ROMANUL ADOLESCENTULUI MIOP „Romanul adolescentului miop” este un jurnal deghizat, autorul mimand ca aceste notatii sunt doar materia prima, ce urmeaza ulterior a fi prelucrata. Intentionat insa transformarea nu a avut loc. Mircea Eliade ne prezinta astfel prima forma a conceptiei sale despre autenticitate, pusa in practica ulterior in eseurile sale si in perfectiontaa Maitrey. Viata de licean nu constituise pana in 1924-1925 cadrul nici unei carti din literature romana. Scris de un adolescent, primul roman al lui Mircea Eliade foloseste procedee ale prozei moderne si se citeste cu un deosebit interes. Autenticitatea ne intampina la tot pasul, incepand cu primul capitol intitulat “Trebuie sa scriu un roman”, unde cu ostentatie declara ca nu are nevoie de inspiratie, si va prezenta propria-i viata cu crizele adolescentei, cu colegii de scoala. Al doilea capitol se intituleaza ”Gloria lui Robert”, personaj care il citeste pe D’Annunzio, italianul „cu carti frumoase si femei frumoase in amintiri”. Robert este adolescentul care vrea sa devina faimos si ii citeste pe Balzac, Ibsen si Victor Eftimiu. Este in fond un personaj care isi schimba in mod deliberat mastile, omul care joaca mai multe roluri, incluisiv de personaj care nu este ridicol, apropiindu-se in cele din urma chiar de manifestarile unei personalitati schizofrenice, ajungand „sa se creada altul” Ora de muzica, focalizata de autor in capitolul urmator, „Juranal de clasa” este plina de avatarurile nesupunerii varstelor tinere. Profesorul de muzica publicase o romanta, denumita „Crinul”, si voia sa-si recupereze banii pentru tipar, de aceea cerea elevilor sa-i cumpere brosura. Insa intreaga operatiune se transforma intr-un imens hohot de ras, perntru ca baritonii clasei incep sa vocifereze la cererea profesorului. Un personaj grotesc care apare in acest capitol sub denumirea de Fosil , este un evreu schiop care stie bine chimie si copiaza la teze. Colea este un personaj funambulesc care ii trage o palma lui Fosil, iar acesta il reclama pedagogului, care il pedepseste pentru ca a tulburat ora. Un alt caz simptomatic este cel al lui Fanica, elevul terorizat de chimie, care citeste de 10-15 ori fiecare lectie si nu intelege nimic, fiind poate exponentul semnificativ al unui invatamant scolastic, bazat pe teroare si obiectivele unei invatari exceland prin rigiditate. Capitolul ”Intre Don Juani” prezinta doi dandy de Bucuresti, aceeasi dintotdeauna, schimbandu-si doar imbracamintea si comportamentul in functie de epoca. Discutia se desfasoara in jurul unor teme din lumea scolareasca:geniile sunt nefericite, elevii urmaresc fetele si doamnele pe bulevard, Sylvia e o fata considerata de autor „vulgara”. Totul se petrece in atmosfera englezeasca a domnilor care fumeaza tigari selecte. Robert vorbeste despre posibilitatea voluptoasa de a se plimba cu o femeie in jurul platanilor, de a o tine de brat, de a se simti impreuna in al noulea cer, in timp ce Dinu povesteste o intamplare enigmatica, in care ca intr-un vis, era rapit de pe o strada de o servitoare si dus la alcovul unei tinere dornice sa-l cunoasca. Capitolul „Corigenta” descrie o experienta extrema a autorului: ramane corigent la germana, din cauza unui profesor cu o privire ingrozitoare, care il face sa uite lectia intr-o clipita. Este cuprins de disperare si se gandeste chiar la sinucidere. O alta corigenta apare la matematica .La fel ca in toate timpurile, invatatura provoaca o stare de inconfort existential, durerei groaznice de cap, un stres imens accentuat de mecanicismul invatamantului acelei vremi. Scopul corigentei pentru profesor era acela ca elevul sa se pregateasca mai bine, sa cunoasca mai bine detaliile acelui obiect subtil. Soarele de noiembrie trist in aceasta perioada a anului, marcheaza parca lipsa de vitalitate a personajelor dintr-un oras cu o mitologie inca nedescoperita. Viata liceului se scurge cu exactitatea unui ceas elvetian, gasindu-si masuratoare in repetitiile pentru spectacolul ”Un liceu model”. Unul din cuplete este dedicat elevului bolnav de galbinare din cauza chimiei, lucru real, devenit comic tocmai prin coincidenta dintre culoarea bolnavului si specificul multor substante ale acelui obiect de studiu. Unii elevi sunt mai expansivi, altii mai timizi, dupa cum este firea fiecaruia. Toate aceste impresii sunt culese de scriitor de la fereastra mansardei prin care se profileaza lumina unui nou inceput. Capitolul „Drumul catre mine insumi” al romanului incearca sa prezinte starile sufletesti specifice adolecentei, analizandu cu liciditate zbuciumul si nelinistile cerebrale precum si curiozitatea ajunsa repede entuziasm pentru problemele sociale. Autorul noteaza amanuntit reactiile si incertitudinile dezvaluind contradictiile fiecariu adolescent, dar intrezarim aici si inceputurile viitoarei personalitati cu o ferma disciplina in munca, adormind tarziu in noapte, fericit unerori ca si-a invins propriile-i slabiciuni. „Incipit vita nova” ar trebui citit paralel cu amintirile. Pasiunea de latina i-a fost insuflata de eruditul sau profesor Nedelea Locusteanu, autor de docte, eseuri, un indrumator exigent care l-a indemnat sistematic sa studieze limbile orientale . In afara de orele de latin, in afara de gramatica si vocabular acest profesor le deschidea elevilor sai orizontul de cultura generala vorbindu-le de Leonardo da Vinci sau despre Pitagora. Felul cum cu putini bani elevi ultimilor clase de liceu isi cumparau sfertul de ceas de dragoste este prezentat „realist „ in capitolul „Sambata”.Pentru autor „sambata este ziua trupului”, ziua care l-a emotionat mult timp in viata lui de elev.Capitolul se inchei cu o analiza profunda a starilor stranii ce-l invalui cufundandu-l intr-un adanc zbucium sufletesc. Despre cartea lui Giovani Papini „Un om Sfarsit „ aflam in capitolul Papini, eu si lumea, carte care i-a provocat scriitorului o mare dezamagire pentru ca scriitorul italian i-a luat initiativa scriind ceea ce ar fi vrut al sa scrie, dar si pentru ca l-a descris asa cum este. Intentia de identificare cu Papini este totala, adolescentul vrea sa-si formeze insa o alta personalitate, hotarare de schimbare, care pare irevocabila:”In curand voi fi altul. Voi arata celorlati ca fluviul sufletului meu se poate revarsa si in alta matca. Voi rodi pretudindeni roade noi”. Lupta se duce in sufletul autorului, pentru crearea unei personalitati diferite, pentru a descoperi noi radacini acolo unde ele nu sunt. Jurnalul se intinde pe durata unui an intreg:un an lung, plin de reflectiile unui adolescent care traieste experimentele cele mai bizare. Prietenii se indepartraza treptat:”Am fost atat de singur in ultimile luni, incat ma socoteam aproape fara prieteni”. Revederea cu ei sta sub semnul unui bun ramas:”Pasii mei ma instrainau de prieteni, si pasii lor ma departau”. O retrospectiva a vietii sale la varsta de optisprezece ani o face autorul in capitolul „Ma clatina Vanturile”. „Bacaleaureatul” infatiseaza partea finala a epocii de scolaritate; adolescentul care citise atat de mult se simte ofensat de atitudinea indiferenta a profesorilor, care il desconsidera, ii dau note mici. Elevul este singur in fata profesorului „Sunt aproape trecut. Si nu simt nici o bucurie, si asta ma doare: mult, mult”. Capitolul „Final” consfinteste sfarsitul perioadei de liceu:”Mi-am citit numele pe lista, cu ochi tulburi”. Pe autor il intristau clasele in care nu va mai zari nici o fata cunoscuta iar „ideea de sfarsit de epoca” i se parea „cutremuratoare”. Scris de un adolescent, primul roman al lui Mircea Eliade foloseste procedee ale prozei moderne si se citeste cu un interes deosebit, autorul voind astel ca fiecare adolescent sa se regaseasca in scrierea lui, de aceea autorul l-a numit „Romanul adolescentului miop”, chiar daca contine pasaje intregi din jurnalul adolescentului Eliade.
