de Ion Creanga
Intr-una dintre cele mai frumoase scrieri ale sale, Amintiri din copilarie Ion Creanga ne povesteste despre primii sai ani de viata petrecuti in satul natal, Humulesti. Cel mai mare dintre copiii Smarandei si al lui Ion al lui Stefan a Petrii Ciubotarul, Nica a fost rasfatatul mamei sale, mereu convinsa ca feciorul ei e "baiet destept".
Primul an de scoala l-a urmat acasa, in Humulesti, la scoala ridicata de parintele Ioan, langa biserica, unde l-a avut dascal pe badita Vasile, "un holtei zdravan, frumos si voinic". Acolo a invatat Nica sa citeasca, alaturi de o multime de baieti si fete din Humulesti, dar mai ales alaturi de Smarandita, fata popii "o zgatie de copila agera la minte si asa de silitoare, de intrecea mai pe toti baietii si din carte, dar si din nebunii". Ca orice scoala respectabila din acele vremuri, si cea din Humulesti avea un scaun cu nume: Calul Balan, pe care toti cei pedepsiti incalecau pentru a fi "mangaiati" de catre Sfantul Nicolae, "un dragut biciusor de curele, impletit frumos". Cand insa badita Vasile a fost dus fara voia sa la oaste, scoala a ramas pustie si cativa copii s-au mai tinut dupa parintele Ioan care i-a mai dascalit o vreme intr-ale bisericesti.
Nestiutoare de carte, ca mai toti satenii la acea vreme, mama lui Nica a invatat slovele odata cu el, din ceaslov, ajutandu-si feciorul la invatatura. Din cartile bisericesti pe care Nica le avea ca manuale, mama sa a inteles cat de important este sa fii om cu carte. De aceea, ea a staruit pe langa tatal lui Nica sa-l trimita pe fecior undeva la scoala. Desi tatal sau nu credea ca baiatul merita banii, a fost de acord sa-l lase pe bunicul sau, David Creanga, sa-l duca pe Nica impreuna cu fiul sau, Dumitru, la scoala din Brosteni, la profesorul Nicolai Nanu. Drumul lung, catre munti, Nica nu l-a inceput prea bine: chiar dupa ce au parasit Humulestii pe un ger aspru, baiatul a cazut in apele Ozanei si a trebuit sa mearga mai departe ud pana la piele. La Pipirig, lasat de indata in grija bunicii sale, aceasta l-a imbracat in straie uscate si l-a pregatit pentru drumul spre Brosteni cum numai ea s-a priceput.
La Brosteni, Nica si Dumitru au fost lasati in gazda la o sateanca, Irinuca, ce avea o cocioaba cu doua capre raioase. Scoala din Brosteni a fost o experienta noua pentru cei doi baieti: pentru inceput profesorul Nanu le-a taiat de tot pletele. La scurt timp dupa aceea, insa, baietii au luat raie de la caprele Irinucai. Cum la scoala nu-i mai primea, iar Irinuca nu stia cum sa-i vindece, baietii au ramas acasa tratandu-se singuri cu lesie, fara sa reuseasca sa scape de ea. Intr-o insorita zi de primavara, baietii, ramasi singuri in bordeiul Irinucai, au urcat muntele de deasupra casei ei si, din joaca au urnit o stanca ce s-a pravalit apoi la vale, chiar pe casa femeii, omorandu-i o capra. Ca sa scape de belea, Nica si Dumitru au luat la repezeala o pluta si au plecat pe Bistrita catre Borca, unde traia fratele lui Dumitru, iar de acolo inapoi spre Pipirig, la casa bunicilor. Induiosata si bucuroasa pana la lacrimi de intoarcerea baietilor, bunica i-a vindecat de raie in cateva zile, dar Nica nu s-a mai intors niciodata la scoala din Brosteni!
Ramas povara pe capul mamei la Humulesti, Nica traieste patanii de neuitat, care au inveselit si inca inveselesc generatii la rand de copii atunci cand citesc "Amintiri din copilarie". Binecunoscute ne sunt tuturor povestile "La cirese", "Pupaza din tei" sau "La scaldat", pe care le voi reda, pe scurt, in cele ce urmeaza.
In "La cirese", Nica a pus gand rau cireselor din pomul matusii Marioara. Astfel, baiatul se furiseaza in copac, dar este surprins de matusa furand cirese. Matusa il astepta jos cu o joarda, dar cand a dat sa urce in pom dupa Nica, acesta a sarit drept in lanul de canepa verde, cruda. A urmat apoi o alergatura prin canepa pentru ca matusa nu renunta sa-l prinda pe hot, pana cand tot lanul a fost distrus, iar Nica a reusit sa o zbugheasca. Acasa insa, afland de cele intamplate, tata il astepta ca sa-i traga o chelfaneala pe cinste, iar Nica a simtit pe pielea lui ceea ce obisnuia mama sa sa-i spuna: "Dumnezeu n-ajuta celui care umbla cu furtusag".
O alta nazdravanie a lui Nica a fost povestea cu pupaza din tei. Suparat pe o pupaza care-l trezea zi de zi cu noaptea-n cap, Nica se gandeste sa o prinda si s-o ascunda in podul casei. Cand insa afla ca principalul banuit pentru disparitia "ceasornicului satului" este chiar el, Nica ia repede pupaza si o duce la targ sa o vanda, ca sa se descotoroseasca de ea. Un batran mai nazdravan, insa, ii da peste cap tot planul. Aratandu-se interesat de pasare, omul i-o cere lui Nica "s-o dramaluiasca" (s-o cantareasca) si astfel lasa pupaza sa-i scape. Infuriat, Nica sare de sumanul mosneagului sa-l faca sa-i plateasca pasarea, dar cand afla ca cineva din targ l-a recunoscut si ca povestea asta ar putea ajunge la urechile tatei, Nica se furiseaza prin multime si apoi o ia la fuga spre casa. Si tocmai cand in sat oamenii erau din ce in ce mai siguri ca Nica are o anume legatura cu disparitia pupezei si o bataie rupta din rai se intrezarea la intoarcerea tatalui acasa, pasarea a inceput sa cante din nou din scorbura ei, salvand pielea vinovatului.
Apoi, intr-o zi de vara, cand vremea era mai calduroasa si Ozana mai ispititoare pentru scaldat, mama il trezeste pe Nica dis-de-dimineata ca s-o ajute la treburile casei. Nica insa, cum prinde ocazia, o zbugheste pe furis la rau, sa se scalde. Dupa o vreme, mama nemaizarindu-l prin casa, il cauta acolo unde stie ca-l va gasi: la scaldat. Suparata si cu gandul de a-i da o lectie, mama se strecoara fara sa fie zarita de Nica si-i ia hainele, lasandu-l in mijlocul apei in pielea goala. Drumul lui Nica spre casa a fost unul lung si anevoios: pentru a nu fi vazut gol, si a se face de rasul lumii din sat, Nica a trebuit sa se ascunda prin gradini si prin lanuri de papusoi, sa se fereasca de cainii lui Trasnea si-abia apoi sa ajunga acasa. Lihnit de foame, ii cere iertare mamei preferand sa-l pedepseasca in orice fel, numai sa-i dea ceva de mancare. De la acea intamplare Nica si-a jurat ca nu o va mai supara niciodata pe mama lui si s-a tinut de cuvant.
Si iata ca dupa o vreme, in Humulesti se deschide din nou scoala.Nica si alti feciori din sat se duc sa invete iarasi carte, de asta data de la parintele Duhu, calugar de la Manastirea Neamtului. Toate merg bine pana cand parintele il pune pe Nica Oslobanu, feciorul popii Niculai Oslobanu de la biserica Sfantului Lazar sa rezolve o problema simpla de matematica. Baiatul nestiind nici sa deschida bine gura, ba pe deasupra scapa din san un bot de mamaliga ascuns, este aspru mustrat de parintele Duhu. Acest lucru insa il infurie pe popa Oslobanu, care se razbuna alungandu-l pe parintele Duhu din biserica pastorita de el si mutandu-si fiul la scoala catehetica din Falticeni.
Ramas fara prietenii sai care au plecat aproape toti la "fabrica de popi" din Falticeni, Nica isi doreste mult sa-i urmeze. Nu era nevoie decat ca tatal sau sa dea orz si ovaz acolo unde trebuia pentru ca Nica sa fie primit la acea scoala, unde avea sa se reintalneasca cu prietenii sai.
Perioada petrecuta la Falticeni a fost mai degraba una de nazdravanii decat de invatatura. Pentru ca la Falticeni scoala era numai de mantuiala. Regasindu-si tovarasii de pozne de acasa si vazand ca nici catehetul - dascalul lor de religie - nu prea venea pe la ore, Nica si ceilalti baieti au lasat putin scoala la o parte si si-au vazut de ale lor. Ceea ce il interesa insa cel mai mult pe Nica era fata popii din Falticenii Vechi, o adevarata "mangaiere" pentru el. Dupa luni de nebunii si patanii, invataceii au aflat ca scoala de la Falticeni se desfiinteaza si ca doar la Socola ar mai fi vreo nadejde sa se prinda ceva invatatura de ei.
Acum, ca Nica a
ajuns cu invatatura atat de departe, parintii sai erau hotarati sa-l scoleasca
pana la capat si sa-l faca preot. Lui Nica, insa acest lucru ii cadea cam greu la inima.
Mama sa, insa, nici chip sa se lase induplecata, nici
macar de lacrimile lui Nica. Numai gandul ca pleaca atat de departe de casa, la
scoala de la Socola, la
