Vitoria Lipan
Mihail Sadoveanu este cel mai mare povestitor artist al literaturii romanesti, el afirmand ca "poporul a fost parintele meu literar".
Romanul "Baltagul" este un adevarat "poem al naturii si al sufletului omului simplu, o <<Miorita>> in dimensiuni mari"(George Calinescu), reprezentand una din culmile cele mai inalte ale creatiei sadoveniene si poate fi comparat cu o adevarata epopee a vietii pastoresti.
Eroina acestuia este Vitoria Lipan, un tip de munteanca de prin partile Tarcaului si Valea Bistritei, o fire voluntara si mai ales neinduplecata in hotararile ei, dictate parca de un destin de crud. La mijloc sta dorinta sa apriga de a stabili adevarul cu privire la moartea naprasnica a sotului si de a face dreptatea cuvenita, comform unor legi nescrise, stravechi, mai tari dect cele impuse de lumea civilizata; "Baltagul"devenind "romanul unui suflet de munteanca."(Perpessicius).
Figura reprezentativa de erou popular, Vitoria intruneste calitati fundamentale ale omului simplu care se inscriu in principiile etice pe care le apreciaza cel mai mult poporul roman: cultul adevarului, al dreptatii, al respectarii legii stramosesti si al datinei. "Ea nu este o individualitate, ci un exponent al sperantei"(G.Calinescu)
Prin intermediul caracterizarii directe, autorul ii schiteaza portretul fizic: "ochii ei caprii, in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului". Personificarea "ei erau dusi departe" sugereaza fatul ca Vitoria era ganditoare, ea amintindu-si de povestile sotului ei si de discutiile lor, deoarece el acum era departe si ii simtea lipsa.
Indirect, prin intermediul faptelor sale, "fusul se invartea harnic, dar singur" deducem ca era o femeie harnica, insa a carei atentie fusese rapita deoarece suferea ca este singura si astfel "incerca sa patrunda pana la el". Dragostea pentru el nu incetase nici o clipa "era dragostea ei de 20 si mai bine de ani. Asa-i fusese drag in tinereti Lipan, asa-I era drag si acum". Desi era usor banuitoare, ea avea simtul adevarului si al realitatii, bazat pe increderea in barbatul ei.
Nechifor, sotul ei, spunea ca era "asa de apriga si de indarjita", calitati care reies si mai tarziu, prin atitudinea ei fata de domnul David, negustorul, care ramane profund impresionat de ea"Daca n-as fi ovrei si insurat, si munteanca asta n-ar avea sot, intr-o saptamana as face o nunta".
Munteanca este o buna mama care-si educa cu exigenta copii (scrisoarea, tinuta Minodorei, curatenia, harnicia), pastrand si transmitand obiceiurile stamosesti. Insa ea are atitudini diferite fata de Gheorghita si de Minodora, baiatul fiind "preferatul ei": "maica-sa il ocotea si-l apara ed cate ori in ochii lui Lipan apareau nuori de vreme rea","Gheorghita era numele care-I placuse Vitoriei, caci era numele cel adevarat si tainic al lui Nechifor Lipan".
Prin intermediul faptelor sale, prin faptul ca ea "calarea barbateste pe calul din frunte", deducem ca ea era stapana pe puterea si forta ei barbateasca. Tot prin intermediul caracterizarii indirecte, aflam ca Vitoria este o femeie simpla, fara carte deoarece ea merge la parintele Daniil pentru a-I trimite o scrisoare fiului sau, Gheorghita, care era cu oile la iernat si pentru a I se confesa, deoarece este foarte ingrijorata ca au trecut 40 de zile de cand sotul ei a plecat de acasa si nu a primit nici o veste de la el "Stie ca-l doresc si nici eu nu I-am fost urata". Prin intermediul autocaracterizarii, Vitoria recunoaste cu o nota ironica ca "desi-s femeie proasta, am numarat."
Foarte superstitioasa, ca orice femeie din popor, ea este cunoscatoare a interpretarii viselor si a semnelor naturii si crede in vraji, astfel mergand la baba Maranda. Ea crede in Dumnezeu si are speranta ca forta divina vegheaza asupra tuturor oamenilor. Avusese un vis in care "l-am visat rau, trecand calare o apa neagra.Era cu fata in colo", fapt ce inseamna ca sufletul sotului ei se ridicase la Cer si ca-l pierduse.
Ca mijloace de expresivitate artistica, autorul foloseste epitetul "glas de dulceata" pentru a caracteriza vocea suava a ei, cu care si-a fermecat sotul.
Incepe sa devina pesimista: presimte moartea barbatului ei deoarece sufletul ii transmite aceasta stare.
Gheorghita este uimit de puterea mamei lui care-I citeste ganduri-le, spunandu-si "Mama asta trebuie sa fie fermecatoare".
Amintindu-si iarasi de Lipan, ea "ofta cu naduf", fapt ce simbolizeaza nesiguranta:"in inchipuirea ei, banuiala care inrase intr-insa era un vierme neadormit". Prin intermediul caracterizarii indirecte aflam ca Vitoria se interiorizeaza ("se desfacuse incet-incet de lume si intrase oarecum in sine" si tot o data "sarbatorile I-au fost pentru prima data straine si indepartate", "ea insa se socotea moarta, ca si omul ei care nu era langa dansa". Nu are liniste "si ziua si noaptea eu nu ma gandesc la alta" si, in mod direct, ea "era plina de ganduri, de patima si de durere", fiind sigura ca "I s-a intamplat ceva la care ma ingrozesc a gandi".
Spiritul ei de dreptate innascut rezulta din hotararea ei de a pleca in cautarea adevarului, deoarece ea fara el simte ca nu poate trai, insa vrea ca totul sa fie lasat in ordine in proprietati, in lipsa ei. Astfel incepe sa se pregateasca, atat fizic cat si spiritual: face un baltag, il sfiinteste, tine post sa se purifice, se inchina la Icoana Sfiintei Ana, vorbeste cu ciobanii, il pregateste pe Mitrea sa aiba grija de gospodarie.
Vitoria este o combinatie a traditilor arhaice cu tendintele moderne deoarece, simtind ca si-a facut datoria fata de lumea arhaica, ea merge la autoritati.; astfel incercand totul.
Fiind sigura ca sotul ei este mort, este hotarata sa gaseasca ucigasii barbatului ei, incoltind din nou in sufletul ei, dupa o lunga perioada de timp, speranta. Incepe metamorfoza ei, intrucat se preface, la hanul lui Donea,ca-l cauta pentru ca ii era dator cu niste bani. "Nimeni nu poate sari peste umbra lui", spunea razand Nechifor Lipan. Femeia trece peste aceasta umbra, dobandind lumina adevarului si dreptatii implinite.
Este o fire ganditoare, intre ea si barbatul sau creandu-se o tainica legatura spirituala.Astfel, acasa la domnul David, la Calugareni"incearca sa-l opreasca pe Lipan si sa-I intoarca spre ea obrazul, ca sa I-l ceteasca. El era insa tot mai in fund." Metafora "peste el se revarsau ape de primavara" reprezinta sufletul lui care se ridica la ceruri si, gandinsu-se la aceasta posibilitate, ea capata putere si curaj sa continue cercetarile, insa nu neaparat ca sa-l gaseasca, era constienta de faptul ca el nu mai este in viata, ci sa-I razbune moartea.
Spiritul de intuitie n-o inseala si devine mai increzatoare cand descopera ca acesta este drumul pe unde a trecut Nechifor. Prin intermediul caracterizarii indirecte, prin fatul ca "varsa o picatura din pahar inainte sa bea", ea indeplineste traditia si credinta stramoseasca. Gandirea sa este exacta, stabilind locul pe unde a trecut sotul sau.
Respectand traditiile si sentimentele oamenilor, ea se opreste la Borca la un botez si apoi la o nunta la Cruci. Acest e intamplari o nelinistesc deoarece isi imagineaza ca urmeaza moartea, dand dovada de inteligenta.
Spiritul profund al adevarului o determina sa gaseasca intocmai drumul parcurs de cei trei. "Semnele ce i se arata sunt indelung gandite, un vis risipeste o indoiala si aduce alta; ea cauta confirmarile in lumea din jur. Sadoveanu regizeaza magistral invazia derutei femeii".(Z. Singcorzan)
Pentru Vitoria datoria crestineasca se afla inainte de toate. Ea trebuie sa-si scoata barbatul din rapa, sa-l ingroape in `tintirim`,"sa nu ramaie intre lupi, sa-l aduc intre crestini". Datina inmormantarii si pedepsirea ucigasilor vin dintr-o etica straveche a poporului "cine ucide un om nu poate sa scape de pedeapsa Dumnezeiasca. Blastamat este sa fie urmarit si dat pe fata. Dator este sa-l urmareasca omul, randuit este sa-l urmareasca fiarele si dobitoacele."
In comportamentul Vitoriei se cuprinde o intreaga filozofie a vietii(asemenea ciobanului din "Miorita"), un echilibru si o masura in toate, fara nici o tanguire, mostenita din asprimea vietii din vremuri imemorabile. Odata implinita datoria catre cel ucis, totul reintra in tiparul vietii de la munte.
Descoperind adevarul, Vitoria verifica implicit armonia lumii:"afla ceva mai mult decat pe faptuitorii omorului si anume ca lumea are o coerenta pe care moatea lui Lipan n-a distrus-o", noteaza N. Maiorescu. Complexitatea personajului ne ofera posibilitate de a o asemana cu Mara din romanul "mara",de Ioan Slavici, amandoua dand dovada de tarie de caracter , ele urmarindu-si scopul cu exactitate.
Prin sobrietate, simplitatea grava a eroinei invaluita in "duhul eposului popular, al ritualurilor stravechi, cu iz de epopee existentiala"(Perpessicius), Vitoria a fost alaturata eroinelor din tragediile antice. Dar ea ramane, mai ales, un personaj ce ilustreaza profund o spiritualitate taraneasca straveche, un model prin cultul adevarului, dreptatii si traditiei.
