Tudor Arghezi:
Poezia framantarilor metafizice - Psalmi
Aceasta tema este foarte bine reprezentata in creatia lui Arghezi. Asemenea marilor creatori, Arghezi si-a pus marile intrebari asupra conditiei umane, meditand asupra: locului omului in univers, asupra posibilitatii sale de cunoastere, asupra sensului vietii, a absurditatii suferintei si a mortii, asupra existentei lui Dumnezeu.
In poezia framantarilor metafizice putem identifica doua atitudini fundamentale: o atitudine contemplativa de asteptare a revelatiei divine; o atitudine de cautare infrigurata a unei certitudini, a unei dovezi materiale despre existenta lui Dumnezeu
Poeziile redau tragismul conditiei umane, imposibilitatea omului de a depasi limitele conditiei sale biologice. Omul este o fiinta rationala inzestrata cu constiinta, care traieste dramatic imposibilitatea cunoasterii totale. Spre deosebire de poetul filozof Lucian Blaga, Arghezi ajunge la aspiratia spre absolut nu pe calea culturii filozofice, ci prin intuitie si printr-o capacitate unica de concretizare a absolutului. Originalitatea poetului nu consta deci in aspiratia spre absolut, ci in modul propriu personal in care concepe drumul cunoasterii.
Cele mai semnificative creatii care se incadreaza in aceste teme sunt Psalmii. Argezi modifica acceptia psalmului, care la origine este un cantec de lauda la adresa creatorului, facandu-l cele mai dramatice framantari ale omului. Majoritatea psalmilor sunt scrisi sub forma unei comunicari interogative atat de potrivita framantarilor stintei.
1.) O idee care revine frecvent este aceea a singuratatii tragice a omului in univers:
Tare snt singur, Doamne, si piezisi!
Copac pribeg uitat in campie,
Cu fruct amar si cu frunzis
Tepos si aspru-n indarjire vie.
Arghezi foloseste metafora copacului parasit in campie, prin care reda conditia duala a artistului, a poetului, care fiind o natura superioara este lipsit de bucuriile obisnuite ale oamenilor, dar nefiind zeu ii sunt interzise caile cunoasterii.
2.) O alta tema este aceea a omului parasit de creatorul sau:
De cand s-a intocmit Sfanta Scriptura
Tu n-ai mai pus picioru-n batatura
Si anii mor si veacurile pier
Aci sub tine, dedesubt, subt cer.
3.) Legate de temele anterioare este nevoie omului de a comunica cu divinitatea:
Vreau sa vorbesti cu robul tau mai des.
4.) O alta tema frecventa este aceea a cautarii disperate a unei dovezi despre existenta creatorului:
Pentru credinta sau pentru tagada,
Te caut darz si fara de folos.
Esti visul meu, din toate, cel frumos
Si nu-ndraznesc sa te dobor din cer gramada.
Vreau sa te pipai si sa urlu: Este!
Aceeasi sete de certitudini materiale este exprimata in psalmul al treilea:
In rostul meu tu m-ai lasat uitarii
Si ma muncesc din radacini si sanger.
Trimite, Doamne, semnul departarii,
Din cand in cand, cate un pui de inger.
5.) Setea de concretizare a absolutului, a divinitatii, este exprimata de versurile:
Ard catre tine-ncet, ca un taciune
Te caut mut, te-nchipui, te gandesc.
6.) Versurile lui Argezi exprima oscilatia dramatica a poetului intre credinta si tagada. Fiecare moment de speranta este urmat frecvent de negarea violenta. Versurile exprima exasperarea omului care de la creatie n-a mai putut comunica cu creatorul sau:
Si te slujesc; dar Doamne, pana cand?
7.) Unele poezii exprima revolta poetului impotriva creatorului, pe care-l numeste talhar de ceruri. Semnificativa in acest sens este poezia Aluatul, in care revolta se-ndreapta impotriva imperfectiunii creatiei:
Cand maica-mea framanta aluatul, ma-ntelegi?
Ea scoate-ntotdeauna din vatra paini intregi.
O alta creatie semnificativa pentru aceasta tema este Intre doua nopt, in care poetul insista asupra ideii ca Dumnezeu si-a luat cu buna stinta creatia:
Sapand s-a rupt lopata. Cel ce-o stirbise, iata-l,
Cu mostele-i de piatra, fusese insusi Tatal.
Cei mai multi psalmi redau incercuirea metafizica a omului, adica imposibilitatea de a depasi limitele conditiei subterestre. Poetul foloseste o multime de simboluri pentru a reda idea de inchidere si de interdictie: usa, lacatul, drugi, belciuge, odaia, chilia, din care nu se poate evada:
Marea ma-nchide, lutul m-a oprit.
Cel mai frecvent simbol pentru interdictie este lacatul, ca de exemplu poezia Descantec:
Lacate, cine te-a inchis
La usa marelui meu vis ?
Unde ni-i cheia, unde-i pazitorul,
Sa sfarame zavorul
Si sa vedem in fundul noptii noastre.
Exasperat de asteptare, de cautare, de atatea piedici care ii apar in cale, poetul isi exprima revolta impotriva creatorului:
Oriunde-ti pipai pragul, cu soapta tristei rugi,
Dau numai de belciuge, cu lacate si drugi.
Inviersunat de piedici, sa le sfaram imi vine;
Dar trebuie,-mi dau seama, sa-ncep de-abia cu tine.
Cele mai multe poezii exprima sentimentul infrangerii al esecului, ca de exemplu poezia Doua stepe:
Unde ne ducem? Cine ne priveste?
In poarta cui sa cerem crezamant?
Hai, calule, hai, caine, pamanteste,
Sa batem, franti, cu pumnii in pamant.
8.) O alta tema este timpul, care trece si distruge fragila conditiei umane:
Ma bate vremea, ma bate ziua, ma bate clipa.
9.) In stransa corelatie cu timpul este tema mortii. Se pot identifica trei atitudini fundamentale fata de moarte:
a.) spaima fata de neant, evidenta in poezia Duhovniceasca, in care pana si Isus fuge de pe cruce in fata perspectivei mortii.
b.) acceptarea senina, impacata a mortii, ca un element firesc a vietii. Semnificativa in acest sens este poezia De-a va-ti ascuns.. In aceasta poezie moartea este asemanata cu un joc in care tatal ii initiaza pe copii sai, obisnuindu-i cu idea ca moartea este o absenta din ce in ce mai indelungata din mijlocul celor dragi. Serban Ciuculescu: nici odata in poezia noastra nu s-a dat basmului mortii. un accent mai firesc, mai impacat cu soarta si mai aproape de matca taraneasca a experientei. Imprecatia din final exprima totusi durerea in fata mortii inevitabile:
Puii mei, bobocii mei, copii mei!
Asa este jocul.
Il joci in doi, in trei.
Il joci in cate cati vrei.
Arde-l-ar focul!
c.) spaima de moarte, frica, sunt micsorate de realizarile omului, de implinirile sale prin care da un semn vietii, trecerii sale pe pamant. Aceste impliniri ii dau omului taria morala de a infrunta sfarsitul. Semnificativa in acest sens este poezia De ce-as fi trist, care pune in paralel nesfarsita frumusete si bogatie a vietii, a lumii, cu regretul despartirii de acestia:
De ce-as fi trist? Ca nu stiu mai bine
Cu sunet de vioara ulciorul de pamant?
Nu mi-e cladita casa de sita peste Trotus,
In pajistea cu cranguri? De ce-as fi trist? Si totusi.
Criticul literar Eugen Simion identifica in creatia poetica a lui Arghezi, patru acceptiuni ale divinitatii:
religioasa in sensul unui pateism popular
gnoseologica, potrivita caruia Dumnezeu se identifica ca adevarul absolut
etica, morala, intelegand prin ea vointa de bine, adevar si frumos
estetica, potrivit caruia Dumnezeu este visul din toate cel mai frumos, perfectiunea
