Tema : Corelatia dintre propozitiile bimembre si cele monomembre in limbile romana si rusa 2002 CUPRINS Introducere.......................................................................... Capitolul 1 Controverse in jurul conceptului de propozitie si a criteriilor de clasificare a acestora................................ §1. Discutii in jurul conceptului de propozitie.................... §2. principii de clasificare a propozitiilor in limbile comparate................................................................ Capitolul 2 Tipologia propozitiilor bimembre si monomembre in limbile romana si rusa..................................................... §1. Unele tipuri de propozitie bimembre romanesti si echivalentul lor in rusa........................................................ §2. Echivalentele monomembre rusesti ale unor propozitii bimembre din limba romana............................... §3. Propozitii infinitivale in limba romana si rusa.............. §4. Traducerea inadecvata a unor tipuri de propozitii........ §5. Modele izomorfe si alomorfe obtinute la traducerea propozitiilor bimembre din limba romana in limba rusa.... Inchiere............................................................................... Bibliografie......................................................................... Surse beletristice................................................................. INTRODUCERE Tema cercetarii noastre o constituie : corelatia dintre propozitiile bimembre si cele monomembre din limbile romana si rusa . In lucrare se preconizeaza analiza criteriilor de clasificare a propozitiilor bimembre atit in limba romana , cit si in limba rusa. Trebuie sa mentionam ca : „propozitia este cea mai mica unitate a sintaxei care poate aparea de sine statatoare si care comunica o judecata logica sau o idee caracter afectiv sau volitional ...” 1 In limba romana sau efectuat multiple cercetari privind propozitia ca uniate sintactica. Problema clasificarii propozitiilor a fost pusa in discutie de lingvisti romani si rusi ca: A. Ciobanu, I. Iordan, I. Coteanu, M. Avram , I. Etco, C. Dimitriu , A.A. Sahmatov, E. S. Skoblikova, I. Raspopov, s.a. In lingvistica romaneasca si cea rusa problema clasificarii propozitiilor este abordata controversat, discutiile continuind si in prezent . Cu toate acestea, nu a fost propusa, deocamdata, o clasificare univoca a categoriei sintactice vizate. In plan confruntativ – contrastiv, se observa atit similitudini cit si deosebiri intre limbile romana si rusa. De mentionat ca nu orice propozitie bimembra din romana se reda prin una bimembra in rusa si viceversa . Adesea unei propozitii bimembre romanesti ii corespunde in limba rusa una monomembra. Am remarcat si alte neconcordante despre care intentionam sa relatam in prezenta lucrare. Cele mentionate determina actualitatea temei abordate. In limbile comparate remarcam propozitii bimembre si monomembre care la rindul lor, se divizeaza in citeva categorii. Limba romana este de origine romanica, pe cind limba rusa este o limba slava, de aceea la traducere intilnim mari greutati si structuri alomorfe. Scopurile lucrarii rezida in urmatoarele: a releva asemanarile si deosebirile privind propozitiile bimembre si echivalentele lor in limbile comparate; a observa schimbarile ce survin la traducerea propozitiilor dintr-o limba in alta; a examina problema clasificarii adecvate a propozitiilor bimembre in limbile comparate. Lucrarea data este alcatuita din „Introducere” si doua capitole. In capitolul 1 : „Controverse in jurul conceptului de propozitie si a criteriilor de clasificare a acestora” vom incerca sa comentam diverse definitii ale propozitiei. Vom elucida unele divergente in abordarea propozitiilor bimembre si monomembre in limbile romana si rusa si principiile de clasificare a propozitiilor semnalate in limbile comparate. Capitolul 2 „Tipologia propozitiilor bimembre si monomembre in limbile romana si rusa” este preponderent practic, urmind analiza exemplelor din literatura artistica. Ne vor interesa propozitiile bimembre romanesti in limba rusa, unele echivalente monomembre in limbile comparate. Vom comenta si exemple de traduceri inadecvate ale unor tipuri de propozitii. Scopurile ce ni le-am propus au determinat metodele utilizate , in special metoda discriptiva si cea confruntativ contrastiva . CAPITOLUL 1 Controverse in jurul conceptului de propozitie si a criteriilor de clasificare a propozitiilor. §1. Discutii in jurul conceptului de propozitie in lingvistica moderna In fiecare limba predomina un anumit tip structural de propozitii. In limba romana modelul propozitiilor inglobeaza formatiile sintactice ale caror centru organizatoric are in componenta sa doua elemente – subiectul si predicatul, legate printr-un raport predicativ. Ex.: „Urletul a amutit.” s + pred (I.D. Scrieri , p. 44) Ciutura statea impietrita. s + pred + NPS (I.D.S., p. 101) 45728dlp46yxd9o Nuta plingea. s + pred (I.D.S. p. 111) Onache Carabus nu suferea macii. lx728d5446yxxd s + pred + C. dir. (I. D. S. p. 111) Acestea formeaza categoria propozitiilor bimembre care au fost puse la baza tuturor sistemelor sintactice ale idiomurilor romanice. Desi discutiile in jurul esentei propozitiei continua pina acum , problema propozitiei ca unitate fundamentala a sintaxei nu a fost deocamdata solutionata. Dupa opinia lui A. Nicolescu , propozitia este considerata cea mai mica unitate sintactic, in sensul ca are elementele de baza, necesare pentru a exprima singura „o judecata logica sau o idee cu caracter afectiv ori volitional.” Sintaxa traditionala , luind drept punct de plecare logica formula, califica propozitia drept „expresie lingvistica a judecatii” si „forma lingvistica a judecatii” . Propozitia se caracterizeaza nu numai prin forma sa gramaticala, ci si printr-un anumit continut . Relevarea acestuia ne ajuta a stabili specificul legaturii dintre limba si gindire , gramatica si logica. Din punct de vedere gramatical esenta propozitiei o constituie predicativitatea sau predicatia prin care se intelege raportarea continutului propozitiei la realitatea obiectiva. Predicativitatea sau predicatia se realizeaza , de obicei, cu ajutorul anumitor cuvinte numite predicate prin care se dau informatii privitoare la subiect. De remarcat ca nu orice propozitie constituie expresia lingvistica a unei judecati logice (sau psihologice) in acceptia traditionala a acestui termen . Raporturile dintre propozitie si judecata sunt de asa natura, ca forma oricarei judecati este in mod obligatoriu o propozitie , in timp ce propozitia poate servi pentru exteriorizarea atit a judecatii, cit a si a altor forme de manifestare a spiritului uman , cum ar fi, de exemplu intrebarea, imboldul s.a. Dupa parerea lui Ion Diaconescu varietatea modalitatilor de identificare si de definire a propozitiei are ca sursa, mai intii , orientarile din a caror perspectiva este abordat actul comunicarii si , apoi, strategiile de ordin metodologic cu care se opereaza in procesele analitice si sintetice ale investigatiei lingvistice. Orientarea logica defineste propozitia „o judecata”, „o gindire spusa sau scrisa”, „o uitate logica”, „un ansamblu congruent”, care exprima „o gindire completa”, „o cugetare”, „o judecata logica”, „pe care o facem despre un lucru.” Orientarea semantica acorda prioritate , in definirea propozitiei , sensului sau intelesului unitar, autonom, ca nota a diferentei specifice. Orientarea psihologica a determinat insertia in definitia semantica a unor note individuale ale comunicarii legate de atitudinea subiectului vorbitor. Prin urmare o propozitie poate fi „enuntul lingvistic al unui continut psihic, care exprima o idee afectiva ori volitionala , o stare afectiva a vorbitorului”. Orientarea structuralista, evaluind numai elementele de expresie in analiza limbii ca sistem de semne, eludeaza din definitia propozitiei tot ceea ce se refera la continut, ca nerelevant sub raportul structurii. Discutiile savantilor s-au axat in jurul unor probleme greu de elucidat, in special al problemei propozitiilor monomembre impersonale si celor nominative. Prezinta interes aici identificarea partilor principale de propozitie in cadrul acestor varietati de propozitii. Interpretarea traditionala a partilor principale de propozitie nu ne permite sa identificam partea principala de partea principala a propozitiilor nominative nici cu subiectul, nici cu predicatul desi din punct de vedere al exprimarii verbale (substantivul sau substitutul lui la cazul nominativ) se poate constata o echivalenta morfologica a partii principale a propozitiei nominative cu subiectul sau cu elementul nominal al predicatului propozitiilor bimembre. Subiectul poate fi denumit ca „parte principala a propozitiei , despre care se comunica ceva cu ajutorul predicatului”. In legatura cu cele expuse are o deosebita importanta definirea adecvata a propozitiei , care ar facilita solutionarea unor aspecte complicate ale teoriei propozitiei. Ne par concludente multiple definitii, dintre care vom mentiona citeva. De remarcat definitia propozitiei din „Gramatica Limbii Romane”, cea mai mica unitate a sintaxei care poate aparea de sine statatoare si care comunica prin cuvinte cu indici de predicatie o judecata logica sau o idee cu caracter afectiv ori volitional. Dupa cum vedem , aici se insista asupra legaturii dintre propozitie si judecata logica. Cercetatorul V. Serban propune urmatoarea defintie : „cea mai mica unitate logico – sintactica cu ajutorul careia se exprima o comunicare poarta numele de propozitie.” Cercetatorul mentionat accentueaza functia primordiala a propozitiei – cea comunicativa. Din cele semnalate mai sus conchidem ca propozitia este un fenomen complex, iar definitia ei nu cuprinde toate cazurile particulare de realizare a ei. De aceea diversele definitii pot fi considerate complimentare , evidentiind una sau alta dintre caracteristicile propozitiei. Pentru a defini conceptul de propozitie e necesar sa se tina cont atit de criteriul formal, cit si de continut. Lingvistul iesean C. Dimitriu propune in „Gramatica limbii romane explicate - sintaxa” urmatoarea definitie a propozitiei : „unitatea sintactica de baza care in principiu este alcatuita dintr-o imbinare de cuvinte prin care se transmite o judecata sau vointa vorbitorului ori se cer informatii.” Conform acestei definitii, elementul principal al propozitiei il constituie continutul, inteles ca posibilitatea propozitiei de a transmite o judecata. Din cele relatate conchidem ca : propozitia este unitatea sintactica de baza care, in principiu, este alcatuita dintr-o imbinare de cuvinte, fiindu-i caracteristica predicativitatea. §2 Principii de clasificare a propozitiilor in limbile comparate In functie de numarul partilor principale de propozitie, propozitiile se impart in : propozitii bimembre, in care exista – exprimate sau deduse din context – ambele parti principale de propozitie , adica subiectul si predicatul; propozitii monomembre , in care exista – exprimata sau dedusa din context – o singura parte principala de propozitie si anume predicatul. In lingvistica rusa clasificarea propozitiilor simple in monomembre si bimembre prezinta anumite particularitati. A.A. Sahmatov subliniaza ca unica parte de a propozitiilor monomembre care dupa intelesul ei corespunde sintagmei alcatuita din subiect si predicat este partea principala a propozitiei monomembre. A. Sahmatov observa ca daca vom lua drept punct de plecare modul de exprimare a partilor principale in propozitiile bimembre , „parte principala a propozitiilor monomembre poate fi identificata formal fie cu subiectul, fie cu predicatul.” In limba rusa propozitiile se clasifica in bimembre si monomembre. Propozitiile bimembre sunt formate din subiect si predicat, cele monomembre au o singura parte principala . Referindu-ne la limba romana tinem sa mentionam opinia cercetatorului S. Stati, care nu accepta punctul de vedere traditional cu privire la esenta si particularitatile structurale ale propozitiei. Acest lingvist constata existenta a patru tipuri structurale de propozitii : monomembre nominale : Ajutor! Nici o vorba! monomembre verbale : Ninge linistit. bimembre nominale : Arta vesnica, viata scurta. bimembre verbale : Rasare soarele . Copii alearga. Problema clasificarii dupa structura a propozitiilor simple a fost discutata de M. Avram. Vorbind de partea de propozitie la care se reduce monomembra nominala (Iarna. Noapte lucie), autoarea sustine ca in aceste propozitii elementul nominal exprimat este subiectul propozitiei, respectiv grupul subiectului. „Gramatica academica a limbii romane” (vol. 2) aplica notiunea de elipsa la un numar limitat de fenomene si releva propozitiile in care nu exista decit o singura parte de propozitie principala, subiectul sau predicatul, fara ca cealalta parte sa fie presupusa sau subinteleasa. Aici sunt mentionate si „propozitiile nominale formate numai di subiect sau „grupul subiectului” (substantivul subiect cu atributele lui) si care afirma doar existenta (prezenta) sau inexistenta (absenta) obiectivului respectiv.” De notat urmatoarea definitie din „Gramatica limbii romane” : „se numeste propozitie bimembra propozitia in care exista atit subiect, cit si predicat sau elemente din grupul predicatului”. In lingvistica rusa propozitiile bimembre sunt clasificate drept propozitii a caror structura presupune prezenta subiectului si predicatului. Observam ca definitiile semnalate nu prezinta mari discrepante in limbile comparate . Urmatorul exemplul urmator vine sa confirme parerea noastra : Ciutura s-a aprins pe la miezul noptii. s + pred + c timp Чутура загорелась в полночь. s + pred + c . timp (I.D:S: p. 59 - 294) Confruntind exemplele de mai sus, evidentiem structuri izomorfe ce constau din propozitii bimembre. In viziunea lui C. Dimitriu , propozitia bimembra „reprezinta ceea ce am putea numi prototipul sau modelul de propozitie intrucit aceasta este constituita dintr-o imbinare de cuvinte (exprimate toate sau unele putind fi deduse din context) prin care se transmite o judecata sau vointa vorbitorului ori se cer informatii. ” Propozitiile bimembre , simple sau dezvoltate, pot avea ambele parti principale de propozitie exprimate prin cuvinte, ca in exemplul de mai jos: Acum Ciutura s-a adunat pe linga pietre. c. timp + s + pred + c. loc Теперь после пожара Чутура собралась на этих камнях. c. timp + s + pred + c. loc (I.D.S. p. 59-294) In lingvistica rusa subiectul si predicatul reprezinta fundamentul gramatical al propozitiilor bimembre. De notat posibilitatea de a transforma propozitiile monomembre in cele bimembre si viceversa ; ca in exemplele de mai jos : Во время ливня плотину прорвало. c. timp + s + pred 2) Хлынувшая вода прорвало плотину. atr + s + pred + c. dir Comparind cele doua exemple, remarcam in primul exemplu o propozitie monomembra, in care lipseste subiectul, iar in ex. 2 subiectul si predicatul sunt de fata in cazul unei propozitii bimembre. Propozitiile bimembre simple atesta existenta doar partilor principale de propozitie. Pornii Luceafarul . (M. Eminescu, p. 139) Propozitii bimembre dezvoltate contin pe linga partile principale de propozitie , una sau mai multe parti secundare. Ciuturenii au rezistat cu demnitate la iscodirile nevestelor . Мужья выдержали первые атаки с честью и достоинством. (I.S.D. p. 63 - 297) In exemplul dat si in limba romana si in limba rusa se atesta o propozitie bimembra dezvoltata. Propozitia „E dimineata” trebuie considerata bimembra , deoarece verbul a fi realizeaza functia de predicat verbal exprimind existenta , iar substantivul „dimineata” este subiect. In multe cazuri partile principale de propozitie pot sa nu fie exprimate , propozitia fiind totusi bimembra. Subiectul propozitiei nu este exprimat in urmatoarele cazuri : 1) cind este inclus in forma verbului (pers I si a II sg. si pl.) Ex. : - Si ce zice padurarul : nu vrea sa dea lemne? - Nu vrea. (I.D.S. p. 90) 2) cind se subintelege din context, deoarece a mai fost amintit . Ex. : 1) A doua sara insa n-a mai iesit. 2) Nu mai avea insa spor la mers. (I.S.D. p. 91) 3) Cind este dedus dintr-o intreaga situatie exprimata mai inainte . Ex. D-apoi ca o ars mai om bun. (I.S.D. p. 56) Sunt considerate bimembre propozitiile (care au predicat un verb personal sau impersonal, un verb la diateza reflexiva cu valoare impersonala sau un adverb predicativ) regente ale unor propozitii subiective, deoarece subordonatele lor joaca un rol de subiect fata de regenta. Predicatul , element indenspensabil al propozitiei , poate sa ramina si neexprimat , deducindu-se din context in anumite tipuri de constructii. Predicatul propozitiei poate sa nu fie exprimat in urmatoarele situatii : cind se subintelege din context deoarece a aparut intr-o propozitie anterioara . Situatia semnalata apare frecvent in dialog, unde comunicarea este redusa, de obicei, la elementul sau la elementele noi, esentiale . Propozitiile interogative partiale in care intrebarea priveste subiectul propozitiei por fi constituite numai dintr-un pronume interogativ cu functie de subiect, restul fiind subinteles. Ex. - Cit ai dat pe fin? O suta Scump. Scump, dar face. (I.S.D. p. 113) Daca predicatul unei propozitii bimembre este reluat intr-o propozitie negativa ce urmeaza, verbul poate sa nu fie exprimat, rolul de predicat indeplinind negatia: Ex. : Numai eu trebuie sa plec, tu nu. Daca insa predicatul unei propozitii negative bimembre este reluat in propozitia ce urmeaza , in locul verbului neexprimat apare o afirmatie cu rol de predicat. Ex. : Eu nu trebuie sa plec, tu insa da. Cind propozitia e eliptica. In propozitia bimembra eliptica sunt omise unele parti (principale sau secundare), dar se subinteleg clar numai din context. Ex. : - Da un’ti-i palaria , mai Mircea? Am baut-o . Vezi sa nu te suduie tat-tu. Apoi ca am baut-o impreuna. (I.S.D. p. 112) Amindoua partile principale pot sa nu fie exprimate, propozitia fiind alcatuita numai determinantele lor, atribute , complemente , elemente predicative suplimentare. 1) Subiectul si predicatul se subinteleg , facindu-si aparitia determinarile lor, in special in dialoguri: Ex. : - Tot aici esti Ivane? Tot? - Ba bine ca nu ! ... (I. C. povesti, p. 162) 2) Subiectul si predicatul sunt eliptice deduse din situatia in care se realizeaza comunicarea. Dupa opinia lui Ion Coteanu , propozitiile bimembre pot fi atit simple, cit si dezvoltate, iar „Propozitie simpla este grupul de cuvinte format numai din subiect si predicat.” Ex. : Vedenia a tresarit. Zadarnice erau toate. (I.D.S. p. 84) Atunci cind subiectul nu se foloseste in mod obisnuit, propozitia simpla apare numai cu un membru. Ex. : Razbatea cu greu. pred + c mod (I.D.S. p. 44) Tot simpla – dar bimembra – se considera si propozitia cu subiectul sau cu predicatul subinteles. Ex. : Oricum a dres o portita de-a mai mare dragul. (I.S.D. p. 28) In exemplul dat subiectul subinteles este substantivul „Onache”. Ex. : - Cit cei pe car, bade ? – zise Oslobanu, caruia nu-i era a cumpara lemne cum nu mie mie acum a ma face popa. - Trei husasi, dascale. (se subintelege predicatul cer) (I.S.D. p. 6) Este considerata propozitie simpla si aceea in care subiectul, desi nu este exprimat printr-o parte de vorbire, este totusi cuprins in forma verbului. Ex. : Scapase. (I.S.D. p. 55) se subintelege : „El scapase.” Propozitiile simple cu subiectul si predicatul exprimat sunt bimembre complete. Cele ce contin una din aceste doua parti neexprimate pot fi bimembre sau monomembre incomplete. Astfel, propozitia – „Luceafarul” – ca raspuns la intrebarea : „Ce a rasarit?” este o propozitie simpla incompleta. Propozitia „Ati plecat?” nu mai este insa incompleta pentru ca subiectul se afla cuprins in verb. Propozitiile simple incomplete sunt deci eliptice si de subiect , fie de predicat . Pare concludenta urmatoare opinie : „din cele spuse mai inainte rezulta ca propozitiile care nu au in mod obisnuit subiect nu pot fi socotite eliptice. De asemenea nici propozitiile care contin subiectul in forma verbului nu sunt eliptice. La aceasta din urma problema elipsei se pune numai daca predicatul este la persoana a III-a , singular si plural.” Clasificarea propozitiilor dupa structura a fost discutata detaliat de catre I. Ciornii : I. Matcovschi , C. Reabtov in manualul „Limba moldoveneasca. Sintaxa” Autorii mentionati divizeaza propozitiile in bimembre , monomembre , nedezvoltate si dezvoltate. Si in acest manual la clasificarea propozitiilor se sine cont de prezenta partilor principale in propozitie. Ex. : Matusa s-a intors sara tirziu. s + pred + c. timp (I.D.S. p. 52) In exemplul dat remarcam o propozitie bimembra , dezvoltata. Problema propozitiilor bimembre a fost discutata pe larg de mai multi cercetatori , majoritatea acestora ajungind la concluzia ca „sensul si componenta gramaticala a acestor propozitii vorbesc pe cit se poate clar, ca fata de categoria propozitiilor monomembre complete cel mai putin aplicabile sunt notiunile de subiect si predicat.” Notiunea de subiect implica si pe cea de predicat, iar propozitiile monomembre nu au decit un singur centru organizatoric, care nu intra in raporturi predicative cu un alt element. Din moment ce partea principala a propozitiei monomembre nu este determinata de 7un predicat, care , fiind exprimat prin mijloace lexicale ar comunica ceva despre dinsa , nu putem admite ca aceasta parte principala este identica cu subiectul propozitiei bimembre, caci , in caz contrar va trebui sa renuntam la clasificarea propozitiilor in monomembre si bimembre si sa recunoastem ca in aceste ambiante avem de a face cu structuri bimembre , al caror predicat este omis. Suntem de parere ca specificul propozitiilor monomembre poate fi relevat numai pe baza analizei particularitatilor lor gramaticale, facind abstractie de structurile bimembre , relevind functiile lor comunicative si modul de realizare a acestor functii. Analogia trebuie facuta nu intre partea principala a propozitiilor monomembre si subiectul sau predicatul propozitiilor bimembre, ci intre partea principala ca unic nucleu constructiv al propozitiilor monomembre exprimat prin mijloace lexicale si subiectul + predicatul ca centru organizatoric al propozitiei bimembre. Necesita solutionare si problema raportului dintre continutul propozitiilor nominative si forma lui de exprimare. De mentionat ca la baza „propozitiilor nominative (monomembre) sunt puse aceleasi forme de gindire ca si la baza celor bimembre sau inca si nestudiate de logica.” Structurile monomembre poseda principale caracteristici ale judecatii, afirmarea sau negarea a ceva despre ceva si calitatea de a fi adevarate sau neadevarate. Pe aceasta baza propozitiile nominative enuntiative au fost recunoscute drept forma de exteriorizare a judecatilor . Dar in privinta structurii parerile difera radical. Unii cercetatori au procedat la o revizuire fundamentala a punctului de vedere traditional cu privire la obligativitatea structurii bimembre a judecatii si considera ca propozitiile de tipul : Ex. : O roada buna, numai o singura roada buna! (I.S.D., p. 63) exprima judecati monomembre compuse numai din predicat. In lingvistica rusa propozitiile monomembre sunt interpretate ca structuri ce contin doar o parte principala. Propozitiile de tipul : Донецкая дорога, невеселая станция, одинако белеющая в сени, тихая, со стенами, горячеми от зноя, без одной тени и , похоже, без людей. Aceste propozitii sunt monomembre , deoarece lipseste predicatul. In limba romana exista asemenea propozitii care la traducere ramin monomembre : Ex. Padure, verde padure. Лес ты мой зеленый . In contextul celor relatate prezinta interes opinia academicianului I. Iordan care constata ca in exemplul de tipul : Liniste si pace . Minciuna grosolana – avem de a face cu o propozitie eliptica de subiect si de copula (este) , iar in propozitiile : „Ma aflam in parcul de la Sinaia.” „Vreme splendida desi prea calduroasa.” se atesta elipsa verbului copulativ, ce se datoreaza faptului ca „rolul lui este al unei simple unelte gramaticale a carei absenta nu poate stingheri intelegerea justa a raportului dintre subiect si predicat propriu-zis al propozitiei.” Observam ca definitia de mai sus a propozitiei monomembre nu difera de celelalte definitii formulate de alti lingvisti. Examinarea exemplelor in limbile comparate denota multe discrepante . E cazul sa observam ca unei propozitii monomembre impersonale din romana ii poate corespunde in limba rusa una bimembra. De notat exemplul : „Ningea.” pred „А снег все лил.” (I.S.D. p. 6) In propozitia data in limba romana apare o propozitie monomembra predicativa careia ii corespunde in limba rusa o propozitie bimembra ce include subiectul si predicatul. Din exemplele de mai sus conchidem ca subiectul si predicatul pot fi singuri in propozitie , sau insotiti de cuvinte determinative , si in asemenea cazuri propozitiile se pot diviza in doua parti : grupul subiectului , in care intra subiectul si cuvintele lui determinative (atributul si apozitia). grupul predicatului care cuprinde predicatul si cuvintele lui determinative (complemente directe, indirecte si circumstantiale). Ex. : Acum s-a hotarit . (I.D.S: p. 55) Propozitia poate fi alcatuita numai din subiect : „Primavara!” numai din predicat : „Se intuneca!!!” Aceste propozitii sunt considerate nedezvoltate , deoarece nu au parti secundare. „Gramatica limbii romane explicata. Sintaxa” insereaza urmatoare definitie a propozitiilor monomembre : „Propozitia monomembra este acea propozitie in care exista o singura parte de propozitie principala, predicatul.” Conform acestei definitii, nu putem intilni propozitii monomembre alcatuite din subiect, de aceea o consideram restrictiva. Propozitiile monomembre se impart in : monomembre suficiente si monomembre insuficiente . Ex. : Nu e soare , dar e bine. Si pe riu e numai fum. – monomembre suficiente. (G. Cosbuc, p. 179) Se pare cum ca alte valuri. Cobor mereu pe-acelasi vad. – monomembre insuficiente. (M. Eminescu) In unele lucrari de specialitate se fac si alte clasificari ale propozitiilor dupa structura, cum ar fi acea in propozitii verbale si propozitii nominale. Propozitiile verbale poarta aceasta denumire pentru ca „au in structura lor un verb la modul predicativ sau o interjectie cu functie predicativa”, iar propozitiile nominale sunt numite astfel deoarece in structura lor „nu exista un verb la modul predicativ.” In „Gramatica limbii romane” propozitiile verbale se impart in doua feluri : a) propozitii verbale cu predicat verbal , in care predicatul poate fi un verb predicativ sau o interjectie . Ex. : Iara soacra huzurea de bune. ... hat! dracul subsuoara. (I.C.P. p. 10, p. 60) b) propozitii verbale cu predicat nominal, in care verbul copulativ poate fi exprimat sau poate fi subinteles. Ex. : Afara-i toamna , frunza-mprastiata si vintul zvirle-n geamuri grele picuri. (M. Eminescu, p. 91) Tot in aceasta gramatica propozitiile nominale se impart in : calificative; existentiale; In limba se intilnesc propozitii de diferite tipuri, in unele subiecte este de fata. Ex. Carabus tinea mult la acesti doi frati. (I.D. p. 66) In altele subiectul lipseste dar poate fi subinteles. Ex. : In sfirsit trage zavorul. Наконец решился . отодвинул засов. (I. Creanga, p. 17-43) In exemplul din romana observam o propozitie bimembra , subiectul fiind subinteles („iedul”), iar in rusa ii corespunde o propozitie monomembra deoarece subiectul nu este de fata. Sunt propozitii in care subiectul este o persoana necunoscuta, nedefinita: Ex. : Pe Mircea l-au chemat sa salveze situatia. (I.D.S. p. 86) Uneori in propozitie subiectul lipseste si el nu poate exista in realitate. In conformitate cu acestea , distingem propozitii personale si impersonale. Propozitia, in care actiunea este atribuita unui subiect cunoscut sau necunoscut, se numeste personala. Ex. : Prin ferestrele din casa mare batea o luna plina. Propozitiile personale se impart in personale hotarite , nehotarite si generalizatoare. Sunt elocvente citeva definitii ale acestora. Una din ele afirma : „Propozitia , in care subiectul este de fata sau se poate extrage usor din context si din forma verbului – predicat se numeste personal hotarita.” Ex. Onache statea dupa un stilp. s + pred + c. loc (I.D.S. p. 230) In cazul dat avem de a face cu o propozitie bimembra , personala, hotarita, dezvoltata. Propozitiile personale nehotarite , generalizatoare , precum si cele impersonale sunt considerate de multi specialisti monomembre . Propozitiile personal nehotarite redau o actiune care nu este infaptuita de vorbitor sau conlocutorul lui, ci de o persoana necunoscuta . Cu alte cuvinte , agentul actiunii in aceste propozitii ramine necunoscut pentru vorbitori, dar el exista in realitate si se afla in raport de persoana a III –a . De aceea propozitia personala nehotarita poate fi definita ca o propozitie monomembra , al carei predicat este exprimat printr-un verb la persoana a III –a care nu indica in mod hotarit subiectul acestei actiuni. Ex. Pe badita Vasile l-au luat la oaste cu arcanul. (I.C.P. p. 92) Se impune o delimitare intre propozitiile personale nehotarite si cele personale generalizatoare , in care la fel lipseste subiectul. Aceste propozitii se deosebesc de cele nehotarite prin predicatul lor care intotdeauna se afla la persoana a doua. Din aceste considerente subiectul lor poate fi gasit usor , fiind conlocutorul vorbitorului: Ex. : Cum tii-i asterne, asa vei dormi. (Proverbe la romani, p. 33) Aceste propozitii se deosebesc de cele nehotarite si prin continutul lor. Propozitiile personale nehotarite au un continut , care se poate referi numai la un subiect, ce se afla in raport de persoana a III – a, pe cind propozitiile personale generalizatoare au un astfel de continut, incit el poate fi atribuit numai persoanei a II –a, nu numai conlocutorului , ci oricarei alte persoane , care s-ar afla in asemenea imprejurari. Ele pot fi folosite cu referire la persoana I si II singular si plural. Datorita acestui fapt ele si sunt numite generalizatoare. Propozitia personal generalizatoare este monomembra in care verbul-predicat sta la persoana a III, dar continutul ei se poate referi la orice persoana. Propozitia impersonala se numeste propozitia in care predicatul este de obicei un verb impersonal, iar subiectul lipseste si nici nu poate fi subinteles. O alta definitie a propozitiilor impersonale o gasim si in manualul de Sintaxa de A. Ciobanu : „Propozitiile constituite dintr-un verb impersonal sau un verb personal cu semnificatie impersonala care prin continutul si forma lui nu admit prezenta unei persoane gramaticale (exprimate printr-un substantiv sau printr-un substitut al acestuia la cazul nominativ), careia i s-ar atribui o actiune , o stare sau o caracteristica se numesc monomembre impersonale.” In unele propozitii impersonale subiectul sau agentul actiunii lipseste si nici nu exista in realitate. Ex. : Mai ploua sus in ceruri si ninge pre pamint. pred + c. loc + pred + c. loc (Gr. Vieru , p. 122) In altele agentul sau subiectul este in propozitii, dar el nu are functie de subiect gramatical, ci de compliment indirect. Ex. Calatorului ii sade bine cu drumul. c. ind. + pred + c. mod Predicatul propozitiei sta totdeauna la persoana III –a si poate fi exprimat prin : 1) verbe impersonale , care numesc fenomene ale naturii: fulgera, scapara, ploua, se lumineaza, se intuneca... Ex. Prinsese a se intuneca. (I.D.S., p. 62) verbe personale reflexive , folosite cu sens impersonal : a se gindi, a se vorbi, a se supune, a se intelege s.a. Ex. Ah! se vede ca esti un copil. verbe personale nereflexive ,utilizate cu sens impersonal : a mirosi, a merge, a veni, a reusi s.a. Ex. Miroase a faina fiarta de papusoi. pred + c. mod + atr. (I.D.S. , p. 50) verbele a fi, a se face, impreuna cu un substantiv sau adverb, exprimind diverse stari psihice si fizice ale omului si fenomene ale naturii : mi-i foame, mi-i frig, a se face cald, mi-i dor , s.a. Din cele expuse conchidem urmatoarele : propozitia este un fenomen complex , iar definitia ei nu cuprinde toate cazurile particulare de realizare a ei: pentru a defini conceptul de propozitia e necesar sa se tina cont atit de criteriul formal, cit si de continut: problema clasificarii propozitiilor in bimembre si monomembre este actuala, deoarece nu s-a ajuns la o clasificare definitorie. CAPITOLUL II TIPOLOGIA PROPOZITIILOR BIMEMBRE SI MONOMEMBRE IN LIMBILE ROMANA SI RUSA § 1. Unele tipuri de propozitii bimembre romanesti si echivalentele lor in limba rusa Propozitia cuprinde doua parti principale subiectul si predicatul. De aceea propozitia care are subiect si predicat se numeste bimembra. Asemenea limbii romane ,in limba rusa propozitia bimembra este alcatuita din subiect si predicat si poate fi atit dezvoltata, cit si nedezvoltata, ca urmatoarele exemple : Nanasul nostru si prietenul dumitale cumatrul lup, se si arata in s + pred + prag. + c. loc Волк , наш крестный и твой кум, забежал в хату. s + pred +c loc (I.C.P., p. 10-45) Exemplul din limba romana contine o propozitie bimembra , personala, hotarita , dezvoltata, alcatuita din subiect si predicat si un compliment circumstantial de loc. In limba rusa ii corespunde o propozitie dezvoltata, avind a structura similara. Un alt exemplu de propozitii nedezvoltate : Zadarnice erau toate. pred. nom. + sub. Увы , все было напрасно. s + pred. nom. (I.S.P. p. 68) Observam in limbile comparate o propozitie bimembra , personala, hotarita , nedezvoltata , alcatuita din subiect si predicat nominal. Subiectul acestor propozitii poate fi redat prin cele mai diverse mijloace. Desi subiectul poate fi exprimat atit printr-un cuvint care sa denumeasca sau sa tina locul unei persoane animate, cit si printr-un cuvint ce denumeste sau substituie un obiect inanimat, el totdeauna este indicatorul persoanei gramaticale , indiferent de natura acestuia (concreta – hotarita, neconcurenta, nedefinita au generalizatoare). Prin urmare toate propozitiile cu subiect gramatical, la care se refera un predicat verbal, nominal sau verbal – nominal vor fi considerate personale. Propozitiile bimembre se clasifica in : a) propozitii personale cu subiect definit. Ex. : Nic-a lui Costache cel ragusit , balciz si rautacios, nu mai s + pred + avea stapinire asupra mea. + c. ind. И у злющего урода Ники Костаке не стало теперь надо мной никакой власти. c. ind. + pred + c. cir. + c. ind. (I.C.P. p. 241-155) In acest exemplu substantivul – subiect Nic-a lui Costache arata ca e vorba de persoana gramaticala (a treia ) la numarul singular. In limba rusa ii corespunde o propozitie monomembra deoarece la traducere isi pierde subiectul . Un asemenea tip de propozitii a fost analizat de lingvistul rus I.P. Raspopov. propozitii bimembre personale cu subiect nedefinit. Unul macina la moara. In exemplul dat subiectul este exprimat prin pronume nehotarit. Toate aceste subiecte tin locul persoanei a treia gramaticale , dar nici nu se indica precis agentul actiunii. Aceste propozitii sunt considerate bimembre personale cu subiect nedefinit. Bimembre personale cu subiect definit (hotarit ) sau nedefinit vor fi si propozitiile ce contin la origine verbe active, care in anumite situatii sunt insotite de pronumele reflexive in acuzativ se : se zice, se spune, se crede, se anunta, se vede, se stie, se observa, s.a. Aceste verbe se intrebuinteaza doua la persoana a treia si pe linga un subiect gramatical, care de cele mai multe ori nu poate fi agent logic in sensul de persoana concreta animata sau inanimata : Ex. Din trasura se vede o palarie de paie cu borurile largi intoarse. c. loc + pred + sub + atr.
