DESCRIEREA MOLDOVEI – MONOGRAFIE DESCRIPTIVA 1. INTRODUCERE Dintre toate scrierile lui Dimitrie Cantemir, aceea care ramane valabila pentru informatia stiintifica a cercetatorilor de azi si nu numai ca un jalon al istoriei culturii, in vremea in care a fost scrisa, este Descrierea Moldovei. Ea formeaza inceputul celei de a treia perioade a activitatii de scriitor a autorului, perioada sederii in Rusia, pe care o putem numi perioada stiintifica a operei sale. Descrierea Moldovei, scrisa in intregime in Rusia, este cartea destinata sa faca cunoscuta si stiuta Moldova lumii invatate din Europa. Lucrarea este alcatuita pentru informarea geografica, pentru descrierea vietii poporului, a organizatiei de stat, a starii economice a Moldovei, pe un plan larg si bine organizat din punct de vedere stiintific. Putem afirma ca Descrierea Moldovei este cea dintai scriere stiintifica a unui roman. 2. IZVOARE SI MODELE Ca izvoare, modele si indemnuri pentru scrierea acestei carti, autorul se sprijina in primul rand pe scoala cronicarilor moldoveni si munteni, care se ridicase peste treapta analisticii si ajunsese la o conceptie clara despre originile neamului romanesc si despre istoria tarilor romane. De asemenea modelele sale de inspiratie, ideile sale stiintifice si metoda lui trebuie cautate in literatura stiintifica a vremii, nu numai la cronicarii romani, Cantemir fiind un om de cultura europeana. Astfel, el are ca model profesorii de la Scoala Patriarhiei din Constantinopol, geografi-istorici din Grecia, Polonia si Rusia si, mai ales, savanti germani stabiliti in Rusia, prin intermediul carora intra in contact cu Academia din Berlin, al carei membru devine si la al carei indemn scrie aceasta lucrare. Un alt izvor important pentru realizarea acestei carti au fost cunostintele proprii si cele ale moldovenilor care-l insoteau in Rusia. Cantemir a avut la indemana multe carti din bibliotecile din Rusia, pe care nu le-ar fi putut avea in Moldova, una din cele mai importante fiind Sinopsisul istoriilor rusesti de la Kiev, tiparit in acest oras la 1674. Dintre autorii antici, citeaza pe Ptolemeu, incercand sa identifice davele din Dacia, apoi Strabo, Eutropiu. Ammian Marcelin, dintre bizantini, Nichita Choniates, Codin Curopalat, polonii Dlugosz, S. Sarnicki, S. Orzechowski, Paul Piasiecki, Ioachim Bielski, apuseni ca Martin Crusius, Matei Pretorius, Philippe Cluvier sunt si ei citati in Descrierea Moldovei. 3. VALOAREA STIINTIFICA Descrierea Moldovei este scrisa la inceputul secolului al XVIII-lea si ca atare pentru oamenii de stiinta de azi este valabila ca informatie stiintifica pentru epoca in care a trait autorul, in care a cunoscut ca domn viata sociala si organizarea politica a tarii. Cercetarea pe capitole a Descrierii Moldovei arata insemnatatea ei pentru studiul institutiilor Moldovei si starea tarii in vremea autorului si in acelasi timp si greselile lui Dimitrie Cantemir in ce priveste epoca veacurilor precedente. In partea I, geografica, autorul descrie impartirea Moldovei in tinuturi, cu amanunte administrative si economice si cu descrierea apelor si muntilor. In primul capitol, sub pretextul explicarii numelui tarii, se prezinta o scurta istorie a acesteia. Se arata ca „Toata tara pe care o numim astazi Moldova, precum si tinuturile invecinate dinspre asfintit, au fost stapanite la inceput de sciti”, pentru care „sub stapanirea romanilor s-a statornicit numirea de daci”. Se fac apoi referiri la Decebal si Traian, dupa care Cantemir istoriseste descalecatul lui Dragos si legenda catelei lui de vanatoare, Molda, care a dat numele apei Moldovei si tarii ce avea sa ia fiinta. In al doilea capitol, este descrisa asezarea geografica a Moldovei: „Moldova se intinde in latime de la 44°54’ pana la 48° si 51’. Lungimea ei este nehotarata, dar cei mai multi geografi asaza marginea ei apuseana, care atinge Transilvania, la 45°39’; capatul ei dinspre rasarit, care face un unghi ascutit la Akerman, numita de locuitori Cetatea Alba, il socotesc la 53°22’.” Se fac referiri la clima si la hotarele tarii: „Spre miazazi s-a intins in toate vremurile pana la Dunare, cea mai mare apa din Europa si, mai departe, pana la gura acesteia, prin care se varsa in Marea Neagra langa Chilia, numita in vechime Lycostom. Spre rasarit se intindea din vremuri stravechi pana la Marea Neagra; iar in vremile mai noi, cand turcii au cucerit cu armele Basarabia si Benderul, s-a strambat in aceasta parte. Si, dupa cum se vede limpede din harta, astazi hotarul Moldovei este pe Prut, de la gura lui pana la satul Traian, iar de acolo pana la valul lui Traian, peste raul Botna, si, in linie dreapta, pana la gura raului Bacul, care se varsa in Nistru.” Intinderea tarii este redata in „237 ceasuri de mers sau 711 mile italienesti.” Sunt insirati si vecinii tarii la vremea respectiva. Al treilea capitol descrie principalele ape curgatoare din bazinul hidrografic al Moldovei, cu afluentii lor. Ca cele mai importante ape curgatoare sunt mentionate Prutul, Siretul, Nistrul. Sunt prezentate si lacurile Moldovei, pentru ca „Moldova nu duce lipsa de lacuri, cum nu duce lipsa de rauri”, cele mai de seama fiind Brates, Lacul Orheiului, Lacul Dorohoiului, Colasin, Lacul lui Ovidiu. In „toate aceste ape curgatoare si statatoare pe care le-am pomenit mai sus sunt pesti de soi: cu osebire paraiele care coboara de la munte au pestii cei mai gustosi (carora locuitorii le zic pastravi, lostrite si lipani), pa care calaretii ii aduc vii pentru masa voievodului in zilele de post.” Al patrulea capitol cuprinde impartirea administrativa a Moldovei in tinuturi si descrierea acestora, in cazul unora prezentand numarul de biserici, de case. De exemplu, tinutul Sucevei, „in afara de palatele voievodului si ale boierilor, numara patruzeci de biserici de piatra si altele felurite de lemn si 16.000 de case; toate insa s-au naruit dupa stramutarea curtii domnesti.” Se fac referiri la principalele asezari din Moldova si la tipurile de constructii intalnite. Urmatorul capitol cuprinde o descriere a muntilor Moldovei si mineralelor din subsolul tarii. Astfel, „pe malul Nistrului, in tinutul Hotinului, chiar sub cetate, se gasesc bulgari de fier, facuti de natura si care sunt asa de rotunzi, ca ar pute fi folositi, fara sa fie lucrati, la tunuri, dar fierul acesta este atat de prost, ca, daca nu este topit in foc, nu poate fi folositor la nici o alta treaba.” Ca o alta resursa a subsolului este mentionata sarea. In capitolul al saselea, Dimitrie Cantemir se refera la campiile si padurile Moldovei, aratand urmatoarele: „Campiile Moldovei, laudate pentru rodnicia lor de scriitorii vechi, cat si de cei mai noi, intrec cu mult bogatia muntilor nostri despre care am vorbit pana acum.” Se prezinta si principalele culturi intalnite aici: grau, ovaz, mei, vii, pomi roditori. Al saptelea capitol vorbeste despre animalele salbatice si domestice ce vietuiau pe intinsul Moldovei. Se incearca prezentarea efectivelor de animale, cum ar fi in cazul oilor, „negutatorii de vite greci duc … peste saizeci de mii din aceste oi (numite turceste chivirgic) pentru cuhnia sultanului de la Tarigrad”. Se prezinta si pretul unor animale: „poti cumpara o pereche de boi cu 5 sau, iarna, chiar cu 3 taleri nemtesti, iar la Dantzig se vand cu 40 pana la 50 de taleri nemtesti.” Remarcam ca este facuta o descriere a zimbrului, animal disparut astazi de pe aceste meleaguri. Se mai pomenesc caii salbatici, rasii, jderii, vulpile si alte salbataciuni. Un loc aparte in lucrare il ocupa mestesugul albinaritului si foloasele pe care acesta le aduce, mierea si ceara. Se remarca unele greseli pe care autorul le face, cu o naivitate neasteptata la un om invatat, cum ar fi roua care se preface in unt, oile cu o coasta mai mult ca cele obisnuite, dar care stramutate de acolo nasc miei cu numarul de coaste reglementar, porcii cu copite ca ale cailor. In partea a doua, politica, putem observa valoarea cartii pentru studiul institutiilor din vremea lui Cantemir si slaba informare asupra vremilor mai vechi. In primele cinci capitole ale acestei parti se trateaza despre domnie, aceste capitole fiind importante pentru ceremoniile descrise privitoare la inscaunarea, scoaterea, confirmarea domnilor, precum si pentru reproducerea unor texte de acte oficiale otomane, necunoscute din alte izvoare. Capitolul VI, despre „boierii tarii Moldovei si gradele lor”, este valoros pentru definirea dregatoriilor si atributiilor lor in vremea autorului. Se prezinta cei mai importanti opt sfetnici ai tarii, „dupa acesti opt sfetnici urmeaza boierii de divan care se impart in trei stari.” Capitolul VII, despre oastea Moldovei, descrie oastea pe care a vazut-o Cantemir, pe care a ridicat-o in lupta alaturi de rusi la1711. oastea era formata in principal din mercenari cu arme de foc, iar oastea de tara, de mica eficacitate lupta cu lancii si arcuri. Se prezinta si o ierarhie militara, incepand cu „Basbuluc-basa. Acesta porunceste peste 10 buluc-basi sau capitani, iar fiecare din acestia are sub el cam 100 seimeni.” Se pomeneste si de efectivele ostii in anumite momente. Urmatoarele doua capitole cuprind ceremoniile curtii si informatii despre vanatorile domnesti, potrivit celor vazute de autor, descrierea ospetelor, petrecerilor organizate de el sau la care a luat parte. Capitolul al XI-lea, „despre legile tarii Moldovei”, si al XII-lea, „despre scaunul de judecata al domnului si al boierilor” pun probleme esentiale despre vechile structuri interne ale Moldovei si despre procedura judecatii din acea vreme. La acea vreme puterea juridica sta in mana domnului, era o justitie unica, centralizata, toate scaunele de judecata din tara depindeau de domnie, dar domnul era silit de imprejurari sa conceada de fapt justitia marilor dregatori din randul oligarhiei boieresti: „Acum trebuie sa mai spunem ceva si despre judecatile mai mici. Ele sunt de doua feluri: judecati de obste ale tarii, adica judecati ale unui tinut, si judecati deosebite, adica ale locului. Totii sfetnicii domnesti si boierii divanului din starea intai au putere sa judece si sa hotarasca pricinile de judecata in toata Moldova, de indata ce se gasesc afara din Iasi;” Capitolul al XIII-lea prezinta veniturile Moldovei si felul in care veniturile statului se deosebesc de ale domnului (vistieria si camara), in care veniturile in bani sunt mai importante ca cele in natura, care sunt obligatiile locuitorilor fata de domnie. Se prezinta darile si definirea lor si se incearca o evaluare cantitativa a lor: „Se scot din vami cam 30.000, din ocne 10.000, din cetati si targurile unde sunt parcalabi 15.000, din zeciuiala oilor de obicei 10.000 taleri imparatesti; iar in anul cel dintai de domnie, cand si boierii trebuie sa dea zeciuiala, se scot 20.000; din zeciuiala stupilor de albine si a porcilor 25.000, de la curteni sau boierii din starea cea mai de jos 15.000 de taleri imparatesti, care, socotindu-se laolalta, fac ceva mai mult ca 100.000 taleri imparatesti.” Capitolul XIV trateaza despre „tributurile si peschesurile pe care Moldova le plateste Portii”, prezentand la diferite momente ale istoriei Moldovei sumele ce trebuiau platite Portii ca tribut. Capitolul al XV-lea descrie nobilimea Moldovei, Cantemir avand o teorie proprie despre originea clasei boieresti din Moldova din suita de fruntasi militari ai lui Dragos, descalecati din Maramures, pe care acesta si domnitorii urmatori i-ar fi improprietarit pe locuri pustii de oameni. Aceasta teorie nu este exacta, tara nu a fost niciodata pustie, dupa cum se vede din primele confirmari de mosii din vremea lui Alexandru cel Bun, care intareste hotare, stapaniri de mosii dinainte de intemeiere. Se enumera in acest capitol cele mai importante familii boieresti din Moldova acelor vremuri. Capitolul al XVI-lea trateaza despre „ceilalti locuitori ai Moldovei”. Este valoroasa deosebirea ce o face Dimitrie Cantemir intre zona razaseasca a Moldovei, Tara de Sus si cea de stapanire boiereasca a boierilor asupra taranilor dependenti, Tara de Jos, precum si sublinierea asupra mentinerii asa-ziselor „republici” din Moldova, Campu Lung, Vrancea, Tigheciul, care sunt de fapt centre pastorale de obstii taranesti libere. Pe temeiul numirii de vecini, data taranilor dependenti din Moldova, Cantemir socoate ca intreaga taranime de pe mosiile stapanite de boieri este formata din emigranti, colonisti straina de pamanturi odinioara pustii. De fapt s-a demonstrat istoric ca taranii nu sunt veniti dupa boieri, ci stapanirea boiereasca a fost o uzurpare a vechii stapaniri taranesti a pamantului. Capitolele XVII, XVIII, XIX, despre obiceiurile moldovenilor, despre obiceiurile la nunta, despre obiceiurile la inmormantari, ca si anexa la capitolul I din partea a treia, despre mitologia poporului roman sunt de o mare importanta, deoarece viata poporului, cu aspecte de mult disparute, capitole care de obicei lipsesc din asemenea descrieri monografice. Partea a treia contine informatii despre literatura si biserica, limba si scoli, educatie in vremea lui Cantemir. Si aici apar greseli, Cantemir considerand ca limba slava in biserica si stat a fost introdusa in Moldova in urma conciliului de la Florenta (1439), pe care il dateaza gresit in vremea lui Alexandru cel Bun (mort la 1432), cand moldovenii ar fi respins unirea cu Roma si ar fi renuntat la literele latine. In realitate se stie ca numeroase privilegii ale lui Alexandru cel Bun au fost redactate in moldoveneste, ceea ce arata netemeinicia teoriei lui Dimitrie Cantemir. Limba slavona in biserici la romani are origini mult mai vechi, care nu pot fi explicate numai prin fenomene culturale din Moldova, deoarece aceasta limba o gasim folosita atat in tara Romaneasca Cat si in Transilvania. De remarcat ca Descrierea Moldovei este insotita de o harta a Moldovei, desenata de autor, adusa de Antioh Cantemir la Paris si gravata si publicata prin grija fiului sau la 1737 in Olanda. 3. CONCLUZII Aceasta analiza a capitolelor Descrierii Moldovei este suficienta spre a ilustra faptul ca aceasta scriere este o carte ce oglindeste epoca autorului, ca atare este pretioasa pentru a studia Moldova din vremea lui, dar el nu cunostea organizatia veche a Moldovei, din veacurile precedente si afirmatiile lui Cantemir despre acele vremuri sunt in genere aproape toate gresite. Descrierea Moldovei ramane un moment in istoria culturii noastre, o carte de vaste conceptii stiintifice, o monografie valabila pentru vremea ei, dar nu un izvor istoric pentru istoria organizarii Moldovei in secolele dinainte de Cantemir. BIBLIOGRAFIE Dimitrie Cantemir – Descrierea Moldovei, Editura Minerva, Bucuresti, 1973 P. P. Panaitescu – Dimitrie Cantemir-viata si opera, Editura Academiei Republicii Populare Romane, Bucuresti, 1958
