Caracterizarea personajelor dramei
"SUFLETE TARI"
Camil Petrescu reprezinta una din cele mai interesante personalitati ale literaturii romane. El a adus o contributie importanta in evolutia culturii romanesti, din perioada interbelica, atat in ceea ce priveste teatrul, cat si in ceea ce priveste romanul. Avand o formatie filozofica, aspiratii spre cunoasterea universala, preocupat de multe domenii: arta, stiinte politice, stiinte sociale, etc, Camil Petrescu si-a lasat amprenta acestei personalitati insetate de esente, plina de polemici asupra intregii sale opere.
In teatru, Camil Petrescu isi dovedeste calitatile prin scrierea unei drame a "absolutului", a cunoasterii prin piese memorabile ca: Jocul ielelor, Suflete tari, Act Venetian, Danton.
Drama "Suflete tari" reprezinta o realizare deosebita a autorului, prin introducerea unor tehnici artistice inovatoare, nemaiintalnite in teatrul romanesc de la acea vreme. Subiectul operei e marcat de crezul artistic al autorului ce cuprinde multitudinea de polemici, aspiratia spre absolut, incompatibilitatea realitatii cu idealul, respectiv ciocnirea puternica intre viata exterioara, reala si cea interioara, guvernata de cu totul alte reguli.
Afirmatia lui Jules de Gaultier, referitoare la opera "Madame Bovary": "Flaubert a constatat in om un bovarism de neiertat, care face din greseala si minciuna o lege a naturii, o boala a imaginatiei si gandirii, care-l obliga sa dispretuiasca orice realitate si sa cedeze fascinatiei irealului, care-l constrange sa vada dincolo de limita inteligentei simturilor sale, un dincolo al carui orizont se indeparteaza cu fiecare effort facut spre a-l atinge. Ce influenta ciudata ne smulge astfel pe noi noua insine, creand, alaturi de nevoile noastre reale, si nevoi imaginare pe care le avantajam?" , se identifica si in drama "Suflete tari" , fiind particularizata mai ales la nivelul constructiei personajelor.
Andrei Pietraru este un tanar de treizeci de ani, arhivar in casa lui Matei Boiu, boier cu traditie. Pietraru se afla in slujba lui Boiu de sase ani si nu a dorit sa plece, desi a avut ocazii, datorita iubirii nemarturisite ce o purta Ioanei Boiu, fiica marelui boier. Un mare timid in viata de zi cu zi, tanarul dovedeste insa o bogata viata interioara, plina de idei fascinante. Hotarat sa-si impartaseasca iubirea Ioanei, Andrei isi face curaj intr-o incercare disperata de a-si impresiona femeia iubita. In actul al II-lea , in camera Ioanei, Andrei isi incepe un discurs timid , nesigur, insa sincer, care dezvaluie dragostea fierbinte purtata pretentioasei domnisoare Boiu. Acest discurs nu face altceva decat sa o irite pe Ioana, spre disperarea lui Andrei care realizeaza ca joaca de fapt doar un banal rol al unui erou de roman. Tensiunea atinge limite puternice, Andrei isi dezvaluie adevarata fata, adevarata constiinta, iar energiile ce ii alimenteaza viata interioara explodeaza pur si simplu, intr-un amalgam de zvacniri ce surprind esenta personajului. Pietraru impresioneaza prin intensitatea reactiilor si trairilor pe care le are, prin declaratiile ce reflecta o puternica natura intelectuala. Lumea lui Andrei copleseste intregul schimb de replici, trimitand o aura monumentala personajului. Andrei se dovedeste astfel, a fi o imagine ideala a unui erou, reusind sa invinga prejudecatile aparent impenetrabile ale Ioanei. Pentru universul inchis care s-a format in camera Ioanei, Pietraru are iluzia suprapunerii lumii interioare cu cea exterioara, iluzie ce se va dovedi de scurta durata. Intensitatea scenei seducerii se ridica la cota incandescentului, Andrei devine cel ce domina discutia, se transforma in haiducul visat de Ioana si totul se consuma pe loc in acea noapte nebuna, prin daruirea Ioanei Boiu. Scopul lui Andrei a fost asadar atins, stralucirea iluziei relatiei cu Ioana paleste curand, cand Matei Boiu afla despre noaptea nebuna. Ideile vietii interioare ale lui Pietraru par sa se fi sedimentat ca legi in viata reala, fapt care sporeste intensitatea dramei. Astfel, tanarul incearca sa previna prabusirea iminenta a lumii lui Matei, prin afirmarea unor noi legi , conturate deja ca si mentalitate aplicata in realitate. Pietraru este asadar convins, ca isi poate justifica ascensiunea pe scara sociala, prin iubirea pe care o are pentru Ioana, lucru total de neacceptat in viziunea traditionalista si bine ierarhizata a batranului tata. Andrei ramane lucid pana la final si isi surprinde caderea unei lumi care a facut greseala sa purceada dincolo de granitele interioare sufletesti si sa se instaleze ca sistem de valori rational, aplicat intr-o realitate cruda ce il respinge intr-un mod categoric. Tanarul bibliotecar incearca sa se sinucida dupa ce a propus etalarea unei viziuni a absolutului in dragoste, viziune care se loveste din pacate de aparenta banalitate a unor ierarhii sociale.
Referitor la mijloacele de caracterizare ale personajului, inovatoarea tehnica a oglinzilor, atotprezenta in opera camilpetresciana, o regasim si aici. Astfel, pentru Matei, Andrei reprezinta un tanar credincios , studios, pentru printrul Bazil, un ratat, pt Ioana, haiducul mult visat, etc.
O alta tehnica deosebita folosita de Camil Petrescu sunt introducerea unor indicatii scenice cu caracter special. Astfel, aceste indicatii sunt mai ample si au rol in caracterizarea personajelor. Modul in care cade lumina, decorul, pot sugera adesea unele din trairile personajelor. Conacul boieresc apare de fapt ca o fortareata inchisa, dand senzatia unei incremeniri a timpului; gandurile lui Andrei din inceputul piesei sunt evidentiate tot cu ajutorul unui décor deosebit.
Un alt personaj, reprezentant al "sufletelor tari" este Ioana Boiu. Fiica lui Matei Boiu, Ioana reprezinta un ideal feminin in drama de fata. Aspiratia ei absoluta o reprezinta Suzana Boiu, aristocrata razvratita impotriva sistemului, care se marita cu un haiduc, impotriva oranduirii sociale. Ioana cauta sa se diferentieze astfel de mentalitatea traditionalista a tatalui ei. De asemenea, ea este pretentioasa mai ales la barbati, nu se lasa usor impresionata. Este o iubitoare de arta, dovedindu-si la randul ei caracterul elevat. Aparandu-se cu un scut de aparenta infatuare si orgoliu manifestat incisiv prin ironii la orice pare contrafacut, Ioana ascunde totusi o bogata viata interioara, o aspiratie spre autenticitate. Trecand chiar si peste criteriul ierarhic social, ea se indragosteste de Andrei in momentul in care acesta se contopeste cu imaginea absolutului din mintea ei.
Spatiul si indicatiile scenice intervin si in acest caz in caracterizarea personajului: camera Ioanei reprezinta un loc special, deosebit de intregul conac cu aspect boieresc avand o dubla semnificatie: incercarea de deiferentiere a mentalitatilor lui Matei si a Ioanei dar si o aspiratie spre autenticitatea conturata mai ales de portretul dominant al Suzanei Boiu, model absolut pentru Ioana.
Un alt personaj deosebit este Matei Boiu. Nobil de vita veche, cu mare traditie, descendent al unei mari familii, cu trecut glorios, Matei gaseste un scop important in a asigura continuitatea neamului. Puternic marcat de moartea fiului sau, Matei Boiu ramane un neconsolat, un retras, punandu-si ultimele sperante in fiica sa, Ioana. Ferm convins in ideile si sistemul de valori propriu, nu poate sa perceapa alta oranduire sociala, decat cea cu care a trait. Traditionalist veritabil, are convingerea ca ierarhia sociala nu poate fi modificata si ca taranii vor ramane tarani iar boierii, boieri. Mentalitatea sa a adunat multa experienta, este de neschimbat, dand o impresie de indestructibilitate. Modul sau de a gandi pare unul minutios pus la punct, foarte ordonat, in care nu exista loc de schimbare. Ambitiile si asteptarile lui Matei cu privire la Ioana sunt foarte inalte, cu atat mai mult cu cat Ioana nu pare sa i le impartaseasca. Dezastrul pe care il intampina lumea lui Matei la contactul cu realitatea este ireparabil. Intreaga ordine, intregul calm sufletesc, scopul batranetilor lui Matei se dezintegreaza odata cu aflarea vestii de la Andrei si Ioana. O viata de om decade in tirada din actul al III-lea, intr-un mod impresionant. Revelatia de constiinta a batranului zdruncina si prabuseste din temelii gandirea traditionalista: bibliotecarul Andrei Pietraru nu este un servitor credincios ci doar un vanator de zestre. Metamorfoza interioara a lui Matei Boiu il schimba pentru totdeauna, acesta ajungand aproape sa-si renege fiica. Drama batranului demonstreaza inca o data incompatibilitatea unor lumi opuse: realitatea si lumea interioara.
Revenind la afirmatia lui Gaultier, dupa analiza personajelor reprezentata mai sus putem ajunge la niste concluzii. Eroii operei camilpetresciene nu sunt oameni obisnuiti, ci aspiranti ai idealului. Tocmai de aceea legile ce le guverneaza vietile interioare vor fi ireale, absolute, dincolo de limita inteligentei. Din pacate asemenea lumi interioare nu pot coexista cu o realitate care contine greseli, minciuni ca si componente ale naturii umane. Eroii din drama de fata, au insa tendinta de a substitui unei realitati imperfecte, o lume perfecta, ceea ce este imposibil si genereaza conflictul dramei. Astfel, ei nu doar avantajeaza nevoile imaginare, ci si le ridica la rang suprem , incercand sa le aplice in realitate, fapt care se soldeaza cu un esec.
