TEATRUL HINDUS
India este una din putinele tari al carei stil dramatic nu a fost infuentat decat vag de alte curente artistice.Cand piesele hinduse au devenit cuoscute pentru intaia oara in Europa, prin traducerea piesei SAKUNTALA in 1789 de catre Sir William Jone, s-a crezut ca literatura greaca, ce patrusese in India, a influentat stilul lor. Dar aceasta idee nu mai este valida astazi. Majoritatea criticilor afirma ca sunt de acord cu ipoteza originalitatii si lipsei de influente din dramaturgia hindusa, care este nimic mai mult decat rodul geniului local. Dramaturgul Bhasa sau Bahrta, din opera caruia s-au recuperat si publicat 13 lucrari, este considerat ca fiind fondatorul, sau mai bine zis tatal teatrului indian. Exista o confuzie considerabila in privinta adevaratilor autori ai multor piese, cunoscut fiind faptul ca se obisnuia ca cele mai bune lucrari sa fie atribuite liderului care adesea se afla in spatele adevaratului scriitor,sustinandu-l material.
Limba si replicile
Piesa, lunga de altfel, debuteaza cu un solist, care urmat de un dialog intre organizator si unul dintre actorii sai,complimenteaza si multumesc spectatorilor ca au ales sa vina sa vizoneze piesa apoi printr-un joc de replici piesa incepe pe nesimtite. In timpul in care se schimba decorul intre scene si acte, publicul este intretinut de o formatie muzicala. Cea mai mare parte a piesei este in proza dar cele mai tensionate scene sunt redate in versuri, fiind foarte popular catrenul. In timp ce personajele imporatante ca zeii si eroii vorbesc aceasta limba pretentiosa, a versurilor, femeile, sclavii impreuna cu alte personaje neimporatnte, vorbesc limba clasei de jos.
Manifestarile unei pasiuni interioare provenita din iubire, nu este admisa, cum nu eate permisa nici manifestarea unor sentimente ca ura, gelozia, furia sau orice altceva ce ar putea avea conotatii sexuale sau violente. Supararea este transformata in melancolie, sarutul, dormitul, mancatul, scarpinatul, toate sunt considerate gesturi intime si sunt interzise ca si blasfemia, calomnia, plagiatul.
Exista personaje tipice ca sclavul incapatanat, prietenul eroului. Alte procedee artistice cum sunt povestire in rama, pierderea si gasirea obiectelor, comorilor, interventia zeilor in cautarea adevarului sunt la fel de populare in India ca in oricare alt loc din lume.
De obicei cladirea teatrului era o sala de concerte sau curtea interioara a palatului. Amenanjarea scenei era extrem de simpla, cu scaune, tronuri, si ocazional sarete trase de actori deghizati in animale Mastile nu prea se foloseau iar costumele erau compuse din imbracamintea de toata ziua Nu exista distinctie dintre tragedie si comedie pt ca ele se imbinau adesea, piesa avand mereu un final fericit
Piesele erau organizate de aristocratie pentru ocazii ca incoronari, casatorii, sarbatori, nasterea unui fiu de rege. Profesia actorului era tratata cu respect si nu se interzicea nici femeilor sa urce pe scena. O mare importanta o are un aspect foarte promovat in piesele hinduse, acela al sacrificului suprem pentru gasirea absolutului, dramaturgia indiana urmarind sa dezvaluie filozofia socila si puternicul sentiment al credintei.
Apogeul perioadei.
Se cuosc peste 100 de piese scrise in India intre anii 400 si 900, piese care au exercitat un interes real asupra studentilor de azi. Intre acei ani au trait doi dintre cei mai mari dramaturgi ai tuturor timpurilor, Kalidasa si Bhavabuti, ale caror lucrari au fost atribuite imparatilor Sudraka si Criharsha. Doar trei drame ale fiecarui autor au supravietuit trecerii timpului.
Drame celebre.
Cea mai cunoscuta in Europa este piesa Sakuntala, piesa tradusa de Sir William Jone in 1789. Ea a generat o impresie profunda asupra scolarilor ca Goethe si a creat ceva asemanator cu un curent literar. Este in 7 acte si povestea este sustrasa din prima carte a Mahabharatei. Eroul ei, Dushyanta, a fost un rege foarte areciat al antichitatii. Dialogul este mereu poetic si relevant iar actiunea este plasata intr-un spatiu situat la granita dintre real si supranatural. Datorita incarcaturii emotionale, formei versificate, puterii imaginatiei, a fost declarata de Arthur Symons cea mai stralucita piasa a tuturor timpurilor.
ORIGINILE TEATRULUI HINDUS
La inceput a fost Veda, si rasa divina popula pamantul. Rig Veda, este cea mai veche forma a teatrului hindus, si cel mai veritabil monument literar al civilizatiei Aryane. Imnurile Rig, slaveau grandoarea naturii si a fortei ei, in special pe Indra,pe Tunator si pe Agni, zeita focului celestru si terestru. Arborigenii de culoare din Punjab nu apreciau sanscrita si ignorau cantecul Vedic dar noua rasa ce a rezultat din Dasyus a crescut si s-a dezvoltat sub influenta sancritei si a invatat aceasta limba. Cu toate acestea, nu aveau voie sa studieze Rig Veda, care ramanea un element definitoriu castelor inalte. Nimeni altcineva in afara oamenilor din clasele sociale inalte nu beneficia de regenerare spirituala.
Atharva Veda, a compus din vechea natura a cuvintelor,magie si exorcism, un nou vocabular sanscrit pentru masa populatiei. Acesta nu a fost acceptat asa usor si a fost nevoie de multa perseverenta pentru introducerea ei in canoanele sacre. In timp ce Rig Veda consta in rugaciuni inchinate impresionantelor elemente naturale, Atharva este inchinata elemnetelor nocive ale naturii si setei de puteri oculte.
Atharva, este cronologic vorbind mai tanara decat Sama Veda, cartea de cantece din pasaje ale Rig, si decat Yajur Veda, care contine liturghia Vedica destinata recitarii in timpul serviciilor de sacrificare.
Dupa infaptuirea actului de creatie, a fost perioada de aur, in care oamenii si Dumnezeu traiau laolalta.Apoi, a urmat perioda de argint, cand omenirea, s-a abatut din drumul catre divinitate si fiecare si-a urmat calea. Conflictele si crimele au intunecat existenta oamenilor , dar Dumnezeu a fost indulgent si a separat cele doua sexe, pentru ca numai dragostea sa-i poata uni din nou. Inima a inceput sa ravneasca exteriorizarea sentimentelor si fiinta umana si-a pierdut puterea de introspectie. Cele 5 organe de simt au evoluat pt ca atat omul cat si zeii sa-si poata satisface setea de comunicare exterioara.
Indra, determinata de alti zei, s-a infatisat la tronul zeului-tata si a spus: <O, Brahma, dorim sa ne desfatam ochii si urechile cu cu un spectacol de drama; da porunca sa fie creata piesa de teatru pentru a ne bucura de ea.> .Atuci Creatorul a cazut pe ganduri dintre cele mai profunde si din cugetarea lui a luat nastere NATYA VEDA, adica Veda teatrului. Asa a fost voia Domnului care a creat a 5-a Veda, a dramaturgiei, din elementele celorlalte 4: dansul din Rig, cantecul din Sama, gestica din Yajur, si pasiunea din Athrva. Brahma i-a propus apoi lui Vishwakarma, arhitect celestru, sa construiasca o scena in edenul Indrei.
Aceasta este legenda originii teatrului hindus. In realitate insa, el a evoluat din obiceiul ancestral de a recita versuri nationale la adunari sociale sau religioase. Triburile din regiunea Gangica, erau renumite pentru talentul recitatorilor locali. Cuvintele care desemnau denumirea acestor stramosi ai actorilor de azi erau magadha si bharata. Reprezentatiile hinduse se desfasurau in locuri in care se practica venerarea zeilor, si fiindca acestea erau atat de frumoase adesea in public se aflau si reprezentati ai regalitatii, amploarea spectacolelor fiind uimitoare. In sezonul ploios, locul de desfasurare se muta la pupitrul de predici al templelor. Unul dintre actori traducea sanscrita oamenilor din castele de jos ale societatii. Totul dura cateva saptamani, noapte de noapte, fara incetare.
Dupa o vreme, sanscrita ajunsese sa fie cunoscuta de toata lumea si nu mai era nevoie de actori specializati. Tot acum au fost adaugate si formatiile muzicale la spectacole pentru a da o savooare mai puternica actului.
Cele mai vechi drame indiene nu au fost compuse in sanscrita ci in prakrita. Maha-Bharata si Ramayana oferau surse inepuizabile de inspiratie, cum in Europa ofera si azi, Biblia. Chiar si asa, la inceput, Prakrit Sanvada, adica drama prakrita, reprezenta o concentrare de mari mistere caci se credea ca fie Krishna, sau Shiva dansau in mare parte pe scena. O mare de oameni venea sa asiste la aceste spectacole in aer liber. Preotimea Veda, a intentionat sa sustraga din piese tot ceea ce contrasta cu credinta lor populara in cei doi zei primordiali, dar sandavele, datorita veseliei lor galagioase si a aprecierii de care aveau parte, au supravietuit si au fost jucate chiar si in sanscrita, mai tarziu. Cu toate ca reduceau zeii la simple personaje de scena, sandavele s-au bucurat de o popularitate imensa in randul oamenilor proveniti din toate castele. Subiecte precum relatiile dintre Krishna si Arjun sau misticele colocvii tinute de Shiva si Kali in legatura cu Tantras nu sunt decat dezvoltari mai tarzii ale vechiului teatru prakrit, care nici chiar in perioda Rig Veda nu erau intelese in totalitate.
Doi dintre cei mai cunoscuti dramaturgi prakriti sunt Saumilla si Bhasa.
Bharata a conceput un tratat despre arta dramatica. Acest eseu, abunda in cuvinte prakrite, majoritatea desemnand indicatii de regie, enumerand o multime de termeni si dialecte parakrite care pot sluji, in concordanta cu traditiile stravechi, la punerea in scena a unei piese. Toatea acestea se refereau la limbajul personajelor care trebuia sa fie cat mai colorat si mai diversificat, dialectic vorbind, pentru ca ceea ce e pe scena sa fie in armonie cu realitatea sociala a acelor timpuri. Astfel s-au creat unele tipologii dupa care se ghidau dramaturgii si pe care le respectau, precum limbajul sclavilor care trebuia sa fie vulgar fara a incalca normele bunei-cuviinte, limbajul aristocratilor care trebuia sa fie ales, fara a fi prea dificil de inteles si asa mai departe.
Bharta, care a devenit zeul tultelar al teatrului hindus, nu mai este pentru multi o persoana atestata istoric capatand amploarea unui simbol, ca Vyasa sau Manu. Numele lui poate avea legatura directa cu pretioasele carti Bharta Sutra, care s-au pierdut in valtoarea timpului. Datorita acestor carti, a indicatiilor scenice ce stau sub semnatura lui si a actorilor, care se numesc bharta, adevaratul Bharta isi are existenta imaginara. Bharta Sutra a fost considerata sacra pentru valoarea si vechimea ei, de catre Kalidasha si alti mari dramaturgi. De ce sa ne mai miram atunci ca s-a dezvoltat mitul conform caruia Bharta ar fi copiat aceste carti din a cincea Veda, care se credea a fi o creatie a lui Brahma insusi?
