Viata si opera lui Camil Petrescu Camil Petrescu (1894-1957) S-a nascut la Bucuresti la 22 aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu si al Anei Chelcher, dar a ramas orfan de ambii parinti si a crescut la familia subcomisarului de politie Tudor Popescu din mahalaua Obor. Singur pe lume, micul orfan isi intelege drama si pune burta pe carte, la scoala primara din Gura Humorului Vechi, apoi bursier intern la Liceul Sfantul Sava, unde scrie primele poezii. Camil Petrescu persevereaza si, in 1913, se inscrie la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti. La concursul pentru o bursa, ia media cea mai mare. Debuteaza in revista „Flacara”(1914), cu articolul „Femeile si fetele de azi”, sub pseudonimul Raul D. In 1916, e mobilizat si pleaca pe front, unde e ranit. Insanatosit, ajunge iarasi in prima linie, dar cade prizonier la unguri. Ambianta razboiului va intra, apoi, in celebrul roman „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”. In 1918 e eliberat din lagar, revenind la Bucuresti. Scrie piesa „Jocul ielelor”. Isi ia cu brio licenta. E profesor la Timisoara. Devine director al Teatrului National din Bucuresti, iar in 1947 membru al Academiei Romane. Moare la 14 mai 1957, la Bucuresti, masivul roman social inchinat lui Balcescu „Un om intre oameni” ramanand neterminat. Vasta carte e considerata de I. Negoitescu: intreprindere jalnica. Personajele lui Camil Petrescu (trasaturi generale) Nascuti din framantari, scepticism, tensiune intelectuala, etica umana, eroii lui Camil Petrescu sunt in cautare de certitudini pentru un sentiment puternic(„singura existenta reala e aceea a constiintei”). Sunt hipersensibili, amplificand semnificatia unui gest, a unei priviri, a unui cuvant pana la proportiile unei catastrofe. Ianadaptati superior, intelectuali intrasingenti intr-o lupta continua cu ordinea sociala, afacerismul, politicianismul, mondenitatea (nefiind in nici un fel „geniul neinteles” eminescian). Intelectuali lucizi, ei traiesc drama inflexibilitatii constiintei, a pasiunii analizate cu luciditate: „Cata luciditate atata constiinta, cata constiinta atata pasiune si deci atata drama”. Sunt incatusati ai absolutului, spirite absolutizate, intelectuali ce traiesc drame de constiinta, fiind insetati de absolut. Eroii lui Camil Petrescu sunt invinsi de propriul lor ideal, traiesc cu drama destinului tragic, singurul supravietuitor fiind Stefan Gheorghidiu. Semnificatia titlurilor reflecta starea interioara a personajelor, sugerand esenta dramatica a constiintei, a aspiratiei spre absolut. Opera „Act venetian” evoca intamplari din secolul al XVIII-lea, in Venetia, cetate infloritoare si mare putere maritima care intra in declin. La conducerea flotei este Pietro Gralla, un fost pirat distins prin fapte de vitejie si iscusinta militara. El trece prin intamplari dramatice care ii vor aduce suferinta sufleteasca. Este un om plin de demnitate, are curaj si iscusinta in arta razboiului, are o conduita morala exemplara , ii dispretuieste pe nobilii frivoli si crede ca Alta ii este fidela, dar este dezamagit de tradarea acesteia. Pietro Gralla va cauta si va reusi in final sa ia viata de la inceput si traieste conform conceptiilor sale de la care nu poate sa abdice. Alta, sotia lui Pietro Gralla, se indragosteste de tanarul Celino, un tanar nobil venetian. Celino o paraseste pe Alta iar aceasta incearca sa-si ucida sotul. La ancheta Gralla tagaduieste incercarea de omor, cei doi soti continuand sa ramana alaturi. Celino este un tanar nobil venetian, inzorzonat si cu maniere de curte numit datorita originii sale, capitan al unei nave de razboi. Opera „Suflete Tari” este o drama psihologica. Eroul principal este Andrei-Pietraru, un intelectual orgolios. El este bibliotecar al familiei Matei Boiu-Dorcani. Andrei Pitraru se indragosteste de fiica familiei sale Boiu-Dorcani, Ioana, dar diferenta de clasa sociala si de conceptii il vor conduce catre un sfarsit tragic sinucigandu-se neputand sa renunte la convingerile sale. Eroul Gelu Ruscanu este redactor la un ziar de orientare socialista. Acesta porneste o companie impotriva ministrului justitiei Saru – Sinesti, sotia ministrului si iubita a lui Gelu Ruscanu. El nu renunta si alege ca singura solutie moartea prin impuscare. Opera „Patul lui Procust”. Camil Petrescu continua problematica sa perfecta, fundamentala: drama iubirii, drama intelectualului; personajele se definesc, in esenta lor, prin neputinta de realizare prin comunicare (si pe plan erotic si in planul existentei sociale), ele au o existenta paralela. Astfel, Fred o iubeste pe doamna T., dar nu isi marturiseste iubirea. Ladima e vazuta de Fred ca un om misterios, grav, pedant de bine crescut, om de intelectualitate superioara, privind o fotografie a acestuia, la Emilia, Fred e surprins ca un om ca Ladima poate sa scrie unei astfel de femei. Poet si gazetar la „Veacul”, „de un curaj aspru”, Ladima scria cu infrigurare surprinzand interesul si atentia publicului. Amanunte despre articol scris de Ladima aflam din subsolul cartii, pe cateva pagini. Ladima nu poate scrie „doua randuri”, daca nu vin „dintr-o convingere adanca”. Strabate aici insasi conceptia scriitorului, preocupat constant de problema intelectualului, a omului care gandeste, care are ceva de spus. Si moartea lui Ladima (sinuciderea) e privita din mai multe unghiuri: din cauza femeilor vulgare, din cauza doamnei T.; pentru care Ladima isi pierduse credinta in Dumnezeu, de mizerie. Ca si Gheorghidiu, traieste intens tortura in propria constiinta. El isi accepta lucid destinul, se autoilustreaza, dar nu poate rezista. Pentru el existenta e unicat. Fred Vasilescu apare ca „un fel de intersectie a tuturor celorlalte personaje”. Fred traieste prin memoria afectiva si recompune, retrospectiv, viata Emiliei, a lui Ladima, a Doamnei T., a unchiului sau, aflam din notele din subsolul cartii, el era enigmaticul X, de care era indragostita doamna T. Diplomat, aviator, jucator excelent de tenis, placut de femei, integrat si adaptat societatii in care traia (se opune, din acest punct de vedere, lui Ladima), el face parte, in fond, din aceeasi familie spirituala cu Ladima si Gheorghidiu (inadaptat si infrant); si el iubeste si e convins ca nu e iubit, deci neimplinit prin iubire, si el sfarseste enigmatic, intr-un accident de avion. Citirea scrisorilor lui Ladima il surprinde, dar il si face sa-si rememoreze iubirea. Si pentru Fred Vasilescu, iubirea este experienta fundamentala, cunoastere. Intalnirea cu doamna T. este un punct de referinta in existenta sa: „notiunea de normal eu nu o am decat comparand existenta mea de dinainte de a intalni pe doamna T. cu existenta mea de acum”. Iubirea pentru doamna T. a dat sens existentei sale, largindu-i sfera spirituala: … „nici nu banuiam atatea intelesuri cate imi sar in ochi de atunci incoace”. Emilia … pentru Ladima, este o femeie frumoasa si talentata, uneori un copil, cu suflet mare. Pentru Fred e suficienta si vulgara, falsa. Doamna T. este si ea o enigma. Pentru T., ea este o femeie exceptionala, iubita de doi barbati. Ca fizic, era poate „mult prea personala ca sa fie frumoasa in sensul obisnuit al cuvantului”. Pentru Fred ea este unica si o perpetua obsesie de care fuge zadarnic, ascunzandu-si iubirea, o taina doar a lui. Ea exprima feminitate si mister. Ceea ce reuseste Camil Petrescu sa puna in lumina prin aceasta structura e ca orice om e vazut diferit de fiecare de cei pe care ii intalneste, dintr-o imposibilitate a cunoasterii totale. Unghiurile diferite de vedere se produc pentru a discerne cat mai precis adevarul despre personaj.
