O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale Intre anii 1878 si 1885 Caragiale a scris comediile: „O noapte furtunoasa”, „Conu Leonida fata cu Reactiunea”, „O scrisoare pierduta”si „D’ale carnavalului”. Piesele sunt comedii de moravuri, realizate intr-o viziune clasica si intr-un limbaj de un umor inconfundabil. Datorita lor, Caragiale a fost socotit un „Molière” al romanilor. Tema: O scrisoare pierduta este o comedie de moravuri, dezvaluind viata publica si de familie a unor politicieni care, ajunsi la putere si rosi de ambitie, se caracterizeaza printr-o crestere brusca a instinctelor de parvenire. Interesele eroilor se armonizeaza in final, pentru ca toti stiu sa speculeze avantajele unui regim politic in folosul lor. Subiectul: Actiunea se desfasoara „in capitala unui judet de munte”pe fondul agitat al unei campanii electorale. Aici are loc conflictul intre ambitiosul avocat Nae Catavencu, din opozitie, care aspira spre o cariera politica si grupul fruntas al conducerii locale (prefectul Stefan Tipatescu si „prezidentul” Zaharia Trahanache), care conduce abuziv si in interes personal viata politica a judetului. 39547ovg53ebf1k Pentru a-i forta sa-l propuna candidat in locul lui Farfuridii, prefectul conducerii judetului, Catavencu ii ameninta cu un santaj. Instrumentul de santaj este o scrisoare de amor a lui Tipatescu trimisa doamnei Zoe Trahanache, sotia „prezidentului”. Pierduta de Zoe, scrisoarea este gasita de un cetatean turmentat si suptilizata de la acesta de Catavencu. Santajul o sperie mai ales pe Zoe, care - de teama de a nu fi compromisa public – exercita presiuni asupra celor doi barbati si obtine promisiunea candidaturii lui Catavencu. Cand totul parea rezolvat, urmeaza o adevarata „lovitura de teatru” : de la Bucuresti se cere fara explicatii sa fie trecut pe lista candidatilor un nume necunoscut, Agamemnon Dandanache. Reactiile celor din jur sunt diferite: Zoe e disperata, Catavencu amenintator, Farfuridii si Branzovenescu – satisfacuti ca rivalul lor a pierdut locul, Tipatescu –nervos. Doar Trahanache are putintica rabdare si se gandeste la un mod de inchidere a conflictului, supunandu-se insa indicatiei „de sus”. Ghemul de interese contrare se incalceste rau in timpul sedintei de numire oficiala a candidatului, dar intervine politaiul Pristanda care pune la cale un scandal menit sa inchida gura lui Catavencu. In incaierare, acesta pierde palaria in care era ascunsascrisoarea si dispare pentru o vreme producand mari emotii doamnei Trahanache. Limpezirea situatiei se realizeaza in actul al patrulea. Dandanache venit de la Bucuresti isi dezvaluie strategia politica, absolut asemanatoare cu cea a lui Catavencu, dar la alt nivel si cu mai multa ticalosenie. Nae Catavencu, fara scrisoare se simte dezarmat si schimba tactica parvenirii. In final toata lumea se impaca, „micile pasiuni” dispar ca prin farmec. Dandanache e ales in unanimitate, Nae Catavencu tine un discurs si se imbratiseaza cu vechii adversari intr-o atmosfera de carnaval, de mascarada, accentuata de muzica saltareata, condusa de Pristanda. Personajele: Caragiale este cel mai mare creator de tipuri din literatura romana. Sunt realizate intr-o viziune clasica; lucrul acesta se poate vedea chiar dintr-o atitudine declarata a scritorului, care cautand o varianta pentru finalul scrisorii pirdute, le spune prietenilor lui ca a gasit un personaj nou, pe Dandanache, „mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu”. Personajele din O scrisoare pierduta pot fi vazute astfel: Trahanache e ticaitul, Zoe femeia voluntara, Catavencu – ambitiosul demagog, Farfuridi – prostul fudul, Dandanache – prostul ticalos, cetateanul turmentat – prostul naiv, iar Pristanda – omul slugarnic. Modalitatile de caracterizare a personajului sunt specifice genului dramatic: vb547o9353ebbf a..- prin actiune – prin fapte, atitudini, gesturi, eroii definindu-si dimensiunea interioara prin ceea ce fac. b. - prin intermediul celorlalte personaje – Trahanache il caracterizeaza pe Tipatescu, Pristanda pe Catavencu. c. – prin limbaj – este o modalitate ca cunoaste la Caragiale un rafinament exceptional. d. – caracterizarea prin nume – Problema analizata de Garabet Ibraileanu care a aratat ca dramatismul a creat o onomastica sugestiva purtatoare a semnelor de individualizare a personajului. Trahanache: - „venerabilul neica Zaharia” - prezidentul tuturor „comitetelor si comitiilor” din judet - „stalpul” local al partidului de guvernamant - este inselat si se inseala asupra propriei persoane - pozitia sociala si familiala sunt puse sub semnul comicului - are o viclenie rudimentara - are stereotipi de comportament si limbaj ( el recomanda tuturor „sa aiba putintica rabdare”) - are o gandire plata, deloc profunda, fara adancime - numele sau, Zaharia Trahanache, sugereaza zahariseala si capacitatea de a se modela usor - il modeleaza interesul si ordinile superiorilor „de la centru” - pentru Zoe are un adevarat cult si nimic nu-i clinteste increderea in ea, cum nu-i clinteste nimeni inflacarata prietenie cu Tipatescu - se incadreaza in tipul personajului incornoratul simpatic Tipatescu: - prefectul judetului corespunde junelui prim din teatrul clasic este fixat intr-un triunghi conjugal banal banuit de toti orgolios fara masura cu o gandire de stapan medieval isi considera functia politica drept un act de misionarism traieste sentimentul abandonarii unei cariere stralucite in realitate este un barbat tinut din scurt de o femeie voluntara are unele accese de independenta, dar in fond se multumeste cu tihna burgheza pe care i-o asigura Zoe incadrarea cea mai exacta o face Pristanda : „Mosia mosie, fonctia fonctie, coana Joitica coana Joitica: trai neneaco cu banii lu Trahanache.” Zoe Trahanache: este intre femeile teatrului lui Caragiale cea mai distinsa nu avem nici un indiciu ca ar fi ignoranta, vulgara ori lipsita de sentiment e o femeie voluntara care joaca insa comedia slabiciunii feminine speriata de santajul lui Catavencu, incearca sa-l convinga pe Tipatescu sa accepte conditiile avocatului, facand uz de lacrimi, lesinuri si de alte arme „di arsenalul lamentatiei feminine.” nereusind, pune piciorul in prag si-si dovedeste firea autoritara strigand: „Eu il aleg, eu si cu barbatu-meu” cand isi da seama ca Nae Catavencu este invins, il iarta si ii castiga devotamentul amintindu-i ca mai sunt si alte prilejuri de a ajunge deputat gestul acesta savarsit cu naturalete si fara ranchiuna e una din armele seductiei pe care o exercita asupra tuturor barbatilor de la Trahanache la cetateanul turmentat, acesta din urma vazand in ea „o dama buna” Nae Catavencu: avocat, director – proprietar al gazetei „Racnetul Carpatilor”, este un arivist si este constient ca mijloacele de inavutire nu sunt cinstite, pentru ca citeaza adeseori propozitia lui Machiavellè „Scopul scuza mijloacele” atribuind-o insa nemuritorului Gambeta. motivatia actiunilor lui porneste de la dorinta anularii decalajului dintre conditia sa politica umila si convingerea ca le este superior celorlalti Nae Catavencu este un ambitios fara tenacitate pierzand instrumentul de santaj se resemneaza rapid, se guidura pe langa Zoe, se supune imediat ; accepta sa conduca manifestatia in cinstea rivalului politic simte ca protectia femeii este sansa urmatoare a parvenirii are o labilitate comportamentala, se adapteaza repede la situatii, nu are complexe sau mustrari de constiinta „nu se impiedica de considerente morale, de accea ar fi fost un bun om politic” delireaza cu erori de cultura si gramatica demagogia personajului si de nume este principala caracteristica a politicianului Catavencu devine un exponent al unei realitati pe care Caragiale o satirizeaza cu o ironie vesela Farfuridi: intra in aceeasi categorie a demagogului este un prost de o teribila fudulie parerea despre sine este superlativa si si-o marturiseste in dese randuri insuficienta intelectuala a personajului, optuzitatea mintii se releva prin totala confuzie de sens si gramaticala a discursurilor, delicioase monstre a ale umorului absurd : „Iubesc tradarea dar urasc pe tradatori”, „Eu, am n-am sa intalnesc pe cineva, la zece fix ma duc in targ” , „Tradare sa fie, dar s-o stim si noi” , „Din doua una datimi voie – sustine el cu energie exprimandu-si parerea in chestiunea revizuirii constitutiei – ori sa se revizuiasca, primesc ! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc ! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume in punctele esentiale.” Branzovenescu: alcatuieste un cuplu comic cu Farfuridi temperamentul coleric al lui Farfuridi i se opune firea mai domoala a lui Brazovenescu ambii traiesc cu spaima ca s-ar putea sa nu fie considerati membri marcanti ai partidului lor pe care il apara cu fanatism trimitand „la centru” telegrame semnate anonim numele lor Farfuridi si Branzovenescu, au „rezonante culinare” spune Garabet Ibraileanu si sunt derivate cu sufixe onomastice grecesti sau romanesc pentru a indica un amestec specific a acestei clientele politice care – indiferent de origine – se bucura de aceleasi avantaje „constitutionale”. Agamita Dandanache: este o ridicularizare a personajului deoarece el poarta numele strasnicului razboinic din opera lui Homer, Agamemnon, cuceritor al Troiei. santajul este pentru el o forma de diplomatie „Aminteri daca nu dadea in gand asta, nu m-aledzeam si nu merdzea de loc neicusorule; fa-ti idee; familia mea de la patruzsopt lupta sidai si lupta si eu cu toate partidele ca rumanul impartial, sa ramai fara coledzi?” Dandanache e un stupid peltic, lovit de amnezie dar mandru de geniul lui in viziunea lui Caragiale, Dandanache este „mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu” Cetateanul turmentat: un tip realmente simpatic dar nu inocent pentru ca desi duce scrisoarea cui trebuie o citeste mai intai sub felinar, savarsind una din gravele abateri etice ale lucratorului postal este staruitor in actiune, iubitor de bautura fost factor postal, e un vicios, un turmentat asteapta sa se supuna cuiva care sa-l indrume are sentimentul integrarii intr-o lume superioara face din Zoe un obiect de cult, un idol, pentru care bea cu entuziasm „in sanatatea coanei Joitica, ca e dama buna!” Pristanda: prozaic si practic, miscandu-se in viata dupa principiul nevestei : „Ghita, Ghita, pupal in bot si papal tot, ca satulul nu crede pe al flamand” politistul este tipul omului slugarnic desi este omul lui Tipatescu, il tradeaza simte ca adversarul de azi poate sa fie prefectul de maine de aceea se linguseste pe langa acesta : „ Eu, gazeta dumneavoastra o citesc ca Evanghelia totdeauna” personajul este admirabil caracterizat verbal el foloseste frecvent termeni populari mai ales regionalisme si deformeaza neologismele (bampir, famelie, fonctie, redumeratie) incalca fara complexe regulile gramaticale tradandu-si si incultura ticul sau verbal – „curat” produce asociatii comice cum ar fi : „curat murdar, curat condei” numele personajului porneste de la un joc moldevenesc popular in care se bate pasul intr-o parte si alta fara sa se porneasca din nici una are o mare putere de sugestie si se potriveste cu exactitate sireteniei primitive ale lui Pristanda Mijloacele comicului: Mijloacele de zugravire a epocii apartin unui mare artist comic. Exista in primul rand un comic al situatiilor rezultat din fapte neprevazute si din prezenta triunghiului conjugal Zoe – Trahanache – Tipatescu sau a cuplului Farfuridi – Branzovenescu. Caragiale foloseste scheme tipice, modalitati cunoscute in literatura comica universala : - incurcatura, confuzia, echivocul, coincidenta, quiproquo-ul. Fiecare scena in parte si piesa in totalitate se bazeaza pe astfel de scheme incat poate afirma ca la Caragiale predominanta este o situatie comica in care sunt implicate personaje comice avand idei si un limbaj comic. In al doilea rand exista un comic al intentiilor care reiese din atitudinea autorului fata de personaje si evenimente. Substanta piesei este supusa unor modalitati de tratare cum ar fi : ironia, umorul, sarcasmul grotesc. Caragiale este un scriitor obiectiv, in sensul capacitatii de a crea viata. Caragiale este un scriitor obiectiv, in sensul capacitatii de a crea viata. El pare ca-si iubeste personajele create. Este ingaduitor fata de ele dar nu iarta trasaturile care-i fac pe oameni ridicoli tratandu-i cu ironie, umor, punandu-i in situatii absurde sau grotesti, reducandu-i uneori la conditia simplificata a marionetei. Exista apoi un comic al caracterelor. In comedia clasica principalele caractere comice sunt : avarul, orgoliosul, ipocritul, mincinosul, gelosul, laudarosul, pedantul, prostul fudul. Personajul purtator al unui astfel de caracter devine un exponent tipic al clasei umane respective. Eroii lui Caragiale sunt particularizati astfel incat nici unul nu seamana cu celalalt. Scriitorul a afirmat in dese randuri aceasta viziune asupra personajelor sustinand : „natura nu lucreaza dupa tipare, ci-l toarna pe fiecare dupa nu calapod deosebit; unul e sucit intr-un fel, altul in alt fel, fiecare in felul lui incat nu te mai saturi sa-i vezi si sa faci haz de ei.” Comicul de limbaj: Caragiale are capacitatea iesita din comun de a retine cele mai fine nuante ale limbii vorbite, astfel comicul este provocat de : Prezenta numeroaselor greseli de vocabular. Cuvintele sunt deformate, mai ales neologismele. Deformarile apar printr-o pronuntare gresita : famelie, renumeratie, andreisant, plebicist, capitalisti. Cele mai obisnuite abateri gramaticale si logice sunt : - polisemia : „ne-am ratacit impreuna” contradictie intre termeni : „dupa lupte seculare care au durat 30 de ani” asociatile incompatibile : industria romana este admirabila, e sublima dar lipseste cu desavarsire nonsensul : „din doua una”, „dati-mi voie cer sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimica” truismele : „un popor care nu merge inainte sta pe loc”, expresii tautologice: „intrigi proaste” La multe personaje nu e important ce spun, ci cum spun. Multe personaje folosesc un limbaj in totala contradictie cu situatia concreta a momentului. (Catavencu vorbeste in fata lui Pristanda intr-un stil oratoric, renuntand la stilul familiar de pana atunci, iar Dandanache se adreseaza multimii intr-un stil peltic, familiar, incoerent, discursul transformandu-se intr-o bolboroseala de intarziat mintal.Exista in sfarsit un comic de nume de o savoare inimitabila. Modalitatea mai fusese valorificata in teatrul romanesc si de Vasile Alecsandri. La Alecsandri intalnim : Pungescu, Razvratescu, Lunatescu, Napoila, Clevetici. Spre deosebire de Alecsandri, Caragiale dovedeste mai mult rafinament in alegerea numelor personajelor. Genul dramatic: - raportul autorului cu lumea (cititorul) este realizat prin prezenta personajelor in actiune. opera este bazata pe dialog si destinata interpretarii scenice faptele nu sunt povestite ci se desfasoara in fata spectatorului Textul dramatic se defineste ca o succesiune dinamica si continua de replici asociate cu monologul si indicatii scenice spatiul si timpul sunt concentrate conflictul dramatic se bazeaza pe imprejurari, pasiuni si caractere personajele comunica si se comunica interventia autorului sub forma de indicatii scenice In comedie se prezinta personaje, caractere, moravuri ale societatii intr-un mod parodic, comic avand totdeauna un final fericit si un sens moralizator. Provoaca rasul prin prezenta moravurilor, a unor tipuri umane, comice sau a unor situatii neasteptate. Contradictie intre esenta si aparenta (ce vrea sa para si ce este in realitate). formele comicului sunt : umorul si ironia Pentru a argumenta faptul ca O scrisoare pierduta apartine genului dramatic sau comedie, trebuie sa tin seama de urmatoarele lucruri: se pleaca de la definitia comediei (specia genului dramatic) in proza sau in versuri, cu actiune si deznodamant vesel prezinti trasaturile speciei caracterizare sumara a personajelor mijloace de realizare a comicului OBS: Comedia este structurata pe acte si scene .
