Garabet Ibraileanu s-a nascut la 23 mai 1871,la Tirgu-Frumos.Tatal,de origine armean,se numea Teodor mama,Maria,era fiica lui Andronic si Vartenia Marcovici din Roman.
La 1872 parintii,impreuna cu copilul,se muta la Roman,in casa Varteniei Marcovici.
Peste patru ani Teodor Ibraileanu,in asociatie,arendeaza mosia de la Poiana lui Iurascu,din apropierea Romanului,unde se muta,la putina vreme,toata familia. Aici la Poiana lui Iurascu,va scrie peste ani G.Ibraileanu,am cunoscut natura La 17 septembrie,Maria Ibraileanu moare,dupa ce dadu nastere unei fetite,Maria.
In 1877 tatal lui Garabet se recasatoreste,dupa cum ii caracterizeaza Ibraileanu,in Amintiri, din combinatii gospodaresti
In septembrie 1878 el pleaca la scoala din Bacau,dar e mutat curand la Roman,deoarece tatal isi gasise o slujba de administrator la o mosie din apropierea orasului.Copilul se imbolnaveste si este retras de la scoala.
1879-1883 este perioada,cind G.Ibraileanu studiaza la scoala primara din Roman.Pina in 1887, urmeaza cursurile
gimnaziului Roman-Voda,luind,din clasa a II-a,premiul intii in fiecare an.
La inceput de an scolar din 1887,se inscrie in clasa a V-a a lceului 'Codreanu'din Birlad.
Pe 21 septembrie acelas an moare Teodor Ibraileanu.
Peste un an, Ibraileanu,impreuna cu alti colegi,printre care si Ionescu Raicu-Simion,infiinteaza societatea literara 'Orientul'.In iunie 1889 'Orientul' se destrama prin plecarea din Birlad a elevilor ce terminasera liceul.
La 1 iulie,impreuna cu Panait Musoiu si Eugen Vaian,scoate revista'Scoala Noua',care apare pina in iunie 1890.Secretar de redactie,Ibraileanu semneaza la inceput cu initiala din numarul 3 - cu pseudonimul Cezar Vraja.
In iunie 1890 G.Ibraileanu termina liceul in toamna isi ia examenul de bacalaureat la Universitatea din Iasi.Se inscrie la Facultatea de litere si filosofie a Universitatii din Iasi in anul intai frecventeaza toate facultatile,negasindu-si locul.
G.Ibraileanu da examene la Scoala Normala Superioara(1891).O parte din obiecte erau predate tot de profesorii facultatii.Atras de febra publicistica si de ideile socialiste,G.Ibraileanu lasa studiile superioare pe un plan secund,examenele trecindu-si-le cu intirziere.Din 1890 colabora la saptaminalul bucurestean'Munca';in 1892 il intilnim la 'Adevarul si Critica sociala' in 1893 si 1894,la 'Evenimentul literar'(nr.1 apare la 20 decembrie 1893;din iulie 1894,redactia se muta la Bucuresti;de la nr.45, 24 octombrie 1894,se contopeste cu'Lumea noua'),din octombrie 1894 pina in februarie 1895 colaboreaza la 'Lumea noua'.
In iunie 1894 termina Scoala Normala Superioara.
In aprilie 1895 sustine examenul si obtine licenta in stiintele istorico-filosofice.Cunoaste pe Elena Carp (nascuta la 25 mai 1873),viitoarea sa sotie.
In 1896 traduce pentru Editura Semitca Bel-Ami de Guy de Maupassant:semneaza Cezar Vraja.Numit suplinitor la Gimnaziul de baieti din Bacau la 1 septembrie nu s-a prezentat la post.Ramine in Iasi unde da lectii particulare,lucreaza,sub conducerea lui A.Philippide,la Dictionarul Academiei,si isi petrece timpul liber in preajma Elenei.
In aprilie 1899 se prezinta la postul de la Bacau.
Este numit profesor la Liceul Internat (septembrie 1900).
In 1901 colaboreaza la 'Noua Revista Romana'a lui C.Radulescu-Motru.La 5 iulie se casatoreste cu Elena Carp.Suplineste un an,incepind cu 1septembrie,catedra de Filosofie de la Liceul National(fost Academia Mihaileana).
Intre lunile ianuarie si aprilie1902 isi sustine examenul de capacitate pentru a deveni profesor titular.Se naste Maria,unicul lor copil.La 1 septembrie este numit profesor provizoriu de limba romana si la Liceul Militar din Iasi.
In martie,aprilie si mai 1904,face,cu Elena,o calatorie in strainatate:Austria,Germania,Italia,Elvetia.
La 1905 colaboreaza in numerele 1-3 ale revistei'Curentul nou',scoasa de H.Sanielevici.
In martie 1906 apare la Iasi 'Viata romaneasca',directori C.Stere si Paul Bujor,secretar de redactie G.Ibraileanu.Pana la 1 iulie 1908,redactia revistei a fost in casa lui Ibraileanu;dupa mutarea redactiei cenaclul literar continua in acelasi loc.
La 18 decembrie 1907,Ministerul ii acorda titlul de profesor definitiv.
Este numit profesor suplinitor la catedra de Istoria literaturii romane moderne a Facultatii de litere din Iasi(1 septembrie 1908).
In 1909 apare volumul Scriitori si curente;in perioada februarie-martie se interneaza la sanatoriul Sfinta Elisabeta din Bucuresti.
La 1911 redacteaza o detailata biografie ce va apare postum sub titlul Amintiri din copilarie si adolescenta.la 5 noiembrie este desarcinat de minister de postul de suplinitor,in locul lui fiind numit Eugen Lovinescu,doctor in litere la Paris si docent universitar.In decembrie G.Ibraileanu se inscrie la doctorat.
In 1912 publica teza doctorat:Opera literara a lui Vlahuta,in urma careia primeste titlul de doctor.In iunie Consiliul facultatii propune numirea lui Ibraileanu ca profesor la aceeasi catedra;ministerul accepta;de acum inainte,viata lui Ibraileanu se va imparti intre revista si Universitate.
August 1916 - isi inceteaza aparitia 'Viata romaneasca'.
Intre aprilie si septembrie 1918 G.Ibraileanu scoate cotidianul'Momentul'.Mai apoi in octombrie Academia Romana ii respinge candidatura.
Din februarie pina in decembrie 1919 apare revista saptaminala'Insemnari literare'.Tine,la indemnul dr.Fr.Rainer,un 'curs popular' despre literatura romana la Institutul Anatomic din Iasi.
Martie 1920 - reapare'Viata romaneasca'.Scoate volumul Note si impresii.
In 1921 apar volumele:Dupa razboi,Scriitori romani si straini.
1924 - 1925 redacteaza Adela intr-o prima versiune,pe care o citeste sotiei si prietenilor.
In 1927 lucreaza la o editie a poeziilor lui Eminescu ce va fi editata in 1930 de'Cultura Nationala'.In acelas an apar volumele:Studii literare si Privind viata.Tot din 1930,redactia'Vietii romanesti'se muta la Bucuresti,editata fiind de'Adevarul'.
In ianuarie 1933 se retrage de laconducerea revistei care va reveni lui M.Ralea,directorul partii literare si artistice.In mai,apare romanul Adela.In iunie i se confera premiul national de proza.
La 1934 bola se agraveaza;in aprilie suporta la Bucuresti o intrventie chirurgicala;spre toamna este internat la sanatoriul'Casa Diaconeselor' din Bucuresti.
In noaptea de 10 spre 11 martie 1936,Ibraileanu a parasit lumea celor vii,la 12 martie corpul profesorului a fost incinerat si un sfert de ora i s-au cantat andantele si Simfonia pastorala a lui Beethoven.
G.Ibraileanu n-a scris decat putina critica propriu-zisa si aceea despre autorii preferati.Stilul ei vorbit,repezit,o face neatractiva.Impresia prima e a unei oarecare vulgaritati in expresie,a lipsei de finete. Si,dimpotriva, finetea e calitatea dominanta a criticului.
Cartea de literatura avea in ochii lui Ibraileanu existenta unei fiinte vii,fata de care ai sentimentele pe care le ai fata de o fiinta vie.Amintirile din lectura ii erau tot asa de puternice ca si amintirile din viata.
Spiritul critic in cultura romaneasca este o carte scrisa cu verva sclipitoare,cu argumente nesofisticate,intr-un adevarat spirit poporanist,cuprinzind intiia reabilitate de rasunet adusa literaturii de la 1848.Ea repara nedreptatea care se facuse acestei literaturi,dispretul interesat cu care o acoperise juninismul.
Referitor la opera comica a lui Ion Luca Caragiale,G.Ibraileanu spunea:
'Marele creator de oameni Caragiale n-a creat in Machi si Popesti individualitati,pentru ca,dupa el,n-au individualitate nici in viata reala.Formele noi i-au redus la unitate,i-au facut la fel de ridicoli.Comicul fiecaruia e comicul intregii categorii.Unul sufera de 'sitoatia' tarii, altul sufera de 'lacuna' din codul penal - aceasta e singura deosebire.
Marele creator Caragiale a reusit sa faca acest tour de force de creatie, se poate zice negativa;sa nu dea nimic individual acestor tipuri, ci numai petecea categoriei lor.'
Tot de la Ibraileanu aflam ca Octavian Goga s-a facut cunoscut in 1906 printr-un volum de Poezii, in care aducea o lume noua, un sentiment nou si o forma noua. Dupa Alecsandri,care cantase pe taranul pitoresc si patriarhal cand nu cantase pe taranul-decor sau chiar taranul-bibelou,veni Cosbuc care canta viata idilica, idealizata a unei taranimi fericitte,iar dupa Cosbuc veni Goga,care introduse in poezia noastra pe taranul oprimat, asa cum se incercase altadata sa ni-l zugraveasca, in treacat si fara succes, Cezar Boliac,sau, in timpurile mai noua, cu un succes discutabil, N.Beldiceanu.
Dar Goga, in deosebire de acesti inaintasi, nu se marginea numai la zugravirea vietii taranesti, intr-un sens sau altul. La dreptul vorbind, nici nu era in intentia lui sa dea scene,idilice sau tragice, din viata taraneasca.
In 'Postumele' lui Eminescu, G.Ibraileanu scrie:
'Obiceiul de a publica manuscrisele oamenilor mari, dupa moartea lor, exista pretutindeni.E, fara indoiala,ceva nedelicat in aceasta exhibare a imitatiilor bietilor morti si, desigur,nu e unul care, daca ar invia, n-ar fi adinc jignit ca i-a dat in vileag bucatile, pe care le-a crezut nevrednice de el insusi,ori bruioanele, din care putem vedea chinul de a crea, din care putem cunoaste ce idei, banale adesea, si ce forma, stangace de cele mai multe ori, au izvorit intii de sub pana scriitorului. Dar aceasta nedelicatete este scuzata prin interesul pe care il prezinta manuscrisele poetilor pentru cercetatorii literari.Asa ca, din acest punct de vedere, publicarea manuscriselor lui Eminescu este indreptatita si este folositoare. Publicarea lor,insa, in colectia 'autorilor clasici' , ca 'poezii de Eminescu', nu poate fi justificata. Daca pentru oamenii din generatia trecuta, adevaratul Eminescu este si ramine acela din editia Maiorescu, apoi pentru generatia tinara, care a avut de
la-nceput in mana doua volume de Eminescu, 'Eminescu' este altul.Am vazut multi tineri citind pe Eminescu indiferent din volumul cel vechi ori din cel nou,de 'postume'.Evident ca in mintea acestora exista un alt Eminescu decat in mintea oamenilor de la sfirsitul veacului trecut.
Si e nedrept. Eminescu nu e,nu poate fi altul decit cel ce a voit sa fie el insusi. Tot ce n-a voit sa fie e foarte util pentru piceperea poetului, dar nu e adevaratul Eminescu. Acolo unde Eminescu n-a pus toata arta sa, nu mai este el. Avem noi dreptul sa rostim vreo parere asupra talentului lui, judecind dupa vreo 'postuma'?
Eminescu este un eveniment aproape inexplicabil in literatura noastra. El e asa de mare fata de predecesorii sai, incit nu mai poate fi vorba de o 'evolutie' a literaturii,ci de o satira.Caci de la Alecsandri, Bolintineanu, si chiar Alexandrescu, in chip normal nu se putea ajunge la Eminescu. Si nu vorbesc de continutul, de tendinta operei lui Eminescu.Sarituri, in privinta aceasta, s-au intimplat in toate literaturile.Vorbesc numai de arta.Predecesorii sai sunt atit de putin artisti, si Eminescu e un atit de mare artist! El a mostenit atit de putin si a creat atit de enorm de mult! Si aceasta saritura parea si mai mare pe vremea cind nu se cunostea decit opera sa, care incepe cu Venere si Madona(editia Maiorescu). De cind insa cunoastem bucatile anterioare Venerei si Madona(din editia Saraga si, acum, din aceste 'postume'),putem asista la evolutia ce a facut-o Eminescu,care este in acelasi timp evolutia literaturii romane insasi, de la Alecsandri -Bolintineanu pina la Eminescu, evolutie intimplata insa, in activitatea unui singur om, care e Eminescu: Eminescu adolescentul, cel de pina la Venere si Madona, este scriitorul care face evolutia literaturii romane de la Alecsandri pina la ceea ce intelegem prin 'Eminescu'.
'Opera lui Creanga este epopeea poporului roman. Creanga este Homer al nostru.',mentiona Ibraileanu in Povestirile lui Creanga, din 'Viata romaneasca'.
'In Creanga traiesc credintele,eresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filozofia poporului, cum s-au format in mii de ani de adaptare la imprejurarile pamintului dacic, dedesubtul fluctuatiunilor de la suprafata vietii nationale. Creanga este un reprezentant perfect al sufletului romanesc intre popoare; al sufletul omului de munte intre taranii moldoveni.'
'Basmul, povestea valoreaza cat talentul celui care povesteste.Si Creanga a avut un asa de mare talent, incit in toate povestile sale oamenii traiesc cu o individualitate si cu o putere de viata extraordinara.
Sa nu ne inselam: Povestile lui Creanga sunt bucati rupte din viata poporului moldovenesc. Soacra cu nurorile ei, Stan Patitul, Badea Ipate etc. sunt oameni vii, tarani din Humulesti, tarani din plasa Muntelui din judetul Neamt.Si vestitii nazdravani: Ochila, Flaminzila, si Pasarila-Lati-Lungila, si Gerila si Setila, sunt flacai sugubeti si 'ai dracului', ca si dascalii Mogorogea, Trasnea si ceilalti, din Amintiri, - numai cit tratati epic.
Dupa cum La Fontaine a zugravit in dobitoacele sale pe contemporani, starile sociale si pina pe Ludovic XIV,tot asa si marele nostru scriitor, in povestile sale, a zugravit lumea reala pe care a cunoscut-o. 'Miracolul' e secundar, afara de unele cazuri cand ii serveste sa exagereze humoristic.'
' Ibraileanu a spus cele mai fundamentale lucruri despre un scriitor si ramii surprins sa gasesti un lucru evident abia azi, banuit cu mult inainte.'
George Calinescu
Intr-un articol 'Caracterul specific national in literatura romana' G.Ibraileanu isi clarifica nationalismul sau estetic, ce nu are nimic de a face cu nationalismul de tendenta. Daca orice arta iese din zugravirea realitatilor care nu sint decit nationale , atunci orice adevarat artist are un specific:
'Poezia, si mai ales cea lirica, cea mai insemnata din speciile genului, exprimind mai ales afectivitatea unui individ si conceptia lui de viata, e nationala adesea numai intru cit sufletul unui individ poarta petecea sufletului poporului din care face parte.
Dar aceast element subiectiv national apare si in proza, chiar si in cea mai obiectiva. E atitudinea scriitorului fata de lucrurile zugravite. Acest element se adauga, deci, si el, la celelalte, adincind caracterul specific national a prozei.
Asadar, daca poezia, cit e foarte nationala, e expresia sufletului unui popor, - proza, cit e talentata e si expresia sufletului unui popor si oglinda vietii acestui popor. E inca o data mai bogata in relatii nationale, subiective si obiective.'
Inversind aceasta propozitie, estetul enunta un criteriu: cu cit o opera literara e mai nationala, cu atit se apropie cu mai multa probabilitate de arta:
'. daca s-ar pune scriitorii romani pe doua coloane - intr-o coloana dupa talent si in alta dupa gradul in care au imitat sau nu, - credem ca cei mai talentati ar coincide, de cele mai multe ori, cu cei mai nationali.
Aceasta lege se verifica chiar prin cei doi scriitori munteni, citati mai sus, caci nu credem sa fie o simpla intimplare ca Bratescu si Caragiale sint totodata si cei mai insemnati prozatori munteni care au zugravit lucruri mai ale noastre.'
Referindu-se la Cosbuc, G.Ibraileanu scrie in Note si impresii:
'Cosbuc a fost adevaratul si poate singurul poet al pamintului si neamului romanesc cel etern, asa cum a ramas dedesubtul schimbarilor si al furtunilor aduse de vremuri. In poezia lui Cosbuc nu sunt curente de idei trecatoare, atitudini de sistem filozofic si de scoala literara.
'Optimismul' sau nu este altceva decit sanatatea, decit seninul si armonia sufletului sau. Aceasta sanatate si aceasta armonie sufleteasca apar in chip splendid si in arta sa , in perfectia, libera si nesilita, a versului sau luminos.
Cosbuc a fost un scriitor rar, un scriitor unic in intreaga literatura a vremurilor de azi. Trebuia un concurs de imprejurari ca sa poata aparea un Cosbuc.
Din 'Pagini alese' ne putem informa despre referintele lui Ibraileanu catre M.Sadoveanu:
'Tara dincolo de negura' e una din cartile cele mai placute ale lui Sadoveanu. Daca mi s-ar cere sa aleg cinci volume din cele patruzeci ale dumisale, negresit ca 'Tara de dincolo de negura' ar face parte din ele.
In acest volum Sadoveanu a pus tot ceea ce are mai bun in bagajul sau de fapte: natura, oameni ai naturii si trecut. Si toata perfectia artei sale, ajunsa la maturitate.
Nu numai puscasii si pescarii sunt oameni ai naturii, ci toate personagiile sale, in ipostazul lor de vinatori, chiar cind sunt recrutate dintre intelectuali. Si tot asa nu numai oamenii vechi evocati in citeva bucati, si nu numai oamenii primitivi de sub munte si din baltile Dunarii sunt din trecut, ci toti vinatorii sai.Mai intii prin patriarhalismul indeletnicirii lor si in al doilea rind prin ceea ce e ancestral in instinctul care-i duce prin munti si vai si prin baltile misterioase. Si in sfirsit este evocat chiar si de felul relatiilor dintre vinatori, cu camaradieria lor simpla, cu povestile si 'minciunile' vinatoresti, in adunarile lor prin case mobilate ca pe vremea dacilor - cu 'cuconu Nicu', cu padurari iesiti de prin tainitele codrilor si cu acea egalitate dintre 'cuconu Nicu' si padurar, datorita mestesugului vinatoresc, care, suprimind ierarhia sociala, intoarce pe om la natura si la primitivitate.
Domeniul favorit al dlui Sadoveanu e trecutul.Dar trecutul este atit de mult muza dlui Sadoveanu, incit d-sa nu se multumeste cu impresia normala de trecut a vinatoriei si a imprejurarilor ei. Trecind peste raportarea faptelor vinatoresti actual, Sadoveanu imagineaza vremuri imemoriale si misterioase. In 'Vinatorii de lupi in veacuri vechi' Sadoveanu are viziunea unor vinatori preistorici dintr-o rasa emigrata din nord spre malurile Siretului. In 'Vint dinspre Caliman' Sadoveanu isi satisface nostalgia trecutului, punind in scena pe un taran care spune ca a vazut zimbri pe muntele Caliman. Iar acest vinator fantast, povestind despre gazda lui de pe Caliman, un aborigen romanizat in a doua generatie, evoca si un alt fel de trecut impresionant. Cu impreciziunea de care vorbeam mai sus si fara sa-si ia nici o raspundere, Sadoveanu a putut sa invie din morti oameni si fiinte stinse de mult - sa-si dea si sa ne dea fiorul trecutului formidabil adus, halucinant, in prezent. Iar acest fior al trecutului este, el insusi, numai un aspect al altui sentiment, al sentimentului dominist din opera sa, al sentimentului de mister.'
'Ibraileanu militeaza pentru europenizarea structurilor socio- culturale romanesti in cadrele specificului national, numai astfel posibil.'
Ion Duna
