REALITATEA COMUNICARII
Comunicare reprezinta instiintare, stire, veste, raport, relatie, legatura. Cam acestea ar fi sinonimele care ne sunt oferite de catre dictionarul explivativ pentru comunicare. Desi pare simplu intelesul comunicarii este mult mai complex si plin de substrat. Comunicarea are o multime de intelesuri, o multime de scopuri si cam tot atitea metode de exprimare si manifestare. Nu exista o definitie concreta a comunicarii insa se poate spune cel putin ca, comunicarea inseamna transmiterea intentionata a datelor, a informatiei.
Ce se intelege prin comunicare:
o provocare constanta pentru psihologia sociala;
o activitate;
satisfacerea nevoile personale;
legatura intre oameni, etc.
Prin comunicare se exprima ceea ce se petrece, s-a intimplat ori se doreste sa aiba loc la nivelul grupului si/sau al fiecaruia. Ca urmare, realitatea exprimata sau de exprimat se prezinta ca fapte, sentimente si relatii intre fapte si sentimente.
Faptele, infatisate ca incontestabile, sint alcatuite din ce se vede: inclusiv atitudini posturale, gesturi, culori, forme, figuri, dimensiuni; ce se aude: vorba, timbrul vocii, muzica, sunetele, zgomotul, ritmul, tacerea, intensitatea interventiei; ce se spune: cuvintul (ca sens), continuturile; ce se face: actiuni, munca (organizarea ei), obiectele produse, cercetarea, exercitiile practice, rezultatele obtinute.
Sentimentele prezente la grup, subgrup sau individ sint recunoscute si prelucrate, constient sau inconstient, de fiecare. in fapt, ele sint afectivitatea pe care o genereaza si/sau o manifesta fiecare grup in modelele sale de tensiune, de satisfactie, de putere, de euforie. Individual, fiecare le resimte la fel si totodata diferit: pozitiv/negativ, atractie/respingere, bucurie/durere, satisfactie/frustrare, forta/slabiciune, indiferenta/entuziasm. Relatia fapte-sentimente se prezinta la nivelul intentiei, senzatiilor, impresiilor, intelegerii faptelor, contextelor, oamenilor. Fiecare persoana are tendinta sa deformeze, sa interpreteze, sa infrumuseteze ori sa umbreasca ceea ce vede, aude, simte. in gradul si nivelul de deformare intervin caracterul si experientele anterioare (backgroimd-u). Ca realitate, relatia ia forma de ceea ce s-a perceput: o agresivitate, o maniera atractiva de prezentare desi, uneori, aceeasi situatie poate fi perceputa exact invers de altcineva; ceea ce s-a inteles, deoarece si intelegerea poate sa difere. De retinut ca aici mai intervine si rolul ambiguitatii cuvintelor. Contextele insele, la rindul lor, au semnificatii diferite pentru fiecare. A se vedea experienta jurnalistului, care scri exact invers decit un alt coleg, de alta publicatie, desi ambii vorbesc despre acelasi eveniment, din acelasi loc si despre acelasi moment al derularii lui; ceea ce s-a exprimat, diferentele fiind date de claritate, trunchieri, aluzii care, uneori, sint folosite pentru a lasa intelesul in seama celui care receptioneaza mesajul; ceea ce am vrut sa se exprime. Este interventia deschisa a receptorului care, pentru ca a vrut, a asteptat sa auda, sa vada, sa se spuna si a privit astfel ineit toate se vorune pe seama persoanelor, locuitorilor, momentelor de care avea nevoie. Ne face placere sa conferim o anumita semnificatie celor percepute si sa credem ca sensul acesta (al nostru) l-am dobindit atunci de la
Orice analiza evidentiaza ca intelegerea realitatii genereaza o perspectiva complementara, impunindu-se atentiei realitatea constienta si exprimata; realitatea constienta si neexprimata; realitatea inconstienta.
Daca in realitatea constienta si exprimata rolul formatorului se reduce la a o face remarcata celorlalti, sugerind eventual noi tehnici de reformulare si prezentare, pentru realitatea neexprimata subiectul trebuie ajutat sa scoata din adincuri imaginile pe care le pastreaza. Cauzele care l-au dus la neactivarea lor pot fi multiple de la interventii brutale pina la insatisfactii adincite de educator, la nereusita in comunicare si la nestimularea curajului de manifestare. De aceea, caile de interventie devin anevoiase daca nu se cunosc antecedentele procesului. Formatorul poate valorifica ambivalentele favorabile ori poate sa le creeze, pentru ca fiecare sa exprime faptele de care are stiinta sau ia cunostinta.
Realitatea inconstienta este un subiect ca si inexistenta, chiar daca toti ceilalti o reclama. Trebuie inteleasa doar ca o problema personala, exceptie nefacind nici cazurile patologice, pentru ca oricine poate sa ignore si chiar ignora ceva din ceea ce altii percep. Formatorului ii ramine posibilitatea sa intervina cu tact, spre a pune in evidenta, a face observat, ceea ce trecuse nesesizat, prezentind el insusi acest fapt ca pe ceva normal. Astfel poate genera constientizarea realitatii inconstiente, dar nu prin bruscare, fiindca poate aparea refuzul exprimarii acesteia. Educatorul duce realitatea in constiinta si pe cea neexprimata in categoria realitatilor constiente si exprimate, armpni-zind relatia fapte-sentimente cu accent pe ce vrea sa spuna (si cind nu o putem face), prin grija la cit s-a exprimat din ceea ce am dorit sa devina fapte si pe cit de mult s-a perceput si inteles, tinind seama de ceea ce ar fi vrut partenerii nostri sa se exprime, de asteptarile, de sentimentele, de trairile lor.
In constructia mesajului, educatorul porneste, de asemenea, de la ceea ce ar vrea sa spuna fara sa ignore ceea este de zis, din care o parte ar vrea sa spuna si altii desirin final, il incearca teama ca a ramas doar la tot ce s-a zis. De aici permanenta stare de indoiala fata de reusita comunicarii sale, careia ii asteapta rezultatul in atitudinea elevilor.
Rezultatul comunicarii este dat de starea pe care o induce vorbitorul ascultatorului, fie ca acesta este unul permanent (elevul), fie ca este doar ocazional. in vreme ce primul isi cauta clementele care sa-i faca oportune prezenta actiunilor pregatite si tema aleasa, celalalt va fi dominat in primul rind de ceea ce asteapta si abia apoi de ceea ce vede si asculta, de ceea ce intelege si admite ca trebuie retinut pentru ca, pe aceasta baza, simte ceva dorit, util, provocator, incitant.
Societatea continua sa existe prin transmitere, prin comunicare, dareste corect sa spunem ca ea exista in transmitere si in comunicare. Este mai mult decat o legatura verbala intre cuvinte precum comun, comunitate, comunicare. Oamenii traiesc in comunitate in virtutea lucrurilor pe care le au in comun; iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sa detina in comun aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate , ei trebuie sa aiba in comun scopuri, convingeri aspiratii, cunostinte - o intelegere comuna - 'acelasi spirit' cum spun sociologii. Comunicarea este cea care asigura dispozitii emotionale si intelectuale asemanatoare, moduri similare de a raspunde la asteptari si cerinte.
Comunicarea se realizeaza pe trei niveluri:
1. Logic
2. Paraverbal
3. Nonverbal
Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire) si 55% la nivelul nonverbal (expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea etc.).
Daca intre aceste niveluri nu sunt contradictii, comunicarea poate fi eficace.
Daca insa intre niveluri exista contradictii, mesajul transmis nu va avea efectul scontat.
Tipuri de comunicare:
Comunicarea intrapersonala . Este comunicarea in si catre sine.
Comunicarea interpersonala. Este comunicarea intre oameni.
Comunicarea de grup. Este comunicarea intre membrii grupurilor si comunicarea dintre oamenii din grupuri cu alti oamenii.
Comunicarea de masa. Este comunicarea primita de sau folosita de un numar mare de oameni.
Scopul comunicarii:
· sa atentionam pe altii.
· sa informam pe altii.
· sa explicam ceva.
· sa distram.
· sa descriem.
· sa convingem, etc.
