de a imbina cuvinte simple si felurite procedee stilistice intr-o tesatura unica, prezentand un colt de natura ca un colt de rai. Elementele cadrului natural sunt cele indragite de poet : lacul, codrul, lumina lunii, vantul. Momentul ales este seara, cand umbrele intunericului si lumina se intretes, sporind misterul. Epitetele cromatice din prima strofa: „Lacul…albastru”, „Nuferi galbeni”, „cercuri albe” invioreaza peisajul petele de culoare. Cele doua inversiuni intalnite in prima strofa atrag atentia asupra principalelor ale peisajului. Lacul vibreaza de emotia si nerabdarea indragostitului, iar personificarea devine sugestiva: „Tresarind in cercuri albe / El cutremura o barca”. In strofa a doua, repetitia adverbului “parca” alaturat verbelor „ascult” si „astept” sugereaza starea de asteptare a ceva nelamurit. Enumeratia prezenta in strofa a patra „lumina blandei lune” da impresia de participare a elementelor naturii la starea activa a poetului. Asadar poezia “Lacul” de Mihai Eminescu este o opera lirica deoarece autorul transmite gandurile, ideile si sentimentele filtrate prin propria sensibilitate in prezenta eului liric. Desi poezia exprima neimplinirea unui vis, atmosfera degajata este plina de seninatate, imprumutata de perfectiunea si armonia naturii. Dorinta Dragostea si natura sunt teme permanente ale creatiei eminesciene. Natura este mai in totdeauna cadrul fizic pentru toate gesturile poetului, de la atitudinea meditativa pana la cea erotica. Dragostea se afla in pozitia eminesciana intr-o permanenta consonanta cu elementele naturii, natura care este o stare de suflet. Printre poeziile lirice in care dragostea apare ca un vis de feridire petrecut in cadrul unui peisaj feeric, de basm este si poezia „Dorinta”, publicata in convorbiri literare in 1876. Opera lirica este o creatie literara in versuri ,in care eul liric isi exprima direct sentimentala prin intermediul unui limbaj figurat. Tema acestei poezii este aspiratia spre o iubire implinita, care sa devina eterna asemenea vesniciei naturii. Poezia este structurata in 5 tablouri, adevarate miniaturi peisagistice, dominate de vocea autorului, care exprima o stare de suflet, mai precis dorinta implinirii unei iubiri absolute. Opera are o structura epistolara, sugerata de verbele la imperativ si pronumele si adjectivele pronominale de persoanele I si a II-a. Prima strofa este o chemare, o adresare directa catre iubita, care este asteptata cu nerabdare si emotie puternica in mijlocul unui cadru natural compus din elemente specifice naturii eminesciene (codrul si izvorul). Verbele la imperativ, adresarea directa exprima intensitatea dorintei la care participa si natura umanizata (Vino-n codru la izvor\ Care tramura pe prund,). Personificarea izvorului „care tremura” este in acelasi timp si o sugestie a participarii naturii la emotia poetului. Imaginea vizuala a izvorului este intarita de metafora „prispa cea de brazde\crengi plecate o ascund”, care sugereaza la randul ei un loc tainic al iubirii si visarii. Strofa a II-a constituie o imagine a asteptarii si a intalnirii. Sunt imaginate gesturile tandre ca un joc al iubirii. Verbele la conjunctiv: „sa alergi, sa-mi cazi, sa-ti desprind, sa-l ridic”, sugereaza dorinta puternica, posibila implinire a iubirii, gesturile poetului compun acum un adevarat ritual erotic continuat si in strofa a III-a. Repetitia adjectivului „singur, singurei” cu valoare de superlativ absolut accentueaza ideea de loc tainic, misterios, ascuns, dorinta de intimitate a tinerilor. Motivul florilor de tei care „or sa cada infiorate” in parul iubitei (personificare) amplifica intensitatea sentimentului de dragoste profunda sugerand in acelasi timp ideea permanenta din poezia eminesciana a comuniunii dintre om si natura. In strofa urmatoare este alcatuit un concis portret al iubitei. Fruntea alba si parul galben sunt structurile poetice care prin epitetele cromatice alcatuiesc un portret fizic ce sugereaza trasaturi morale, gingasie, puritate, delicatete, candoare. Ultima secventa lirica este alcatuita din ultimele 2 strofe si continua descrierea dorintei puternice pentru implinirea iubirii ideale. Visul de fericire se va petrece in mijlocul unei naturi feerice care va ocroti existenta lui. „Singuraticele izvoare” vor fi alaturi ca si „blanda batere de vant”. Cele 2 imagini vizuale si auditive realizate prin epitete in inversiune si metafore accentueaza din nou armonia cuplului de indragostiti cu natura personificata. Strofa a VI-a comunica ideea ca visul de dragoste se poate prelungi in timp doar prin depasirea realitatii prin starea de vis. Somnul, adormirea sugereaza posibilitatea prelungirii iubirii prin integrarea ei in circuitul cosmic. Ideea fundamentala a poeziei este comunicata printr-un limbaj figurat de mare expresivitate asa cum s-a aratat mai sus. Desi lexicul este simplu versurile au farmec si prin armonia deosebita. Aliteratiile „blanda batere de vant”, asonantele „adormind de armonie” ca si masura de 7-8 silabe, ritmul trohaic si realizarea singurei rime in fiecare strofa confera tulburatoare muzicalitate. Pentru ca in poezia „Dorinta” de Mihai Eminescu eul liric isi exprima in mod direct sentimentele prin intermediul unui limbaj figurat putem afirma apartenenta operei la genul liric.
