George Enescu (1881-1955)
Compozitor roman, violonist, pianist, dirijor si
pedagog, unul dintre cei mai proeminenti muzicieni de la sfarsitul
sec. al XII-lea si din prima jumatate a sec. al XX-lea, Enescu
a ridicat muzica profesionala romaneasca la nivelul valorilor muzicii
universale. Nascut la Liveni, langa Dorohoi, el a cunoscut din
copilarie folclorul prin intermediul tarafurilor populare. Primele
indrumari muzicale le-a primit de la parintii sai si
de la un vestit lautar, Nicolae Chioru. Intre anii 1888 si 1893 a
studiat la Conservatorul din Viena, cu Joseph Hellmesberger (vioara)
si Robert Fuchs (compozitie), iar intre 1893 si 1899 la Paris,
cu Andre Gédalge
(contrapunct), Jules Massenet si Gabriel Faur
(compozitie), precum si cu M.P.J. Marsick (vioara). Creatia
sa componistica abordeaza aproape toate formele si genurile
muzicale. Reflectand dragostea pentru poporul din mijlocul caruia s-a
ridicat si cu a carui sensibilitate s-a identificat, Enescu a
creat o muzica cu un vadit caracter popular, national si
realist. Opera lui Enescu reprezinta o pilda de insusire
si dezvoltare creatoare a cuceririlor artei muzicale europene, de imbinare
a acestora cu traditiile muzicii folclorice romanesti. Chiar si
in lucrarile in care se manifesta influente germane sau
franceze, ori in acelea al caror continut nu presupune neaparat
forma nationala, ca, de pilda, Suita I "in stil clasic" pentru
pian si opera "Oedip", se vadeste legatura cu
folclorul nostru, prin utilizarea, uneori discreta, alteori destul de
evidenta, a formelor modale, ritmice, intonatiile, ale acestuia. Enescu
a pus bazele temeliile simfonismului nostru, deschizandu-i mari perspective.
Printre lucrarile lui mai de seama se numara: "Poema
romana"(1897), care intruchipeaza o serie de tablouri sugestive ale
vietii rustice; doua "Rapsodii romane"(1901; 1902), caracterizate
printr-o linie melodica bogata, de autentica obarsie
folclorica si invesmantare orchestrala colorata; trei
suite pentru orchestra (printre care Suita a III-a "Sateasca",
1938), in care folclorul cunoaste o transfigurare subtila; trei
simfonii (1905; 1913; 1919, aceasta din urma refacuta in 1921),
care, prin maturitatea conceptiei, exceptionala maiestrie
armonica, polifonica si orchestrala, prin dimensiunile lor,
reprezinta monumentale fresce sonore; o Simfonie de camera pentru 12
instrumente solistice (1945), in care folclorul atinge un grad inalt de
rafinament; o Simfonie concertanta pentru violoncel si orchestra
(1901). Enescu a scris si lucrari pentru formatii de
camera (doua cvartete de coarde, 1912, 1952; doua cvartete cu
pian 1909-1911, 1944; un octet pentru instrumente cu coarde, 1900; un dixtuor
pentru instrumente de suflat, 1906 s.a.) caracterizate printr-o
melodica expresiva, prin constructii unitare, inchegate si
prin transparenta sonoritatii de ansamblu; lucrari pentru
pian, pentru violoncel si pian, precum si pentru vioara si
pian (printre care Sonata a III-a "in caracter popular romanesc", 1926; suita
"Impresii din copilarie", 1940), care se remarca prin echilibru
dintre libertatea inspiratiei si disciplinei formei; lieduri (printre
care ciclul de lieduri pe versuri de Cl ment Marot);
prelucrari si transcriptii. Pornind de la subiectul binecunoscut
al tragediei clasice grecesti, Enescu a scris, dupa libretul
lui Ed. Fleg, opera "Oedip". Creatie capitala a lui Enescu, ea
este strabatuta de un continut emotional generos
si intens si se distinge printr-un limbaj poetic evocator si
dramatic. Ea cuprinde si transpuneri ale unor elemente folclorice, pe
planul unei inalte generalizari, cu mijloace de expresie caracteristice
artei contemporane occidentale. Sub inraurirea de mai tarziu a unor curente ale
muzicii franceze si germane si ca urmare a preocuparilor pentru
gasirea unor noi modalitati de expresie, unele lucrari ale
lui Enescu, de pilda Simfonia de camera, vadesc pe
alocuri o mai accentuata interiorizare si redare mai abstracta a
continutului emotional. Ca violonist, arta sa interpretativa s-a
caracterizat prin naturalete, sensibilitate, bogatia
coloritului, varietatea nuantelor si imbinarea atentiei acordate
substantei muzicale cu virtuozitatea. Repertoriul sau a cuprins
intreaga literatura a instrumentului. In formatiile de camera, Enescu
a colaborat cu P. Casals, J. Thibaud, A. Cortot, A. Casella, D. Oistrah si
alti artisti de seama. Ca pianist, arta sa se distingea printr-o
bogata si rafinata paleta si prin sonoritatea
orchestrala a executiei. Enescu a fost unul dintre cei mai de
seama dirijori contemporani. Maiestria sa dirijorala se
caracteriza prin profunzimea redarii sensului operei artistice si
prin sobrietatea, supletea si expresivitatea gestului. A fost un
remarcabil talmacitor al creatiei lui Bach, Mozart, Beethoven,
R. Strauss, Brahms, Ceaikovski, Wagner. Enescu a propagat peste hotare,
alaturi de lucrarile sale care capatasera un
incontestabil prestigiu international, creatiile unor
compatrioti ai sai, atragand astfel atentia asupra tinerei
scoli muzicale romanesti. Ca pedagog, Enescu a indrumat si a
format o serie de renumiti instrumentisti (Dinu Lipatti, Yehudi
Menuhin, Ida Haendel s.a.). Multilaterala personalitate a lui Enescu se
intregeste cu activitatea sa pe plan obstesc. In 1913 a
infiintat, din beneficiul concertelor sale, premiul de compozitie
care-i poarta numele si care a consacrat pe multi exponenti
de frunte ai muzicii romanesti. In 1920 a fost unul dintre intemeietorii
Societatii compozitorilor romani si primul ei presedinte.
Reprezentant al intelectualitatii inaintate, Enescu a luat
atitudine, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, impotriva
hitlerismului. Prin creatia si activitatea sa Enescu se
situeaza in randul celor mai reprezentative figuri ale culturii
romanesti progresiste. Pentru cinstirea memoriei lui Enescu,
guvernul roman a infiintat bursa "George Enescu" si a instituit
Concursul si Festivalul International "George Enescu", care a avut
loc din trei in trei ani, incepand din 1958, la Bucuresti. Casa in care a
locuit Enescu a devenit casa memoriala; in capitala a
luat fiinta Muzeul "George Enescu", iar satul natal al artistului
si Filarmonica de stat din Bucuresti ii poarta numele. George
Enescu a fost membru al Academiei Romane precum si membru corespondent
al Academiei Franceze.
