Curiozitati:
Liviu nu-si iubea copilaria, zicea ca a fost foarte grea, fara bucurii si jocuri copilaresti.(" unica mea jucarie a fost o papusa de cirpe.")
Era un copil frumos,cu bucle mari aurii, lasate pe umeri. Mama il purta ca pe o fetita.
A trait in frig si in foame. Odata, dupa ce arsese ultimul scaun, se apucase sa faca focul cu boarfe. Se incase un fum greu si inecacios, incit proprietarul mai era sa-i arunce in strada in plina iarna.
Sentimentul dragostei l-a incercat de timpuriu. Erau trei prieteni indragostiti de aceeasi fata cu vre-o zece ani mai mare decit dinsii si foarte frumoasa. Liviu avea pe atunci noua sau zece ani.
Mereu se asezea intr-un colt al mesei, niciodata in capul mesei si niciodata in rindul intii, daca exista al doilea.
Ii placea foarte mult sa citeasca. Citea tot ce-i nimerea sub mina. Mama ii dadea cite un leu sa-si cumpere un covrig si el stringea leul, ca sa-si poata cumpara unica revista pentru copii.
Numele de alint de acasa- Lonciu.
Cind a primit onorariul pentru poezie, si-a lasat plete " ca la Mihai Eminescu".
Tatal vroia sa-l vada contabil.
Intr-o noapte, disperat ca nu gaseste nimic de lucru si nu are cu ce plati chiria, a deschis incetisor fereastra si. a sters putina. N-a mai dat prin acel cartier niciodata.
Si-a gasit o slujba la un fabricant de cravate.
Odata dupa ce anuntase ca un tinar bine salariat doreste sa faca cunostinta cu o tinara blonda, draguta, cu zestre, au inceput sa-i vina scrisori cu duiumul. I se cerea fotografia, i se dadeau intilniri.
In 1940, Liviu fuge de la Bucuresti la
Tatal sau a murit asfixiat intr-un vagon de vite.
Incepuse sa fumeze la o virsta mult prea timpurie si tusea. ( Abia in 1957, dupa festivalul de la Moscova, cind l-au speriat doctorii ca ramine fara picioare- s-a lasat.)
Era uituc. Isi uita si versurile.
Cel mai iubit anotimp al lui era toamna. El o numea ,, marea pictorita".
Liviu n-a incercat niciodata sa pescuiasca.
