Balada Culta – Pasa Hassan Caracterizarea lui Mihai Viteazul in antiteza cu Pasa Hassan Balada culta “Pasa Hassan” evoca unul dintre momentele importante ale istoriei noastre nationale, si anume lupta de la Calugareni, din august 1595, cand romanii condusi de Mihai Viteazul obtin o stralucita victorie impotriva turcilor cotropitori. Desi balada poarta ca titlu numele lui Hassan, personajul principal este Mihai Viteazul, care este infatisat in toate momentele actiunii si de a carui prezenta luam cunostisnta inca din primul vers: “Pe voda-l zareste calare trecand”. Astfel, inca de la inceput, se observa intentia autorului de a prezenta cele doua personaje in antiteza. Daca pasa Hassan, conducatorul armatei otomane, este infatisat, la inceput static, Mihai Viteazul, domnitorul Tarii Romanesti si conducatorul armatei roamne, dupa cum se observa inca din expozitiune, se afla pretutindeni. Bun organizator si strateg, calauzit de un fierbinte patriotism si caracterizat de spirit de sacrificiu, se afla in fruntea armatei sale, fiind exemplu, prin fapte, pentru ostasii sai. Hassan este incapabil de a actoina si de a conduca singur ostile si de aceea o face prin intermediul lui Mihnea, caruia “-trimite-o porunca”. In schimb, viteaz, cum ii spune si numele, vijelios si intreprinzator, voda “face carare” prin “multimea pagana”, iar “in urma-i se-ndeasa cu vuiet, curgand. / Ostirea romana”. Insusirile sale sunt reliefate cu ajutorul metaforei “fulger”, sinonima cu “spada”, “arma de lupta”, Mihai aparand in postura unui zeu neindurator, care arunca asupra navalitorilor fulgerele maniei sale. Aceluias scop servesc si hiperbolele “carare facand”, “se-ndeasa, cu vuiet curgand”, “cade-n mocirla, un val dupa val”. Cand este provocat la lupta, Hassan, este cuprins de teama, de groaza, deoarece stie ca Mihai este inversunat impotriva celor care i-au calcat tara si ca mobilul actiunilor sale este dorinta de liberatate a neamului, subordonata unui profund sentiment patriotic. Asumandu-si responsabilitatea unei confrunatri directe, voievodul roman dovedeste mandrie, demnitate si spirit de sacrificiu, in timp ce pasa este disperat, ingrozit si gaseste ca ultima solutie fuga. Prin infatisarea lui (“e galben-pierit”, are “barba valvoi”, “ii dardaie dintii”) prin intregul comportament si prin gesturile sale necontrolate, disperate (“cu fraul pe coama el fuge nebun”, “cu scarile-n coapse fugaru-si loveste”, “isi rupe cu mana vestmantul”), pasa devine ridicol, deoarece spaima, disperarea si lasitatea de care da dovada nu sunt justificate pentru un cuceritor dornic de marire, iar neacceptarea confruntatii directe cu adversarul si fuga pana la taberele proprii, jurand “sa zaca de spaima o luna”, cpata accente grotesti. Spre deosebire de Hassan, desfigurat de groaza, Mihai Viteazul impresioneaza prin maretia trupului, asprimea vorbei, cutezanta faptei si neinfricarea, insusiri evidentiate de autor, de data aceasta cu ajutorul unei hiperbole constituite din comparatii si metafore cu elemante din natura: “Salbaticul voda e-n zale si fier / Si zalale-i zuruie crunte, / Gigantica poart-o cupola pe frunte. / Si vorba-i e tunet, rasufletul ger, / Iar barda din stanga-i ajunge la cer, / Si voda-i un munte”. Mihai este vazut astfel de ochii ingroziti de spaima ai pasei, asemenea unui urias care domina campul de lupta si care baga panica in dusmani. Imaginea lui se realizeaza ca reflex al spaimei. Daca poetul a intentionat sa infatiseze prin Hassan prototipul cotropitorului trufas, dar si las in acelasi timp, in fata impetuozitatii si vitejiei adversarului, prin mihai, el a realizat un simbol al luptei pentru independenta, al vitejiei si al demnitatii poporului roman. De aceea, scriitorul isi indreapta toata dragostea si admiratia catre acest erou, care a intrat in legenda prin faptele si insusirile sale alese. In schimb, comportamentul lui Hassan nu-i poate trezi decat dezaprobare si dispret, atitudine pe care poetul si-o exprima direct si puternic, apeland si la ironie: “Vazut-au si beii ca fuga e buna. / Si bietului pasa dreptate i-au dat”. Insusirile alese ale voievodului roman sunt puse in evidenta nu numai prin procedeele artistice mentionate si prin faptele sale, ci si printr-un alt procedeu dominant – antiteza – cu pasa Hassan. De remarcat este si faptul ca multe dintre trasaturile lui Mihai Viteazul sunt prezentate prin prisma adversarului sau, a lui Hassan, aceasta fiind inca o dovada a maiestriei cu care Cosbuc isi creioneaza personajele.
