Lucian Blaga

Gorunul

In limpezi departari aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inima un clopot
si-n zvonuri dulci
imi pare
ca stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange.

Gorunule din margine de codru,
de ce ma-nvinge
cu aripi moi atata pace
cand zac in umbra ta
si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa

O, cine stie? - Poate ca
din trunchiul tau imi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
si linistea
ce voi gusta-o intre scandurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picura in suflet -
si mut
ascult cum creste-n trupul tau sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipa care trece,
gorunule din margine de codru.

Eva

Cand sarpele intinse Evei marul, ii vorbi
c-un glas ce rasuna
de printre frunze ca un clopot de argint.
Dar s-a intamplat ca-i mai sopti apoi
si ceva la ureche
incet, nespus de incet,
ceva ce nu se spune in scripturi.

Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a soptit anume
cu toate ca asculta si el.
Si eva n-a voit sa-i spuna nici lui Adam.
De-atunci femeia ascunde sub pleoape o taina
si-si misca geana parca-ar zice
ca ea stie ceva,
ce noi nu stim,
ce nimenea nu stie,
nici Dumnezeu chiar.

Mugurii

Un vant de seara
aprins saruta cerul la apus
si-i scoate ruji de sange pe obraji.
Trantit in iarba rup cu dintii-
gandind aiurea-mugurii
unui vlastar primavaratic.
z
Imi zic: 'Din muguri
amari infloresc potire grele de nectar'
si cald din temelii tresar
de-amarul tinerelor mele patimi.

Lumina

Lumina ce-o simt
navalindu-mi in piept cand te vad,
oare nu e un strop din lumina
creata in ziua dintai,
din lumina aceea-nsetata adanc de viata?

Nimicul zacea-n agonie
cand singur plutea-ntuneric si dat-a
un semn Nepatrunsul:
'Sa fie lumina!'

O mare
si-un vifor nebun de lumina
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de-avanturi, de doruri, de patimi,
o sete de lume si soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumina de-atunci -- cine stie?

Lumina ce-a simt navalindu-mi
in piept cand te vad -- minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creata in ziua dintai.