Tinerete fara batranete si viata fara de moarte
' In fata basmului acestuia nu poti fi decat uimit.Este o atat de reusita cumpanire intre extreme,in el este apoi o atat de riguroasa afirmare ontologica - si,cum se va vedea,o afirmare a fiintei adevarate, nu a celei instituite intr-o vana zona de vesnicie - este, in sfarsit , o atat de fericita expresie incat o clipa ramai in fata lui, ca in fata unui dar nesperat al culturii noastre folclorice.Cine l-a plasmuit? Unde-si are echivalent? Caci ar trebui sa aiba unul , in literatura mondiala a basmelor.'
CONSTANTIN NOICA
Tot despre basm LAZAR SAINEANU afirma in impresionanta si inegalabila lucrare ' Basmele romanesti in comparatiune cu legendele antice clasice si in legatura cu basmele popoarelor invecinate si ale tuturor popoarelor romanice' :' Astfel este intaiul basm din Ispirescu, Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, care sub forma sa integrala pare a fi necunoscut in literatura folclorica europeana.'
Pare a fi intru totul simbolic faptul ca este primul basm cules si editat de Ispirescu.Nu se cu-
noaste o opera in proza a geniului romanesc care sa aiba atata miez, de la primul pana la ultimul gand.Este singurul basm romanesc care nu se incheie in mod fericit, dar si singurul care exprima nu indirect ca orice basm, ci direct, plinatatea, masura si adevarul a ceea ce se poate numi:fiinta.
La inceput totul pare obisnuit,incadrandu-se in motivele specifice basmelor romanesti. Imparatul si imparateasa sunt 'amandoi tineri si frumosi' si isi doresc sa intre intr-o buna devenire intru devenire, adica sa se reia si sa se prelungeasca, avand copii.De obicei are grija maica Viata sa puna pe lume viata, respectiv are grija specia sa se mentina.Cand insa Viata nu-si mai face isprava de la sine si totusi viata apare, inseamna ca poate fi in joc ceva deosebit.
De aceea imparatul si imparateasa se si adreseaza la instante mai deosebite, ducandu-se pe la 'vraci si filosofi ca sa caute la stele si sa ghiceasca daca o sa faca copii'.Imparatul nu se sfieste sa se adreseze la un unchias dintr-un 'sat aproape' ,care ii spune limpede ca 'dorinta ce ai o sa-ti aduca intristare'.Pentru ca , in clipa cand devenirea intru devenire nu-si desfasoara de la sine lantul ei, adica din clipa in care pruncul este adus pe lume dincolo de fire, acesta va apartine altei randuieli decat cea care nu la putut zamisli,si va reprezenta exceptia ,nu legea , adica scurgerea oarba a vietii.'El o sa fie Fat Frumos si dragastos, si parte n-o sa aveti de el' spuse unchiasul, pentru ca dincolo de destinele celor doi , Fat-Frumos se implineste.
Chiar inainte de a se naste pruncul se dovedeste neobisnuit ,refuzand sa iasa pe lume.'Mai inain-te de a veni ceasul nasterii, copilul se puse pe un plans, de n-a putut nici un vraci sa-l impace.Atunci imparatul a inceput sa-i fagaduiasca toate bunurile din lume, dar nici asa n-a fost cu putinta sa-l faca sa taca.' Nestiind de la inceput de exceptie, imparatul fagaduieste pruncului regula.Ii fagaduieste stapanirea lumeasca: ' Taci dragul tatei, ca ti-oi da imparatia cutare si cutare.' ,'Taci ,fiule,ca ti-oi da de sotie pe cutare sau cutare fata de imparat ' ,dar pruncul refuza sa se nasca.
Atunci imparatul arunca vorba nesabuita si fara acoperire din parte-i ,dar care stie sau macar simte, ca poate fi ispititoare pruncului, devreme ce il scoate din randuiala obisnuita :'Taci ,fatul meu ,ca ti-oi da Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.' Atunci abia, cand afla intru ce trebuie sa se nasca, pruncul 'tacu si se nascu'.Semnificatia acestor cuvinte este extraordinara.Ele demonstreaza faptul ca orice creatie se naste dintr-un plans si o tacere.Astfel , orice este viata se naste chinuit, dar la viata obisnuita plansul si tacerea sunt si ele obisnuite, pe cand aici plansul si tacere pruncului sunt nefiresti.
Nascut asadar intru ceva deosebit, aici intru asteptare fiintei insasi, sub chipul Tinerete fara batra-nete si viata fara de moarte ,tanarul fiu de imparat intra inca de la inceput in conditia neobisnuitului.Invata intr-o luna cat invata altul intr-un an.Dar imparatul si imparateasa ramaneau in conditia obisnuitului, caci vazand ce prunc minunat are imparatul 'murea si invia de bucurie'.Atata tot poate sa faca el ca om obisnuit:sa moara si invie,nu sa se depaseasca pe sine ca om.
Vremea insa trecea si fiul de imparat s-a implinit in ani, si a devenit 'gales, trist si dus pe gan-duri' pentru ca avea zvonul, ba chiar fagaduinta fiintei, nicidecum pentru ca ar vedea desertaciunea lucrurilor si nimic dincolo de ele.De aceea el spune: 'Tata, a venit vremea sa-mi dai ceea mi-ai fagaduit la nastere'.Nu era decat drept sa se intample ce avea sa se intample indata,ca imparatul sa se intristeze foarte, cum spune povestea.Parintele n-ar fi trebuit sa se intristeze ci doar sa se rusineze de fagaduinta facuta,dar el totusi se intriteaza cu adevarat caci, independent de faptul ca nu-si poate tine fagaduiala fata de fiu, simte ca fiinta pe care a invocat-o ,chiar de neauzit si de negasit pe lume, este sortita, macar de dorul de ea, sa-l scoata pe fiu din lumea obisnuita a devenirii.Pentru ca a-sadar fiul s-a nascut, sub semnul lui 'a fi intru ceva anume', caci altminteri n-ar fi intrat in viata, el trebuie sa caute, nu se stie bine ce.De aceea el spune tatalui sau :'sunt nevoit sa cutrier toata lumea pana voi gasi fagaduinta pentru care m-am nascut'.Toate incercarile boierilor de a-l face sa renunte la aceasta hotarare au fost zadarnice.'Tatal tau de aci e batran, si o sa te ridicam pe tine in scaun' adica, ii aduc , in locul marei fagaduinte, o biata fagaduinta lumeasca de a fi urcat, la randul sau, la o domnie trecatoare.Ba ii spun chiar la propriu: 'Si avem sa-ti aducem cea mai frumoasa imparateasa de sub soare de sotie'.Aceasta este perspectiva pe care o pot opune ei fiintei:sa-l cunune, sa aiba si el un copil si sa treaca acestuia mai departe o domnie.
Fat-Frumos nu se lasa induplecat, ci este hotarat sa-si gaseasca fagaduinta.El trebuie sa-si afle caile de acces la ea, si uneltele. 'Se duce in grajdurile imparatesti unde erau cei mai frumosi armasari din toata imparatia'.Dar bineinteles, ca in orice basm , cel pe care-l alege va fi 'un cal rapciugos', care in realitate poarta in el nazdravania caci, ingrijindu-l el insusi timp de sase saptamani, va deveni cel mai strasnic armasar.
Tot constiinta lui cea buna ii va spune sa nu aleaga straie si arme noi si sclipitoare ci 'armele si hainele tatane-sau de cand era flacau'.Caci, in definitiv feciorul isi cauta 'fiinta' , dar aceasta se in-darat la parinti, la cei ce i-au dat fiinta pamanteasca.
Dupa alte sase saptamani in care si-a facut armele sa luceasca,Fat -Frumos a fost in sfarsit pregatit pentru marea sa calatorie.Ceilalti , ai sai mai incearca o clipa sa-l retina aici, in lumea devenirii.'Cu lacrimi in ochi il rugau sa se lase de a face calatoria aceasta, ca nu cumva sa mearga la pieirea capului sau'.Ei simt bine ca despartirea inseamna moarte, dar in loc sa inteleaga ca ei sunt cei sortiti sa cada si sa piara, in neantul devenirii lor, in timp ce Fat-Frumos mergea catre Viata, ei cred ca acesta merge spre pieire.
Abia dupa ce el 'trecu afara din imparatia tatalui sau si ajunse in pustietate' , nu in alta imparatie, ci in pustietate, abia acum despartirea poate sa se consume.El se lepada de tot ce-l mai lega de lumea randuielilor obisnuite:' isi imparti toata avutia pe la ostasi si, luaindu-si ziua-buna de la ei, ii trimise inapoi'.Acum incep incercarile pelerinului.Sunt trei incercari la care este el supus si fiecare dintre spune, pe treapta ei,ceva despre despartirea de lume, fireasca.Sunt ca si trei blestemuri ale acestei lumi impotriva celui ce o paraseste.
Intai, este blestemul lumii imediate din care tocmai se desprinsese.In chip simbolic,Gheonoaia cea cruda, pe mosia careia ajunge, este o fiinta ce 'a fost si ea femeie ca toate femeile', dar cazuse sub 'blestemul parintilor pe care nu-i asculta'.Fat-Frumos o infrunta cu adevarat,este gata sa o biruie, si atunci Gheonoaia ii cere indurare.Ca sa fie crezuta ca nu-i face nimic,' ii dete scris cu sangele ei', spune basmul,caci suntem inca in lumea zamislirii oamenilor din sange, si de aceea sangele re-prezinta suprema garantie.'In lumea Gheonoaiei exista totusi un ecou al lumii parintesti caci ea ii propune sa-si aleaga pe una dintre fiicele ca sotie.Fat-Frumos insa refuza.
A doua incercare este de fapt al doilea blestem, cel al lumii indepartat apropiate, cea a consangenilor, in care apare ecoul rudelor lumesti caci, in clipa in care este biruita Scorpia, asemeni sorei ei da si ea chezasie cu sangele ei.Dar ca rudenia de acum este mai indepartata, nu ca a parintilor, doritori sa-si prelungeasca spita,o arata faptul ca Scorpia nu o sa-i mai infatiseze trei fete frumoase prin care sa-l imbie la regasirea vietii,cu cununia intru lumesc.
Urmeaza cea de-a treia incercare reprezentand cel de-al treilea blestem, cel al lumii fiarelor si al firii insesi aflate in preajma palatului unde locuieste Tinerete fare batranete si viata fara de moarte, veghind ca nimeni sa nu treaca in lumea nefireasca.Iar pentru ca 'cu dansele nu te poti bate', caci s-a putut lupta cu o Gheonoaie,s-a putut bate cu o Scorpie, dar nu va putea infruntea intreaga Fire.De aceea ,Fat-Frumos va trebui sa astepte clipa cand sa poata trece pe deasupra junglei firii.Cu ajutorul calului sau nazdravan, reuseste sa treaca dar ' abia atinse cu piciorul varful unui copac si deodata padurea se puse in miscare'.Insa Doamna palatului isi face aparitia si intreaga fire se linisteste pe neasteptate.A trecut din lumea firii in lumea fiintei.Dar daca fiarele pot redeveni mai bune, omul, care este fiara cea mai rea din toate, este si tot ce poate fi mai bun printre puii Doamnei celei mari. Astfel aparitia sa o bucura, caci ' nu mai vazuse pana atunci suflet de om pe la dansa' .Stapana asadar se bucura , nu pedepseste pe cel ce vine sa manance din arborele Vietii, ci il priveste 'cu mila',spune basmul.Nu-i era insa mila pentru ca Fat-Frumos a iesit din conditia de om obisnuit,nu mila in inteles de compatimire ci mila in inteles de bunatate.Fiinta insasi este blanda in frageda ei fire , dupa basmul romanesc, iar vorbele ei sunt imbietoare, nicidecum adevaruri ultime si decrete.
Dialogul dintre Fat-Frumos si tanara stapana este cat se poate de succint.El raspunde la intrebarea 'Ce cauti?' cu 'Cautam Tinerete fara batranete si viata fara de moarte', iar raspunsul primit este 'De cautati ce zisesi, aci este'.Stapana nu spune 'Eu sunt' , cu atat mai putin nu spune, ca domnul cel manios al Vechiului Testament:'Eu sunt cel ce sunt'.Spune: aci este.Dar ea este intruparea tineretii fara batranete cautata.Si ea nu este numai intruparea ei, ci si dispensatoarea de tinerete fara batranete.Ea este Fiinta.
Acum fiul omului a devenit fiu al Fiintei, iar fetele acesteia se bucura sa aiba tovarasie ome-neasca, omul avand undeva dreptul sa fie egalul lor.Calului, partii de mijlocire din el, purtatorului sau catre alta lume, care facea mijlocirea si se asternea drumuilui intre o lume si alta, fetele ii dau drumul 'sa pasca unde va voi dansul'.Mijlocitorul, intr-adevar, nu are rost sa mai apara, decat daca Fat-Frumos va voi o clipa a face calea intoarsa, revenind din nou fiu al Fiintei, fiu al omului.In schimb, celelalte animale trebuie sa treaca toate prin fata lui, si chiar daca basmul nu spune ca el le da un nume, ne arata ca tovarasele de tinerete fara batranete ale feciorului de om 'ii facura cunoscuti (pe el si pe calul sau) tuturor lighioaielor de puteau imbla in tihna prin padure'.
Dar acolo nu fusese totul bine, pana la venirea lui Fat-Frumos.Cele trei l-au rugat sa locuiasca cu dansele, caci ziceau ca 'li se urase sezand tot singure'.Numai ca uratul lor de vesnicire nu putea fi inca , din prima clipa, urat si pentru Fat-Frumos.De aceea, 'el nu astepta sa-i mai zica odata, si pri-mi cu toata multunirea , ca unul ce aceea si cauta'.
Mai intai le-a mers cat se poate de bine,caci noutatea este placuta, chiar sau mai ales celor asternuti pe viata vesnica.Apoi Fat-Frumos 'isi spuse istoria si ce pati pana sa ajunga la dansele.' Ce pot face, intr-adevar, fiintele care 'nu au ce face', decat sa povesteasca si, daca n-au povesti de istorisit, sa se povesteasca.Fetele poate ca nu aveau multe de spus, dar feciorul de imparat avea destule.Numai ca trecu si desfatarea asta, si atunci el , 'nu dupa multa vreme se insoti cu fata cea mica'.Fat-Frumos o alesese pe aceasta nu numai pentru ca ea il cunostea ceva mai bine decat surorile (ii vazuse chipul sau de om obisnuit), dar si fiindca fata cea mai mica este faptura individuala in lumea fiintei.
A trecut insa si luna de miere si Fat-Frumos incepea sa mai iasa din palat: 'Ii detera voie sa mearga prin toate locurile prinprejur,pe unde va voi;numai pe o vale, pe care i-o aratara, ii zisera sa nu mearga, caci nu va fi bine de el;si ii spusera ca acea vale se numeste Valea Plangerii'.Dar tanarul fara de imbatranire tot n-ar fi mers pe ea, caci aflase din plin ce cautase'.In basmul acesta nu se in-tampla ca in toate basmele, ca eroul sa vrea cu tot dinadinsul a patrunde tocmai in incaperea ori locul ce i se interzisese, ci numai intamplarea il poate duce acolo.
Astfel a petrecut el 'vreme uitata', cu o vorba atat de frumoasa si adanca, incat te intrebi daca autorul basmului n-a stat si el, o clipa macar, in imparatia fiintei, ca sa-si aduca aminte de vremea uitata ce domneste acolo.Daca basmul ar fi fost unul obisnuit, nu numai ca Fat-Frumos ar incepe sa simta boldul chinuitor de a merge tocmai acolo unde i se interzisese, dar macar ar fi trebuit o intamplare cu totul deosebita, sa zicem ivirea unui vanat cu totul rar, nemaivazut si peste orice pret care sa-l atraga pe Valea Plangerii sau a Vietii.Dar vanatul care-l impinge pe Fat-Frumos intr-acolo este tot ce poate fi mai de rand, un simplu iepure.Astfel ca daca in lumea de aici este nevoie de stari si intamplari cu totul neobisnuite, sau de cate un vanat grozav si nepereche, pentru ca eroul povestirii sa-si faca si el grozava sa lucrare si sa se primejduiasca prin ea,acolo in schimb, in lumea fiintei, unde toate sunt bine cumpanite si randuite, o singura adiere schimba, o singura unda mai mult in apa lacului, sunt de ajuns (ca acum un singur iepure) spre a rasturna toata buna asezare.De fapt nu s-a petrecut la prima vedere nimic deosebit numai ca Fat-Frumos 'nimeri iepurele abia cu a treia sagea-ta si trebui sa coboare nitel in Valea Plangerii', mergand sa-si ia iepurele.
Nu se decat ca, intorcandu-se asa cu iepurele spre casa, Fat-Frumos simti cum se ridica usor, cat o unda pe lacul cugetului, ceva care pana atunci statuse bine asezat in 'vremea uitata'.Cuta gandului ca un pas neinsemnat, ca un simplu iepure in lumea fiarelor, se ridica din uitarea vremii, si tanarul isi aminti , incepu sa-si aminteasca.Dar fiindca in lumea fiintei el nu putea sa-si aminteasca de orice,ci doar de ceea ce in randuiala vietii obisnuite este cel mai apropiat de fiinta: zamislirea.
Ajungand la palat, fetele, sotia si cumnatele au simtit adierea acelui vant, in lumea lor.'Ai trecut nefericitule, in Valea Plangerii! ii zisera ele speriate '.Fat-Frumos a recunoscut deoarece in lumea fiintei adevarate nu mai incape minciuna.Dar tot in lumea fiintei nu incape nici intoarcera la buna uitare, daca s-a trezit o singura amintire cu reverberatia ei in cuget, asa cum fiinta nu mai poate nici ea sa se refaca intocmai, daca s-a iscat in ea vibratia devenirii, o clipa, cu reverberatie in real.El vrea deci sa reintre in apele vii ale devenirii intre devenire, spre a reveni apoi in apele linistite ale fiintei.Asa isi inchipuia el : ca poate face pentru a doua oara, aceea ce nimanui nu-i fusese dat sa faca o singura data.'Nu ne parasi, iubitule ,ii spun soata si cumnatele , parintii tai nu mai traiesc de sute de ani, si chiar tu ducandu-te, ne temem ca nu te vei mai intoarce'.Nici macar acum , cand el sta sa se prapadeasca, recufundandu-se in oarba curgere, ele nu vin cu Tabla legilor eterne , nu-i arata ca sta scris acolo omului invesnicit ca nu se poate desvesnici.Ele ii spun cu blandete, doar :'Ne temem', si-l indeamna din tot sufletul lor induiosat de intalnirea fapturii omenesti ,sa nu se in-omeneasca din nou.Dar 'toate rugaciunile celor trei femei , precum si ale calului ,(care apare din nou in scena pentru a reface calatoria), n-au fost in stare sa-i potoleasca dorul parintilor, care-l usca pe d-a-ntregul'.
Acum , cand farmecul uitarii s-a destramat, si nu mai este nimic de facut din partea reprezentantelor lumii de sus, ramane in joc intermediarul, respectiv calul nazdravan ,care se vede ca nu se plictisise tot pascand in pajistile din paradisul acela.El, ca orice mijlocitor iscusit , ar putea gasi o cale, o cheie, un mijloc de a face si una si alta.Dar el spune lui Fat-Frumos: 'Daca nu vrei sa ma asculti, stapane, orice ti se va intampla sa stii ca numai tu esti de vina.Am sa-ti spun o vorba si, daca vei primi tocmeala mea , te duc inapoi '. Calul acesta romanesc este cu adevarat iscusit si bun pedagog, intocmai centaurului Chiron, care-l dascalise pe Achile.Din pacate, calul nostru parca nu-l dascalise indeajuns de bine pe Fat-Frumos, ceea ce in definitiv nu reusise bine nici Chiron cu Achile si, la drept vorbind nu reuseste nici un dascal cu invataceii lui.Asa este tocmeala lumii - spre a folosi vorbele calului- ca nu-i e dat omului sa invete chiar totul de la cel intelept.
'Se pregatira de plecare', asadar, 'se imbratisara cu femeile si , dupa ce-si luara ziua buna unul de la altul , porni, lasandu-le suspinand si cu lacrimile in ochi '. Inspre lumea noastra se intoarce atunci Fat-Frumos, cu trupul si aripile lui de cal, facand cu adevarat calea intoarsa, treapta cu treapta.Firea si lighioanele ei cele salbatice, e drept ca nu le mai intalneste, si dealtfel nici la ducere, la a treia incercare , nu le infruntase de-a dreptul ci doar trecuse usor peste ele.Acum insa nici nu mai avea nevoie sa treaca in zbor peste ci putea trece linistit caci se impacase bine cu ele intru fiinta obstesca.Au ajuns apoi pe mosia Scorpiei, unde aparusera orase, iar padurile se transformasera in campii.Trecusera ani si veacuri iar istoria adusese cu ea civilizatia, spune basmul nostru folcloric.Este adevarat ca basmul nu se sperie de prea multe orase care se ridicasera intre timp, de 'orasenizarea' aceasta a lumii, dupa cum nu tradeaza nici vreo ingrijorare deschisa fata de vastele despaduriri pe care le produsesera, spre a obtine campii roditoare la inceput, dar din ce in ce mai pustiitoare de natura.
Basmul acesta folcloric stie insa ca, ceea ce a regasit astazi, pe cai stiintifice, mintea omului ,anume ca timpul curge intr-un fel in cate o parte a lumii ,de exemplu a cosmosului, si altfel in cate o alta parte.E drept, stiinta spune ca vor imbatrani cei lasati in urma , in timp ce zburatorii prin cosmos vor ramane nespus de tineri fata de ei.Dar cine stie daca, intorsi dupa ani si ani in timpul lor de altadata , nu vor imbatrani si ei brusc, ca Fat-Frumos acum crescandu-le deodata barba si albindu-li-se parul.Poate ca basmul nu spune o minciune nici de asta data.
Si , fara sa faca chiar stiinta-fictiune, basmul ne istoriseste linistit ca Fat-Frumos, ajuns la etapa aceasta a caii sale intoarse ' intreba pre unii si pre altii despre Scorpie si locuinta ei ;dar ii raspunsera ca bunii lor auzisera de la strabunii lor povestindu-se despre asemenea fleacuri'.Intocmai Scorpiei, prin mosia careia Fat-Frumos trecuse, sora ei buna, de sange si orbire , Gheonoaia, nu lasase nici ea urme pe lume.'Ajungand la mosia Gheonoaiei, facu intrebari ca si la mosia Scorpiei, si primi asemenea raspunsuri'.Fireste, spune basmul, Fat-Frumos 'nu se putea domiri' cum de se schimbasera atatea in cateva zile doar, dupa cum i se parea lui.
In cele din urma ajunse la palaturile in care se nascuse, si astfel bucla se inchide: omul a revenit la locul sau de obarsie si intr-un fel ciclul destinului s-a incheiat.Dar aceasta n-o stie el inca. O stie calul care, de indata ce Fat-Frumos ajunse in locurile in care s-a nascut si descaleca de pe el, nu mai astepta sa vada ce spune stapanul sau , tanarul de alta data, nici macar nu mai pomeni de conditia: de vei ramane macar un ceas', ci intelegand de la inceput ca stapanul sau si-a incheiat ciclul destinului, ii saruta mana zicandu-i :' Ramai sanatos , stapane , ca eu ma intorc de unde am plecat'.
Asteapta totusi si acordul stapanului care nu intarzie sa apara: 'Du-te sanatos, ca si eu nadaj-duiesc sa ma intorc peste curand'.Sa fi vrut omul sa spuna: ma voi intoarce in lumea fiintei prin amintirea pe care am recapatat-o, atat pentru cele bune cat si cele mai rele? ma voi intoarce la fiinta prin intrarea in nefiinta?Atata tot castigase el acum, amintirea, in locul 'vremii uitate'.In cele din urma ajunge fata in fata cu propria lui moarte a carei replica este 'Bine ai venit , ii spuse ea, ca de mai intarziai si eu ma prapadeam'.Il asteptase ea numai?Sau o cautase el insusi?Poate ca pe ea voia s-o afle, plecand din lumea fiintei, fara sa stie bine, de vreme ce nazuise sa-si revada parintii si, o data cu ei, sa-si regaseasca lumea sa, adica masura sa, limita, savarsirea.Caci era intr-adevar moartea sa, nu Moartea generala cu coasa ei, care vine sa reteze tot ce este viata pe pamant.Moartea inchisa aici nu putea fi de fel cea obisnuita, spectrala, de neatins a omului, nici macar nu putea fi cea mai concreta, cea din basmul lui Creanga de pilda, moartea pe care Ivan o cara odata in turbinca sa, cu darul ce-i fusese acordat de Domnul de a vara acolo pe cine vrea, si a doua oara o vara in propriul sau cosciug si incurcand astfel socotelile si planificarile bunului Dumnezeu.
Aflam in continuare ca moartea i-a tras o palma poate pentru ca acesta avusese impertinenta sa iasa din conditia sa de om, depasind acea devenire intru devenire in sanul careia totul se stinge lent si sigur.Trebuie un act de violenta, pentru ca restul de fiinta din el sa se faca praf si pulbere, intrand in ordinea nefiintei.Moartea este individuala, nu generica.Este e fiecaruia.Ea nu coseste vietile in nestire, ci o curma pe a fiecaruia dupa masura vietii lui.Pe unul il palmuieste, pe altul il mangaie si pe cate un altul il transfigureaza.
Fat-Frumos intelesese , cu amintirea trezita in el si rascolindu-i toata camara amintirilor, ca ii este data, ca trebuie sa-i fie data si lui o masura.Intr-un fel o intelesesera si fetele Fiintei , lasandu-l sa plece.
Tinerete fara batranete si viata fara de moarte este un basm mai bogat in semnificatii decat celelalte, iar structura lui tradeaza unele elemente din filozofia mioritica.El ne arata ca omul e nascut pentru a fi fericit, dar fericirea nu vine de la sine ci trebuie cucerita.Oricat de inalte si cutezatoare ar fi idelurile omului , acestea nu pot fi atinse decat prin cutezanta si perseverenta.Omul nu se poate insa indeparta de conditia sa de fiinta muritoare; dar prin capacitatea sa de a darui semenilor ferici-rea si de a fi , prin aceasta el insusi fericit, omul devine nemuritor.Aceasta este singura modalitate de nemurire pe care omul poate sa o atinga in existenta sa pamanteasca.
Inteles in acest mod, basmul devine o pledoarie stralucita, rostita in limbajul fabulos-simbolic al basmului folcloric, pentru acceptarea deliberata a locului ocupat de om in lume si in univers, incetand adica sa mai fie doar o poveste de divertisment si continand un substrat didactic-moralizator de mare profunzime filozofica.
