Introducere
Concomitent cu concretizarea functiei de predicat, predicatia determina realizarea, implicita sau explicita, printr-un nume (pronume etc.) a functiei de subiect gramatical, principal complement semantic al verbelor personale si al verbelor impersonale relative.
In desfasurarea comunicarii lingvistice ca act de cunoastere si de transmitere a cunoasterii, numele (pronumele etc.) poate "preceda', in constiinta vorbitorului, predicatul, poate fi, adica, punctul de plecare (elementul cunoscut) in interpretarea lingvistica a realitatii extralingvistice, dar el devine subiect, in organizarea unui enunt sintactic, numai din momentul in care un verb si-a asumat predicatia, cel putin prin componenta ei semantic-gramaticala.
Cuprins: "SUBIECTUL"
Concomitent cu concretizarea functiei de predicat, predicatia determina realizarea, implicita sau explicita, printr-un nume (pronume etc.) a functiei de subiect gramatical, principal complement semantic al verbelor personale si al verbelor impersonale relative.
In desfasurarea comunicarii lingvistice ca act de cunoastere si de transmitere a cunoasterii, numele (pronumele etc.) poate "preceda', in constiinta vorbitorului, predicatul, poate fi, adica, punctul de plecare (elementul cunoscut) in interpretarea lingvistica a realitatii extralingvistice, dar el devine subiect, in organizarea unui enunt sintactic, numai din momentul in care un verb si-a asumat predicatia, cel putin prin componenta ei semantic-gramaticala.
In functie de planul lui semantic (lexical sau lexico-gramatical), verbul care realizeaza predicatia
o poate retine in sfera sa ca predicat,
o poate desfasura in exterior prin implicarea unui nume (pronume etc.)-subiect.
a. Retin predicatia in sfera predicatului
verbele impersonale absolute a ploua, a tuna, a fulgera, a ninge etc. Fiind autosuficiente, aceste verbe nu mai pot atrage in sfera lor semantica, implinita la nivel lexical, un nume (pronume etc.), care sa devina subiect. Ele admit subiect daca se produc mutatii in sfera lor semantica; in enuntul "Hotii veneau la apusul soarelui, se lasau pe ripi si innoptau sub maluri.' (E. Barbu), verbul a innopta dezvolta sensul personal de "a ramine peste noapte' sau "a petrece noaptea' si primeste, de aceea, subiect gramatical substantivul hotii.
Verbul a ploua este intrebuintat uneori cu subiect intern, redundant, realizat prin substantivul ploaie "Ploua ploaie rece de toamna.
expresiile impersonale absolute, alcatuite din verbul a fi (sau a se face) si un substantiv in nominativ: a-i fi foame (frig, dor, teama etc.), a (nu) fi nevoie, a fi pacat, a nu fi chip, a fi duminica (toamna, primavara, seara etc.) sau din verbul a fi si un adverb a fi tirziu (devreme etc.)
locutiunile verbale a-i parea bine (rau);
verbe dezvoltind difente sensuri in relatie obligatorie cu un pronume personal (forma atona) in dativ a (nu)-i arde (de gluma etc.), a i se acri, a i se uri (de scoala) etc.
verbul a (nu)-i pasa.
b. Intre verbele care desfasoara predicatia prin implicarea unui nume (pronume etc.)-subiect se disting doua subcategorii
b.l. verbe (locutiuni verbale) personale verbe care, realizind predicatia, dezvolta in realitate sintactica ceea ce avea existenta virtuala, manifestata la nivel morfematic, in mod abstract, prin categoria gramaticala a persoanei. Subiectul acestor verbe functionind ca predicate reprezinta prelungirea in expresie sintactica a persoanei verbale.
"Voi credeati m scrisul vostru, noi nu credem in nimic!" (M. Eminescu) "O pasare albastra zvicnise dintre ramuri
Si viata caprioarei spre zarile tirzii
Zburase lin" (N. Labis)
De altfel, la persoanele I si a II-a, realizarea sintactic-lexicala a subiectului este facultativa si, de aceea, se incarca cel mai adesea cu valori stilistice.
b.2. verbe impersonale relative verbe care, realizind predicatia, atribuie calitate de subiect unui nume (pronume etc.)-"obiect'. Subiectul acestor verbe-predicat este expresia sintactica a intrarii unor nume (pronume etc.) in cimpul lor semantico-sintactic
"Nu-mi trebuie flamuri, Nu voi sicriu bogat." (M. Eminescu)
"Decit sa-mi toarca mitele-mprejur Mi-ar fi placut, fireste, un valtur." (T. Arghezi)
Raportul general-particular se desfasoara in reciprocitate, dar predomina un sens al particularizarii, in functie de apartenenta verbului la una din cele doua subclase.
Cind functioneaza ca predicate verbele din prima categorie, ele au rolul activ in actualizare, particularizind numele (pronumele etc.) devenit subiect, din perspectiva unei trasaturi semantice dinamice, proprie continutului lor lexical "Copiii alearga/dorm/se joaca/studiaza etc.'
Cind functioneaza ca predicate verbele din categoria a doua, predomina rolul particularizator al numelui (pronumelui etc.)
Imi trebuie timp / curaj haine bani etc.
Aceasta deosebire relativa se reflecta in (si este intarita de) comportarea celor doua subcategorii de verbe in organizarea enuntului sintactic.
Verbele din prima subcategorie sint verbe personale (tripersonale, majoritatea, sau unipersonale). In consecinta, ele impun realizarii concrete a subiectului doar restrictii care tin de exigente ale unei compatibilitati semantic-lexicale "Fetita picteaza." dar nu "Privighetoarea picteaza." "Ciinele latra." dar nu "Mircea latra."
Verbele din subcategoria a doua sint, de fapt, apersonale. Ele impun subiectului restrictii privind natura lexico-gramaticala a termenului prin care acesta se poate realiza in mod concret ele nu pot atribui calitate de subiect unui pronume personal si numai unele dintre ele pot transforma in subiect un "obiect' substantiv exprimind realitati umane
"Imi trebuie un copil." dar nu "Se intlmpla un copil."
In desfasurarea actului lingvistic, verbele pot trece uneori dintr-o subcategorie in alta
verbele din prima clasa preiau comportamentul sintactic al verbelor din cea de a doua, cind isi pierd, prin diateza, caracterul personal
El spune multe. Se spun multe.
verbele din a doua clasa pot primi subiect "personal" cind, prin concentrare sintactica si mutatii semantice, isi pierd caracterul apersonal "Merg, parinte, incotro vad cu ochii si fiindca mi te-ai intimplat sfintia ta in cale, apoi merg si eu la schit.' (C. Hogas).
Cind verbul-predicat (sau component al predicatului) se afla la persoana I sau a II-a, in general, subiectul nu primeste expresie sintactica. Suprapunerea sferei protagonistilor comunicarii cu cea a protagonistilor enuntului lingvistic face de prisos in conditiile flexiunii bogate, distinctive a verbului limbii romane trecerea persoanei gramaticale, marcata dezinential, intr-o expresie sintactica
"Ai vazut ce-ai facut ? Nu ti-am spus sa te-astimperi (I.L. Caragiale)
Subiectul gramatical primeste expresie pronominala cind il incarca vorbitorul cu o anumita valoare stilistica, cu rol activ in dezvoltarea semnificatiei poetice in enunturi artistice
"Strain la vorba si la port
Lucesti fara de viata,
Caci eu sint vie, tu esti mort
Si ochiul tau ma-ngheata." (M. Eminescu)
Cind verbul este la imperativ, subiectul ramine totdeauna inclus "Incearca acum, daca zici ca nu ti-e frica, relua cea dintii. Ghiceste. Care-i tiganca?" (M. Eliade)
Identitatea sa concret-lexicala poate fi transferata unui vocativ, pronominal, de persoana a II-a, sau substantival, care ramine in afara unei functii sintactice propriu-zise
"Tu, iarta-ma, fecioara, tu, caprioara mea!" (N. Labis)
Cind verbul-predicat (sau component al predicatului) se afla la persoana a III-a, pentru realizarea fara echivoc a intelesului global al enuntului, persoana verbala se prelungeste, de regula, intr-o expresie sintactica "Felix tresari. Va sa zica Otilia citise scrisoarea. Fata ii ridica din nou barbia rizind.' (G. Calinescu).
Principiul economiei limbii si exigente ale organizarii stilistice a enuntului lingvistic determina limitarea la o singura exprimare lexical-sintactica a unei aceleiasi realitati extralingvistice. In consecinta, daca identitatea lui concret-lexicala este cunoscuta dintr-un enunt imediat anterior sau dintr-o parte a enuntului in desfasurare sintagmatica, unde a putut (sau va putea) ocupa diferite pozitii sintactice, subiectul nu mai primeste expresie sintactica el ramine subinteles sau deductibil
"Poate e vreo pasere in odaia cealalta, vorbi dl. Nazarie. Dar era sigur [dl. Nazarie] ca fusese o pasere." (M. Eliade), Dumneata nu-l cunosti pe Simeon. Totdeauna a fost nitel scrintit." [Simeon] (G. Calinescu), "Irina puse manunchiul jos si vru sa se aplece la radacina spicelor sa secere mai departe, dar se opri. Isi duse mina la frunte, ca si cind ar fi vrut sa alunge vreo ginganie, se sterse apasat, se uita la dosul palmei" (M. Preda)
Daca subiectul se realizeaza si in relatie cu alt predicat din acelasi enunt, fiind redundant, primeste relief stilistic iar, in textele literare, se impune ca semn marcat in dezvoltarea semnificatiei artistice
"Toti nu mai sint Toti au plecat, de cind ai plecat, /Toti s-au culcat." (T. Arghezi)
Cind predicatul se realizeaza prin verbe impersonale relative (apersonale), subiectul primeste in mod obisnuit expresie lexical-sintactica
"Caci nimic nu se intimpla in intinderea pustie." (M. Eminescu) "Poate ca-i convin tuspatru craii cartilor de joc." (M. Eminescu)
Subiectul acestor verbe ramine subinteles numai in enunturi-dialog :
S-a intimplat ceva ? /- Da, s-a intimplat"
Cind in structura predicatului analitic, verbul copulativ este a insemna, intrebuintat ca verb apersonal, sfera semantica a subiectului subinteles se poate suprapune, relativ, peste continutul semantic global al unei propozitii (sau al unor propozitii aflate in relatie de coordonare sau de subordonare), anterioare, relativ autonoma(e) in organizarea enuntului
"Murise Isaac, pamintul era inca reavan, insemna ca fusese ingropat de citeva zile." (P. Salcudeanu)
Observatii: Planul semantic pe care s-ar intemeia "realitatea" subiectului este adesea mascat de elemente adverbiale cu functie sintactica nedefinita : "Atunci, inseamna ca-ti ramin dator pe viata, parinte, spuse Isaac.' (P. Salcudeanu).
In fiinctie de desfasurarea raportului dintre planul semantic al enuntului sintactic si contextul sau extralingvistic, se disting doua categorii de subiecte neexprimate
a. subiect determinat sfera lui semantica se inscrie in limite informationale date, precis determinate sau determinabile in contextul extralingvistic al enuntului in enuntul Dar unde-ai fost pina acum de nu te-am vazut?" sfera subiectelor incluse este identificabila in interiorul raportului, de suprapunere, intre tu (ai fost) si eu (nu te-am vazut), realitate lingvistica, si locutorul, respectiv, interlocutorul enuntului verbal, realitate extralingvistica.
b. subiect nedeterminat sfera lui semantica nu se inscrie sau nu se lasa inscrisa in contururi inchise, precis delimitate sau delimitabile in contextul extralingvistic. Subiectul nedeterminat prezinta doua variante
subiect general; identitatea lui semantica este deschisa poate primi datele concrete ale oricarui subiect extralingvistic, variabil odata cu schimbarea protagonistilor procesului de comunicare lingvistica.
Este, in mod obisnuit, un subiect inclus
al unei propozitii cu verbul-predicat la persoana a II-a singular "Daca nu scrii ceea ce gindesti, de ce sa mai scrii (Camil Petrescu).
Observatii Prezent mai ales in proverbe "Ai carte, ai parte.", el ar putea fi numit aici subiect gnomic.
al unei propozitii cu verbul-predicat la persoana I plural "Fie ca vrem, fie ca nu vrem, fie ca traim vreme de pace ori vreme de razboi, timpul isi continua lucrarea lui" (Z. Stancu)
Observatii: Din motive stilistice sau poetice, subiectul nedeterminat poate primi expresie sintactica
"Ce e rau si ce e bine /Tu te-ntreaba si socoate." (M. Eminescu)
Nu poate primi, insa, niciodata expresie sintactica subiectul (inclus) gnomic
"Ai carte, ai parte." "Bine faci, bine gasesti.'
subiect neidentificat; identitatea semantic-sintactica a subiectului ramine necunoscuta sau este lasata necunoscuta, intrucit nu prezinta interes pentru protagonistii actului verbal. Acest tip de subiect caracterizeaza enunturi cu verbul-predicat la persoana a III-a, mai ales singular, dar si plural "Bate la usa", "Scrie la ziare" "Au scos unt pe la doua".
Concluzie:
Concomitent cu concretizarea functiei de predicat, predicatia determina realizarea, implicita sau explicita, printr-un nume (pronume etc.) a functiei de subiect gramatical, principal complement semantic al verbelor personale si al verbelor impersonale relative.
In desfasurarea comunicarii lingvistice ca act de cunoastere si de transmitere a cunoasterii, numele (pronumele etc.) poate "preceda', in constiinta vorbitorului, predicatul, poate fi, adica, punctul de plecare (elementul cunoscut) in interpretarea lingvistica a realitatii extralingvistice, dar el devine subiect, in organizarea unui enunt sintactic, numai din momentul in care un verb si-a asumat predicatia, cel putin prin componenta ei semantic-gramaticala.
Bibliografie:
