Amintiri din copilarie
de Ion Creanga
Inceput in 1881, Amintiri din copilarie constituie, dupa aprecierea unanima a criticilor si istoricilor literari, opera de maturitate, capodopera marelui scriitor moldovean I. Creanga, fiind considerat 'primul roman al copilariei aranesti'. Desi opera autobiografica, faptele, ideile, personajele nu sint intre totul reale. Rezulta ca personajul principal al Amintirilor nu este scriitorul, ci Nica al lui Stefan al Petrii, surprins si descris din perioada copilariei, de cind a facut 'ochi' si pina ajunge 'holtei, din pacate!'.
Universul creaiei sale il formeaza satul natal Humulesti. Pentru autorul Amintirilor din copilarie satul natal este locul cel mai important si mai frumos din lume. Asa se explica de ce fiecare inceput si fiecare sfirsit de capitol din cele patru ale Amintirilor cuprinde referiri directe la casa parinteasca, la oamenii, la frumuseile si rezonana istorica a locurilor care imprejmuiesc Humulestii.
Capitolul I. Evoca frumuseile satului Humulesit 'stau citeodata si-mi aduc aminte ce vremuri si ce oameni mai erau prin parile noastre, pe cind incepusem si eu, dragalia-Doamne, a ma radica baietas la casa parinilor mei, in satul Humulesti, din tirg drept peste apa Neamului; sat mare si (razasesc) vesel, imparit in trei pari care se in tot de una; Vatra Satului, Delenii si Bejenii.'; si mindria de-a aparine prin nastere acestui sat vechi, razasesc: 'S-apoi Humulesti si pe vremea aceea nu erau numai asa un sat de oameni fara capatii, ci sat vechi, razasesc intemeiat in toata puterea cuvintului; cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mindre, care stiau a invirti hora dar si suveica, de vuia satul de votale in toate parile, cu biserica frumoasa si niste preoi si dascali si poporani ca aceia, de faceau mare cinste satului lor'.
In continuare scriitorul evoca imagini din viaa de scoala: dascalul Vasile, calul Balan, luarea cu arcanul la oaste, plecarea cu bunicul David Creanga din Pipirig la scoala din Brosteni, intimplarea cu rostogolirea stincii peste casa Irinucai. Din intimplarile relatate remarcam elogiul adus parintelui 'Ioan de sub deal' in calitatea lui de intemeietor de scoala, prin chilia 'durata la poarta bisericii pentru scoala'.
Partea a II.-a a Amintirilor descrie casa parinteasca din anii fericii ai zburdalnicei copilarii: 'Nu stiu alii cum sunt, dar eu, cind ma gindesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti () parca-mi salta si acum inima de bucurie. Si, Doamne, frumos era pe atunci, caci si parinii, si fraii, si surorile (mele) imi erau sanatosi, si casa ne era indestulata si copii si copilele megiesilor erau de-apururea in petrecere cu noi, si toate imi mergeau dupa plac, fara leac de suparare, de parca era toata lumea a mea!'. Apoi povesteste peripeiile cu uratul de Anul Nou, la cirese, cu pupaza din tei si la scaldat.
Partea a III.-a enumera vestitele locuri din jurul Humulestilor: 'si satul Humulesti in care m-am trezit, nu-i un sat laturalnic, mocnit si lipsit de privelistea lumii ca alte sate; si locurilecare inconjura satul nostru inca-s vrednice de amintire; apoi istoriseste intimplari din vremea cind era elev la scoala din Falticeni, impreuna cu Oslobanu, Trasnea si Mogorogea, in gazda la ciubotarul Paval, ascultind cintecele din fluier ale lui Mos Bodringa.
In partea a IV.-a Nica al lui Stefan al Petrii nu mai este copilul care prinde pupaza pe oua, care fura cirese, ci este acum 'holtei din pacate' iar satul natal ii apare ca loc al primelor iubiri. De aceea legatura cu satul sau natal este acum mult mai strinsa: 'Cum nu se da scos ursul din birlog, aranul de la munte stramutat la cimp, si pruncul, dezlipit de la sinul mamei sale, asa nu ma dam eu dus din Humulesti in toamna anului 1855, cind veni vremea sa plec la Socola, dupa staruinele mamei'. Satul este vazut indeosebi prin ceea ce impresioneaza sufletul sau de flacau (hore, petreceri etc, toate avind ca fundal cintecul de dor ce se revarsa din strunele viorii lui 'Mihai scripcariul din Humulesti' in 'puterea nopii').
Sufletul adolescentului Nica este acum mult mai deschis sensibilitailor cromatice si vizuale ale imprejurimilor satului natal: 'Dragu-mi era satul nostru cu Ozana ceafrumos curgatoare si limpede ca cristalul, in care se oglindeste cu mihnire cetatea Neamului de atitea veacuri! Dragi-mi erau tata si mama, fraii si surorile, si baieii satului, tovarasii mei din copilarie' si scriitorul surprinde amaraciunea din sufletul copilului care se dezradacineaza, se desprinde de paradisul copilariei.
Impulsul creator al 'Amintirilor din copilarie' este iubirea de casa, dragostea pentru universul mirific al copilariei luminata de prezena parinilor, frailor, consatenilor si aureolata de farmecul locurilor natale.
Desi in Amintiri scriitorul priveste retrospectiv, cu ochii copilului de odinioara, lipsit de griji, preocupat de jocurile sale si nu de neajunsurile oamenilor, sint zugravite in aceasta opera si destule aspecte amare de viaa rurala.
I. Creanga ii admira pe harnicii arani humulesteni, gospodari vestii, care 'nu-s traii ca in birlagul ursului, ci au fericirea de a vedea lumea de toata mina', fiind ei asezai pe drumuri umblate. Ei erau insa 'razasi fara paminturi, nevoii sa-si cistige existena mai mult din confecionarea si vinzarea sumanelor.
Saracia in care se zbateau muli arani este evidenta in prezentarea gospodariei Irinucai 'toata averea Irinucai erau cocioaba, doi boi, un ap si doua capre slabe si riioase'.
La ara existau puine scoli si cele care funcionau erau create de particulari, care adesea urmareau numai beneficii personale, cum era cazul catihetului Conta de la Falticeni. Scolile nu aveau localuri proprii ca in cazul scolii din Humulesti. Copii trebuiau sa plateasca taxe mari si din aceasta cauza muli ramineau pe dinafara. Statul nu era preocupat nici de pregatirea cadrelor didactice. Invaatorii erau improvizai din dascalii bisericilor, din preoi sau calugari 'care si ei se mirau cum au ajuns profesori'. Acestia nu le explicau niciodata nimic, ii invaau mai ales rugaciuni si cintece religioase. Nu existau manuale, invaau pe cari bisericesti (ceasloave) si cind exista cite un manual scolar, acela era asa delimitat (gramatica lui Trasnea) sau de gresit, ca mai rau incurca pe copii. Elevii neavind o buna indrumare didactica erau obligai sa memoreze fara a inelege ceva. In scoli se folosea bataia (Sfintul Niculai si Calul Balan).
Calugarii si preoii sunt aspru criticai, ei formau o categorie de privilegiai. Pe preoii nostri din sat nu-i incape cureaua de pintecari ce sint, caci 'popa are mina de luat, nu de dat; el maninca si de pe viu si de pe mort'. Clericii transformasera biserica intr-o taraba, un mijloc de imbogaire sigura si rapida.
Este apoi criticata recrutarea in armata (prinderea cu arcanul a lui badia Vasile); si lipsa de grija a statului faa de sanatatea publica, lipsa oricarei asistente medicale la Humulesti 'medic' era mos Vasile Tandura, iar descintecele ineau locul tratamentelor.
Umorul in Amintiri din copilarie
Umorul este o forma a risului, o manifestare a bunei dispoziii. La I. Creanga umorul este alaturi de oralitate trasatura dominanta a Amintirilor din copilarie. Umorul la Creanga este unul sanatos, de origine populara.
Principalele categorii ale umorului sint: umor de situaie (izvorit din fapte, situaii, intimplari: prinderea mustelor cu ceaslovul, molipsirea de riie de la caprele Irinucai, aplicarea postei la talpi, bataia dintre Mogorogea si Paval, intimplarea de la scaldat, vinzarea pupazei etc); umor de caracter (izvorit din felul de a fi al unor personaje: Mogorogea, mos Chiorpec, Trasnea, popa Buliga - zis si Ciucalau etc); umor de limbaj (izvorit din folosirea de locuiuni, zicatori si proverbe, menite a provoca risul: 'is mai aproape dinii decit parinii', 'se ine ca riia de om', 'au tunat si i-au adunat', 'mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima'; ori expresii ca: 'va-i nevoie', 'calea - valea', 'bine - rau').
Sursele umorului le reprezinta intimplarile hazlii, buna dispoziie a autorului, (Nica face haz de necaz), prezena glumei in mijlocul lucrurilor celor mai serioase 'Si sa nu credei ca nu mi-am inut cuvintul, de joi pina mai apoi, pentru ca asa am fost eu, rabdator si statornic la vorba de feliul meu; si nu ma laud, ca lauda-i faa; prin somn nu ceream de mincare; daca ma sculam, nu mai asteptam sa-mi dea alii; si cind era de facut ceva treaba, o cam saream de pe-acasa'; ironia 'Mos Luca de te-a intreba cineva, de-acum inainte, de ce trag caii asa de greu, sa-i spui ca aduci niste drobi de sare de la ocna si las' daca nu tear crede fiecare'; autoironia 'In sfirsit, ce mai atita vorba pentru nimica toata? Ia, am fost si eu, in lumea asta, un bot cu ochi, o bucata de huma insufleita din Humulesti care nici frumos pina la douazeci de ani, nici cuminte pina la treizeci si nici bogat pina la patruzeci nu m-am facut. Dar si sarac ca anul acesta, ca in anul trecut si ca de cind sint, niciodata n-am fost'.
Limbajul Artistic este de o frumusee si originalitate inimitabila. Farmecul incomparabil al stilului lui I. Creanga vine din frumuseea limbii neamului romanesc. Mijloacele lingvistice folosite dau impresia de oralitate prin folosirea maxima a interjeciilor onomatopeice (ha! ha! ei! tusti! zbirr!) a expresiilor onomatopeice si a verbelor imitative (ha! a horai, a gabui).
Senzaia de oralitate e provocata si de mulimea expresiilor specifice limbii vorbite (vorba ceea, hat bine, pace buna) a zicerilor tipice (toate ca toate, de voie de nevoie) a intrebarilor si exclamaiilor (ori mai stii pacatul, grozav s-a spariat, ce-i de facut?). Alteori in text apar versuri popurale sau fraze rituale: La placinte inainte / Si la razboi inapoi. Decit la oras codas ? Mai bine-n satul tau fruntas. Deosebita este si folosirea cuvintului 'mai' 'ce mai de pomi s-au pus in intirim (muli). Alteori e folosit ca abverb 'mai raminei cu sanatate'. Caracterul de oralitate provine si din folosirea dativului etic:'si-am cazut in Ozana cit mi i-i baietul'; sau folosirea unor expresii ori locuiuni populare: 'incaltea', 'ca mai ba', 'a cu-i a cu'.
Orala e si sintaxa frazei. Autorul lasa cuvintele sa se insire dupa o ordine a vorbirii si nu a scrisului, unde topica e mai controlata: 'si harsita de matusa nu ma slabea din fuga nici in ruptul capului; cit pe ce sa puie mina pe mine', 'si eu fuga, si ea fuga, si eu fuga, si ea fuga, pina ce dam cinepa toata palanca la pamint'. De asemenea majoritatea frazelor se leaga intre ele prin conjucia coordonatoare copulativa 'si' 'Si cind invaam eu la scoala, mama invaa cu mine acasa. Si citea la ceaslov, la psaltire si Alexandria mai bine decit mine, si se bucura grozav cind vedea ca ma trag la carte.
Comparaiile sunt din limbajul popular: 'cum nu se da scos ursul din birlog asa nu ma dam eu dus din Humulesti'; 'doi cai ca niste zmei'.
Epitetele sunt adesea regionalisme sau creaii lexicale proprii: calugarii o adunatura de zamparagii 'duglisi', 'miine, poimiine aveam sa ne trezim niste babalici gubaci', - dac-ar sti el ghilhanosul si ticaitul, de unde am pornit asta noapte'.
Arta literara consta in 'modul spunerii' in hazul povestirii. I. Creanga imbina cu maiestrie modurile de expunere:
Naraiunea sau relatarea in direct a naratorului, e insusi firul povestirii. Pe firul acestei povestiri se pot distinge momentele subiectului mai ales in partea a IV.-a.
Descrierea apare in doua momente ale aciunii, cind evoca universul copilariei si cind isi intoarce privirea inapoi, spre munii Neamului, din virful codrilor Pascalilor.
Dialogul ascunde conflictul, dezvaluie sufletul personajelor, gindurile, sentimentele, temperamentele, invioreaza aciunea, o propulseaza.
Monologul interior apare in noaptea dinaintea plecarii, in ceasul disperat al intoarcerii spre sine, a Eului infrint: 'zicind in sine-mi cu amaraciune: ce necaz de capul mieu'.
G. Calinescu scria 'Creanga este expresia monumentala a naturii umane in ipostaza ei istorica ce se numeste poporul roman'.
