LITERATURA SI JOCUL
-eseu-
Eclipsat de marile teme ale lirismului, cum ar fi iubirea sau istoria, jocul a devenit mai degraba motiv adiacent unei alte teme, copilaria, decat o tema in sine. Gandindu-ne la clasificarea facuta de Roger Caillois putem spune ca fiecare categorie se regaseste in literatura: lui Nica ii plac vartejurile, apoi preferinta sa devine simulacrul. Ulise participa la jocuri agonice, in timp ce la petrecerile selecte din "Mandrie si prejudecata" cele de noroc, cartile mai precis, sunt apreciate de invitati. Aici, sa joci carti cu o persoana importanta este o onoare si jocul devine un mod de a lega prietenii sau macar relatii putin cordiale.
Cel mai cunoscut monument romanesc ridicat copilariei, "Amintiri din copilarie", ilustreaza foarte bine relatia de complementaritate dintre joc si copilarie. Copilul Nica se joaca mereu. Fie ca este vorba de furtul cireselor sau de inscenarea unei slujbe bisericesti ori de jocul cu batul, atitudinea copilului este de nepasare puerila. Un lucru foarte important, demn de a fi observat, este prietenia legata intre Nica si tovarasii sai de joc.
Un exemplu in acest sens consider poezia eminesciana "Copii eram noi amandoi". Intre cei doi frati, mai probabil de cruce decat de sange, se infiripa o legatura puternica avandu-si originea in jocurile copilaresti. Imaginatia lor nestavilita transforma in turnul Vavilon un castel din carti de joc si niste sarmane broaste in inamici de temut. Omul matur vede cat de nesemnificative erau jocurile lor, dar realizeaza ce pretioasa era torasia prietenului sau. Sfarsitul poeziei reprezinta un suspin dureros al poetului cu privire la despartirea lor doar fizica intrucat intr ei exista o legatura pe care nici moartea nu o poate distruge: "Ah! V-ati dus, visuri, v-ati dus!/ Mort e al meu frate./ Nimeni ochii-i n-a inchis/ In strainatate - / Poate-s deschisi si-n groapa! Dar ades intr-al meu vis/ Ochii mari albastri/ Lumineaza - un suras./ Din doi vineti astri/ Sufletu-mi trezeste."
O alta legatura infiripata tot prin joc este prietenia dintre Danut, Olguta si Monica. Cei trei copii devin un singur suflet, un singur destin, pe mosia Medeleni, primele lor activitati fiind jocurile. Daca Monica, maturizata inainte de vreme, este in stare sa renunte la lupta in micile lor intreceri sportive, Danut si Olguta au din plin spiritul competitiei. Curiozitatea copilareasca si imaginatia lui Danut o transforma pe Monica in Ileana Cosanzeana si, crezandu-se el insusi Fat-Frumos, o saruta pentru prima oara. Mai tarziu, indepartat si insingurat, el va gasi refugiu in sufletul ei bun si iubitor. Povestea celor doi se sfarseste cu o casatorie reusita. Astfel, putem afirma ca si iubirea, sentimentul cel mai cantat in versuri, se poate naste din joc.
Un alt joc, dureros de data aceasta, il joaca Olguta. Ea isi ascunde durerea, sentimentele, gandurile fata de familie si de prieteni, pare mai fericita decat este. Desi pe fata ei se observa anumite semne - simulacrul ei nu este perfect - Olguta isi insuseste fara ca altii sa-si dea seama o viata care nu este a ei, de om fericit, de om linistit, caci in realitate zbuciumul interior nu-i da pace. Logodna fratelui sau cu Monica indeparteaza de la ea atentia celorlalti astfel incat jocul ei se desfasoara fara vreo intrerventie din exterior. Motivele ei sunt intemeiate - stia ca ceilalti vor suferi afland de boala ei si ca vor incerca s-o impiedice sa faca gestul disperat, as spune eu- si Olguta si-a jucat atat de bine rolul incat vestea sinuciderii ei a cazut ca un traznet peste cunoscuti.
Tot in categoria simulacrelor intra si jocul celor mai celebre personaje create de Mark Twain, Tom Sawyer si Huckleberry Finn, de-a detectivii. Aventura este tema romanelor si jocul devine un motiv adiacent ei. Inzestrat cu calitati incontestabile de detectiv, Tom Sawyer poate fi socotit un James Bond in miniatira.
Cel mai reprezentativ simulacru creat de Mark Twain ramane "Print si cersetor". Doi copii apartinand unor paturi sociale diferite isi schimba identitatile si de aici se naste o adevarata aventura. Jocul ia o intorsatura putin dramatica atunci cand cei doi descopera ca nu-si mai pot capata inapoi identitatea adevarata. Ei sunt aruncati in medii diferite si realizeaza ca stilul de viata cu care fusesera obisnuiti este cel care li se potriveste. Cu greu vor reusi sa redevina ceea ce fusesera, caci aventura cunoasterii se transforma intr-o capcana din care vor iesi abia dupa mai multe incercari, intr-un joc periculos. Nu toate jocurile se caracterizeaza prin veselie si uneori incordarea devine de nesuportat.
Jocurile la care s-au referit Caillois si Huizinga sunt ceea ce eu numesc "jocuri bune" fiindca au un efect benefic asupra fiintei umane: relaxeaza (Alea, Ilinx) sau dezvolta anumite calitati: spiritul competitiei, fair play-ul, imaginatia, gandirea. Dar exista si anumite "jocuri rele", care se afla la granita dintre joc si manifestarile impulsive, animalice, ale fiintei umane. Exemplific ideea cu o povestire a lui Oscar Wilde, "Copilul din stele". Acest copil, de o frumusete neobisnuita, se crede fiul unei stele si din aceasta convingere se naste un complex de superioritate. El se lasa dominat de impulsurile animalice, crude, de latura sa animalica, jocurile sale devenind adevarate mostre de sadism: ii batjocureste pe leprosii suferinzi, bate copiii mai mici, alunga cu pietre bietele cersetoare. Este adevarat ca instinctul acesta animalic se manifesta si in cazul lui Nica - cu cata cruzime trateaza el matele! -dar copilul din Humulesti nu se lasa dominat de acesta. El este capabil sa iubeasca, in timp ce copilul stelelor isi reneaga mama adevarata deoarece era imbracata ca o cersetoare. Egocentrismul i-a impietrit inima si jocurile acestea i-au exprimat intocmai starea de spirit la acel moment, fara a-i defini personalitatea. Astfel, primind o lectie de smerenie, cel ce-si alungase mama descopera cotloane neexplorate ale sufletului si va fi in stare sa-si sacrifice libertatea si chiar viata pentru primul lepros care-i va cere ajutorul. Putem spune ca jocurile din copilarie
nu-i definesc fiinta, caci inima lui va fi in stare sa iubeasca, dar ii dezvaluie anumite trasaturi: placerea de a vedea suferinta, dorinta de a fi adorat, chiar imitat de alti copii usor de influentat si cruzimea. Deja aceste jocuri nu se mai inscriu in sfera normalului, de aceea le consider un caz rar, totusi apartinand unei categorii pe care Caillois a omis-o: jocurile impulsive, in care se convertesc energiile negative.
Un alt sens este dat jocului de Huizinga, care-l desparte de copilarie si-l desprinde din acea relatie de complementaritate. El sustine ca si poezia este un joc, nu numai joc lexical si lingvistic la nivel pur formal, dar si mai mult decat atat. Jocul exista si la nivelul continutului. Fiecare poet vrea sa exprime o idee, o stare de spirit sau o emotie si incifreaza acest mesaj. Decodificarea lui cere imaginatie si intelegere. Desi exista un anumit limbaj artistic, un poet adevarat are subiectivism si unicitate. Aceste doua trasaturi se convertesc intr-un univers specific, in care un obiect are o imagine aparte si fiece conceptie este filtrata prin prisma proprie, devenind specifica poetului. In timp ce Tudor Arghezi scrie psalmi si vorbeste de viata de dupa moarte, Zaharia Stancu afirma in "Descult" ca nu exista Dumnezeu. Doi oameni au idei total opuse despre aceeasi tema. Apoi as putea exemplifica ideea ca originalitatea este importanta prin "Poema chiuvetei" de Mircea Cartarescu. Viziunea sa este surprinzatoare deoarece chiuveta a intrat deja in sfera lucrurilor banale. Tocmai acest joc de imagini este gustat: fiecare percepe lumea in alt fel. Jocul acesta ar perceptiilor empirice si rationale da un farmec aparte poeziei.
Aparand in mai multe opere literare, jocul a luat diferite forme de-a lungul timpului. Sensul lui s-a schimbat de la un scriitor la altul, de la cel prim de activitate distractiva pana la cel mai profund. Unul din meritele sale cele mai mari este ca bogatia aceasta a sensurilor sale a sporit frumusetea si varietatea literaturii insesi.
