Doina populara
Mai badita, floare dulce
Doina populara este o specie a genului liric in care poetul popular isi exprima in mod direct sentimentele.
Literatura populara a servit ca sursa de inspiratie scriitorilor nostrii, caci au gasit aici filonul de aur al genului creator poporului nostru. Astfel, au realizat culegeri de folclor Petre Ispirescu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu sau Lucian Blaga.'
Doina 'Mai badita floare dulce' face parte din antologia de poezie populara a lui Lucian Blaga si este o creatie de dragoste.
Titlul este constituit dintr-o constructie formata dintr-o interjectie si un substantiv in vocativ, urmata de metafora 'floare dulce'; titlul apare si in primul vers al poeziei.
Intreaga doina este o confesiune tulburatoare a nevoii de dragoste, a dorintei de realizare in iubire pe care o face o tanara fata iubitului ei. De aceea, 11 din cele 12 verbe sunt folosite la persoana I, modul conditional-optativ.
Sentimentele sunt exprimate direct, caci fata se adreseaza tanarului indragit, verbele fiind la persoana a II-a, singular (te-as smulge, te-as gasii, te-as duce).
Fata isi doreste cu ardoare ca iubitul sa fie aproape de ea si de aceea dragostea sa este grijulie, ocrotitoare si plina de afectiune.
De aceea tanara doreste ca iubitul ei sa se afle in gradina sau pe campul unde au loc muncile agricole ('te-as secera a mila', 'te-as imblandi cu drag')
Verbele 'a secera', 'a face stoc', 'a macina', 'a cerne' sugereaza prin succesiunea lor, muncile evocate de plugari. Toate aceste munci agricole sunt prezentate cronologic, iar iubirea fetei in acest peisaj devine o alinare a sufletului indragostit, dar si un zbucium sufletesc.
Finalul doinei sugereaza faptul ca dragostea presupune si jale, durere, suferinta, care nu pot lua sfasit decat prin implinirea ei : 'Si te-as da inimei mele/Sa se stampere de jale.'
Intensitatea sentimentelor exprimate, gingasia si puritatea lor sunt exprimate in poezie prin cateva epitete al substantivelor sau ale verbelor:
'te-at secera cu mila', 'floare dulce', 'morisca de argint'.
Observam ca enumerarea verbelor la conditional -optativ se realizeaza la inceputul propozitiilor coodonate prin 'si' cu scopul de a exprima dorinta de indurerare a tinerei fete.
Aceasta doina populara este de dragoste, dar in finalul ei, razbate o nota de tristete si de suferinta exprimata plastic cu adjectivele 'jele', 'sa se stampere de jele'.
Versurile doinei au masura de opt silabe, ritmul este trohaic, iar poezia nu este structurata in strofe.
Intreaga poezie apare ca un discurs liric care curge fluent pana in final, cand este aratat motivul zbuciumului sufletesc al fetei.
Rima imperecheata sau monorima confera poeziei o muzicalitate deosebita. La acestea se adauga cuvinte populare sau regionale care imprima sonoritate discursului poetic: 'stog', 'a imblati'.
Profunzimea sentimentului iubirii, dar mai ales oscilatia intre tristete si speranta fac din doina o adevarata bijuterie a literaturii folclorice romanesti.
Aceasta impreuna cu alte poezii populare constituie asa cum arata Vasile Alecsandri 'o adevarata avere nationala demna de a fi scoasa la lumina cu un titlu de glorie pentru natia romana'.
Pentru toate caracteristicile enuntate mai sus, putem afirma ca poezia este o doina populara.
