-= rezumat =-
La inceput ne este prezentata o seara mohorata in care ploua si fulgera. Pe drum, era un trecator udat de ploaie, cesta intra intr-o carciuma pentru a astepta pana ce se linisteste ploaia. Trecatorul era Dionis, un copil orfan si sarac.
Cand s-a oprit ploaia Dionis pleca spre casa. Casa veche unde locuieste e darapanata, ascunsa in mijlocul unei gradini pustii, fiind inconjurata de ierburi si peretii de abia se mai tineau. Camera sa situata la etaj avea: o masa plina cu carti, un pat de scanduri acoperit cu paie iar pe perete era un tablou al tatalui sau.
Cand ajunge acasa, vede un paienjenis de lini rosi;
linile incepuse a se misca iar nu dupa mult timp se trezeste in alta lume, devenind
calugarul Dan din
Dupa ce este initiat in tainele migratiei sufletesti de catre maierstrul Ruben, care ii spune ca este adevarata teoria egipteana a trecerii sufletului prin mai multe trupuri. El ii dezvalui lui Dan secretul cartii lui Zoroastru, astfel el trebuie sa citeasca pagina a saptea unde sunt toate cele necesare pentru a intra in eternitate. Citind Dan din cartea lui Zoroastru, deodata umbra lui incepe a prinde conturul unei icoane in ulei, isi tinti privirea asupra cartii, care era deschisa in fata lui Dan. In conversatia lui avuta cu umbra sa Dan afla ca sufletul sau a calatorit prin mai multe trupuri, inclusiv prin cel a lui Zoroastru.
La un moment dat umbra ii propune desprinderea sufeltului lui Dan pentru ca acesta sa ajunga nemuritor iar umbra sa ii va tine locul. Umbra se angajeaza sa noteze toate evenimentele care se petrec cat a fost plecat. Aceasta il avertizeaza ca o zi in eternitate este de fap o suta de ani.(pag 31).
Dan accepta provocarea indreptandu-se spre cer isi aduce aminte de iubita lui Mariacare era fiica spatarului Tudor Mesteacan, dupa care se intoarce, calatorind astfel impreuna spre Luna. Aici clipa devine veac, iar Pamintul este prefacut intr-un margaritar si atirnat in salba iubitei.
Pe Luna sunt inconjurati de ingeri care le indeplinesc gandurile, ei incearca sa-ai creeze un univers propriu, traind o vesnica desfatare. Totusi ei observa o poarta mare deasupra caruia era un triunghi cu un ochi de foc, iar deasupara ochiului era scris un proverb cu cu litere strambe arabe. Ei nu pot trece de aceea poarta ceea ce ii face sa creada ca dupa ea este Dumnezeu. Incercand a-i intreba pe ingeri acestia nu raspund ci doar zambesc. Acest lucru il face sa creada pe Dan ca el este Dumnezeu, atunci se produce o fantastica prabusire cosmica in abis. Dan si Maria sint proiectati in haos si Pamintul isi recapata dimensiunile initiale. Ca dintr-un vis personajul se trezeste sub forma reala, a lui Dionis. Trezit din visare, Dionis vede printre perdelele albe de la fereastra casei vecine o fata cu chipul blond care cintase inainte ca el sa adoarma si se hotaraste sa-i scrie o scrisoare de dragoste si se hotaraste sa io trimita.
Cind fata apare la fereastra, cu scrisoarea, Dionis vazu` dinaintea ochilor o negura alba si cazu cat era de lung pe podeaua camerei lui, trezindu-su dupa un lung delir, in care se amesteca din nou planurile si la trezire va constata ca situatia lui s-a schimbat radical.
Se descoperise ca tinarul sarac este beneficiarul unei mosteniri suficiente pentru ca tatal fetei sa-l accepte . Indiciul fusese tabloul din camera lui care-l reprezenta chiar pe tatal sau si cu care dialoga adesea in orele de singuratate. Trezinduse definitiv, descopera fata , iar scena de dragoste se incheie cu bine destinul fantastic al lui Dionis pentru a-i deschide perspectiva implinirii cosmice alaturi de Maria. Intr-un post scriptum explicativ, Eminescu incearca din nou sa strecoare indoiala asupra limitelor abia limpezite dintre realitate si vis.
Nu ezitam de-a citi cateva pasaje dintr-o epistola a lui Theophile Gautier: " Nu totdeauna suntem din tara ce ne-a vazut nascand si de aceea cautam adevarata noastra patrie. Acei cari sunt facuti in felul acesta se simt ca exilati in orasul lor, straini langa caminul lor si munciti de o nostalgie inversa. Ar fi usor a insemna nu numai tara, dar chiar si secolul in care ar fi trebuit sa se petreaca existenta lor cea adevarata. Imi pare ca-m trait odata in Orient, si cand in vremea carnavaluluima deghizez cu vrun caftan, crea a relua adevaratele mele vesminte. Am fost intotdeauna surprins ca nu pricep limba araba. Trebuie s-o fi uitat. "
