Personajul principal al nuvelei este preotul Trandafir care,pe parcursul povestirii primeste porecla de ,,Popa Tanda'',de unde si titlul nuvelei.Porecla vine de la verbul ,,a tandali" care semnifica ,,a pierde vremea'' cu referire la incercarile sale de a lamuri satenii sa munceasca,incercari pe care acestia le considerau ,,tandalitura'',pierdere de vreme.
De la inceputul naratiunii aflam ca personajul principal este la prima tinerete.
Dintr-UN portret schitat sumar,se desprinde chipul unui om cu invatatura buna de carte,voce frumoasa(asa cum cere profesia),care vorbeste ,,drept si cumpanit'',fiind ,,harnic si grijitor''.Este deci UN om echilibrat,drept indemanatic si priceput,caci ,,face din nimic ceva'',gospodar si strangator:,,Strange,drege si culege''.Toate aceste calitati sunt umbrite de o meteahna:,,Este cam greu la vorba,cam aspru la judecata:prea de-a dreptul,prea verde fatis'',adica spune omului direct ce impresie are despre el ,fara ocolisuri si menajamente.Acest fel deschis si sincer de a fi ii va schimba intreaga existenta,determinand transferul sau in satul Saraceni.Firea dinamica si energica a preotului se manifesta si aici:El incearca sa-I scuture pe sateni din nepasarea lor,sai aduca prin munca,la o situatie materiala buna,de pe urma carea ar fi profitat si el.Increzator in puterea cuvantului, nu pregeta sa le vorbeasca oamenilor,chiar sa umble din casa-n casa,dandu-le sfaturi, intai cu vorbe blande apoi ironice si amenintatoare.Nimic nu-i reuseste insa pe acesta cale.Disperarea care-l cuprinde are si cauze de natura materiala, caci zestrea preotesei se sfarsise,iar familia trebuia intretinuta.Impins de nevoi se apuca de lucru,fiind astfel primul care profita de binefacerile muncii.El,inaintea celorlalti,experimenteza personal toate sfaturile date satenilor, pune in practica tot ceea ce teoretic ii invatase pe altii.
Slavici nu adanceste analiza psihologica a personajului sau ci,punandu-l in situatii de viata dificile,il determina sa cugete,sa ia hotarari si sa actioneze. Tabloul final al nuvelei il infatiseaza la varsta batranetii,pastranduse inca,,verde vesel si harnic,, inconjurat de a-I sai,traind din plin bucuria cresterii nepotilor intr-o deplina armonie familiala.
Pe parcursul naratiunii personajul traieste UN conflict interior acut,cand isi da seama ca truda lui de a lamurii oamenii este zadarnica si cuvantul lui n-are greutate.Disperarea pe care o traieste il face sa realizeze ca vorba fara fapta zboara in vant,ca este nevoie de punerea in practica a celor spuse.
Aducand satul la prosperitate materiala el a redat oamenilor ceva si mai de pret: respectul de sine al fiecaruia,demnitatea de a tine capul sus si drept de a fi respectat de urmas.Sugestia scriitorului este ca bunastarea materiala o atrage pe cea spirituala,ca nu poate exista multumire sufleteasca daca nu ai viata indestulata.Este conceptia sanatoasa a omului din popor,al carui exponent este parintele Trandafir.Daca la inceputul naratiunii el era o persoana straina si neacceptata de comunitate in final devine sufletul acesteia,motorul ei spre progres modelul urmat cu sfintenie de toti.Portretul preotului este usor idealizat,prin el Slavici intruchipand spiritul constructiv,misionarul care se dedica ridicarii comunitatii din care face parte.
