Vasile Voiculescu – univers liric Este o personalitate complexa, intr-un singur om intalnindu-se simultan carturarul, medicul, educatorul, ziaristul, etnograful si folcloristul si nu in ultimul rand scriitorul. S-a nascut la 27 noiembrie 1884, comuna Pirscov, judetul Buzau. Dupa ce urmeaza clasa I la Plescoi, comuna aflata in vecinatatea Plescovului, este trimis la o scoala cu internat din Buzau. A urmat liceul in doua etape: una la Buzau si alta la Liceul “Gheorghe Lazar” din Bucuresti. In 1902, dupa absolvirea liceului, se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti, darnu ramane decat un an. Se inscrie apoi la Facultatea de Medicina, care i s-a parut mai potrivita, iar diploma de doctor o obtine in 1910. Studiile liceale si universitare i-au fost completate cu lecturi temeinice din alte domenii ale cunoasterii: Bourget, Sienkiewiez, Schopenhauer, Novalis. Dincolo de asperitatile vietii Voiculescu a cunoscut oameni, locuri, credinte, traditii, atitudini si mentalitati si toate vor lasa urme in universul sau artistic si spiritual. In numarul din martie 1912 al revistei “Convorbiri literare” Vasile Voiculescu debuta cu poezia intitulata “Dor”. La Tipografia “Poporul”, in 1916 ii apare volumul intitulat simplu “Poezii”. Autorul nu s-a putut bucura: ocupantii germani ii devasteaza locuinta si ii dispare biblioteca, impreuna cu aproape intregul tiraj (600 de exemplare) al volumului “Poezii”. 59996lmc78nkm2y Vlahuta, apreciindu-i primul volum, l-a indemnat sa scrie si asa s-a nascut al doilea volum intitulat “Din Tara Zimbrului”, volum aparut la Barlad in 1918, despre care Voiculescu spune: “mi l-au ars nemtii, din motive lesne de ghicit”. Motivul? Dimensiunea patriotica si dorinta poetului de a vedea alipindu-se de tara partile taiate de vrajmasi. Academia Romana ii acorda premiul pentru poezie. Din 1920 si pana in 1941, cand se pensioneaza, Vasile Voiculescu va fi medic in Bucuresti. Dezvolta subiecte medicale in emisiuni radiofonice si publica brosuri de popularizare a stiintei medicale in paturile largi ale populatiei, de prevenire a unor boli cu larga raspandire. Vasile Voiculescu a colaborat la peste cincizeci de ziare si reviste ce au aparut intre cele doua razboaie mondiale. A publicat literatura, dar si note, impresii, articole cu un pronuntat caracter memorialistic. Devenit membru al Societatii Scriitorilor Romani (1920) si al Societatii Autorilor Dramatici (1936), Vasile Voiculescu si-a construit cu fiecare volum publicat, cu fiecare pagina scrisa un destin literar de exceptie. Volumele de poezii “Parga” (1921), “Poeme cu ingeri” (1927), “Destin” (1933), “Urcus” (1937), “Intrezariri” (1939) solicita dinplin critica literara reprezentata de G. Calinescu, E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Tudor Vianu, Al. Dima, Perspessicius, Serban Cioculescu, etc. iar pentru “Parga” si “Poeme cu ingeri” primeste premiul Societatii Scriitorilor Romani pentru ca, in 1941, sa primeasca Premiul National de Poezie. mk996l9578nkkm Referindu-se la drumul sau poetic, Vasile Voiculescu precizeaza: “Tin sa declar ca activitatea mea poetica se datoreste in mare parte lui Ion Pillat. El m-a indemnat, m-a obligat sa scriu. A scos cu banii lui Cugetul Romanesc la care am colaborat constant. Ambii am avut apoi multumirea sa fim premiati, eu cu volumul Parga, el cu Gradina intre ziduri”. In 1941 mai avea pregatit pentru tipar volumul de versuri intitulat “Veghe”, dar razboiul ii bareaza drumul si astfel cateva texte vor intra in editia definitiva “Poezii”, aparuta la Fundatia Regasa pentru Literatura si Arta in 1944, iar restul se vor intalni cu cititorul dupa moartea autorului. S-a dovedit a fi nu doar un iubitor de teatru, ci si un creator, un autor care inca isi cauta locul printre dramaturgii epocii. Iubind pe Shakespeare, pretuind pe Ibsen, prieten cu mai multi dramaturgi contemporani si cunoscand traditiile dramaturgiei romanesti, Vasile Voiculescu dorea ca piesele sale, si in general teatrul, “sa oglindeasca sufletul omenesc si eternele conflicte”. A scris piese pentru radio precum “Darul domnisoarei Amelia”, “Trandafir agatator”, “Doua furtuni” ce dovedesc cunoasterea si stapanirea tehnicilor moderne de realizare a unui scenariu radiofonic, dar a scris si piese cu o deschidere mai larga: “Fata ursului”, “Umbra”, “La pragul minunii”, “Pribeaga”, “Demiurgul”, “Gimnastica sentimentala”. Dupa cel de-al doilea razboi mondial Vasile Voiculescu reincepe sa scrie, dar in 1946 moare sotia sa. Momentul de cumpana, de suferinta se converteste brusc in arta. Acum se slefuiesc poezii si piese scrise inainte de 1946, acum, cu o nebanuita putere creatoare, da viata povestirilor, romanelui, unui nou ciclu de poezii si nemuritoarelor “Sonete”. Desi cu sanatatea subreda continua sa creeze, insa perioada cumplita a epurarii, a reeducarii nu-l ocoleste si astfel poetul este anchetat, arestat, purtat prin tribunale. Boala i se agraveaza (TBC vertebral, infectie urinara) si dupa cateva spitalizari, la cererea sa, revine acasa si moare in noaptea de 25-26 aprilie 1963. Postum, Vasile Voiculescu se releva si ca interesant prozator. In 1966 apar volumele de povestiri, “Capul de zimbru” si “Ultimul Berevoi”, iar in 1970 romanul “Zahei orbul”. Vanatoarea, pescuitul, eresurile sunt puncte de plecare pentru o proza cu suport magic si mitic, in care limita dintre real si fantastic este eludata. Poetul Vasile Voiculescu a publicat sapte volume de poezii. Primul, “Poezii” a aparut in 1916. Dincolo de o unduire usor samanatorista di poeziile “Casa noastra”, “La Rusalii”, “Haiducul”, “Glas de clopot”, “Batea la poarta cerului”, de unele ecouri din poezia lui Goga (“Copiii lacomi te vandura roaba/ Securi streine codrii ti-i doboara,/ Spre alte tarmuri plutele coboara/ A muntilor salbateca podoaba” – Glas de clopot) sau Dimitrie Anghel (“Asa am pomenit-o cand traiau bunicii,/ Zambind ocrotitoare, la marginea padurii…/ Pelinu, izma, cimbrul, rochita-randunicii/ Umpleau nesuparate tot golul bataturii” – Casa noastra), volumul se infatiseaza unitar si cu multe elemente personale. In Poezia, prima sa arta poetica, actul creator e pus sub semnul “viului soare – al cugetarii”, al “lacrimii amare”, pentru ca in Artistul sa ne spuna ca “El singur amarul isi canta cu capul plecat pe vioara…”. Poeziile Pe cruce (ne trimite la poezia In gradina Ghetsemani din volumul Parga), Magii, Ca pe un diamant, sau Parinte, unde sa te caut? anticipeaza axele ordonatoare al volumului Poeme cu ingeri. Noutati stilistice si tematice apar in poezii precum Toamna, Poate, Sententa. Din Tara Zimbrului – Poezii de razboi este al doilea volum si substanta i-o asigura poeziile izvorate din “ruinele vietii”, din “ungherele infernului”, peste care se revarsa eroismul ostasului roman (Era o zi de batalie, Pe Siret, La cheia Buzaului). Mai multe poezii sunt dedicate pamantului natal pe care il doreste intreg, liber, linistit (Tarii mele, Tara, O, Tara). Cu volumul al treilea intitulat Parga, Vasile Voiculescu da o prima proba a vigurosului saiau talent. Pastelul ce exceleaza prin plasticitate, prin relevarea dimansiunilor cosmice ale naturii (Apus de soare, Amurg pe lac, Icoane de toamna, Bucegii) se intalnesc cu poezia religioasa (In gradina Getsemani, Dezlegare, La rascruce, Ingerul Nadejdii, Sodoma) cu poezia iubirii si a nostalgiilor erotice (Acelasi cantec, la Poarta Paradisului pierdut, Ca naframa sfintei Vineri), dar si cu poezia natutii (Peisaj marin, Rvolta). In ansamblul volumului sunt de retinut libertatile prozodice (sunt poezii in vers alb), prezenta pietrelor pretioase, a culorilor, persistenta si catarea luminii, dinamismul peisajului, alegorismul, anticiparile expresioniste. Despre al patrulea volum, “Poeme cu ingeri”, George Calinescu va scrie: “izbeste cu acea nota care-i da originalitate, punandu-l de altfel intr-un grup de poeti pentru care ingerul este un instrument elementar”. Cele mai multe poezii dezvaluie o puternica neliniste interioara, o infrigurata cautare sau asteptare a mesajului divin: “L-am cunoscut de cum l-am zarit:/ Trimis inadins de soarta,/ Mi-a trecut pe la poarta/ Si nu s-a oprit…/ Stam pe prispa halucinat:/ M-a vazut… nu m-a vazut?” (L-am lasat de-a trecut). Urmatoarele trei volume “Destin”, “Urcus” si “Intrezariri” sporesc prestigiul autorului si imbogatesc zestrea poeziei romanesti. De obicei in comentarii Vasile Voiculescu a safost pus in relatie cu Lucian Blaga, Ion Pillat, Adrian Maniu, Nichifor Crainic. Sursele principale ale poeziei lui Vasile Voiculescu au fost cartile religioase si in primul rand Biblia, cartile populare, miturile si legendele greco-latine, dar si romanesti credintele si traditiile, basmele noastre, istoria trecuta, dar si cea contemporana, iubirea ca “dat al firii”, ca “porunca sacra”. Aceste teme si motive vor primi vesminet noi in opera postuma. Volumul “Veghe”, cu cele sapte cicluri ale sale (Inter arma, Transilvania Inscriptii Evocari – Privelisti, Oracole, Alte amagiri, si Meditatii) si ciclul Clepsidra se leaga prin multe punti pe de o parte de volumele antume, pe de alta de “Sonete”. “Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara de Vasile Voiculescu” marcheaza punctul maxim al poeziei lui Vasile Voiculescu. Critica literara le-a inregistrat ca atare. Perspessicius, primul critic care le-a prezentat publicului, le considera “opera de rafinament a unui incercat mestesugar” si vedea “in aceste nouazeci de ostroave, tot atatea peisagii fastuoase ale unei pasiuni toride, carnala si spiritualizata in acelasi timp, toate insa dominate de prezenta inepuizabilei Eve”. Volumul este considerat o capodopera a liricii erotice, iar Vasile Voiculescu este comparat cu marii creatori ai geniului. Modelul, asa cum sugereaza si titlul, este “marele Will”, caruia poetul ii aduce omagiul sau in cel de-al nouazecilea sonet (CCXLIV): “Stric oare faimei tale? Ingaduie sa-ti spun,/ Oceanule de geniu ce-neci chiar si uitarea./ Cine-ar putea, cu atata mai mult un biet nebun,/ Si in ce chip pe lume, sa pangareasca marea?/ Ti-am bantuit viata, eu, badaranul Will;/ Nu am putut ajunge naprasnica-ti marire!”. Sonetele au fost scrise intre 1954 si 1958 si continua numaratoarea celor 154 tiparite de Shakespeare in 1609. Vasile Voiculescu preia modelul de sonet de la Shakespeare si pastreaza, in general, aceleasi teme, utilizand, la fel, alegoria si comparatia ampla. Poetul imprumuta motive si situatii din opera lui Shakespeare, adresandu-se acelorasi personaje. Punctul de plecare este, de cele mai multe ori, livresc, dar discursul nu este lipsit de vibratie si emotie. Temele volumului sunt: trecerea timpului, cunoasterea, poezia, moartea, toate subordonatele iubirii, purtatoare a “originarului foc” prin care “Misterioasa carne se face duh in noi” (CCV). Multe sonete se pot reduce la un singur vers, vers inca incarcat de eminescianul “univers de ganduri”: “Am scris iubire? Iarta… citeste adorare…” (Sonetul 66), “Iubirea ta, stiu bine, e numai o minciuna” (Sonetul 68), “Sa nu crezi ca iubirea e numai viclesuguri” (Sonetul 54), “Ca m-ai tradat tot timpul nu-ti socotesc o vina” (Sonetul 53), “Iubirea mea s-ntinde in timp, a ta in spatiu ” (Sonetul 48). Supus destinului, efemerului, infrant si inselat, poetul, intr-o explozie a duhului, a spiritului, scrie: “Mereu cersim vietii ani multi, asa,-n nestire, / Ne rasvratim, ne plangem de piericiune noastra,/ Si inca nu-ntelegem ca fara de iubire/ Se vestejeste Timpul in noi ca floarea-n glastra;” (Sonetul 29). Andreea Stanescu
