George Calinescu

1899 – 1965

Studii de literatura universala

Principii de estetica - 1939 Impresii asupra literaturii spaniole - 1946 Sensul clasicismului - 1946 Studii si conferinte - 1956 Estetica basmului - 1965 Scriitori straini - 1967

Ceea ce da unitate operei este Creatia

Poezia		Istorie si critica literara		Proza
Poezii -1937 Lauda lucrurilor - 1963		Viata lui M. Eminescu - 1932 Opera lui M. Eminescu -1934 - 1936		Cartea nuntii - 1933 Enigma Otiliei - 1948

Teatru

Sun sau Calea neturburata -1940 Ludovic al XIX-lea -1964 Teatru -1965

Viata lui Ion Creanga -1938 Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent -1941

Trei nuvele -1949 Bietul Ioanide -1953

Publicistica

Cronica mizantropului Cronica optimismului -1964 Ulysse -1967

Istoria literaturii romane. Compendiu -1945 Universul poeziei -1947 N.Filimon -1959 Gr. M. Alecsandrescu-1962 Ion Creanga (Viata si opera) -1964 Vasile Alecsandri -1965

Scrinul negru -1960

George Calinescu s-a nascut la 19 iunie 1899 in Bucuresti . Studii liceale la Iasi si Bucuresti . Debuteaza cu versuri in revista ,,Sburatorul ” (1919). Dupa absolvirea Facultatii de litere isi continua studiile la Scoala romana din Roma . Functioneaza ca profesor de liceu la Timisoara si Bucuresti . Editeaza revistele ,,Sinteza ’’ (1927) si ,,Capricorn ’’ (1930). Codirector, in 1933, la ,,Viata romaneasca’’ . Isi ia doctoratul la Iasi , in 1936, cu o teza despre Avatarii faraonului Tlà, manuscris eminescian . Conferentiar la Universitatea din Iasi , apoi , din 1945 , profesor la Universitatea bucuresteana . Membru al Academiei Romane (1949) . Director al Institutului de istorie literara si folclor din Bucuresti .

Moare la 12 martie 1965 in Otopeni -Bucuresti .

G. Calinescu - personalitate complexa

G. Calinescu face parte din seria scriitorilor de formatie enciclopedica , ale caror personalitate si activitate plurivalenta este coplesitoare .

Opera lui G. Calinescu este unitara , in sensul ca aceleasi modalitati estetice circula de la proza la istorie literara , de la critica la poezie , intr-un univers literar coerent . Criticul este dublat de creator , de artist .

Conform principiului ca : ,, a intelege inseamna a crea din nou , a reproduce in tine momentul initial al operei ’’ , Calinescu incearca sa fondeze o metoda critica similara creatiei ; avand permanent in vedere procesul istoric, ,, viseaza pe marginea textelor si le duce mai departe ideea si mesajul , aratand ceea ce ar fi putut deveni cartea ’’.

G. Calinescu a fost poet , romancier, dramaturg , eseist si istoric literar . Teoriticianul a subliniat ca tipurile clasic si romantic nu sunt absolute , puritatea lor este inexistenta in relitate . Criticul porneste de la poezie pentru a -si exprima punctul de vedere estetic , pentru a defini ,,universul poeziei ’’, dar descinde in poezie din sfera culturii .

Lirica lui este romantica , dar este in egala masura clasica si moderna . Poezia incanta prin muzica , intelectualitate si cultura : ,, Canoanele cunosc cum sa te fac Hexarca / Venerei cipriote , / Am comentat adanc pe marele Petrarca / Si pe batranul Goethe ’’ (Epitalam). Umorul disimulat , sentimentul iubirii , variatiile pe teme clasice se realizeaza toate in lumina unei pasiuni lucide .

G. Calinescu vine in literatura romana din literatura univesala , avand convingerea ca unui critic si unui istoric literar, pe langa pregatirea de specialitate si filozofica , ii este necesara cunoasterea in adancime macar a unei literaturi straine . Numai astfel se pot raporta valorile nationale in contextul literaturilor lumii sau numai astfel este posibila o ierarhizare a valorilor.

Impresia pe care o da literatura lui G. Calinescu , in totalitatea ei , este de opera armonioasa , creatie a unui ,,scriitor total ’’. Ca elemente de corespondenta , precum si ca trasaturi specifice operei calinesciene in general , care dau unitate acesteia , pot fi enumerate : 1) circulatia mijloacelor artistice si a procedeelor de disociere de la roman la istorie literara , monografii si invers ; 2) placerea regiei ; 3) monumentalul si grandiosul ; 4) imaginatia rabelais – iarna ; 5) jocul presupunilor , al comentariilor psihologice sau eseistice ; 6) elemente de cosmogonie ;

,,Procedee specifice romanului trec in istoria literara , precum cele specifice istoriei literare trec in roman ’’ (1) . Astfel , in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent ’’ sunt celebre portretele (de exemplu N. Iorga , vazut la o lectie , sau Mateiu Caragiale , prezentat intr-o viziune sarjata de pamflet ) ; sau folosirea peisajului , situand scriitorul in mijlocul naturii care l – a produs (I. Creanga sau Octavian Goga ); in alta parte , face asociatii plastice (valsurile in alb ale lui Bacovia amintesc tehnica vaporoasa a lui Degas ) sau trimiteri auditive (erotica lui N. Vacarescu e fluierata pe naiuri campestre); elemente de umor si ironie ; au ramas celebre propozitiile sintetice care definesc si caracterizeaza un scriitor: Hogas este ,,un minor mare ’’ ; D. Cantemir este un Lorenzo de Medici al nostru .

Istoria literaturii de la origini pana in prezent este un adevarat roman ; scriitorii devin personaje , ca intr-o carte de fictiune, grupati ,,in trei categorii tipologice : tipul boierului generos , revolutionar din inteligenta , ideolog ardent , fraternizand cu masele -

M. Kogalniceanu, V. Alecsandri , Al. Odobescu ; al doilea tip este cel al ruralului ideolog patimas , alaturi de tarani , cu repulsie fata de aristrocat si orasean - M. Eminescu , G. Cosbuc si L. Rebreanu ; si, in sfarsit , « tagma » balcanicilor , a micilor targoveti sau boiernasi – A. Pann , I. L. Caragiale , I. Minulescu , Ion Barbu , T. Arghezi , Urmuz . In Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent , G. Calinescu face si critica sociologica , psihologica si estetica ; o „ critica completa ”, cum ar spune G. Ibraileanu , intr-o viziune grandioasa , pornind de la miturile nationale si terminand printr-o sinteza a specificului nostru national .

„ Placerea regiei ” (2) ( N. Manolescu ) ; exista in romane dar ea poate fi detectata si in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent ; autorul alege mastile actorilor , le cauta pozitia in scena si gesturile . Personajele din piesele de teatru ( Phedra , Napoleon si Sf. Elena ,Irod – Imparat si Brezaia etc.) „ danseaza , vorbesc in versuri , canta , fac tumbe ”. Se poate vorb , de asemenea , de placerea jocului superior , al inteligentei , atat in paginile de critica , cat si in proza , poezie sau publicistica .

„ Gustul extraordinar pentru monumental , grandios , enorm ”(3)

da organicitate operei ; sunt cantate elementele primordiale ale naturii , in poezie ( apa , focul , aerul , pamantul ) , campiile oceanice din Cartea nuntii , cirezile enorme din Enigma Otiliei , fantasticul plan al orasului , in Bietul Ioanide .

Gustul pentru grandios ii adauga N. Manolescu imaginatia rabelais – iarna (4) ; personajele sunt privite in detalii exagerate pana la grotesc : Stanica Ratiu , mos Costache, matusa Aglaie ( Enigma Otiliei ) sau Gaittany , Sufletel ( Bietul Ioanide ) .

„ Jocul presupunerilor , al comentariilor psihologice sau estetice” (5) ne trimite la procedee care tin de romanul modern : scrisorile din Scrinul negru , din care se dezvolta insasi al lui Felix in fata fotografiei Otiliei , crearea unor personaje al caror comportament scapa determinarilor exacte , cum ar fi Otilia .

In sfarsit , „ elementele de cosmogonie ” (6) ( aerul , apa etc. ) , stabilite de G. Calinescu in Universul poeziei , se regasesc in poezie si proza , in istoria literaturii sau in monografii .

G. Calinescu - romancier

In 1932 , G. Calinescu sustinea ideea unui roman de atmosfera moderna , desi respingea teoria teoria lui Camil Petrescu despre sincronizarea obligatorie a literaturii cu filozofia si psihologia epocii argumentand ca „ literatura nu e in legatura cu psihologia ci cu sufletul uman ”. La intrebarea care se punea in epoca - daca romanul trebuia sa fie balzacian , stheldian , tolstoian sau proustian - G. Calinescu raspunde prompt : „ Trbuie sa fim cat mai originali , si ceea ce confera originalitate unui roman nu este metoda , ci realismul fundamental ”. Scriitorul pledeaza pentru ideea ca orice roman trebuie sa fie , in mod necesar , si analitic .

Romanele lui G. Calinescu se definesc prin cateva trasaturi comune : depasesc realismul clasic , asimiland experientele romanului modern creeaza caractere dominate de o singura trasatura majora , ridicate la tipologii de mare circulatie universala , avarul , arivistul ( ele fiind insa un pretext – cum marturiseste insusi scriitorul - pentru introinspectie ) . Asadar , romancierul „ reface clasicismul ” , trecand prin experienta curentelor literare , pe care le considera , consecvent pricipiilor sale teoretice , relative . Tehnica narativa , prin fixarea caracterelor in spatiu si timp , prin descrierea minutioasa a cadrului fizic in care se desfasoara actiunea , cu speciala erudita atentie pentru arhitectura cladirilor , pentru interioare , pentru operele de arta plastica ce le impodobesc , detasarea fata de personaje si crearea de tipuri ne trimit la Balzac si la realismul secolului al XIX – lea .

Balzacianismul apare in primul roman,Cartea nuntii, in descrierea

„ Casei cu molii ” si in conturarea personajelor care o locuiesc . Latura balzaciana a romanelor se continua in Enigma Otiliei , prin tema ( istoria unei mosteniri ) si prin descrierea interioarelor , a strazii , a arhitecturii caselor , prin creatia de tipuri ; ea urca in Bietul Ioanide si in Scrinul negru , prin descrierea interioarelor , prezentarea universitarilor , a societatii romanesti din deceniile 4 – 5 ale secolului nostru .

Avarul si arivistul sunt cuprinsi in alte registre , iar Otilia devine o fiinta complexa , ca urmare a faptului ca este vazuta din unghiul fiecarui personaj venit in raport cu ea . Astfel , G. Calinescu depaseste datele realismului clasic , asimiland experientele romanului din secolul XX . Romanul include elemente eseistice , prin reflectiile asupra iubirii , a literaturii , a politicii , precizand atmosfera locala si timpul istoric , fixand

imaginea unei lumi prin ceea ce are ea mai specific ; elemente lirice - Cartea nuntii este un poem al iubirii ; liric este si romanul iubirii dintre Felix si Otilia ; lirismul persista in Bietul Ioanide si in Scrinul negru , prin Ioanide arhitect de geniu , si prin Caty Zanoaga , parvenita fara scrupule , pe care sentimentul iubirii o reabiliteaza pana la un punct .

 

 

Istoria literaturii romane

de la origini pana in prezent

 

Opera monumentala , de referinta in cultura romana si comparabila doar cu creatiile unor mari istorici literari straini , precum de Sanctis ori G. Landson , Istoria literaturii … a fost publicata de G. Calinescu in 1941 , in „ timpuri de suferinta nationala ” , cu scopul de a da „ oricui increderea ca avem o stralucita literatura ” , care slujeste „ drept cea mai clara harta a poporului roman ” .

Un prim element de noutate al acestei lucrari este acela al perspectivei estetice asupra intregii evolutii a literaturii romane in timp , acordand atentie doar personalitatilor care au creeat o opera cu valori artistice si renuntand la autorii ( mai cu seama din literatura veche ) care au numai merite ce tin de istoria culturii in general , precum Coresi . Pe de alta parte , personalitati ale trecutului literaturii noastre sunt privite intr-o noua lumina , in masura in care anunta modalitati artistice ale unor scriitori de mai tarziu : la cronicarii munteni descopera , de exemplu , „ miscarea teatrului unui Delavrancea ” sau fraze caragialesti .

G. Calinescu reia si aplica in Istoria literaturii … ideea , enuntata in lucrarea Principii de estetica , dupa care „ nu e cu putinta o critica fara perspectiva totala istorica ” , dupa cum si istoria literaturii trebuie sa apeleze la criteriile estetice ale criticului : „ […] istoria literara este o istorie de valori si ca atare cercetatorul trebuie sa fie in stare intai de toate sa stabileasca valori , adica sa fie critic ” .

Istoria literaturii … , comparata de unii comentatori cu un roman ale carui personaje ar fi scriitorii , vadeste faptul ca , in personalitatea lui G. Calinescu , istoricul literar si criticul se asociaza cu prozatorul de mare talent : pagini precum cele dedicate portretului lui N. Iorga sau descrierii Rasinarilor se inscriu printre filele antologice ale literelor romanesti .

Scriitori romani