Limba latina,
limba Romei antice si a teritoriilor invecinate Latium-ului. Datorita
expansiunii romane, limba latina a fost dusa in toate zonele
cunoscute ale lumii antice si a devenit limba dominanta a Europei de Vest. A fost limba invataturii si diplomatiei pana in secolul al
XVIII-lea si a liturghiei Romano-Catolice pana tarziu in secolul XX.
Limba latina nu era originara din Italia
ci a fost adusa in Peninsula Italica in timpuri preistorice de italicii ce
migrau din nord. Latina
este un membru al subfamiliei italiene de limbi
indo-europene; printre limbile indo-europene non-italice, se inrudeste cu
sanscrita si greaca si cu subfamiliile germanice si celtice. In Italia, latina
a fost la inceput dialectul regiunii din jurul Romei. In limbile italice, latina,
faliscana si alte dialecte formau un grup latin diferit de celelalte limbi
italice cum ar fi oscana si umbriana. Vechi inscriptii in limba latina au supravietuit din secolul VI i.Hr.;
cele mai vechi texte scrise in latina
romana dateaza din secolul III i.Hr. Latina a fost influentata de dialecte
celtice din nordul Italiei, de limba non-indo europeana etrusca din centrul
Italiei si de greaca, care a fost vorbita in sudul Italiei din secolul VIII
i.Hr. Sub influenta limbii si literaturii grecesti, care a fost tradusa pentru
prima data in latina in a doua jumatate a
secolului III i.Hr., latina s-a transformat treptat intr-o mare
limba literara.
Limba latina literara poate fi impartita
in patru perioade, ce corespund in general cu perioadele literaturii latine.
Prima perioada - 240-70
i.Hr. - cuprinde scrierile lui Ennius, Plautus
si Terent.
A doua perioada - epoca de
aur - 70 i.Hr.-14 d.Hr. - faimoasa pentru
scrierile in proza ale lui Iulius Cezar, Cicero
si Livy si pentru scierile poetice ale lui Catullus, Lucretius, Virgil,
Horatius si Ovidiu. In aceasta perioada, atat in praza cat si in poezie, limba
latinaa s-a dezvoltat intr-o limba foarte artistica, obtinand cea mai mare
flexibilitate si bogatie.
A treia perioada - epoca de
argint - 14 d.Hr.-130 d.Hr. - caracterizata
prin scrierile dramatistului Seneca si ale istoricului Tacitus.
Perioada latina tarzie, intinzandu-se din
secolul II d.Hr. pana in secolul VI d.Hr., aceasta
perioada cuprinde latina
patristica a parintilor bisericii. In timpul acestei perioade, triburi barbare
invadatoare au adus limbii numeroase forme si idiomuri straine; aceasta latina corupta a fost numita
lingua romana fiind diferita de lingua latina,
limba clasica cultivata de invatati.
Discursurile colocviale ale
romanilor apar in lucrarile diferitor scriitori, notabile in comediile lui
Plautus si Terent, in scrisorile lui Cicero,
in Satirele si Epistolele lui Horatiu si in Satiricon-ul lui Petronius Arbiter.
Este caracterizata prin libertatea sintaxei, prezenta
numeroaselor interjectii, si folosirea frecventa a cuvintelor grecesti. Aceasta limba colocviala a societatii inalte nu trebuie confundata
cu limba vorbita de cei neinvatati.
Latina
in antichitatea avea mai putina flexibilitate si gratie decat greaca;
vocabularul ei era mai redus, si era mai greu sa
exprime idei abstracte. Romanii au observat limitele limbii
lor si au imprumutat multe cuvinte de la greci. Latina, riguroasa in sintaxa si valoroasa in
dictie, are vigoare si precizie si s-a dovedit de-a lungul secolelor capabila sa exprime ganduri serioase. Supravietuirea sa a fost dubla: nu numai ca latina
literara a ramas in uz pana in zilele noastre, dar ea dainuie in limbile
romanice, ce reprezinta evolutia moderna a latinei vulgare; limba italiana, in
special, poate fi descrisa ca latina
moderna. Limba engleza a imprumutat in nenumarate
randuri din limba latina,
atat direct cat si indirect prin intermediul limbii franceze. Limba latina este
importanta nu doar pentru literatura sa ci si pentru ca un studiu al
dezvoltarii ei gradate ofera informatii cu privire la istoria limbii in general
si in special cu privire la originile si dezvoltarea marilor limbi din Europa
moderna.
